Criza de la Bucuresti ingrijoreaza Bruxellesul

Azi, am acordat portalului Inpolitics un interviu despre recentele evolutii de pe scena politica interna si impactul acestora asupra pozitiei europene a Romaniei. Iata textul integral al acestui interviu, care poate fi citit aici.

“Europarlamentarul PSD Corina Crețu avertizează, într-un interviu dat Inpolitics, asupra situației dramatice în care se plasează România la nivelul UE din cauza crizei politice în derulare, fenomenul stîrnind, deja, îngrijorarea Bruxellesului. Ea atrage atenția, totodată, că acest scandal ne-ar putea costa portofoliul de comisar european, mai ales că, fără un ministru titluar la Externe, țara noastră nu mai poate vota în Consiliul de Miniștri al UE.

Romania nu poate fi guvernată nici cu 73% din Parlament

- Deşi nu aş fi vrut să încep cu asta, ceea ce se întâmplă acum la Bucureşti are ecouri la Bruxelles, nu mă îndoiesc. Cum privesc lucrurile cei din Parlamentul European şi, de ce nu, şi cei de la Comisie?

- Situaţia de la Bucureşti este analizată cu atenţie  și îngrijorare la Bruxelles, într-un moment în care se pun în discuţie două lucruri importante pentru viitorul construcţiei europene: formarea noii Comisii şi aprobarea noului Buget comunitar. Sigur, nu este România prima şi nici singura ţară membră a UE care se confruntă cu o criză politică internă. Doar că nici una dintre celelalte ţări membre nu are imaginea României. De aici îngrijorările. Ce poţi spune despre o ţară care nu poate fi guvernată nici atunci când Guvernul are o majoritate de 73% în Parlament? Te gândeşti că următoarea soluţie este partidul unic! Sigur, duc lucrurile la limită, dar nici departe de sentimentele celor de aici în legătură cu România nu sunt.

- Va influenţa această criză negocierile pentru un post semnificativ de comisar european? Avem şanse să primim ceea ce ne dorim, adică portofoliul de la agricultură?

- Evident, capacitatea de negociere a României este serios afectată de această criză. Un singur exemplu: dacă România nu va avea un titular la Externe, ci doar un interimar, nu va putea vota în Consiliul de Miniştri. Acum cei din PDL vehiculează ideea ca, în cazul ieşirii PSD de la guvernare, pentru a nu fi confruntaţi cu un vot de învestitură în Parlament,  să acopere cu interimari posturile lăsate vacante de social-democraţi. Practic, în perioada critică a formării Comisiei europene, România nu poate participa la luarea deciziilor. Mi se pare extrem de grav.

    Nici în ceea ce priveşte portofoliul pe care l-am negociat n-am dat dovadă de realism. Mai mult, nici n-am avut un plan de rezerva. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar, spre deosebire de alte ţări, la noi acest proces de selecţie a candidatului naţional pentru un post de comisar este extrem de ne-transparent. Şeful statului nu a discutat cu toate partidele pe marginea acestui subiect, cum nu a discutat nici despre felul în care votăm pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

De la București vine semnalul că fondurile europene se fură

- Cum vi s-a părut poziţia lui Adrian Severin în cazul Cioloş?

- Extrem de realistă. Nu este o problemă de persoane sau de orgolii. Poziţia sa vine din buna cunoaştere a modului în care funcţionează lucrurile la Bruxelles, extrem de complicat, cu puternice grupuri de presiune, pe care noi nu le avem. Nu cred că-şi imagina cineva că României i se va acorda postul de comisar care gestionează o treime din Bugetul Uniunii, când de la Bucureşti nu vine decât un singur semnal, de la presă şi de la societatea civilă, dar şi de la unele forţe politice, inclusiv de la eurodeputaţi români: fondurile europene sunt furate. Este imaginea pe care ne-am facut-o singuri, multi politicieni din asta traiesc, din denigrarea Romaniei.

- La ora când discutăm aceste lucruri, nu este foarte clar dacă PSD mai este la guvernare sau nu. Cum vedeţi situaţia partidului, dacă va ieşi de la guvernare?

- Cred sincer că ar fi, într-un anumit fel, o întoarcere la normalitate. Îmi pare rău să o spun, dar câtă vreme Traian Băsescu va conduce PDL (nu cred că mai este cineva naiv să creadă că domnul Boc conduce ceva în România, partid sau guvern), acest partid nu va reuşi să se comporte normal. Ca atare, orice alianţă cu acest partid sfârşeşte prost.

