Dupa douazeci de ani

Azi m-am întâlnit cu foştii mei colegi de an - ASE, Facultatea de Planificare si Cibernetică Economică, promoţia 1989. Recunosc, atmosfera a fost pe cât de nostalgică, pe atât de veselă. Douăzeci de ani înseamnă şi mult, şi puţin. Mult, dacă ne privim cu ochii cu care ne priveam atunci, la absolvire. Trecerea timpului a lăsat urme pe chipul tuturor, oricât am vrut noi să arătăm ca ATUNCI! Puţin, dacă ne gândim ce am realizat în aceşti douăzeci de ani. Schimbările începute în decembrie 1989 ne-au deschis tuturor noi oportunităţi, am realizat atât de multe în atât de puţin timp.

Am fost şefă de grupă, şi mi-a revenit onoarea şi plăcerea să strig din nou condica. M-am întristat când am aflat că din promoţia noastră cinci colegi nu mai sunt printre noi. Le-am închinat un gând pios.
N-am aflat nici azi răspunsul la întrebarea: „de ce m-aţi ales pe mine şefă de grupă?” Glumeţii mi-au răspuns aşa cum îmi răspundeau acum două decenii în urmă: „pentru că ai inimă bună şi nu pui absenţe şi eşti rea de gură şi te cerţi cu profesorii pentru noi!” N-a suflat unul un cuvânt despre corvoada de a fi prezentă la ore, când ei erau la  o bere!

M-am bucurat să văd că vremurile pe care le trăim, aspre şi adesea nemiloase, nu i-au schimbat prea mult pe foştii mei colegi. I-am simţit a fi aceeaşi, dincolo de emoţia revederii, de solemnitatea reîntâlnirii cu unii dintre profesorii noştri. Le multumesc profesorilor care au venit azi la intalnirea noastra, dlui prof Ioan Rosca (astazi Rector al ASE), dnei profesoare Biji si, nu in ultimul rand, dlui profesor Dodescu..

Am discutat, am făcut planuri de viitor, ne-am promis să ne întâlnim mai des, familiştii ne-au arătat mândri fotografiile copiilor lor. Mă gândeam că greutăţile acelor vremuri din studenţie ne-au făcut să fim mai uniţi, mai sensibili la problemele celor de lângă noi, şi acele reflexe nu s-au pierdut, deşi s-au mai estompat.
Generaţia mea a dat mulţi oameni de valoare, care, într-un fel sau altul, au reuşit profesional într-un mediu care le era cunoscut cel mult teoretic. Asta dovedeşte soliditatea educaţiei pe care am primit-o, reuşita eforturilor profesorilor noştri, care ne-au pregătit să facem faţă schimbărilor care au marcat aceşti douăzeci de ani scurşi de la absolvire.
Sunt oameni care conduc afaceri şi au grija multor zeci şi sute de angajaţi. Sunt oameni care au intrat în administraţie, unii dintre colegii noştri au rămas în facultate, pentru a forma la rândul lor noi specialişti. Sunt multi colegi care s-au stabilit în străinătate.
Puţini s-au implicat în politică…

Le mulţumesc colegilor care au contribuit la organizarea întâlnirii pentru efortul lor, pentru stăruinţă şi pentru această călătorie în timp. Care face bine la suflet.

