Adrian Paunescu implineste azi 65 de ani. Va doresc si eu, dle Paunescu, La Multi Ani, sanatate, fericire, noroc, realizari, sa va bucurati de viata si de toti cei dragi!
Imi plac foarte multe din poeziile lui Adrian Paunescu si mi-a fost greu sa aleg un cantec pe versurile sale. Am ales, in final, acest cantec - “Copaci fara padure” - in care cred ca interpretarea Tatianei Stepa este remarcabila:
iulie 20, 2008 la 5:16 pm
Pentru Făt-Frumosul adolescenţei noastre, al generaţiei în adidaşi şi-n blugi, da, se cuvine un MARE La mulţi ani! Să-i dea Dumnezeu atâta sănătate, cât frumos a presărat părintele Cenaclului Flacăra şi născătorul Cărţii Cărţilor de Poesie peste noi, decreţeii, şi nu numai!
Făt-Frumos
„Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.
Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?
Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?
Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.
Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.
Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.
Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.
Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.
Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.
Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.”
Desigur, Păunescul…
iulie 20, 2008 la 6:05 pm
Imi face o mare placere, Corina, sa-i spun la multi ani lui Adrian Paunescu, si pe blogul tau, si sa-ti urez si tie, mult succes si multa fericire.
iulie 20, 2008 la 6:59 pm
Multumesc, Leo, pentru aceasta frumoasa poezie. Iti multumesc si tie, Ciprian, si te felicit pentru articolele tale din “Flacara” lui Adrian Paunescu.
Va urez tuturor o seara frumoasa!
iulie 20, 2008 la 7:42 pm
La Multi Ani si din partea mea
iulie 20, 2008 la 8:50 pm
Totdeauna poeziile Maestrului Adrian Paunescu mi-au umplut sufletul de multa gingasie,mangaiere,alint,dar si de mult patriotism.Elev militar fiind,mi s-a impus sa recit o poezie la un concurs -faza sect.IBuc.-de poetul T.Vadim. Stiam din capul locului ca nu se potriveste de loc, asa ca dupa prima strofa,am inceput sa recit versuri dintr-o poezie de Paunescu.
Am luat locul intai,insa am refuzat sa merg la o faza superioara de teama sa nu se prinda cineva de figura. Paunescu,intrase in vizorul celor de la Interne si culmea, sala era plina de ei. Un coleg s-a prins ca este ceva-neregula.
Cand a venit la Timisoara cu Cenaclul Flacara,foarte multi tineri au ramas afara. A aparut la balcon strigand ca intrarea este libera si ca nu vrea sa vada uniforma de militian. Era sa fiu strivit de o usa metalica impinsa pe mine de puhoiul de tineri ce navaleau in sala. In acea noapte am inteles ca noi, ce trebuia sa asiguram securitatea obiectivului,nu ne aveam rostul. Paunescu reusea sa fie dirijorul acestei mari orchestre de tineri.Eram foarte tanar,faceam parte dintr-un sistem hulit si urat de multa lume.” Si totusi exista iubire,Si totusi exista blestem”…”La Multi Ani”!
Cu mult respect,
Paul
iulie 20, 2008 la 9:27 pm
La mulţi ani, Maestre! Multă sănătate!
.
Corina, mulţumesc
iulie 20, 2008 la 10:23 pm
Am facut urari Maestrului Adrian Paunescu pe blogul dumnealui, inca o data un calduros La Multi Ani, Maestre !!!
M-a bucurat si omagiul adus de Ciprian Blidaru pe blogul sau, ma bucur si acum cand vad cata caldura, felicitari Corina, Cenaclul Flacara, Adrian Paunescu, a fost, e si va ramane mereu coltisor de rai al sufletelor noastre !
O noua saptamana bogata in impliniri Corina, draga prietena !
Sibilla
iulie 20, 2008 la 10:31 pm
De mulţumit, să-i mulţumim poetului ce ni le-a sculptat în suflete… Tot aşa cum ne-a sculptat în imaginaţie, în limbajul cel mai compatibil cu sufletul, acela al strunelor de chitară cu miros de foc de tabără, legende şi alte moşteniri ale filonului ce ne defineşte ca popor între popoarele iubite de Dumnezeu:
http://www.trilulilu.ro/chien/7fa5649e21b801
PS
Cei care-mi cunosc plăcerea de a comunica prin împletirea notelor pe care, chiar de nu ştiu a le ceti, ştiu intim a le percepe, nu mai e nevoie să precizez că alegerea dedicaţiei încearcă întotdeauna să se apropie de o definiţie a destinatarului, nu a… dijeiului…
iulie 21, 2008 la 12:32 am
Emotionant momentul in care ne amintim ca si poetul are varsta. Si mai emotionant momentul in care gandul la el ne aduce alaturi, legati prin firele nevazute ale versurilor ce ne-au marcat devenirea.
La Multi Ani, Adrian Paunescu!
http://www.youtube.com/watch?v=bl0vQhQgR5Q&feature=related
PS: Adrian Paunescu, 1979
Analfabeţilor
V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.
V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.
V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.
V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.
V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.
V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.
iulie 21, 2008 la 6:58 am
La Mulţi Ani!
iulie 21, 2008 la 4:01 pm
La multi ani !!!
iulie 21, 2008 la 4:31 pm
I-am dedicat şi eu post poetului:
http://giconet.blogspot.com/2008/07/ziua-unui-poet.html
iulie 21, 2008 la 4:35 pm
quoniam nunc vivimus, si vos statis in Domino.
quam enim gratiarum actionem possumus Deo retribuere pro vobis in omni gaudio, quo gaudemus propter vos ante Deum nostrum,
iulie 21, 2008 la 9:05 pm
Va pup picioarele si mainile maestre! Sa nu muriti niciodata! Sa ne bucurati inimile cu prezenta, spiritul, creatia dvs. La multi ani! de acum in colo, in veci si-n veicilor Amin! Veti fi pururea in inimile noastre….sublimul nostru drag.
iulie 22, 2008 la 12:44 pm
[...] iulie 22, 2008 by urdumheit Ău! [...]
iulie 23, 2008 la 4:32 pm
POETUL nu va muri niciodata! La multi ani, domnule Adrian Paunescu!
august 27, 2008 la 11:43 am
Nu pot sa cred ca acest avorton este atit de “iubit”
august 27, 2008 la 11:49 am
Sa fi uitat intreaga tara bestialitatile de care a fost in stare acest versificator?? Este cunoscut ca “maestrul” aducea pe scena cenaclului
fete tinere numai daca se culcau cu el. De baieti nu stiu, dar nu mi s-ar
parea din cale afara de neobisnuit.