   Deşi nu am fost o susţinătoare a ideii de a intra la guvernare cu PDL, am înţeles raţionamentul lui Mircea Geoană şi al celor care au decis formarea acestei coaliţii. Şi, până la un punct, guvernarea a funcţionat satisfăcător. Numai că agenda guvernării nu s-a potrivit cu agenda şefului statului, care a decis să-i pună capăt brutal.  Declaraţia lui Dan Nica a fost un pretext. Dacă n-ar fi fost el, ar fi fost doamna Andronescu, sau altcineva.

- Nu veţi plăti un preţ politic, dacă ieşiţi de la guvernare, în termenii dictaţi de Traian Băsescu?

- Cred că preţul continuării guvernării în aceste condiţii, când practic PSD îşi poate pierde autonomia de decizie şi de acţiune, ar fi mult mai mare. Şi oamenii pot gândi cu propria minte cine ce a făcut şi de ce.

 - Cum ştiţi, un institut de studii economice din Germania dă o notă extrem de mică programului guvernamental român de ieşire din criză. Nu credeţi că această criză politică înrăutăţeşte starea economiei?

- Îmi pare rău, dar acest lucru trebuie să-l discutaţi cu responsabilii de mersul economiei româneşti, domnii Videanu şi Pogea. PSD a propus cel puţin două proiecte de măsuri anti – criză, care au fost ignorate. Mai mult, modul în care gestionează domnul Pogea finanţele publice a produs crize în sistemele de protecţie publică. Şi ceea ce mă îngrijorează cel mai tare, din perspectiva preocupărilor mele de deputat european, este creşterea şomajului, a sărăciei şi a violenţei sociale.

- Faceţi parte din Comisia de Dezvoltare a Parlamentului European. Ştiu că recent s-au discutat aspecte legate de consecinţele crizei financiar bancare globale asupra ţărilor afectate de criză din lumea în curs de dezvoltare. Cu ce rezultate?

- Aici sunt mai multe lucruri de spus. În principiu, noi ne ocupăm de relaţiile cu ţările în curs de dezvoltare. Numai că acum şi ţările dezvoltate, membre ale UE, sunt confruntate cu probleme identice, diferă numai scara. Pungi de sărăcie, excludere, discriminare în varii domenii, creşterea ratei de abandon şcolar, exploatarea muncii copiilor, extinderea bolilor sociale.
    Din cauza crizei ţările donatoare, care nici în condiţii normale nu şi-au ţinut angajamentul de a acorda 0,7% din PIB pentru ajutorarea ţărilor celor mai sărace, au redus semnificativ aceste ajutoare.

    Acest lucru impune o re-gândire a priorităţilor programelor de ajutor, iar UE a decis să suplimenteze fondurile destinate cheltuielilor sociale din câteva dintre cele mai sărace ţări de pe glob. Asta cu atât mai mult cu cât efectelor crizei financiare li se adaugă cele ale schimbărilor climaterice, şi în anumite zone, şi cele ale unor conflicte armate.

- Scriaţi acum câteva zile pe blogul dumneavoastră că summitul G 20 de la Pittsburgh a fost unul în plus. De ce?

- Pentru că s-au pus prea multe speranţe într-o organizaţie ad-hoc, care nu are instrumentele necesare pentru a pune în practică deciziile(extrem de subţiri, dacă ne gândim la conţinut şi la impact) pe care le ia. Şi pentru că problemele de fond, mai ales cele care privesc controlul pieţelor financiare, pentru a nu mai admite riscuri pe care nu le pot gestiona, au rămas fără răspuns. Este evident că marile grupuri bancare (care au devenit şi mai puternice în urma crizei, profitând de ploaia de bani publici) nu vor să vadă statul şi organismele de reglementare a pieţelor interesându-se prea de aproape de afacerile lor.
Sigur, e frumos să spui că se vor lua măsuri mai bune pentru evitarea asumării de riscuri excesive. Doar că nimeni nu defineşte pragul de la care riscurile devin „excesive”, cum nimeni nu defineşte măsurile referitoare la controlul pieţei produselor derivate.

S-a vorbit şi despre limitarea părţii variabile a câştigurilor bancherilor, faimoasele bonusuri. Rămâne de văzut cât şi cum vor fi limitate. Pentru că iarăşi plutim în vag, cu recomandări de genul „punerea în operă a unor practici de remunerare sănătoase”.

- Aţi fost critică şi la adresa FMI şi a BM. De ce?

- Lucrurile nu sunt clare nici aici. S-a tot vorbit despre reforma FMI şi a BM, în sensul în care ţările în curs de dezvoltare să aibă mai multă putere de decizie. La FMI puterea de vot a acestor ţări a crescut cu 5%, iar la BM cu 3%. Rămâne de văzut cum se traduce asta în practică. Şi mai ales cum se vor schimba politicile curente ale celor două organisme, care nu au dovedit că şi-au modificat esenţial  modul de gândire şi de acţiune. Ce dovadă mai bună decât condiţiile impuse României pentru acordarea împrumutului, care ne întorc cu 10-12 ani în urmă, pe vremea guvernului CDR. Şi încă un motiv de îngrijorare: FMI a fost „uns” consilier al G 20.