Politica si mitocanie

Nu aş fi vrut să ajung să scriu despre mitocănia unui parlamentar român. Am aparat nu o data institutia Parlamentului si am fost de multe ori revoltata in fata incercarilor de discreditare a parlamentarilor romani.  Parlamentul este o arenă de confruntare între forţele politice, între viziuni diferite asupra unor subiecte sensibile. Aceste confruntări se pot desfăşura între nişte limite civilizate, sau, aşa cum s-a întâmplat în cazul schimbului de replici dintre deputaţii Cristian Boureanu şi Alina Gorghiu. Domnul Boureanu a depăşit o limită pe care ca femeie nu credeam că ar putea fi trecută de un individ presupus educat, care admite şi respectă un sistem de valori etice şi morale.
Suntem o societate care a fost şi este dominată de o atitudine dispreţuitoare faţă de femeie. Care nu a fost şi nu este considerată egala bărbatului. Care poate fi jignită şi umilită, care trebuie să meargă doi paşi în urma bărbatului, la propriu şi la figurat. M-a revoltat lipsa de reacţie a celor care îi sunt colegi domnului Boureanu.
Femeile care au intrat în politică nu sunt nişte „domnişorici”. În gura domnului Boureanu cuvântul este o insultă. Atitudinea acestui macho de Dâmboviţa este o insultă. Prezenţa sa în Parlamentul României este o insultă. Nu, ele şi-au asumat nişte responsabilităţi, au consimţit la nişte sacrificii, inclusiv în plan personal. S-au expus, inclusiv mediatic. Sunt egalele bărbaţilor în ceea ce fac în politică.
Astfel de atitudini trebuie să ne facă atenţi asupra statutului femeii în societatea românească. Care, din punctul meu de vedere, s-a degradat în ultima vreme: tot mai puţine femei în Parlament şi în administraţia publică, atitudini tot mai insultătoare din partea mediilor de informare, care le prezintă în situaţii degradante.
Nu sunt o feministă în sensul clasic al cuvântului. Dar nu pot accepta să fiu tratată aşa cum a fost tratată Alina Gorghiu de un mitocan macho, doar pentru că sunt femeie. Şi cred că domnul Boureanu nu a primit replica meritată nu doar din partea femeilor, ci şi din partea clasei politice. Pentru că astfel de oameni duc la scăderea încrederii în politicieni şi în capacitatea lor de a gestiona problemele ţării.
Mi-a lăsat un gust extrem de amar acest episod, şi trebuie să înţelegem cât de mult avem de luptat până la schimbarea mentalităţilor. Şi până să devenim o societate normală, în care toţi să fie respectaţi, fără discriminări şi fără insulte.

Germania complica ecuatia europeana

Suspendarea procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona de catre Curtea Constitutionala a Germaniei redeschide o discutie mai ampla. Dincolo de perspectivele acestui tratat, revine in atentie o intrebare fundamentala: Uniunea Europeana se indreapta spre un stat federal sau spre o comunitate de state suverane?

Prin decizia pronuntata marti de instanta de la Karlsruhe, principala putere europeana si-a spus punctul de vedere: parlamentul national – Bundestagul – trebuie sa aiba un rol mai mare in problemele europene, urmand sa fie mai implicat in procesul decizional din UE.

Tratatul de la Lisabona fusese ratificat de cele doua Camere de la Berlin, dar presedintele Horst Koehler nu l-a semnat,  asteptand verdictul Curtii Constitutionale, care fusese sesizata de parlamentari ai Uniunii Crestin-Sociale din Bavaria si ai Partidului Stangii. Acestia avertizasera asupra faptului ca suveranitatea Germaniei ar fi pusa in pericol prin diminuarea prerogativelor Parlamentului national o data cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona. Curtea Constitutionala a decis ca Tratatul respecta Constitutia germana, cu conditia elaborarii unei legi aditionale care sa garanteze rolul Bundestagului in deciziile referitoare la integrarea europeana.

In urma acestui verdict, care reprezinta o infrangere pentru cancelarul Angela Merkel - favorabila ratificarii neconditionate a Tratatului de la Lisabona - Bundestagul a fost convocat in sesiunea extraordinara pentru sfarsitul lunii august, votul asupra legii cerute de Curtea Constitutionala fiind prevazut in 8 septembrie. Intrucat coalitia la putere, alcatuita din crestin-democrati si social-democrati, a votat cu o larga majoritate in favoarea Tratatului, e de asteptat sa nu apara alte surprize.

Cu toate acestea, Germania ramane, deocamdata, pe lista tarilor care nu au ratificat inca Tratatul de la Lisabona, act al carui principal obiectiv il reprezinta reformarea institutiilor europene. In Irlanda, va avea loc cel mai probabil in octombrie un al doilea referendum, in vreme ce presedintii eurosceptici ai Cehiei si Poloniei nu au semnat Tratatul, desi parlamentele din tarile lor s-au pronuntat deja in favoarea sa. O alta amenintare vine din partea conservatorilor britanici, care, favoriti pentru alegerile de anul viitor, au avertizat ca ar putea supune, la randul lor, aprobarii prin referendum Tratatul de la Lisabona, desi acesta a fost ratificat deja de Marea Britanie.

