Impreuna cu liderul Socialistilor Europeni, la Timisoara

Rasmussen

Ieri, la Timisoara, s-a desfasurat una din cele mai importante actiuni ale PSD in aceasta campanie electorala. M-a impresionat primirea calduroasa pe care ne-au facut-o numerosii timisoreni care au tinut sa participe la mitingul de la Filarmonica si la marsul nostru spre Piata Operei.

Rezolutie CJAIM 030

Am fost prezenti primii 15 candidati de pe lista Aliantei PSD+PC pentru Parlamentul European, impreuna cu ministrii Ilie Sarbu, Cristian Diaconescu si Ion Bazac, iar actiunile noastre s-au bucurat de prezenta presedintelui Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, si a presedintelui Partidului Socialistilor Europeni, Poul Nyrup Rasmussen, aflat in Romania pentru sustinerea candidatilor Aliantei PSD+PC pentru Parlamentul European.

 Rezolutie CJAIM 100

Mesajul liderului Socialistilor Europeni catre electoratul romanesc a fost unul de solidaritate cu tara noastra, ca noua membra a UE, si a vizat masurile pe care Stanga le propune pentru contracararea efectelor social-economice ale crizei. „Nu avem voie sa invinuim muncitorii romani pentru aceasta criza, nu ei au fost lenesi, nu ei au luat salarii mari. Este vorba de lacomia de pe piata financiara, care a dus la aceasta criza si trebuie sa tineti minte ca va trebui sa introducem reguli noi”, a declarat Poul Nyrup Rasmussen.

Rezolutie CJAIM 040

El i-a indemnat pe romani sa iasa la vot pe 7 iunie si sa aleaga bine, pentru ca astfel va castiga stanga si “niciodata nu va mai exista o asemenea recesiune cum este cea prin care trece Europa astazi”. Rasmussen a mai declarat ca socialistii europeni au un plan de redresare economica, un plan pentru taxe si impozite, pentru crearea a peste 10 milioane de noi locuri de munca in viitorii ani, in tarile membre ale UE, iar criza trebuie oprita, in caz contrar, numarul somerilor urmand sa creasca la 27 de milioane de persoane. “Nu vom permite acest lucru. Avem un plan de schimbare”, a precizat liderul Socialistilor Europeni.

Rezolutie CJAIM 035

De altfel, suportul PSE, promis de Poul Nyrup Rasmussen, este vital pentru Romania, fie si daca ne referim doar la conditiile pe care Comisia Europeana s-ar putea sa le impuna Romaniei pentru imprumutul de 5 miliarde de euro, conditii care, dupa cum atragea atentia si presedintele Mircea Geoana, riscam sa fie mai dure decat cele ale FMI sau ale Bancii Mondiale, inclusiv din cauza influentei nocive a Dreptei europene.

Rezolutie CJAIM 066

Asa cum spunea si Mircea Geoana, dupa 20 de ani, de la Timisoara pleaca un nou semnal de schimbare a Romaniei. Iar receptivitatea banatenilor fata de mesajul social-democrat imi intareste convingerea ca etapa prejudecatilor fata de Stanga a fost depasita si in aceasta parte de tara, care are la fel de multa nevoie de politici de protectie sociala si de incurajare economica precum tot restul tarii.

Rezolutie CJAIM 088

Nu pot incheia aceste impresii fara a-i felicita pe organizatorii acestor actiuni si sa le multumesc pentru ospitalitate tuturor, mai ales colegei mele Daciana Sarbu, care a avut o contributie importanta la reusita manifestarilor de la Timisoara.

Rezolutie CJAIM 083

18 Răspunsuri la “Impreuna cu liderul Socialistilor Europeni, la Timisoara” r r

  1. neinfectat de comunism spune:

    daciana e insarcinata din nou? e adevarat? felicitari daca e adevarat

  2. corinacretu spune:

    Daciana e prietena mea si te rog sa nu fii si cu ea la fel de rautacios cum esti cu mine. Nu, nu cred ca e insarcinata, nu am intrebat-o pt ca nu mi-a creat nici o clipa aceasa senzatie. Asta e , deci, grija ta si tot ce ai retinut de la Timisoara?