Eu cred că cele două organisme mai au de parcurs un drum lung până vor reuşi să se adapteze noilor sfidări.

- Faceţi parte, printre altele, din Reţeaua parlamentară europeană pentru Banca Mondială. Sunteţi invitată la Istanbul, la sfârşitul acestei săptămâni, la conferinţa anuală a FMI şi a BM. Ce aşteptaţi de la acest eveniment?

- Sper sincer că vom asista la o atitudine realistă a celor două organizaţii faţă de criză şi mai ales faţă de consecinţele ei sociale. Altminteri, celor 1,4 miliarde de fiinţe umane care trăiesc doar cu 1,25 de dolari pe zi li se vor adăuga alte sute de milioane. Sper că vocea societăţii civile se va face mult mai puternic auzită, pentru că ONG urile cunosc mai bine nevoile din teren, lucrează mai bine cu oamenii şi au o viteză de reacţie mai mare. Aştept să văd dacă ceea ce s-a hotărât la summitul G 20 se reflectă în modul în care cele două organisme analizează şi decid. (Interviu realizat de Bogdan Tiberiu Iacob)

La zi

Astazi a avut loc unul din cele mai grave momente din istoria politica romaneasca a ultimilor 20 de ani, prin consecintele pe care le poate avea asupra stabilitatii tarii in aceasta perioada critica din punct de vedere economic si social.

Gestul premierului Boc si al PD-L cu privire la revocarea ministrului Dan Nica mi se pare un semn de iresponsabilitate, cu atat mai mult cu cat e vorba de o incercare fatisa de a prelua controlul Ministerului de Interne in perioada electorala si, in acelasi timp, de o asezare a relatiei in interiorul coalitiei guvernamentale pe un fagas inacceptabil. De aceea, cred ca decizia Comitetului Executiv al PSD ca partidul sa iasa de la guvernare daca ministrul Dan Nica va fi inlocuit este cea mai potrivita reactie in noua situatie absurda in care PD-L si Traian Basescu au impins viata politica romaneasca.

Un Summit in plus

Summitul G 20 de la Pittsburgh s-a încheiat. Dacă e să judecăm după reacţiile celor mai mulţi analişti politici, politicieni şi lideri de opinie, s-ar părea că a fost vorba de un eveniment în care decepţiile sunt mai mari decât realizările. Şi asta devine o problemă, dacă ne gândim câte speranţe a născut formarea acestei structuri, care aducea alături de ţările cele mai dezvoltate ţări în curs de dezvoltare, pentru a gestiona criza şi pentru a găsi soluţii pentru revenirea la creşterea economică, dar mai ales pentru a corecta funcţionarea defectuoasă a capitalismului financiar global.
Prima constatare: nimeni, la Pittsburgh, n-a declarat sfârşitul crizei, mai mult, contrar dorinţei Germaniei de revenire rapidă la politici bugetare strânse, liderii prezenţi la summit au recomandat continuarea politicilor de stimulare a economiei. Mai pe scurt, ploaia de bani va continua, chiar cu riscul declanşării, cât de curând, a unei crize a datoriilor publice.
Sunt destule voci care contestă abordarea unilaterală a crizei, în sensul concentrării exclusiv asupra aspectelor ei financiar-bancare. Fostul premier francez Michel Rocard atrăgea azi atenţia că această abordare nu ţine cont de ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, unde este posibilă o stagnare pentru mulţi ani de aici înainte, din cauza creşterii economice insuficiente.
Pierderile de putere de cumpărare sunt semnificative, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare. Comportamentul consumatorilor a devenit extrem de prudent, mai ales din cauza pierderilor masive de locuri de muncă. Va dura până la reîntoarcerea cumpărătorilor în magazine.
Este greu de ştiut, în acest moment, dacă perenizarea G 20, care ia locul G 7, va însemna ceva pentru relansarea economiei la nivel global. Cu atât mai mult cu cât este, ca şi g 7, o structură informală, în sensul în care este în afara ONU. Şi mi se pare bizar că aceste lucruri nu sunt discutate acolo.
Nici în ceea ce priveşte măsurile de reglementare a sistemului financiar global G 20 nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Este evident că marile grupuri bancare(care au devenit şi mai puternice în urma crizei, profitând de ploaia de bani publici) nu vor să vadă statul şi organismele de reglementare a pieţelor interesându-se prea de aproape de afacerile lor. Sigur, e frumos să spui că se vor lua măsuri mai bune pentru evitarea asumării de riscuri excesive. Doar că nimeni nu defineşte pragul de la care riscurile devin „excesive”, cum nimeni nu defineşte măsurile referitoare la controlul pieţei produselor derivate.
S-a vorbit şi despre limitarea părţii variabile a câştigurilor bancherilor, faimoasele bonusuri. Rămâne de văzut cât şi cum vor fi limitate. Pentru că iarăşi plutim în vag, cu recomandări de genul „punerea în operă a unor practici de remunerare sănătoase”.
S-a vorbit şi despre reforma FMI şi a BM, în sensul în care ţările în curs de dezvoltare să aibă mai multă putere de decizie. La FMI puterea de vot a acestor ţări a crescut cu 5%, iar la BM cu 3%. Iarăşi rămâne de văzut cum se traduce asta în practică. Şi mai ales cum se vor schimba politicile curente ale celor două organisme, care nu au dovedit că şi-au schimbat modul de gândire şi de acţiune. Ce dovadă mai bună decât condiţiile impuse României pentru acordarea împrumutului, care ne întorc cu 10-12 ani în urmă, pe vremea guvernului CDR. Şi încă un motiv de îngrijorare: FMI a fost „uns” consilier al G 20.
Vocile critice nu au întârziat să se facă auzite. O temă a celor care se arată nemulţumiţi de rezultate priveşte faptul că G 20 a produs mai degrabă o stare de spirit, decât politici şi măsuri concrete. Ca atare nici nu s-a dotat cu instrumentele necesare punerii în practică a celor decise. O altă temă a criticilor priveşte faptul că summitul a acordat extrem de puţină atenţie problemei sărăciei la nivel global, unde 1,4 miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi. Iar din ajutorul de 33 de miliarde de dolari, bani promişi cu ocazia precedentului summit ţărilor celor mai sărace, nu s-a dat niciun cent.
Una peste alta, se pare că a fost un summit în plus, în care s-a discutat mult, s-a decis puţin şi după care se va face şi mai puţin. Agendele ţărilor participante sunt atât de divergente, la fel şi interesele lor, ca şi mijloacele de care dispun pentru a influenţa lucrurile, încât consensul care se poate construi este lipsit de substanţă şi de efecte concrete. Păcat. O oportunitate ratată, mai ales din perspectiva celor care suferă consecinţele crizei.

