Narcisismul de stat si cetateanul-spectator

Printre alte chestiuni casnice, astazi am recitit o parte dintr-o carte despre care uitasem, dar care mi se pare extrem de actuala si de interesanta: “Statul-spectacol” de Roger-Gerard Schwartzenberg. O pledoarie pentru o noua modalitate de a exista, de a gandi si de a actiona in politica, pornind de la cateva valori fundamentale: sinceritate, simplitate si solidaritate. Este, de fapt, un manifest impotriva festivalului permanent care se cheama azi politica, impotriva acestor “media consultants” si “campaign managers” care au impanzit lumea  si care, in opinia autorului, nu fac decat sa drogheze opinia publica pentru a-si vinde mai bine “produsele”:

“Politica nu este un joc sau un concurs pentru lupii tineri cu dintii lungi si minte putina. Ambitia de a fi nu are sens in politica. Ceea ce conteaza este ambitia de a face. Ambitia de a realiza ceva, spre binele publicului, pentru imbunatatirea soartei lui si pentru schimbarea traiului lui. Trebuie sa terminam cu egopolitica, cu politica eului, egoista, egocentrista, cu politica vanitatii si gloriei desarte. Politica poate redeveni si altceva, o activitate in serviciul public.

Astazi, conducatorul suprem confunda cu usurinta vorba cu fapta, cuvintele cu lucrurile. El distribuie cuvinte si vise, fara sa faca nimic altceva, pierdut fiind in contemplarea permanenta a imaginii sale. Conducatorul suprem nu este astazi altceva decat intruchiparea lui Narcis sau a iubirii de sine.  Fascinat de splendoarea personala, leganat de propriul monolog, el nu face nimic concret si adevarat, retragandu-se in universul imaginilor si al vorbelor. O intreaga lume se hraneste cu himere si vise, cu aparente si ganduri, in fata unor conducatori care aluneca de la imagine in imaginar, care isi recompun - cu ajutorul specialistilor si artistilor - propria realitate, departe de universul trait. Ascunsa sub farduri si pomezi, sub cuvinte si fraze, politica devine falsificarea vietii si inversul realitatii. Idolul este, cel mai adesea, doar o statuie goala, lipsita de orice continut. O celebritate ridicata din nimic. Oamenii celebrii nu mai sunt oamenii mari care erau alta data, cand notorietatea se obtinea cu greutate, prin fapte mari. Astazi, prin media, renumele se poate inventa, iar admiratia se opreste asupra produselor sintetice, confectionate in graba, asupra unor surogate. Specialistii in mass-media si in campanii construiesc si impun celebritati. Construite artificial, ca pentru o vitrina cu imagini. Pentru cetatean, care a devenit doar un simplu spectator, aceasta reprezentatie este intotdeauna frustranta si generatoare de alienare. El e chemat intotdeauna sa admire, sa se supuna si regreseaza de la o cultura a participarii la o cultura de spectacol, daca nu chiar la o cultura a supunerii.”