Europa electorala

By corinacretu

Duminica, au avut loc alegeri in Austria, Bavaria si Belarus, pe care le-am urmarit cu interes. La fel ca si alegerile din Slovenia, de saptamana trecuta, cand opozitia de stanga a castigat la limita competitia cu partidul de centru-dreapta aflat la guvernare. M-am bucurat pentru performanta social-democratilor sloveni, care si-au triplat, fata de 2004, procentele. Din pacate, partidele de stanga din statele democratice in care au avut loc alegeri duminica nu s-au bucurat de succes.

In Austria, extrema dreapta a obtinut scoruri ingrijorator de mari. Partidul lui Jorg Haider, Alianta pentru Austria, si-a triplat rezultatul din 2006, obtinand 12% din locurile din viitorul parlament. Cealalta formatiune radicala, Partidul Libertatii, a castigat 18% din voturi. In schimb, cele doua mari partide din coalitia aflata la guvernare dupa alegerile de acum doi ani, social-democratii si popularii, au pierdut masiv teren : partidul de stanga al actualului cancelar a cazut de la 35 la 29%, iar popularii au pierdut 9% fata de 2006, ajungand la 25%, cel mai slab rezultat postbelic. Totusi, cele doua partide vor alcatui, probabil, si noul guvern, in ciuda tensionatei relatii dintre ele care a dus la destramarea coalitiei. Orice alta varianta ar include o formatiune de extrema dreapta, cum s-a mai intamplat  in 1999, cand intrarea la guvernare a lui Haider alaturi de conservatori a determinat o racire a relatiilor UE cu Austria. Si o curiozitate despre acest scrutin austriac: pentru prima data au avut drept de vot tinerii ce au implinit 16 ani.

Cutremur politic in Bavaria – titreaza presa, desi Uniunea Crestin-Sociala (CSU) a intrunit 43% din sufragiile bavarezilor. In mod normal, ar fi un scor bun, dar, in acest caz, inseamna ca CSU nu poate guverna singura, fiind obligata sa incheie o alianta. E o premiera dupa 46 de ani de majoritate absoluta si implicit de guvernare monocolora. Pentru comparatie, CSU – ramura bavareza a crestin-democratilor din CDU – a castigat alegerile din 2003 cu 60,7%, obtinand in final peste doua treimi din locurile in legislativul landului – un record in istoria parlamentara germana. Acum, CSU e nevoita sa se alieze cu liberalii, care au obtinut rezultate foarte bune. Cat priveste stanga, despre scorul social-democratilor se spune ca e cel mai slab dupa al doilea razboi mondial – 18%, iar stanga radicala – Die Linke – n-a intrat in parlament.

In Belarus, in schimb, situatia e mult mai clara: nici un reprezentant al opozitiei nu va face parte din viitorul parlament. O unanimitate reprezentantiva pentru regimul Lukasenko, acuzat ca a fraudat si aceste alegeri.

14 Răspunsuri la “Europa electorala”

  1. instalatorul spune:

    Doamna Cretu, va multumesc pentru stiri si comentariu.

  2. leo spune:

    Mda, cred că pe undeva e reconfortant să aflăm că nici caprelor altora nu li-s boii p-acasă şi, după siderarea în faţa veştii triste – cică dumneaei, Esperanza, ar fi murit în secunda în care nu s-a găsit altul mai bun să anunţe eroarea tactică majoră a pesede decât Adrian Năstase, tocmai sacrificatul de acu vreo tri-patru ani pe altarul măririi lui Pinnochio, devenit dintr-o banală bucată de lemn găunos, măiastră păpuşă cu sfori scoborâte tumna de pe la Treicoceni în aleea Modroganilor – tre să recunosc că mi-a stârnit zâmbet a râde de mai grava alienare a altora, nici că ştiu care mai gravă… Acu, pe bune, ce să fie mai de râsul curcilor: unanimitatea ce, cu siguranţă, a făcut să pleznească de ciudă încă unul din dragii ce zac în pretenarul dâmboviţean al lui Lukasenko, ori ideea „genială” a anschlussaţilor deveniţi mai arieni ca nemţii lui Hitlerică de a invita la vot puştani cărora nici că le-au mijit tuleiele bărbii măcar pe-atât cât să aibă conştiinţa de sine, necum conştiinţă de cetăţean?! :lol:
    Iaca, au trecut douşpatru de ore de când mă tot ciupesc, sperând să constat că trăiesc un vis urât de-atâtea anomalii ale firii despre care mi-e tot dat a afla prin varii grădiniţe de la înturnarea în satu lu vodă… :(

  3. corinacretu spune:

    Si eu multumesc. O seara frumoasa!

  4. corinacretu spune:

    Leo, scuze, acum vad comentariul tau. Sunt, intr-adevar, multe anomalii si cred ca ele se vor inmulti in aceasta campanie electorala. dar cred ca trebuie sa privim lucrurile asa cum sunt si sa nu ne enervam, nu are sens. Iti doresc numai bine si multumesc pentru comentariu.

  5. toader spune:

    daca se voteaza de la 16 ani este normal ca extremele sa obtina rezultate foarte bune. adolescentii sunt rebeli, le plac culorile aprinse si pentru ei politica este tratata ca un spectacol.