De ce atâta amărăciune în Est?

Nu sunt foarte sigură că la Washington au fost înţelese cu adevărat motivele amărăciunii şi frustrărilor din ţările foste socialiste la aflarea veştii că partea americană renunţă la instalarea elementelor scutului anti – rachetă în Cehia şi Polonia. Cu atât mai mult cu cât momentul anunţului coincide cu o perioadă în care are loc rememorarea evenimentelor care au condus la căderea Zidului Berlinului şi la prăbuşirea comunismului.

Nimeni în Europa, în general, şi în Est, în special, nu-şi doreşte revenirea la Războiul Rece. Doar că atât modul în care s-a ajuns la acordurile de instalare a acestor elemente, cât şi modul în care s-a renunţat la aceste acorduri aduc aminte de practicile acelei perioade. Sentimentul că SUA şi Rusia s-au înţeles din nou peste capul nostru, că părerea noastră nu contează contribuie la naşterea unor noi temeri. Anume că SUA se pregătesc să-şi schimbe radical priorităţile de politică externă, acordând mult mai puţină importanţă Europei. Deschizând astfel calea unei influenţe crescute a Rusiei în afacerile europene.

Temerile în privinţa Rusiei nu sunt fără temei. Luna trecută s-a împlinit un an de la evenimentele armate din Georgia, care au arătat pericolul conflictelor îngheţate din Caucaz şi din Europa de Sud – Est. Riposta militară dură a Rusiei a amintit de „primăvara de la Praga” şi de invadarea Cehoslovaciei. Din păcate, inflaţia de proiecte de rezolvare a lor, concurenţa pe care şi-o fac promotorii lor împiedică rezolvarea lor pe baze permanente şi echitabile.

Un alt motiv de îngrijorare în legătură cu Rusia îl reprezintă politica ei energetică şi folosirea purtătorilor de energie drept armă pentru atingerea unor obiective preponderent de natură politică, şi mai puţin economică. De aceea montarea elementelor scutului anti – rachetă în Cehia şi Polonia era privită drept o poliţă de asigurare în faţa tendinţelor Rusiei de amestec în treburile Europei, în general. Mai ales acum, când, din păcate, Europa nu are capacitatea de a genera o politică coerentă şi unitară faţă de Rusia.