  3. Bibliotecaru spune:

    Interesant este că nu am văzut până acum în campanie electorală nici unul dintre noii veniţi, astfel încât să-i cunoaştem şi noi cât de cât… Cine sunt:
    George Cutaş
    Cătălin Ivan
    Ioan Enciu?
    Nu spun că cei câţiva care au fost parlamentari (şi nu au reuşit cu uninominalul să mai intre în Parlamentul României) ar fi foarte cunoscuţi drept candidaţi…

    Din punctul meu de vedere, campania PSD este dusă în spate de trei nume, Corina Creţu, Adrian Severin şi Daciana Sârbu… Eu pe restul nu i-am sesizat a fi în campanie, chiar dacă au mai apărut din când în când pe la TV.

  4. Marius spune:

    Felicitari, Corina pt turul tau de forta de la Satu Mare pana la Timisoara si te asteptam sa vii cat mai des in Ardeal.
    Am urmarit cu atentie campania si esti singurul candidat care are un mesaj pentru ardeleni si care s-a adresat problemelor lor, in timp ce alti candidati sunt preocupati de bazaconii ca legalizarea marijuanei sau se plimba pe ogoare de zici c-au dat cu sapa o viata intreaga, nu c-au fost finantisti ori bat campii despre Dunare, pe care vor s-o faca, mai ceva decat Napoleon, coloana vertebrala a Europei etc.
    Avem putini oameni seriosi in politica romaneasca si cred ca trebuie sa tinem aproape de ei!

  5. neinfectat de comunism spune:

    corina, eu nu am fost rautacios cu tine, pur si simplu am criticat dur psdul si capii partidului si pe tine te-am criticat pt ca cenzurezi…doar nu te asteptai de la mine sa ma comport precum mihnea georgescu?…putina critica nu strica nimanui, nu e atac personal…in fine, daca nu castigi la euro ce vei face? ai un plan B?

    eu as comenta mai mult si mai constructiv la tine pe blog daca m-ai scoate de la spam…crezi ca se poate? o sa incerc sa nu fii rautacios cu tine sau cu daciana, pot fi cu altii in schimb?

  6. Sibilla spune:

    Samo napred, Corina ! ( numai înainte )
    Te-nsoţim cu sufletul pretutindeni, te susţinem, dar, vorba colegului Bibliotecaru, sunt prea mulţi cei care par că… dorm, nu vreau să par răutăcioasă deloc,, însă, nu se văd, nu se aud. Cărăşenii mei o susţin pe Daciana Sârbu, cum, unde, în ce fel … numai ei ştiu… Trebuia s-o spun. E campanie, de ce totuşi… nu e ? Curând am să mă pun eu pe treabă, mai sunt puţine zile, nema manifestări, nimic organizat, ziar PSD, nu, ce Doamne iartă-mă fac, ce vrea să-nsemne tăcerea lor ? Cum să-i mobilizez neînsemnata de mine, scriu pe Sfinx777, o fac pentru că vreau, mă implic după umila mea putinţă, totuşi, ei ce fac ? Dacă eu aici, nu cunosc, şi e îngrijorător ce spun, darămite electoratul, oare inactivitatea nu duce la nimic de bun augur ? Unde-s combatanţii, luptătorii, vocile, oameni incisivi… mă refer strict la cărăşeni, chiar numai cor de balerine care a decis să… ? Să ce ?
    Corina Creţu, Adrian Severin, Daciana Sârbu cu munca, eforturile, şi partidul din teritoriu stă… să pice votanţi din Cer, acu chiar mă înfurii ! Şi spun lucrurilor pe nume pentru că, ştiu că mă citesc, cu speranţa să mişte ceva, orice numai să renunţe la atitudinea de espectativă, de adormire, amorţire…
    Duminică Senină cu bucurii şi Succes !
    stimă şi respect, Corina,
    Sibilla

