Acest articol a fost scris pe iulie 19, 2008 la 6:13 pm şi este înscris în Uncategorized. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0.
You can leave a response, or trackback from your own site.
Cat de usor ranim omenii chiar si prin cuvinte aruncate aiurea?
Cat de meschini si fara bun simt putem fi?
Pana nu vom reusi sa constientizam respectul fata de prieten si adversar in egala masura,putem sa ne etalam studiile facand pe grozavii degeaba.
In ochii celor multi devii o nulitate, in ochii celor cu carte si scaun la cap…o pramatie!
Am prostul obicei de a citi printre rânduri, acolo unde de cele mai multe ori se află gânduri, perle dacă vreţi… De ce spun prost? Pentru că am unul şi mai prost: spun ce gândesc… Şi nu prea mulţi sunt aceia care-şi doresc a li se da glas gândurilor prin vorba altuia, atunci când vorba le-a rămas nerostită. Evident, se exclude din discuţie cazul acelora care nu şi-au trecut sub tăcere gândurile, ci pur şi simplu şi le-au ascuns… mişeleşte…
Acum nu-s prea sigur de ce-am văzut dincolo de urarea „Săptămână… uşoară”, dar m-a izbit cu pumnul în propria oboseală, în propria dezamăgire, în propria slăbiciune a trupului unui chip de lut, formularea ce ţine loc mult mai clasicului „săptămână plăcută (ori frumoasă)”… Dar… ceva e…
Şi pentru acel ceva nu pot oferi drept leac decât un simplu gând bun…
Ştiu că nu-i destul pentru a face ceva mai uşor…
Dar e, totuşi, o aripă de sprijin…
Duminică mângâiată de pui de zâmbet în priviri v-aş dori, cui aveţi trebuinţă de zâmbet…
O calda imbratisare draga mea prietena, o mica floare de colt, imbratisand o alta floare de colt, de la care invata supravietuirea si sa-si pastreze zambetul, esti un model pentru mine in atat de multe Corina Cretu !
Sa ne aducem aminte ca, mai cumplit, mai dureros de orice alta durere sau tristete , este absenta durerii durerii, caracteristica celor care provoaca altora dureri, rani… Noi, ne vindecam ranile, estompam durerile, sigur, raman cicatricile, insa simtim, traim, ne pasa, si asta conteaza cu adevarat, restul…cei carora le este pe gust si o moda lipsa durerii, inimile pietrificate, nepasatoare, raman cum zic eu … praful de nouri …
Ne vom continua zborul, perla cu perla, zambet cu zambet …
Un sfarsit de saptamana minunat, precum sufletul tau frumos Corina !
Sibilla
multumesc mult. Mie mi s-a parut foarte interesant slide-ul. De multe ori durerea a fost cea care ne-a invatat lectiile cele mai importante in viata si ne-a intarit sa mergem mai departe. Dar eu va urez sa fiti fericiti si veseli si sa aveti o Duminica frumoasa!
Corina ” cine nu a suferit nu este binecuvantat “, din suferinte invatam, sa fim mai buni, mai blajini, in primul rand cu noi insine, apoi cu ceilalti, speram cu totii insa in frumosul de maine, in zbor, in fiurul razei de soare, seninul Cerului sufletesc si in roua muntelui fericirii…
Iti doresc din suflet sa ai parte si sa te bucuri de toate, meriti
Sibilla
Văd că Paul a dezvoltat un pic ceea ce spuneam eu prin fierberea scoicilor vii. Durerea altora ne emoţionează dar nu ne obligă cu nimic real. Ba uneori suntem şi mândri că am vărsat o lacrimă la nenorocirea altuia. Eu mă întreb dacă premierul Tăriceanu simte atunci când semnează o hârtie care se traduce în milioane de euro, dacă are sentimentul că poate cu acea semnătură aduce suferinţă câtorva mii de oameni? Ştirile despre spitalele insalubre, despre medicii plictisiţi care fac meseria de chirurg ca cea de tinichigiu curg fără sfârşit. Ieri am auzit că sunt câteva spitale care nu mai au citostatice şi, în consecinţă, în loc de citostatice fac bolnavilor vitamine. Oare cei responsabili de lipsa citostaticelor au ei un sentiment puternic din faptul că scurtează viaţa a câtorva sute sau mii de bolnavi, care şi aşa au o boală cumplită şi dureroasă? Oare asistenta aceea, care nu s-a trezit să-şi facă garda, simte o vinovăţie pentru că un om a murit în chinuri şi nu cu o minimă demnitate? Oare simte o vină pentru groaza celorlalţi pacienţi?
Sigur, acea perlă a scoici se traducea prin suferinţa conceperii genialului, sau cum spunea Arthur Schopenhauer, suferinţa este condiţia normală a omului de geniu (desigur, am sintetizat), am uitat însă să mai fim oameni, să mai clădim principii, să mai credem în atributele noastre umane… Şi întreb astăzi, mai suntem oameni ori am decăzut la stadiul de dăunători organizaţi în pandemii.
iulie 19, 2008 la 7:57 pm
Adică o scoică simte durere? Când mă gândesc că se fierb de vii.
iulie 19, 2008 la 9:29 pm
Cat de usor ranim omenii chiar si prin cuvinte aruncate aiurea?
