Un eşec planificat

             Scriam nu de mult că România se „bucură” de o guvernare haotică. Şi acest haos are o singură sursă: faptul că Guvernul nu acţionează ca o echipă, iar premierul nu este cel validat de Parlament, ci preşedintele României. Azi am avut o nouă mostră de guvernare haotică. La un seminar, Mihai Şeitan, ministrul muncii, a anunţat că, dacă măsurile de reducere a salariilor şi pensiilor, abia anunţate, nu-şi fac efectele, de la 1 ianuarie 2011 se vor face noi reduceri de salarii, de circa 30% până la 50%. Sună aiurea, oricum ai lua-o: nici n-au fost aprobate de Parlament, nici nu le-ai aplicat, şi tu te gândeşti deja la eşec.

             Sigur, speriat de reacţia declanşată de vorbele sale, domnul Şeitan a ieşit într-o conferinţă de presă şi a bolmojit nişte explicaţii, care se rezumă scurt la ”alţii sunt de vină” şi „am fost greşit înţeles”. Cum am auzit declaraţia sa de dimineaţă cu urechile mele, pot confirma că a fost cât se poate de corect înţeles.

            Sunt din ce în ce mai convinsă de un lucru: nici acum Guvernul nu are o simulare cât de cât credibilă a efectelor posibile ale măsurilor anunţate. Mai mult, nu are o analiză a impactului  global asupra economiei. Pentru că presupusele economii realizate prin ciuntirea salariilor şi pensiilor sunt optimist prezentate, şi supraevaluate. Mă număr printre aceia care au convingerea că, prin restrângerea consumului şi prin creşterea şomajului, încasările bugetare vor scădea, lucru care va obliga guvernul să aplice şi măsuri complementare, de creştere a taxelor şi impozitelor, pentru a se încadra în deficitul convenit cu FMI.

            De aceea probabil că se lucrează şi cu ipoteza unei scăderi suplimentare a salariilor bugetarilor. Şi mai cred că ea se va aplica, în caz de nevoie, mai devreme de 1 ianuarie 2011. De ce? Pentru că în economie lucrurile funcţionează, în astfel de cazuri, după principiul: „o nenorocire nu vine niciodată singură.”

            Între timp nu strică o răfuială cu sindicatele şi cu partidele de opoziţie, prezentate drept sursa tuturor relelor. Domnul Şeitan încerca să convingă, spre amuzamentul multor jurnalişti, că salariile şi pensiile trebuie să scadă pentru că au crescut, şi astfel PSD şi PNL au sabotat în 2007 actualul guvern. Ridicol şi penibil, în acelaşi timp.

            Guvernul Boc s-a epuizat, nu mai poate genera soluţii şi măsuri care să revigoreze economia şi să redea încrederea românilor. Şi cu toate astea preşedintele Băsescu continuă să-l cauţioneze şi să-l susţină.  De ce? Greu de spus. Nu ar pierde nimic, politic vorbind, dacă ar profita de ocazia Moţiunii de Cenzură pentru a face o schimbare dramatică în compoziţia guvernului. Are instrumentele necesare pentru a impune guvernul pe care şi-l doreşte, chiar dacă s-ar forma o nouă majoritate. A încălcat Constituţia anul trecut, refuzând numirea lui Iohannis, de ce n-ar face acest lucru şi acum? Are mustrări de conştiinţă şi nu-i va mai şantaja pe cei din UDMR sau mai ales pe cei din UNPR? Şi atunci?

            Pur şi simplu nu-i pasă de consecinţe. Traian Băsescu este mai preocupat de situaţia din PDL decât de situaţia ţării. Amânarea Congresului partidului pentru primăvara lui 2011 spune multe despre duritatea luptelor pentru putere din interiorul partidului. Acum s-a evitat scoaterea lor în exterior, dar dacă se schimbă situaţia socială, ele vor ieşi la iveală. Şi vor strica echilibrele care acum îi convin preşedintelui.