Pentru unele dintre ţările din Est, între care şi România, ţară pe care o reprezint în Parlamentul European, un alt motiv de frustrare faţă de politica americană în zonă îl reprezintă politica de vize. În ciuda promisiunilor şi a insistenţelor ţărilor noastre şi ale Uniunii Europene, o decizie în acord cu nevoile şi aşteptările cetăţenilor români se lasă aşteptată. Mulţi români se întreabă, pe bună dreptate, de ce sunt discriminaţi în acest caz, al vizelor, când soldaţii celor două ţări au luptat şi luptă, şi mor, împreună în Afganistan şi Irak.

Cred că multe dintre aceste nedumeriri şi frustrări nu ar fi apărut dacă exista un efort de explicare a deciziei din partea Washingtonului, dacă lucrurile erau mai transparente. Nimeni nu-şi doreşte antagonizarea şi izolarea Rusiei. Dar istoria ne face bănuitori în astfel de cazuri.

Acest episod demonstrează, odată în plus, cât de importantă este legătura trans-atlantică şi mai ales cât de mult înseamnă pentru ţările din Estul Europei legătura specială cu SUA. Cu timpul, pe măsură ce construcţia europeană devine mai solidă şi mai limpede,  sentimentul lor de nesiguranţă în relaţia cu Rusia se va reduce, ajutat şi de, sperăm noi, o mai amplă şi mai profundă democratizare a vecinului de la Răsărit. Până atunci scutul anti – rachetă ne-ar fi făcut să ne simţim mai în siguranţă.       

Acest articol a aparut si in AMOS NEWS, ca si pe site-ul in limba engleza Euractiv.

Scoala Romana pentru Dezvoltare

Am participat, la acest sfarsit de saptamana, la lucrarile Scolii Romane de Dezvoltare, ce a avut loc in statiunea Venus. In calitate de vicepresedinta a Comisiei pentru Dezvoltare din Parlamentul European, am tinut sa subliniez necesitatea implicarii mai pronuntate a Romaniei in cooperarea internationala pentru dezvoltare si sa atrag atentia asupra consecintelor dramatice pe care le poate avea diminuarea asistentei internationale pentru tarile cele mai sarace ale lumii, in conditiile crizei economice.

Este esential ca in conditiile recesiunii economice si ale gravelor sale consecinte in plan social sa nu uitam ca langa noi sute de milioane de oameni se zbat la limita supravietuirii din cauza foametei, violentelor, razboaielor si schimbarilor climatice, fiind depedenti de ajutorul umanitar. De asemenea, alte sute de milioane de semeni ai nostri au nevoie de suportul international pentru dezvoltare, in vederea imbunatatirii nivelului lor de trai si a climatului politic in care traiesc.

Criza economica afecteaza cel mai grav tocmai statele cel mai putin vinovate de producerea ei. Tarile in curs de dezvoltare sunt, insa, lovite nu doar de criza, ci si, pe de o parte, de reducerea sprijinului international, in conditiile unei crize a donatorilor, iar pe de alta parte de dificultatile de adaptare a actualului sistem institutional international la realitatile in permanenta schimbare sub impactul crizei economice.

O data devenita membra a Uniunii Europene, Romania  a devenit si membra a comunitatii europene a protagonistilor internationali in domeniul politicii de dezvoltare, fiind de datoria noastra sa contribuim, cu mijloacele ce le avem, la indeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Nu trebuie, de asemenea, trecut cu vederea rolul asistentei pentru dezvoltare asupra stabilitatii in regiunea noastra.

In aceste conditii, consider ca Scoala Romana pentru Dezvoltare este un demers binevenit al specialistilor romani in materie de dezvoltare si al tuturor celor implicati profund in aceasta directie in tara noastra si sper ca dezbaterile de la Venus vor contribui la cresterea capacitatii institutionale si educationale in domeniul politicii de cooperare internationala pentru dezvoltare.

Scoala se adreseaza specialistilor din institutiile guvernamentale ce gestioneaza proiecte de asistenta pentru dezvoltare, societatii civile, mediului academic si mass-mediei. Cea de-a doua editie s-a desfasurat in perioada 16-19 septembrie, la Venus – judetul Constanta, iar la lucrari au participat reprezentanti ai ministerelor de externe din statele est-europene ce au aderat recent la UE, lectori din tarile donatoare cu traditie (Franta, Germania, Suedia), reprezentanti ai Comisiei Europene si ai ONG-urilor din statele ce beneficiaza de asistenta romaneasca pentru dezvoltare – Republica Moldova, Serbia si Georgia. Cu acest prilej, a fost lansat site-ul asistentei oficiale pentru dezvoltare, www.aod.ro, prima sursa de informare din Romania pe teme legate de cooperarea pentru dezvoltare.