Verdictul Curtii germane nu complica doar calendarul adoptarii in toate statele Uniunii Europene a tratatului constitutional, ci si ecuatia puterii in UE, o data cu asumarea de catre un Parlament national a unor prerogative sporite in materie europeana. Va reamintesc ca Tratatul de la Lisabona acorda atribute suplimentare institutiilor de la Bruxelles, inclusiv Parlamentului European. In aceste conditii si avand in vedere ca pozitia Germaniei atarna greu in balanta politica europeana, nu ne ramane decat sa asteptam continutul legii ce va fi dezbatuta la Berlin. Iar intrebarea privind viitorul, si asa incert al UE, ramane deschisa.

Impotriva atacurilor extremiste de la Belfast

Astăzi, împreună cu Daciana Sârbu, am transmis un mesaj de sprijin către Comitetul Nord-Irlandez al Congresului Irlandez al Sindicatelor, cea mai puternică structură sindicală din Irlanda şi Irlanda de Nord, care organizează mâine la Belfast un miting de protest împotriva rasismului. Acţiunea, intitulată “Muncitorii uniţi împotriva rasismului” (Working People United Against Racism), este o modalitate prin care organizaţia sindicală îşi manifestă solidaritatea cu imigranţii români, dar şi cu cei polonezi şi indieni care au fost recent victimele unor atacuri din partea unor grupări extremiste din capitala nord-irlandeză.

In cadrul acestui mesaj, ne-am exprimat aprecierea faţă de suportul arătat cetăţenilor români atât de structura sindicală, cât şi de întreaga comunitate din Belfast. Dovedind dorinţa sinceră de integrare a conaţionalilor noştri, dar şi disponibilitatea de a-i proteja atunci când s-au văzut atacaţi pe nedrept, comunitatea din capitala nord-irlandeză a dovedit respect faţă de România, iar comportamentul său reprezintă o lecţie în privinţa atitudinii faţă de imigranţi.

Vom comunica în continuare cu sindicatele nord-irlandeze si cu reprezentanţii politici britanici, pentru a analiza problemele existente în legatură cu drepturile lucrătorilor imigranţi, prevenirea dificultăţilor în integrarea acestora, dar şi ridicarea barierelor pentru muncitorii români de pe piaţa britanică a muncii. Azi am luat legătura pe această temă şi cu ambasadorul nostru la Londra, dl Ioan Jinga, şi cu colegi europarlamentari britanici din Grupul Socialist, iar dacă situaţia o va impune ne propunem să ne deplasăm la Belfast pentru a interveni pentru apărarea conaţionalilor nostri.

Predare de stafeta la conducerea UE

Oricat am vrea sa privim de serios presedintia ceha a Uniunii Europene, e greu, datorita cehilor insisi, sa nu ignori latura anecdotica a mandatului lor de sase luni la conducerea rotativa a UE. Lansata o data cu mult controversata lucrare “Entropa”, care a scandalizat numeroase tari membre, printre care Bulgaria – a carei harta afisata in holul sediului Consiliului European era impanzita cu toalete turcesti – presedintia ceha se incheie la fel de ciudat: ministrul ceh al Afacerilor Europene din actualul cabinet Fischer si predecesorul sau din guvernul Topolanek s-au apucat sambata sa vasleasca pe Vltava, ducand un butoi cu bere spre mijlocul raului, unde obiectul simbol pentru tara cu cel mai mare consum anual de bere pe cap de locuitor a fost predat unei delegatii din partea Ambasadei Suediei – tara care preia miercuri presedintia UE. Imbulzeala creata de turistii curiosi sa vada ineditul eveniment a adus ambarcatiunile oficiale pe punctul de a se rasturna.

Prezenta celor doi reprezentanti ai aceluiasi minister in barca respectiva este, de altfel, sugestiva pentru mandatul Cehiei: in plina presedintie a UE, disputele politice interne au degenerat intr-atat incat votul de neincredere al Parlamentului de la Praga a determinat demisia guvernului condus de Mirek Topolanek. Daca mai adaugam rabufnirile ostile la adresa Uniunii ale euroscepticului presedinte Vaclav Klaus, e tot mai de inteles usurarea care cuprinde cancelariile europene o data cu incheierea mandatului ceh. Un mandat calificat chiar de Mirek Topolanek drept “o sansa irosita”, in timp ce la Bruxelles oficiali europeni considera ca ia sfarsit cea mai slaba presedintie a Uniunii. Pana si de obicei rezervata Angela Merkel afirma ca asteapta cu nerabdare presedintia suedeza, dupa care s-a grabit sa adauge politicoasa: “mai ramanem bucurosi cateva zile cu cehii”.  

