Pledoarie pentru unitate

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, la Suceava: “Dacă nu va exista un candidat mai bine plasat pentru prezidenţiale atunci eu voi accepta să fiu contracandiatul lui Traian Băsescu. Pornim de la premisa că Traian Băsescu nu trebuie să mai aibă un al doilea mandat. Este suficient cât a făcut până în acest moment“.

“Traian Băsescu trebuie oprit să câştige un al doilea mandat, din cauza lucrurilor care s-au întâmplat, din cauza faptului că România este blocată. Ea nu se poate moderniza în haos şi scandal, nu poate să-şi desfăşoare relaţiile externe în mod convenabil“, a punctat Adrian Năstase, care a şi creionat contextul necesar acestei victorii ce ar echivala, în opinia mea, cu o intrare în normalitate: “Dacă noi reuşim să câştigăm alegerile locale sau să obţinem un rezultat foarte bun, dacă reuşim să gândim o strategie inteligentă, nu neapărat singuri, pentru alegerile parlamentare, vom putea să generăm o formulă guvernamentală care va fi extrem de importantă pentru alegerile prezidenţiale”.

Pe mine nu mă bucură deloc faptul că, după patru ani, sunt în situaţia de a constata, după o formulă oarecum uzată, că timpul mi-a dat dreptate. Spuneam, atunci, în 2004, că “Adrian Nastase este garanţia că ceea ce am început în urmă cu patru ani se va finaliza în 2007, anul aderării noastre la Uniunea Europeană. Are toate calităţile necesare pentru a reprezenta cu demnitate şi profesionalism România în fata partenerilor noştri externi. Nu ne putem permite aventuri, Preşedintele României trebuie să fie un factor de echilibru, nu o sursă de tensiuni şi de conflicte“.

Din păcate, timpul care a trecut a demonstrat că România s-a angajat atunci într-o aventură politică, nu într-o acţiune coerentă pentru servirea interesului naţional. Iată, se apropie momentul bilanţului, după patru ani de scandaluri permanente, de lupte la vedere şi fără scrupule pentru puterea percepută exclusiv ca scop, şi nu ca mijloc de a lucra în folosul oamenilor. Place sau nu unora, suntem membri ai UE nu pentru meritele guvernărilor de dreapta, ci datorită aceleia a PSD, care a adus ţării şi intrarea în NATO, şi eliminarea vizelor. În afara evoluţiei în virtutea traiectoriei imprimate atunci, ce au făcut Traian Băsescu, PDL şi PNL pentru dezvoltarea şi europenizarea societăţii româneşti? Circul necontenit ne-a readus tensiunea începutului anilor ‘90, locul dialogului a fost luat de injurii şi atacuri, iar cetăţenii au fost lăsaţi în voia sorţii. Am intrat în Uniunea Europeană, dar nu suntem în stare, la mai bine de un an de la aderare, să ne promovăm interesele, ţinându-ne coloana vertebrală dreaptă. Mai mult, suntem pe cale de a ne pierde până şi elementarul drept de a circula liberi în unele state exasperate de exportul nostru de infracţionalitate. Care sunt soluţiile celor de la Palatul Cotroceni şi de la Palatul Victoria pentru toate problemele existente? Care este strategia lor pentru România de azi şi de mâine? Răspunsul îl ştim prea bine, din păcate, cu toţii: în loc să-şi pună energiile la temelia unei viziuni constructive, ei se arată unul pe altul cu degetul. Acest circ perpetuu trebuie să înceteze.

Ma întorc din nou la ceea am spus în discursul ţinut la Teatrul Naţional, înaintea alegerilor din 2004: “Miza alegerilor este destinul nostru ca ţară, în concertul naţiunilor europene. Trebuie să câştigăm aceste alegeri, pentru a câştiga patru ani de dezvoltare, de prosperitate, patru ani de stabilitate internă, patru ani de certitudini”. Din păcate, aceşti patru ani de dezvoltare şi prosperitate i-am pierdut. A fost un timp irosit, din care sper totuşi că am învăţat ceva.  

Sper, în primul rând, că am învăţat că nu avem de ce să avem complexe şi că trebuie să ne unim forţele în interiorul partidului mai ales. În opinia mea, candidatul PSD pentru funcţia supremă în stat trebuie desemnat cât mai repede şi susţinut de toate forţele politice responsabile din România. Până la urmă, suntem singurii care am dovedit că putem opune o alternativă democratică şi constructivă, în beneficiul cetăţeanului român.  

Sigur că, în anii care au trecut din 2004, au fost multe lucruri care pe mine, ca şi pe mulţi dintre membrii partidului, m-au deranjat. Nu înţeleg nici acum cum a putut fi marginalizat un simbol ca Ion Iliescu, nu înţeleg cum un prim-ministru cu performanţele lui Adrian Năstase a fost decapitat într-o noapte renunţându-se de bună voie la a treia funcţie în stat, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după cum nu înţeleg de ce noi, cei care suntem de la început cu sufletul alături de acest partid suntem ignoraţi şi îndepărtaţi de la orice decizie în interiorul PSD.  Dar toate acestea acum trebuie lăsate deoparte - nu putem continua la nesfârşit să ne blamăm unii pe alţii. Important este să găsim drumul spre mai bine, în interesul ţării şi al cetăţenilor ei.