Cat de meschini si fara bun simt putem fi?
Pana nu vom reusi sa constientizam respectul fata de prieten si adversar in egala masura,putem sa ne etalam studiile facand pe grozavii degeaba.
In ochii celor multi devii o nulitate, in ochii celor cu carte si scaun la cap…o pramatie!
iulie 19, 2008 la 10:53 pm
Am prostul obicei de a citi printre rânduri, acolo unde de cele mai multe ori se află gânduri, perle dacă vreţi… De ce spun prost? Pentru că am unul şi mai prost: spun ce gândesc… Şi nu prea mulţi sunt aceia care-şi doresc a li se da glas gândurilor prin vorba altuia, atunci când vorba le-a rămas nerostită. Evident, se exclude din discuţie cazul acelora care nu şi-au trecut sub tăcere gândurile, ci pur şi simplu şi le-au ascuns… mişeleşte…
Acum nu-s prea sigur de ce-am văzut dincolo de urarea „Săptămână… uşoară”, dar m-a izbit cu pumnul în propria oboseală, în propria dezamăgire, în propria slăbiciune a trupului unui chip de lut, formularea ce ţine loc mult mai clasicului „săptămână plăcută (ori frumoasă)”… Dar… ceva e…
Şi pentru acel ceva nu pot oferi drept leac decât un simplu gând bun…
Ştiu că nu-i destul pentru a face ceva mai uşor…
Dar e, totuşi, o aripă de sprijin…
Duminică mângâiată de pui de zâmbet în priviri v-aş dori, cui aveţi trebuinţă de zâmbet…
iulie 20, 2008 la 12:32 am
O calda imbratisare draga mea prietena, o mica floare de colt, imbratisand o alta floare de colt, de la care invata supravietuirea si sa-si pastreze zambetul, esti un model pentru mine in atat de multe Corina Cretu !
Sa ne aducem aminte ca, mai cumplit, mai dureros de orice alta durere sau tristete , este absenta durerii durerii, caracteristica celor care provoaca altora dureri, rani… Noi, ne vindecam ranile, estompam durerile, sigur, raman cicatricile, insa simtim, traim, ne pasa, si asta conteaza cu adevarat, restul…cei carora le este pe gust si o moda lipsa durerii, inimile pietrificate, nepasatoare, raman cum zic eu … praful de nouri …
Ne vom continua zborul, perla cu perla, zambet cu zambet …
Un sfarsit de saptamana minunat, precum sufletul tau frumos Corina !
Sibilla
iulie 20, 2008 la 5:56 am
Am trecut sa te salut Corina si sa-ti urez numai bine si concediu placut:)
iulie 20, 2008 la 6:50 am
multumesc mult. Mie mi s-a parut foarte interesant slide-ul. De multe ori durerea a fost cea care ne-a invatat lectiile cele mai importante in viata si ne-a intarit sa mergem mai departe. Dar eu va urez sa fiti fericiti si veseli si sa aveti o Duminica frumoasa!
iulie 20, 2008 la 10:46 am
Corina ” cine nu a suferit nu este binecuvantat “, din suferinte invatam, sa fim mai buni, mai blajini, in primul rand cu noi insine, apoi cu ceilalti, speram cu totii insa in frumosul de maine, in zbor, in fiurul razei de soare, seninul Cerului sufletesc si in roua muntelui fericirii…
Iti doresc din suflet sa ai parte si sa te bucuri de toate, meriti
Sibilla
iulie 20, 2008 la 2:12 pm
Văd că Paul a dezvoltat un pic ceea ce spuneam eu prin fierberea scoicilor vii. Durerea altora ne emoţionează dar nu ne obligă cu nimic real. Ba uneori suntem şi mândri că am vărsat o lacrimă la nenorocirea altuia. Eu mă întreb dacă premierul Tăriceanu simte atunci când semnează o hârtie care se traduce în milioane de euro, dacă are sentimentul că poate cu acea semnătură aduce suferinţă câtorva mii de oameni? Ştirile despre spitalele insalubre, despre medicii plictisiţi care fac meseria de chirurg ca cea de tinichigiu curg fără sfârşit. Ieri am auzit că sunt câteva spitale care nu mai au citostatice şi, în consecinţă, în loc de citostatice fac bolnavilor vitamine. Oare cei responsabili de lipsa citostaticelor au ei un sentiment puternic din faptul că scurtează viaţa a câtorva sute sau mii de bolnavi, care şi aşa au o boală cumplită şi dureroasă? Oare asistenta aceea, care nu s-a trezit să-şi facă garda, simte o vinovăţie pentru că un om a murit în chinuri şi nu cu o minimă demnitate? Oare simte o vină pentru groaza celorlalţi pacienţi?
Sigur, acea perlă a scoici se traducea prin suferinţa conceperii genialului, sau cum spunea Arthur Schopenhauer, suferinţa este condiţia normală a omului de geniu (desigur, am sintetizat), am uitat însă să mai fim oameni, să mai clădim principii, să mai credem în atributele noastre umane… Şi întreb astăzi, mai suntem oameni ori am decăzut la stadiul de dăunători organizaţi în pandemii.