De inteles, daca avem in vedere ca recesiunea economica, criza gazelor si ofensiva israeliana in Gaza sunt situatiile-cheie fata de care fragila presedintie ceha a reactionat tardiv si ezitant, incapabila sa ofere nici solutii imediate, nici proiecte de durata.

Finalul presedintiei semestriale cehe si debutul celei suedeze coincid cu perioada de schimbari la varful politicii europene. Parlamentul European isi incepe peste doua saptamani noul mandat, iar soarta conducerii Comisiei Europene va fi decisa in sesiunea inaugurala de la Strasbourg. Dupa ce sefii de state si guverne din cele 27 de state membre si-au exprimat sprijinul pentru actualul presedinte al Comisiei, Jose Manuel Barroso, acesta va avea de trecut testul europarlamentar. In acest sens, Suedia a anuntat ca prefera ca Parlamentul European sa se exprime mai intai asupra numirii lui Barroso si ca e de dorit un acord in aceasta directie in cadrul sesiunii ce va debuta in 14 iulie. Pe aceasta tema sunt in curs negocieri intense, in special intre Populari si Socialisti, cele doua mari partide din Parlamentul European, miza fiind un program al Comisiei Europene cu accente sociale mai pronuntate si posturi de comisari europeni pentru socialisti, pentru a ne asigura ca nu va mai fi neglijata componenta sociala. De altfel, opozitia Partidului Socialist European fata de realegerea lui Barroso a fost subminata de absenta unui contracandidat propriu si de divergentele interne, fiind elocvent suportul acordat actualului sef de dreapta al Comisiei de premierii de stanga ai Marii Britanii, Spaniei si Portugaliei.

Exista si un alt punct asupra caruia trebuie sa se cada de acord in cel mai scurt timp pentru a evita vidul de autoritate al Comisiei Europene: aprobarea candidaturii lui Barroso se va face conform Tratatului de la Nisa, in vigoare acum, sau celui de la Lisabona, care probabil va intra in vigoare dupa previzibila ratificare de catre Irlanda in aceasta toamna? Diferenta consta in faptul ca pentru postul de presedinte al Comisiei Europene e nevoie, conform Tratatului de la Nisa, de majoritatea simpla (jumatate plus unu din numarul celor prezenti in sala), pe cand Tratatul de la Lisabona impune majoritatea calificata (voturile a doua treimi din toti membrii legislativului UE) pentru alegerea de catre Parlament a presedintelui Comisiei.

Suntem destul de multi cei care consideram ca nu e corecta alegerea conform unei reguli pe cale de a fi schimbate, numai pentru ca e avantajoasa, iar apoi activitatea viitoarei Comisii sa se desfasoare conform noului tratat, fara a fi facut fata exigentelor pe care le impune acesta pentru desemnarea in functie. Insesi credibilitatea si autoritatea presedintelui Comisiei ar fi puse in discutie in acest caz.

In fapt, e vorba de un nou pas spre obtinerea unei mai mari puteri de catre Parlamentul European, pe care, de altfel, Tratatul de la Lisabona o si recunoaste. Daca votul nu va avea loc la sesiunea din iulie, realegerea lui Barroso se va amana pentru toamna, existand indicii ca irlandezii vor organiza in octombrie un nou referendum.

Tranzitia la nivelul institutional al Uniunii Europene este dublata de aceea in materie de politici si programe: criza economica si efectele sale sociale tot mai puternice pun sub semnul intrebarii solidaritatea europeana, suspansul cu privire la Tratatul de la Lisabona se perpetueaza de mai bine de un an, iar ambitiile in domeniul climatic sunt amenintate de recesiune.