Pentru contracararea efectelor crizei asupra asistentei pentru dezvoltare

Luni, am luat cuvantul in plenul Parlamentului European, in cadrul dezbaterilor provocate de intrebarea orala pe care Comisia pentru Dezvoltare, a carei vicepresedinta sunt, a adresat-o Comisiei Europene in legatura cu impactul crizei economice asupra tarilor in curs de dezvoltare si a cooperarii internationale pentru dezvoltare. Iata si varianta in limba romana a interventiei mele:

Raportul semestrial al Organizatiei Natiunilor Unite despre colectarea de fonduri de urgenta indica un minus de 4,8 miliarde de dolari in finantarea pentru contracararea crizelor umanitare din cele mai sarace state ale lumii. Este cea mai mare diferenta din istorie intre necesar si ceea ce s-a colectat de la guvernele statelor dezvoltate, carora criza economica le lasa tot mai putini bani pentru ajutorarea tarilor sarace.

Nu pot sa nu ma gandesc, insa, la sumele uriase cheltuite pentru salvarea sectorului bancar. Desigur, fiecare guvern are datoria de a rezolva problemele din propria tara. Dar nu e corect si decent sa trecem cu vederea faptul ca tocmai statele in curs de dezvoltare sunt cele mai lovite de criza economica, chiar daca sunt cele mai putin vinovate de producerea acesteia.

Lumea in care traim ne invata, din pacate, sa nu avem asteptari prea mari de la apelurile la umanitarism, mai ales in vremuri de recesiune, cand nu putini sunt cei care marseaza pe individualism si protectionism, in locul solidarizarii pentru solutii comune si pe termen lung. De aceea, as vrea sa atrag atentia mai degraba asupra riscului ca abandonarea tarilor in curs de dezvoltare in ghearele unei saracii in crestere accelerata sa aiba un efect de bumerang, prin amplificarea tensiunilor interne, a conflictelor sangeroase, tragediilor umanitare si migratiei masive, pe care tot statele dezvoltate le vor deconta.

In aceste conditii, consider ca se impun eforturi in doua directii. In primul rand, pentru a ne indeplini responsabilitatile ce ne revin e necesara impulsionarea ajutorarii internationale, mai ales in conditiile crizei donatorilor. Uniunea Europeana poate si trebuie sa joace un rol esential in acest proces, in calitatea sa de principal contribuitor international.

In al doilea rand, consider ca avem nevoie de o eficientizare a asistentei pentru dezvoltare si in aceasta privinta ar putea fi utila o evaluare a actiunilor UE in materie, pentru a vedea daca nu se impune o noua ierarhizare a prioritatilor, in acord cu resursele disponibile. De asemenea, cred ca ar trebui sa ne concentram mai mult pentru a reduce dependenta unora din beneficiarii ajutoarelor umanitare, in vederea trecerii de la actiuni de criza la actiuni care sa genereze dezvoltare durabila in zonele respective.

Nu as vrea sa inchei fara a-mi exprima aprecierea fata de energicul debut de mandat al d-lui Karel de Gucht, si ma gandesc aici la Summitul UE-Africa de Sud si la deplasarea in Zimbabwe in acest sfarsit de saptamana, precum si la alocarile de ajutoare de urgenta, zilele trecute, pentru cele 150.000 de victime ale inundatiilor din Africa de Vest. Doresc sa semnalez faptul ca, din pacate, nu doar Burkina Faso, ci si Nigerul a fost grav lovit de inundatii si are nevoie de sprijin international. Dar nu numai inundatiile pun in pericol numeroase vieti omenesti in Africa, ci mai ales seceta, pentru combaterea careia in tarile sub-sahariene Comisia a alocat, tot saptamana trecuta, un ajutor de 53 de milioane de euro.
Sunt semnale incurajatoare, ale unui dinamism care sper ca va reusi sa contamineze importantele reuniuni internationale ce vor avea loc la Pittsburgh si Copenhaga, decisive in conditiile in care e mai mare ca niciodata riscul ca Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului sa nu poata fi atinse.

Interpelare catre Comisia Europeana privind combaterea somajului

In cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, am adresat o interpelare catre Comisia Europeana, pentru a atrage atentia asupra nivelului somajului in UE, aflat intr-o crestere ingrijoratoare, si pentru a afla ce masuri are in vedere Comisia pentru crearea de noi locuri de munca. Iata textul interpelarii:

La un an de zile de la intrarea economiei mondiale in faza severa a recesiunii, efectele sociale ale crizei pe care o traversam se resimt din ce in ce mai dur la nivelul Uniunii Europene.

In numai un an, peste 5 milioane de cetateni ai tarilor UE si-au pierdut locurile de munca. Rata somajului la nivelul celor 27 de state membre este cea mai ridicata din ultimii 5 ani, iar in Zona Euro nivelul actual este fara precedent in ultimul deceniu. In iulie 2009, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, rata somajului in UE era de 9%, iar in cele 16 tari ale Zonei Euro ajunsese la 9,5%, depasind nivelul inregistrat in Statele Unite ale Americii.