            Întrebarea este dacă PDL poate genera, cu oamenii pe care îi are, un guvern mai competent şi mai sensibil la nevoile oamenilor decât cel actual, condus de domul Boc. Eu cred că nu, pentru că, dorind să demonstreze cu orice preţ că sunt de dreapta,  cei din PDL au decis să treacă peste orice, devenind, în materie de opţiuni economice şi sociale, extremişti de-a dreptul. Oricum demonstraţia lor este penibilă, dar mai grav este că în jocul ăsta intră şi liberalii. Ceea ce slăbeşte capacitatea de acţiune a Opoziţiei.

            Una peste alta, mi se pare că măsurile propuse de Guvern sunt din start sortite eşecului, pentru că nu reprezintă un calcul făcut la rece, cu proiecţie în viitor, ci sunt expresia disperării şi neputinţei de a genera soluţii. Conştient sau nu, este un eşec planificat. Iar dezminţirile domnului Şeitan n-au nicio valoare: ceea ce a spus în această dimineaţă se va întâmpla. Care vor fi consecinţele nu-i greu de ghicit. Totul este să vedem dacă ne permitem o nouă explozie socială de proporţii…  

Articol – revista “Felicia”

“Cea mai mare satisfacţie este aceea de a schimba în bine viaţa oamenilor” – articol apărut în revista Felicia

Misiunea europarlamentara in Israel si teritoriile palestiniene

In aceasta saptamana ma aflu in Israel in cadrul misiunii comune a comisiilor europarlamentare pentru Dezvoltare, Afaceri Externe si Buget. Este o deplasare cu un dublu obiectiv: evaluarea actiunilor UE in regiune, ca principal donator international, si medierea comunicarii intre autoritatile israeliene si palestiniene, in conditiile blocajului daunator ce persista de multa vreme.

In ultimul deceniu, UE a oferit peste 550 de milioane de euro ca ajutor umanitar populatiei palestiniene din Cisiordania si Gaza, precum si refugiatilor care traiesc in Iordania, Liban si Siria. Mai ales dupa interventia militara din Fasia Gaza, iarna trecuta, si in conditiile inaspririi blocadei israeliene, situatia umanitara a devenit critica. Estimari recente arata ca aproximativ un milion si jumatate de loucitori din teritoriile palestiniene nu-si pot asigura nevoile zilnice de hrana. Asistenta pentru hrana e dublata de cea medicala si de eforturi pentru aprovizionarea cu apa, aceasta fiind una din problemele cele mai stringente din zonele palestiniene suprapopulate.

Deplasarea noastra la fata locului vizeaza, in acest context, analiza eficientei eforturilor UE si evaluarea necesitatilor in reconstructia Fasiei Gaza. Ar fi fost firesc, in acest sens, sa avem acces in Gaza, lucru pe care, din pacate, autoritatile israeliene ni l-au refuzat. Singura posibilitate de a patrunde in Gaza este prin Egipt, ceea ce echivala cu o optiune intre cele doua zone majoritar palestiniene: Cisiordania, sub controlul moderatilor din gruparea Fatah, si Fasia Gaza, dominata de radicalii din Hamas. Cred ca aceasta atitudine inflexibila a guvernului israelian dauneaza, pe de o parte, reluarii dialogului bilateral, iar pe de alta parte alimenteaza curentul extremist palestinian. Saracia crunta din Gaza si lipsa de cooperare cu moderatii palestinieni nu fac altceva decat sa favorizeze extremismul sangeros. Am vazut la punctele de trecere a frontierei comune conditiile umilitoare impuse palestinienilor. Reprezentantii acestora si cei ai misiunilor umanitare ne-au relatat, de asemenea, despre dificultatile cu care se confrunta. Inteleg nevoia de securitate a Israelului, dar nu cred ca rigiditatea actuala poate fi constructiva.