Sunt teme importante, asupra carora suedezii au anuntat ca intentioneaza sa se concentreze, ministrul de externe Carl Bildt avertizand ca presedintia tarii sale nu se va ocupa de disputele si problemele bilaterale. Declaratia sa potrivit careia “Balcanii de Vest te pot tine foarte ocupat daca nu ai altceva de facut” trezeste in aceste zile ecouri diferite in cancelariile europene, dar e un semn al pragmatismului pe care si-a propus Suedia sa-l imprime Uniunii Europene in viitoarele sase luni, precum si un indiciu al mutarii atentiei spre nordul continentului.

Dupa politicile de creare de locuri de munca si de consolidare a supervizarii pietelor financiare si dupa programul de actiuni in materie de mediu, care vor culmina cu summitul de la Copenhaga din decembrie – unde se doreste semnarea unui nou tratat istoric de lupta impotriva schimbarilor climatice, care il va inlocui pe cel de la Kyoto – pe agenda suedeza figureaza lansarea Strategiei pentru Marea Baltica. Un proiect oarecum previzibil, daca avem in vedere ca francezii au lansat anul trecut Uniunea pentru Mediterana, iar cehii Parteneriatul Estic in aceasta primavara. Ramane de vazut, insa, daca pragmatismul suedez va functiona in privinta propriei initiative regionale sau aceasta se va dovedi la fel de lipsita de continut ca si predecesoarele sale.

Zig-Zag cu Ion Cristoiu

Duminica seara, incepand cu ora 19.10, voi participa, impreuna cu colega mea de la PNL,  Adina Valean, la emisiunea ”Zig-Zag cu Ion Cristoiu”, la Antena 3.

Va doresc tuturor un week-end minunat!

Michael Jackson

A murit un artist de exceptie, pe care am avut sansa sa-l vedem concertand la Bucuresti in 1992, atunci cand ne-a impresionat si pe noi, romanii, prin vocea lui unica si miscarea scenica inconfundabila. Michael Jackson a fost victima unor dileme existentiale pe care nu le putem judeca, mai ales acum, cand moartea a tras cortina peste o cariera fara egal.

Impresia care mi-a lasat-o atunci cand l-am vazut, in 92, a fost aceea a unui om bun si poate prea naiv.  Dincolo de obsesiile sale, avea in sange acea dorinta de a fi recunoscator pentru tot ce a primit de la viata, s-a angajat de nenumarate ori in cauze nobile si a proslavit mereu iubirea, singurul cuvant care conta cu adevarat pentru el. 

 Dumnezeu sa-l odihneasca!

Ce este statul?

Îmi face plăcere să-i răspund lui Darius, care ne întreabă „Ce este statul?” Întrebarea lui este cât se poate de legitimă, pentru că „statul” se află acum în mijlocul unei polemici, pe fondul crizei economice globale. Mulţi contestă statului dreptul de a interveni în economie, mai mult, consideră că el se află la originea crizei, pentru că nu a lăsat forţele pieţei să se manifeste plenar, deoarece a impus reglementarea lor.

Vreau să fac o distincţie: discuţia priveşte statul „democratic”, iar ghilimelele nu au nimic peiorativ. Sau, cu alte cuvinte, statul de drept.  Nu putem purta această discuţie luând în calcul statul totalitar, fie el comunist sau fascist. Acel stat nu a avut decât o singură dimensiune, aceea represivă, şi totul a fost subsumat ei.

Putem defini statul ca un ansamblu de instituţii, cu diverse funcţiuni, care are drept scop buna guvernare. Este o definiţie extrem de simplificatoare, dar suficient de acoperitoare. Eu aş încerca o altă abordare: statul ca organism de gestiune colectivă a riscurilor. Dar şi a complexităţii.

Există în lumea în care trăim riscuri pe care indivizii le pot gestiona individual, care ţin de educaţie, de sănătate, de perioada de după încetarea activităţii profesionale, după pierderea temporară a slujbei, etc. E vorba de asigurări de sănătate, de pensii publice sau private, de contribuţii la fonduri de şomaj.

Sunt însă riscuri care nu mai pot fi gestionate individual, ci doar colectiv. Riscuri de natură extrem de diversă, de la fenomene meteorologice  extreme la terorism, siguranţa alimentară, siguranţa energetică, accesul la servicii publice indispensabile, asigurarea siguranţei vieţii şi bunurilor indivizilor.