Am ajuns, asadar, sa avem 22 de milioane de someri in Uniunea Europeana. Dincolo de realitatea severa a cifrelor se afla dificultatile cu care se confrunta acesti concetateni ai nostri si familiile lor. Poate si mai rea decat greutatile prezentului este, insa, lipsa unui orizont optimist. Consider ingrijorator, de asemenea, faptul ca printre cei mai afectati de diminuarea locurilor de munca sunt tinerii. In ultimul an, rata somajului pentru tinerii sub 25 de ani a crescut de la 15,4% la 19,8%. Faptul ca unu din cinci tineri nu are loc de munca poate avea grave consecinte asupra societatilor in care traim, inclusiv cu implicatii in plan infractional.

In aceasta perioada marcata de un declin economic si social atat de dureros, suntem datori sa gasim solutii pentru a oferi o viata decenta si sanse mai mari semenilor nostri. Ce masuri are in vedere Comisia Europeana pentru a favoriza crearea de noi locuri de munca si pentru a contribui la facilitarea reintegrarii in campul muncii a persoanelor disponibilizate, in conditiile in care piata europeana a muncii sufera schimbari radicale, iar lucratorii si societatile trebuie sa aiba mijloacele necesare pentru a se adapta la aceste realitati in schimbare?

Sesiune plenara la Strasbourg

In aceasta saptamana, Parlamentul European, reunit in sesiune plenara la Strasbourg, se pronunta prin vot asupra viitorului presedinte al Comisiei Europene. Nominalizat oficial in iulie de sefii de state si guverne din Uniunea Europeana, Jose Manuel Barroso este singurul candidat. Dupa ce saptamana trecuta s-a intalnit cu reprezentantii tuturor grupurilor politice, astazi isi va prezenta in plen programul pentru urmatorii cinci ani in fruntea Comisiei Europene, iar votul Parlamentului va avea loc maine. Votul pentru comisarii desemnati din Lituania, Polonia si Belgia pentru a face parte din actuala Comisie pana la sfarsitul mandatului a avut loc ieri.

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, isi sustine azi discursul inaugural. Momentul are o semnificatie puternica, fostul premier polonez fiind primul om politic din noile state membre care ajunge intr-o functie atat de importanta in cadrul UE.

Un alt punct important pe agenda acestei sesiuni il reprezinta dezbaterile de maine consacrate pozitiei UE la Summit-ul G20 de la Pittsburgh, care va avea loc in 24 si 25 septembrie. Consiliul European si Comisia isi vor prezenta punctele de vedere referitoare la reglementarea si supravegherea pietelor financiare, salariile si primele la varful sectorului bancar, resursele FMI, crearea de noi locuri de munca si ajutorarea tarilor sarace – teme ce vor tine capul de afis al reuniunii liderilor statelor puternic industrializate si ai tarilor emergente.

Protectia vietii private este un subiect ce revine in discutie o data cu noul acord UE-SUA pentru controversatul transfer de date, iar securitatea energetica va fi abordata joi o data cu noile dezbateri dedicate gazoductului Nabucco, menit sa reduca dependenta UE de gazul rusesc prin conectarea la resursele din Asia Centrala. Tot joi ne vom pronunta prin vot asupra propunerii Comisiei Europene pentru prelungirea ajutoarelor publice destinate achizitionarii de unt si lapte praf degresat pana in februarie anul viitor, pentru a remedia situatia critica de pe piata lactatelor.

Nu in ultimul rand, in aceasta saptamana se decide componenta delegatiilor pentru relatiile cu parlamentele statelor din afara Uniunii Europene si cu foruri parlamentare din intreaga lume. Voi reveni cu detalii despre unele puncte ale programului nostru din aceste zile.

Prima zi de scoala

Sunt unul dintre numerosii oameni pentru care toamna incepe cu adevarat abia odata cu scoala. Cred ca in fiecare an am observat primele frunze ruginii si schimbarea anotimpurilor abia in prima zi de scoala. Vara era sinonimul vacantei, iar toamna o asociam cu ghiozdanul si temele. Dincolo de nostalgii, azi, in prima zi de scoala, ma gandesc cu drag la toti cei care au pasit in bancile scolilor si le doresc un an scolar cat mai reusit.