Pe de alta parte, am constatat, in Cisiordania, succese in consolidarea institutiilor Autoritatii Palestiniene, fapt vizibil atat la Ramallah, unde se afla sediile acestora, cat si in al doilea oras ca marime, Nablus, unde ieri am avut discutii cu guvernatorul si am asistat la o demonstratie a fortelor de politie si militare. E important sa vedem ca banii europeni pentru dezvoltarea institutiilor palestiniene sunt folositi eficient. De asemenea, am remarcat un progres in plan economic, cel mai relevant indicator in aceasta privinta fiind cresterea de 8%. Cred ca aceasta consolidare sub coordonarea moderatilor ar trebui sustinuta, nu in ultimul rand, de tarile arabe, care au, deocamdata, o contributie minora in ansamblul donatiilor internationale.

In ceea priveste planul politic, cred ca venit timpul ca UE sa-si asume un rol mai consistent in a-i aduce pe palestinieni si israelieni la masa tratativelor, in conditiile in care perpetuarea actualului blocaj nu numai ca nu reprezinta o optiune viabila, dar alimenteaza, dupa cum spuneam, fortele radicale. Influenta americana in Orientul Mijlociu isi arata, in ultimul timp, limitele, astfel ca e nevoie de o actiune europeana mai ferma si mai precis directionata, in primul rand pentru a determina cele doua parti sa renunte la pozitiile inflexibile si la pretentiile maximale. In acest sens, consider ca sunt necesare, in primul rand, recunoasterea reciproca si garantarea dreptului la existenta pasnica a fiecareia din cele doua entitati. Fara acest pas esential, nu e posibila increderea, ca baza a procesului de pace.

Sunt cateva din elementele pe care le am in vedere in cadrul dialogurilor din aceste zile cu oficialii si liderii politici israelieni si palestinieni, intre care seful statului Israel, Shimon Peres, ministrii Apararii si de Externe, Ehud Barak si Dany Ayalon, primul-ministru al Autoritatii Palestiniene, Salam Fayad, negociatorul-sef din partea palestiniana, Saeb Erakat, conducerea Consiliului Legislativ Palestinian, precum si cu exponentii organizatiilor non-guvernamentale si ai misiunilor internationale, precum cea de politie a UE in teritoriile palestiene.

Spre bucuria mea, in acest program oficial am gasit azi doua ore libere, in care am reusit sa ajung la Mormantul Sfant din Ierusalim, loc din care ma intorc intotdeauna intarita sufleteste…

Austeritatea – calea spre dezastrul UE?

Europa se va îndrepta spre un dezastru dacă insistă pe măsurile de austeritate, consideră Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, care crede că sunt mai mai multe opţiuni pentru a rezolva problemele, printre care crearea unui fond de solidaritate.

“Azi, Europa vrea un plan coordonat de austeritate. Dacă va continua pe acest drum, se îndreaptă spre dezastru. Ştim, după Marea Depresiune din anii ’30, că aşa ceva nu trebuie făcut. Europa are nevoie de solidaritate, de empatie, şi nu de austeritate, care duce la creşterea şomajului şi la accentuarea depresiunii. În SUA, când unul dintre state este în dificultate, toate celelalte se simt implicate. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă. Viabilitatea proiectului european este ameninţat, mai întâi de toate, de lipsa de solidaritate”, a afirmat Stiglitz pentru ”Le Monde”.

Europa are mai multe opţiuni pentru a-şi rezolva problemele, printre care crearea unui fond de solidaritate. Acest fond, alimentat în perioadele de calm, va permite ajutarea ţărilor cu probleme, a adăugat el.

Dominique Strauss-Kahn: “Mai bine ii impozitam pe cei bogati”

FMI s-a opus scăderii salariului bugetarilor cu 25%, propunând în schimb impozite mai mari pentru cei bogaţi, însă Guvernul României a refuzat, a declarat, joi seara, Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional.
Şeful FMI: Am spus “NU” scăderii salariilor cu 25%, mai bine îi impozităm pe bogaţi
Joi seara, pe canalul France 2, şeful FMI Dominique Strauss-Kahn a spus că Fondul Monetar Internaţional a refuzat iniţial ca Guvernul României să scadă salariile bugetarilor cu 25%. În schimb, FMI a cerut Guvernului român sa creasca impozitele pentru cei bogaţi, dar Guvernul României nu a fost de acord, a declarat Strauss-Kahn la televiziunea franceză.

