Traditii de Paste

Marea sărbătoare a creştinătăţii, Paştele, începe, din punct de vedere liturgic, sâmbătă, în miez de noapte, atunci când se spune că mormântul s-a deschis şi Iisus a înviat „cu moartea pre moarte călcând”. Sărbătoarea Pascală cade întotdeauna la începutul primăverii, fiind asociată totodată cu o renaştere a naturii. Mergând pe linia simbolistică a sărbătorii, Paştele înseamnă renaşterea omului la o nouă fiinţă, renaşterea într-o nouă viaţă pe care a dobândit-o prin jerfta răstignirii şi a morţii Mântuitorului. Acest timp al învierii, unul de mare bucurie spirituală, este încărcat de tradiţii şi obiceiuri. Câteva obiceiuri se mai păstrează încă, însă altele au fost înlocuite în timp de forma nouă pe care a trebuit să o îmbrace ritualul în contextul schimbărilor de mentalitate. Iar altele pur şi simplu au fost uitate de comunitate. 
Bucuria Învierii este precedată de doliul spiritual al Postului Mare. Iar aici nu vorbim doar de perioada de post, ci de tot ceea ce implică această perioadă, în special în Săptămâna Mare sau Săptămâna Neagră, aşa cum mai este cunoscută. „Oamenii satului îşi pun în această ultimă săptămână ordine în gospodării, iar femeile se pregătesc să termine veşmintele noi pe care le vor îmbrăca la Biserică. Mai presus de munca fizică, ei îşi primenesc sufletul prin post şi rugăciune pentru a se putea întâlni cu Domnul, prin sfânta Lumină din noaptea Învierii. Ultima săptămână (a postului Paştelui – n.r.) este una de doliu şi tristeţe, dar şi de muncă cumpătată, pentru că era păcat, se spunea în comunitate, să munceşti atunci când Domnul pătimea. Sâmbăta, de exemplu, nu se fac munci grele, ci trebuie terminate cele începute, pentru că se spune că în această zi Domnul s-a odihnit în mormânt”, spune Roxana Cornea, etnolog în cadrul Departamentului de Cercetare a Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Braşov.

Conform obiceiului, în Sâmbăta Mare se coace pasca ce va fi dusă seara la biserică. 
În noaptea de Înviere, în Biserică este obiceiul sfinţirii pâinii cu vin, numită şi „paşti”, sub formă de anafură sau prescuri.„De obicei «Paştile» se duceau la Biserică cu câteva zile înainte, fie prin contribuţia întregii comunităţi prin rotaţie, fie toate familiile aduceau pâinea pe care vroiau să o sfinţească”, spune etnologul braşovean. Astăzi, lumea îşi cumpără de la Biserică acea prescure sfinţită, iar asta se întâmplă chiar şi în comunităţile tradiţionale. „Paştile” se consumă în noaptea de Înviere, dar şi pe tot parcursul sărbătorilor pascale. Bucatele sfinţite în Noaptea de Înviere au proprietăţi vindecătoare.Tot în această noapte se mai păstrează obiceiul ca preotul să sfinţească pasca din coş. Pasca este adusă la Biserică într-un coş special, anume pregătit pentru Paşte. Alături de tradiţionala pască, credincioşii mai pun şi ouă vopsite, cozonaci, brânză, dar şi slănină, hrean, sare, zahăr, făină. Se spune că cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an.

Cele mai multe obiceiuri nu s-au mai păstrat. Etnologul braşovean Roxana Cornea spune că „toate gesturile pe care le facem în această perioadă, atât înainte, cât şi de Paşte, ne transpun într-un timp mitic, biblic, un timp care evidenţiază relaţia dintre creator şi om”. Din păcate însă, „în zona aceasta, a Făgăraşului, cele mai multe obiceiuri s-au pierdut sau pur şi simplu nu au mai fost respectate. Explicaţia se regăseşte desigur în faptul că satul tradiţional din zona Făgăraşului se află mai aproape de oraş, spaţiu al disoluţiei obiceiurilor şi tradiţiilor. Totuşi mai sunt sate tradiţionale din zona centrală a Transilvaniei care mai păstrează unele obiceiuri”, subliniază etnologul. (Amos News)