Cu cât o societate este mai complexă şi mai sofisticată, cu atât statul devine un mecanism mai complex. De aici şi nemulţumirea cetăţenilor, care nu percep complexitatea la adevărata ei dimensiune şi nu înţeleg rostul unor instituţii ale statului. Dar fără ele nu se poate.

Sigur, putem simplifica lucrurile. Putem trece pe umerii indivizilor sarcina gestionării unora dintre riscurile pe care acum le gestionează colectiv, prin intermediul statului. Dar pot face acest lucru? Unii, cei mai bogaţi, poate da, deşi sunt riscuri care le depăşesc şi lor puterile. Covârşitoarea majoritate, nu. Pentru că nu au mijloacele materiale şi nici competenţele necesare.

Rămâne problema reformei statului. Ea este permanent de actualitate. Dimensiunea şi funcţiile statului sunt direct dependente de numărul şi natura riscurilor care se pot gestiona colectiv.  Mai mult, acestea se schimbă permanent, de aceea sunt riscuri gestionate colectiv care se pot gestiona individual, şi atunci statul se retrage, şi riscuri noi, care nu pot fi gestionate individual, şi atunci statul trebuie să-şi asume această misiune şi să genereze mecanismele specifice de gestionare.

Dar dacă vrem să facem o reformă raţională a statului, trebuie să începem printr-o analiză a riscurilor, individuale şi colective. Fără această analiză, statul va rămâne un simplu ţap ispăşitor pentru toate relele, care plăteşte oalele sparte de sectorul privat, cum se întâmplă acum. Generând astfel noi riscuri pentru cetăţeni, şi noi vulnerabilităţi pentru societate.  

Multumiri

Va multumesc din suflet tuturor prietenilor care mi-ati transmis urarile si gandurile voastre frumoase si ati tinut sa-mi fiti aproape pe blog si de ziua mea. Le multumesc Sibillei si lui Forevergreen pentru postarile lor, de asemenea, gandurile mele de recunostinta se indreapta spre Viorica Buda, George Serban, Darius, Bibliotecaru, Pescarusul argintiu, Lucia Verona, Gabi Savitsky, Diasporean, Isabella, Mioara, Ciprian, Dacy, Dan, Loredana, Roxana Mocanu, Octav Pelin, Monica, Lucia, Matilda, Dacul liber, Ady Borna, Marc Antoniu si Lucas.

Ma bucur sa va simt aproape si sper ca si in noul mandat europarlamentar sa fim aceeasi comunitate de discutii si schimburi de idei ca si pana acum. Tuturor tin sa va transmit urarile mele de bine si afectiunea mea! La Multi Ani!

In ajun de Sanziene

Azi a avut loc reuniunea constitutiva a grupului parlamentar socialist, care, in urma aliantei cu europarlamentarii Partidului Democrat din Italia, se numeste de acum inainte Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European. Cu acest prilej, a avut loc alegerea liderului grupului. A fost confirmat in functia de presedinte social-democratul german Martin Schultz. Tot azi a avut loc si prima sedinta la Bruxelles a delegatiei PSD. Tin sa le urez bun venit si pe aceasta cale noilor nostri colegi Ioan Enciu, Sabin Cutas si Catalin Ivan.

In ceea ce priveste componenta noului Parlament European, au fost anuntate rezultatele finale si in privinta ponderii femeilor si barbatilor in noul mandat. Ma bucur ca procentul femeilor a crescut de la 31% la 35%, mentinandu-se tendinta crescatoare inregistrata incepand de la primele alegeri din 1979, cand femeile detineau doar 16% din locurile Parlamentului European. Romania este reprezentata in proportie de 36% de femei, recordul in acest sens fiind detinut tot de statele nordice: Finlanda, cu 62% europarlamentari femei, Suedia – 56%, Estonia – 50%, Olanda – 48%, Danemarca – 46%. La polul opus se afla Malta, reprezentata numai de barbati, Cehia – 82% pondere a barbatilor pe noua lista a europarlamentarilor, Polonia – 78%, Italia si Irlanda – 75%.

Intrucat urmeaza noaptea Sanzienelor – zanele bune in traditia populara romaneasca, va urez tuturor sa aveti parte numai de fericire si belsug!