  7. neinfectat de comunism spune:

    Multi cetateni nici nu se vor prezenta la vot. Motivele ce vor fi invocate vor fi numeroase… chiar daca multe vor fi false, puerile sau nefundamentate. Totusi procentele vor fi, cat de cat, incurajatoare. Romanii vor vota pornind de la ideea ca, macar (poate !) acum, mai pica cate ceva! Nimic mai fals… daca ne gandim bine. Peste un timp vom fi informati si despre prestatia parlamentarilor nostri in forumul european. Nu este exclus sa remarcam ca trimisii nostri au luat cu ei “naravurile” dambovitene si vor “tine prima pagina” cu giumbuslucurile “carpato-danubiano-pontice” tipice.

  8. mihaella1 spune:

    Superbe pozele Corina :) . Mult succes in continuare, mai ales acum ca ne apropiem cu pasi repezi de data de 07 iunie. Duminica frumoasa in continuare. Cu stima, Mihaela.

  9. corinacretu spune:

    Multumesc mult pentru sprijinul pe care il simt din partea voastra, pentru cuvintele frumoase si pentru imbarbatare. Nu ma deranjeaza criticile, doar atunci cand sunt rautate pura.

    Turneul in Ardeal a fost extraordinar pt mine..

    Mihaela, maine sunt toata ziua in Arges, la Stalpeni, la Zilele Comunei Cotmeana si e o manifestare si la Pitesti, cred ca dupa pranz.

    Va doresc o saptamana minunata tuturor!

  10. Oana spune:

    Te asteptam maine, chiar daca nu bem cafeaua aia, tot o sa-ti fac cu mana :D

  11. Lucia Verona spune:

    Corina, ţi-am urmărit traseul, văd că ai în continuare un program foarte dens, ai o forţă de admirat şi chiar de invidiat, îţi doresc succes!

  12. corinacretu spune:

    Multumesc, dna Verona. E, intr-adevar, un program incarcat, e ultima saptamana inainte de vot. Sper dupa aceea sa ne vedem linistite..

    Oana, m-as bucura mult sa te vad si sa schimbam cateva cuvinte.

    La multi ani tuturor copiilor azi, de 1 Iunie, ziua lor.. poate si a noastra un pic. Va doresc tuturor o zi frumoasa!

  13. mihaella1 spune:

    Corina, cam pe la ce ora ajungi la Cotmeana? Mi-ar place sa ne revedem :) . O zii frumoasa in continuare!!

  14. Vania spune:

    Aşa-mi este dat, să aflu mereu ce s-a petrecut la mine-n urbe doar după ce-a trecut!…

  15. corinacretu spune:

    Mihaela, ajung in jur de ora 16 la Cotmeana. M-as bucura sa ne revedem.
    Vania, sper sa avem si alte prilejuri sa ne mai intalnim.
    O zi buna!

  16. dn spune:

    A iesit bine la Timisoara. Pacat ca nu am auzit un discurs al tau in fata timisorenilor si a timisenilor! Ma bucur ca ai trecut prin capitala banatului si sper ca ti-a placut…noi te mai asteptam! Spor si multa bafta pe “ultima suta de metrii”!

  17. Întâlniri de gradul trei « Oana Stoica Mujea spune:

    [...] de gradul trei iunie 1, 2009 — Oana Azi Corina a fost în Piteşti. Din păcate n-am apucat să o văd, dar a „agăţat-o” tata sau, după cum spune Corina, ea pe [...]

  18. forevergreen spune:

    Corina, sunt convinsa ca esti obosita, dar arati bineeee! :D
    La Multi Ani pentru tine si familia ta!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 46 other followers