“România este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât o crede şi ea. I-am spus: în aceste condiţii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare pentru că în felul acesta vom susţine creşterea economică. Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Prin urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul României ne-a spus: Vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus NU. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi. Guvernul a spus NU, noi suntem cei care decidem. Şi ăsta e adevărul: guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales”, a dezvăluit Dominique Strauss-Kahn la France 2.

Tot joi, într-o conferinţă de presă, Caroline Atkinson, directorul pentru relaţii externe în cadrul FMI, a mărturisit că FMI nu a insistat asupra tăierii salariilor bugetarilor din România, aceasta fiind decizia Guvernului de la Bucureşti. De asemenea, Atkinson a mai precizat că este important ca cei vulnerabili să fie protejaţi.

Pentru o cooperare mai stransa intre universitati si IMM-uri

Dezafectarea centralei de la Kozlodui

Pentru stoparea represaliilor violente din Thailanda

Derapajul PD-L

           

            Am asistat, în ultimele zile, pe fondul creşterii tensiunilor sociale, determinate de eşecul politicilor economice şi sociale promovate de guvernul condus de Emil Boc, la o intensificare a atacurilor la adresa PSD, a liderului său, Victor Ponta, şi a ideilor şi politicilor de esenţă social-democrată. Se încearcă demonizarea stângii şi a sindicatelor, se inoculează ideea că grevele şi manifestaţiile sunt nelegitime, deşi fac parte din pachetul de drepturi şi libertăţi politice specifice unei democraţii.

            Manifestarea de protest  de ieri, care s-a desfăşurat exemplar, a dovedit că măsurile Guvernului, măsuri dictate fără să se consulte cu nimeni de Preşedintele României, sunt respinse de majoritatea românilor, indiferent că sunt angajaţi la stat, în economia privată sau sunt pensionari şi studenţi.

            În acest context, răspunsul PDL este jalnic şi lipsit de un minimum de bun simţ. Agresivitatea şi jignirile ieşirilor domnului Sever Voinescu sunt departe de orice normalitate politică şi constituie un obstacol în calea dialogului dintre partidele politice, într-un moment de criză profundă, care implică, pentru a fi rezolvată, construirea unui consens politic în privinţa unor măsuri anti-criză.

            Regret că trebuie să constat o alunecare a unei părţi a PDL către extrema dreaptă, că intoleranţa, aroganţa, dispreţul faţă de largi categorii de cetăţeni au devenit locuri comune în acţiunea şi gândirea unor membri de frunte ai PDL.

Reamintesc că metafora „grasului” care stă în spinarea „slabului” este calchiată după un afiş nazist, unde” grasul” era evreul. A repudiat cineva din PDL această comparaţie? Victor Ponta a avut dreptate să taxeze aceste manifestări de sorginte fascistă ale unor lideri PDL.

            Mă văd nevoită să constat evoluţia contrară valorilor democraţiei şi ale construcţiei europene a PDL, un partid care s-a rupt de realităţile României şi a devenit doar o maşină de spoliat resursele naţiunii.

Demiterea dlui Lazaroiu!

Sunt tot mai surprinsă de felul în care funcţionează una dintre cele mai importante instituţii ale statului Român, Administraţia Prezidenţială. Practic nu-şi îndeplineşte nici una dintre misiunile sale de bază, pentru care a fost proiectată şi care sunt scrise în Constituţie. Spun aceste lucruri din perspectiva celei care a lucrat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, cunoaşte care sunt responsabilităţile unui consilier prezidenţial şi limitele acţiunii sale.