  6. leo spune:

    Corina, mamă,
    pe mine nu proştii care fac pe deştepţii mă enervează, ci faptul că deştepţii aplică uneori reciproca! nu o dată i-am spus ANeului că ar mai avea de învăţat şi de la unii învăţăcei (despre tălică făceam exemplificare), şi iată, mă confirmi: atunci când, deh, c-aşai politichia, mare curvă, n-ai cum spune ceea ce gândeşti, confirmând sau infirmând spusele preopinentului, mai bine taci! şi, în vreme ce, de la dimensiunile lui de mare OM, ANeul s-a coborât la insignifiantul rol de portavoce a unui personaj minuscul, tălică ai ales… „sa privim lucrurile asa cum sunt si sa nu ne enervam, nu are sens”… ceea ce, din păcate, face sens…

  7. Velisar Iancu spune:

    @leo: macar in universul acesta (si imprejurimile lui!) speram a-ti gasi alinare…

  8. Darius spune:

    @Corina
    Ar fi interesant de realizat o harta a Europei si Asiei pe culori politice. Poate imi spui unde as putea gasi aceste date, de mult ma gandeam sa fac o postare pe aceasta tema.

  9. CATI MAAA? at antisocial … spune:

    [...] si pe tanti. MIO P360 PDA GPS 1 GB ROM Cadou card 4GB MIO P560 GPS 2 GB ROM, bluetooth, wifi Cadou card [...]

  10. leo spune:

    Velisare, tată, de felul meu, nu prea dat temperarea afară din casă, dar aşa pălit cu leuca în cap cum fusei duminică seara când, după două zile de „întuneric”, am reintrat în atmosfera blogurilor fix pe „monstrele” de la congresul cu pricina pe care nu l-am văzut în direct (pe undeva, cineva, acolo sus mă iubeşte, că dacă o vedeam cu ochii mei, cred că făceam atac de cord la neuroni!), aşa pălit cu leuca în cap nu ţin minte să fi fost de multe ori în astă viaţă!
    Eram, poate mult prea mult dată fiind vârsta, destul de blazat de prea-multă dezinformare şi bătaie de joc ce mi-a maculat ecranul tembelizorului în tembela alternanţă stânga : cvasi-dreapta ce mi-a mâncat cei mai frumoşi ani din viaţă. Am pătruns în această lume a bloggeriei în care am avut şansa de a vedea că, totuşi, mai există speranţă, mai există oameni de valoare în ţara asta, mai există chiar şansa ca valorile să se cunoască şi recunoască între ele dincolo de culori ori nuanţe politice, ceea ce mijea speranţa că poate, totuşi, aşa cum se strâng canaliile în găşti – precum cedereul de mai ieri şi pedelacheii de azi, s-or putea strânge cândva şi valorile acestei ţări pentru a-i reda un minumum de demnitate. Şi ce văd? Cum oameni pe care-i apreciez se consolează căutând refugiu în tăceri în faţa imaginii jalnice a unui OM căruia ai ce-i număra, şi nu mă refer aici la ouă, făcut treaptă pe calea măririi unui… prostănac! că nu ne ajungea un chiulangiu în stare să se laude cu asta de preşedinte, ne mai trebuia şi un premier pe măsură… noroc, vorba vine, că la câţi vor primi cu tot atâta elan ca mine „propunerea” pesede, ce mai vânt prielnic a sufla în pânzele lui dragă Stolo… parcă-l şi văd la anu pe vremea asta, cu morga lui de gropar, anunţându-ne măsuri de strâns cureaua în ediţia revăzută şi adăugită a episodului post-Roman, acum ca şi atunci escamotând propria neputinţă sub vălul crizei economice, pentru unii chiar… salvatoare…
    alinare? poate doar să văd episodul doi de la „Dragă Stolo”, cu alte personaje… întrebarea e dacă ANeul ştie să plângă la fel de artistic ca… obsesiaaa…

  11. Velisar Iancu spune:

    @ leo: cum iti ziceam la inceputuri? Cumva, ca esti sofisticat si oarecum ermetic? (nu mai zic de alte cele, ca parca vad un atac subit al anionului…). Ei bine, ma mai gandesc ‘fo luna, mai umblu temeinic la cutiutza cu amintiri, da’ acu` spun pe nerasuflate: esti un mare sufletist si, cu sigurantza, personalitatea cea mai libera pe care am cunoscut-o vreodata. Sa fii iubit, tinere prieten

  12. leo spune:

    @ Velisar
    mda, tre s-o recunosc, mi s-a întâmplat şi mie nu o dată, în chinurile tentativelor de a mă cunoaşte pe mine însumi, să mă întreb care-i ordinea autodefinirii: sunt un sufletist rebel, sau un rebel sufletist? de parcă mi-ar folosi la ceva să aflu răspunsul, nu tot prizonier al junglei fiarei făr de suflet numită om rămân…

  13. Velisar Iancu spune:

    Ma simt confortabil intre “Corina, mama” si ” Velisare, tata” …
    D-na Corina, prin gradinita dv. se plimba liber, asa cum se si cuvine, un personaj care n-are mama, n-are tata, in afara de adevarurile lui si …ale noastre. Leo este numele sau…
    I

  14. Roxana Iordache spune:

    @corinacretu. Excelentă relatare, Corina. Se vede că ai fost jurnalistă şi eşti expertă în comunicare. Toate bune şi frumoase îţi doresc!

Lasă un Răspuns