Nu pot sa nu regret, insa, ca acest debut este marcat de golul ce s-a asezat intre clasa politica si profesori si sper ca vom invata ceva din amenintarea cadrelor didactice de a boicota manifestarile festive daca ar fi participat la ele oamenii politici. Tot ceea ce s-a intamplat in ultimul an in materie de angajamente asumate la cel mai inalt nivel si neonorate fata de dascali justifica dezamagirea si protestul lor. Salariile, infrastructura scolara si lipsa manualelor sunt probleme ce se acutizeaza de la un an la altul in invatamant, in vreme ce educatia este prizoniera ambitiilor electorale. Cred ca este remarcabila si trebuie sustinuta, in aceste conditii, hotararea ministrului Ecaterina Andonescu de a rezista presiunilor politicianiste si de a nu accepta un pachet de legi impus peste noapte de la Cotroceni, fara a tine cont de realitatea din invatamant si de punctele de vedere ale parintilor si ale profesorilor.

Scoala romaneasca are nevoie de mai putina politica si de mai multe masuri concrete. Suntem pe ultimul loc intre cele 27 de state ale UE la capitolul costuri de scolarizare pe elev, aproape la o zecime fata de nivelul luxemburghexilor si la o cincime fata de media europeana. Iar aceasta problema a subfinantarii risca sa se adanceasca in contextul crizei. Despre ce performante poate fi vorba cand elevii nu beneficiaza deloc in acest an scolar de manuale noi? De asemenea, nu cred ca reforma in educatie sau justitie se poate face aratand atata ostilitate tocmai fata de cei care lucreaza in aceste domenii esentiale pentru o societate civilizata.

Sper ca vom reusi, cetateni si oameni politici, sa ne pastram in aceasta toamna electorala intelepciunea si sa gasim solutii echilibrate si de perspectiva pentru multele provocari ce ne stau in fata.

Audierea lui Barroso si discutii cu reprezentantii FMI

Punctul principal al agendei europarlamentare a acestei saptamani a fost prezenta presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, in fata Grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor. Ieri, timp de doua ore si jumatate, candidatul propus de sefii de state si guverne ai tuturor tarilor din Uniunea Europeana si-a prezentat programul pentru noul mandat si a raspuns intrebarilor europarlamentarilor socialisti. Decizia grupului nostru europarlamentar cu privire la votul pentru presedintia Comisiei Europene va fi luata martea viitoare, la Strasbourg, in preziua supunerii la vot in plen a candidaturii d-lui Barroso.

Va conta decisiv modul in care programul presedintelui Comisiei va fi adaptat la solicitarile Grupului Socialist. Acestea vizeaza in primul rand sfera sociala: solutionarea problemelor existente privind timpul de lucru, garantarea egalitatii de salarii si drepturi ale angajatilor pentru femei si barbati, reglementarea si supravegherea severa a pietelor financiare si o Directiva-cadru la nivel european pentru calitatea serviciilor publice. In plus, a fost formulata cererea ca Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate a UE, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, sa apartina familiei politice socialiste. Voi reveni pe aceasta tema, saptamana viitoare, o data cu audierea lui Jose Manuel Barroso in plenul Parlamentului European.

Am participat, tot ieri, la o reuniune cu reprezentantii Fondului Monetar International, in cadrul careia m-am referit la importanta adaptarii programelor si standardelor acestei institutii la realitatea din tarile beneficiare ale asistentei financiare. FMI si Banca Mondiala au sansa istorica de a contribui major la depasirea actualei crize economice, dar numai daca vor continua procesul de reformare deja inceput. Faptul ca nu au putut anticipa aceasta criza, reactia greoaie in prima faza si omiterea din lista de beneficiare a asistentei FMI a tarilor celor mai afectate de recesiune – toate acestea sunt aspecte care cred ca trebuie avute in vedere in evaluarea activitatii institutiilor financiare internationale.

Noi, in Romania si in celelalte tari est-europene, stim foarte bine ce inseamna acordul cu FMI si ce obligatii severe implica mai ales in plan social. Este motivul pentru care am pledat pentru o adaptare la realitatea din tarile beneficiare, altfel exista riscul ca beneficiile in plan economic sa fie dublate de injustitie sociala si tensiuni interne care, inevitabil, se repercuteaza in plan politic si, ulterior, in cel economic. In opinia mea, riscul acestui cerc vicios poate si trebuie sa fie evitat. Iar in cazul celor mai sarace tari ale lumii, faptul ca sunt din start excluse de la asistenta FMI, pentru ca nu indeplinesc criteriile impuse, nu face decat sa amplifice situatia interna dezastruoasa, urmata de conflicte sangeroase, tragedii umanitare si migratie masiva, pe care, mai devreme sau mai tarziu, tot statele dezvoltate le vor deconta. Cred ca acest efect de bumerang merita mai multa atentie si am primit asigurari ca aspectele semnalate vor fi puse in discutie la reuniunea G20 de la Pittsburgh, la sfarsitul acestei luni, si in octombrie, la Istanbul, la intalnirea anuala a FMI si Bancii Mondiale, la care voi participa ca membra in conducerea Retelei Mondiale de Lucru pentru Banca Mondiala.