În primul rând, este vorba despre transformarea Administraţiei Prezidenţiale într-un guvern paralel. De fapt, am impresia că adevăratul Guvern al României se află la Cotroceni, acolo se fac strategii, acolo se elaborează politici publice şi se iau decizii, pe care guvernul legitim doar le aplică.

În al doilea rând, Administraţia Prezidenţială s-a transformat într-un centru de comandă politică al PDL. Adevăratul sediu al partidului nu este în Modrogan, ci la  Cotroceni.

De aici, din această dublă postură neconstituţională îşi trag seva toate încălcările Constituţiei, comise de Presedintele Traian Băsescu în aceşti ani . Din păcate, exemplul sau  este urmat de consilierii prezidenţiali, care îşi depăşesc fără sa clipeasca atribuţiile şi se amestecă în jocul politic de partea PDL.

 Nimeni dintre consilierii prezidenţiali şi de stat nu şi-a permis, în timpul mandatului preşedintelui Iliescu, să atace un partid şi să se implice în lupta politică, de partea PSD. Cum poate acum un consilier prezidenţial, care se ocupă şi de relaţia cu partidele politice, să atace partidele de opoziţie, să le ameninţe, să colporteze zvonuri şi să le aducă acuze neîntemeiate decât pe aluzii la celebrele „servicii”, atât de dragi şefului statului. Domnul Sebastian Lăzăroiu, căci despre el este vorba, stă la originea relaţiei (deşi este mult spus „relaţie”) catastrofale a şefului statului cu partidele politice, altele decât PDL.  Intre Cotroceni si PDL este evident o relatie de subordonare,  deci nu intră în discuţie.

Ieşirile domnului Lăzăroiu, unele dintre ele calomnioase şi jignitoare, i-au redus la zero şefului statului misiunea de arbitru în viaţa politică, în caz de criză. Când faci astfel de afirmaţii: „Întotdeauna sunt unii care vor să profite de nemulţumirea oamenilor pentru a-şi atinge ei scopurile politice sau de altă natura. Sunt informaţii că vor exista provocatori la acest miting. Oameni care sunt interesaţi să apară violenţe şi chiar şi victime. .. Mă refer in special la un partid de opoziţie care se vrea de centru-stânga. I-as atrage atenţia domnului Ponta că Che Guevara nu era de centru-stânga. Şi chiar daca unii îl eroizează(sic!), Guevara a lăsat în urma multe victime. Îl sfătuiesc pe dl. Ponta ca între Guevara şi Titulescu să îl aleagă pe Titulescu. România are un parcurs european pe care trebuie să îl continue…” nu te poţi aştepta la altceva decât la o reacţie pe măsură din partea celor acuzaţi.

Cererea Presedintelui Ponta, anume ca Sebastian Lăzăroiu să fie demis, este pe cât de firească, pe atât de întemeiată. Este nedemn pentru o ţară europeană ca singura reacţie la situaţia care a determinat ieşirea în stradă a oamenilor să fie demonizarea opoziţiei politice, a sindicatelor şi apelul la frică, venite din partea unei instituţii care trebuie să fie neutră politic şi factor stabilizator.

Este nedemn pentru o ţară europeană ca şeful statului să încalce sistematic Constituţia şi să se substituie premierului. Este nedemn pentru o ţară europeană să aibă un premier precum Emil Boc, care nu este capabil să ia nici cea mai mică decizie fără aprobarea Cotrocenilor. În fine, este nedemn pentru o ţară europeană ca ieşirea din criză să se facă pe seama categoriilor celor mai defavorizate. Îl invit pe domnul Băsescu să se pronunţe asupra consecinţelor măsurilor sale, luate fără cap şi fără milă, şi mă refer la bătrâna de 80 de ani, paralizată la pat, căreia i s-a luat ajutorul de invaliditate, pe motiv că îşi poate mişca mâinile. Acea imagine este simbolică pentru statul imaginat şi dorit de Traian Băsescu,  „vândut” mediatic de domnul Lăzăroiu. Şi nu au motiv să iasă oamenii în stradă?