Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord la Consiliul European, desfasurat la finalul saptamanii trecute la Bruxelles, în sensul continuării procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona în pofida rezultatelor negative ale referendumului din Irlanda.
Consiliul European a convenit că este nevoie de mai mult timp pentru a analiza situaţia şi a lua cunoştinţă de faptul că guvernul irlandez se va consulta în mod activ atât la nivel intern, cât şi cu celelalte state membre pentru a propune o modalitate comună de avansare. Liderii celor 27 de ţări membre au decis, la sugestia Irlandei, să revină asupra acestui subiect cu ocazia summitului UE de la jumătatea lunii octombrie, pentru a examina calea de urmat.
Tratatul are ca scop să ofere blocului comunitar o mai mare capacitate de funcţionare şi de a face faţă provocărilor actuale cu care se confruntă Europa în perspectiva viitoarelor extinderi. Toate cele 27 de state membre trebuie să ratifice documentul pentru ca acesta să poată intra în vigoare. Tratatul va oferi liderilor europeni un preşedinte al UE pe termen lung, un şef al diplomaţiei europene cu atribuţii sporite, un sistem mai democratic de luare a deciziilor şi puteri suplimentare Parlamentelor naţionale, precum şi Parlamentului European.
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, a cărui ţară va deţine începând de la 1 iulie preşedinţia semestrială a UE, a avertizat că nu se poate vorbi despre o continuare a extinderii UE în absenţa Tratatului de la Lisabona. Totodată, Sarkozy a estimat că tratatul nu va putea să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009.
23/06/2008 la 7:21 pm |
Un tratat mai puţin stufos, fără sute de trimiteri şi note de subsol. Un tratat realmente asemănător unei constituţii. Un set de norme generale, care să facă mai uşor de nivelat asperităţile şi să evite neconcordanţele legislaţiilor naţionale cu legislaţia europeană supraordonată. Altă soluţie nu prea văd. Toţi oficialii se tem că reluarea procesului redactării şi adoptării va dura din nou 3 ani. Dacă ţările europene “cu greutate” renunţă la a impune tărilor mici pretenţiile uneori arogante, chiar şi 1 an ar fi suficient pentru pregătirea unei noi constituţii. Formulările clare, proprietatea termenilor şi consecvenţa folosirii lor ar exclude puterea excesivă acordată juriştilor. Legile sunt făcute pentru oameni, nu pentru jurişti. Chiar şi avocaţii cedează în faţa unei formulări lipsite de echivoc. O lege ar trebui revizuită mai curând de un lingvist decât de un jurist.
23/06/2008 la 9:01 pm |
La mulţi ani! şi fericire multilateral exprimată!
Vă mai doresc o exprimare politică plenipotenţiară şi după alegerile din 2009!
23/06/2008 la 9:02 pm |
[...] LA MULŢI ANI, CORINA! [...]
23/06/2008 la 9:03 pm |
CORINA, LA MULŢI ANI!
Tot ce îţi doreşti să se împlinească!
23/06/2008 la 9:12 pm |
Fie ca toate eforturile pe care le intreprinzi sa isi gaseasca aprecierea cuvenita. Fiecare lucru pe care il faci pentru binele semenilor sa iti fie rasplatit.Iti doresc o Aniversare frumoasa,insorita,plina de satisfactii,sanatate si multa dragoste. LA MULTI ANI!
23/06/2008 la 10:03 pm |
La Mulţi Ani, sănătate, împliniri şi succes în activitatea politică!
24/06/2008 la 4:29 am |
La multi ani! Cu multa sanatate si impliniri!
24/06/2008 la 11:37 am |
Tratatul de la Lisabona ar fi bine daca ar elimina zonele sarace si zonele bogate. Nu ar trebui sa exista zone de unde populatia sa fie gonita pe motive economice. Eu as fi pro reglementare corecta a ideilor social democrate :reglementare combatare saracie .
24/06/2008 la 6:58 pm |
Ciudate sunt caile mediului electronic.
Multumita internetului (si TV-ului) desi nu ne-am vazut niciodata imi sunteti foarte apropiata.
Asa ca:
La multi ani doamna!
Cu multa sanatate ca-i mai buna decat toate
24/06/2008 la 8:42 pm |
LA MULTI ANI!
Sa fii fericita, frumoasa Doamna, sa fii zambitoare, sa-ti mearga bine si sa fii ferita de necazuri!
Cu drag,
Fam. Malaimare