Mitropolitul Bartolomeu Anania a trecut la cele vesnice

In pragul implinirii a 90 de ani, s-a inaltat la ceruri Bartolomeu Anania, mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. A fost un reper de demnitate romaneasca si intelepciune crestina, un scriitor de mare talent si un orator cu har unic, o constiinta lucida, ce a traversat vertical zbuciumul lumii romanesti prinse in valtoarea unei istorii nemiloase. Dumnezeu sa-l odihneasca in lumea celor drepti!

Davos şi Bucureşti

S-a încheiat, în dezinteresul total al presei şi oficialilor din România, Forumul Mondial de la Davos. Probabil că există şi o explicaţie: „De Davos ne arde nouă, pe criza asta?” În principiu, n-ar trebui să ne pese, doar că lucrurile nu sunt atât de simple. Când vorbim de Davos, vorbim de globalizare şi de modelul ei. Acel model este pus acum sub semnul întrebării, împreună cu modelul de capitalism anglo-saxon, care l-a generat. Un înalt oficial chinez spunea cu ocazia Forumului că modelul: un om, o casă, o maşină, o pensie, ca în Occident, nu mai este de actualitate. Or, dincolo de maşină, casă, pensie se pune în discuţie un model social. Este vorba de Statul Providenţă, sau statul social, cel pe care îl vrea demontat alt adept al confucianismului(nu, nu e un alcool!), domnul Traian Băsescu.

Doar că până şi chinezii au început să simtă pe pielea lor ce înseamnă absenţa mecanismelor de protecţie socială. Sigur, perspectiva unei Chine cu cel puţin şapte-opt sute de milioane de autoturisme şi alte sute de milioane de vehicule utilitare poate da coşmaruri conducerii de la Beijing. Dar după măsurile pe care le iau şi după graba cu care introduc mecanisme de protecţie socială(şi interzic accesul pe Internet la ştiri despre revoltele din Egipt!) coşmarul lor vine tocmai din lipsa unui model social măcar compatibil cu cel occidental, aşa suferind cum este el.

Lucrurile sunt mai simple decât le prezintă atât politicienii, cât şi marii patroni ai lumii, care se întâlnesc anual la Davos: pacea socială are un cost, şi dacă te scumpeşti la tărâţe, adică la beneficiile sociale, s-ar putea să rămâi fără făină, adică fără profit.

Aşadar, de voie, de nevoie, marii patroni redescoperă creşterea inegalităţilor economice şi sociale, creşterea economică fără crearea de locuri de muncă, redescoperă limitele pieţelor libere, şi calitatea guvernării. Criza pare să fi adus pe destui la raţiune, numai să-i ţină. Probabil până la prima bulă speculativă, pe care ne-o vor vinde iarăşi drept un miracol economic al capitalismului fără limite.

Puterea de la Bucureşti nu descoperă nimic. Ea le ştie pe toate: ce-i mai trebuie să-şi piardă timpul cu mondenităţi la Davos şi să dea nas în nas cu odioşii de ruşi şi de chinezi, care vor răul bietei noastre ţărişoare. Nu mai bine pun  ei de-o strategie pe colţul mesei, la o crâşmă, în buna tradiţie a Golden Blitzului? Ceea ce s-a şi consumat, şi pusul de-o strategie, şi restul meniului. Concluziile le trage Traian Băsescu, echidistantul nostru preşedinte, în seara asta. Totul este să fi avut timp combatanţii să-şi vindece mahmureala, să înţeleagă ce se doreşte de la ei. Dar uitam: nu e nevoie să înţeleagă! Totul este să aibă ochii buni, să vadă ce le indică la vot degetul şefului de grup parlamentar. Câtă vreme degetul există şi se mişcă, ţara este guvernată, are legi, are succesuri multe, ce-i mai trebuie vorbăria de la Davos?

Şi pentru că vorbim de „strategii”, PDL se pregăteşte de o nouă şmecherie de campanie electorală: cuplarea alegerilor din 2012 cu un Referendum: modificarea Constituţiei şi trecerea la unicameralism. Deci alegerile locale, în mintea lor, sunt ca şi câştigate. Aflăm noi curând şi tema celuilalt Referendum, cel pentru alegerile generale, din toamna lui 2012. I-au umilit pe ăia de la Davos, ce mai!

Statul care-şi amendează cetăţenii

Se pare că guvernul Boc nu mai ştie ce să facă ca să astupe bugetul. E foarte simplu să conduci aşa o ţară, poţi să ai şi patru clase, să reduci şi să dai afară bugetari, să supraimpozitezi munca, să măreşti TVA-ul şi să inventezi tot felul de impozite tip amendă, bazându-te oricum pe împrumutul FMI. Totul, doar ca să cârpeşti cumva un buget, în rest îţi permiţi să nu ai nicio responsabilitate economică. Statul în România devine minimal din neputinţă, nu pentru că  s-ar retrage pentru a lăsa locul unei economii private debordante. În consecinţă, statul îşi apără neputinţa cu măsuri cât mai apăsătoare pentru cei mulţi şi năpăstuiţi.

Ultima găselniţă, aparţinând ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără,  este taxa pe pârloaga nelucrată. Sigur că există mult pământ nelucrat în România şi că banii primiţi de ţărani sunt folosiţi de aceştia pentru subzistenţa lor şi nu pentru lucrări agricole. Dar, oricât ar da-o guvernul cu taxarea nemuncii, nu poţi amenda bătrânii din sate, în condiţiile în care mulţi dintre tineri sunt la muncă în Italia şi Spania. Statul nu se poate comporta cu cetăţenii săi, aidoma unui patron, care, pe banii săi, făcuţi de el, taie şi spânzură. Banii statului sunt banii oamenilor, aşa că această înclinaţie spre penalizarea prin taxe a cetăţeanului este mai mult decât o nedreptate cinică.

Dacă de taxa pe pârloagă avea nevoie agricultura românească, e bine c-am aflat-o şi noi, nespecialiştii, însă întrebările rămân: care sunt proiectele pentru resuscitarea agriculturii propuse de guvernul Boc? Există vreo strategie? România, la potenţialul său agricol, ar putea produce imens, nemaidepinzând exclusiv de oferta hypermarket-urilor, unde aproape toate produsele sunt aduse din afară, acolo unde se şi întoarce profitul marilor companii.

Consecinţa acestei taxe este previzibilă pentru mai toată lumea: ţăranii vor vinde la preţuri de nimic pământul. Chiar dacă domnul Tabără ne asigură, cu o  iubire de moşie declarativă, că străinii nu ne vor lua pământul cum vor vrea ei, ne crede naivi. În faţa banului, sărăcia disperată a oamenilor va ceda, iar restricţiile domnului Tabără vor ceda şi ele în faţa banilor de afară, aşa cum se întâmplă de douăzeci de ani încoace.

Abuzurile Puterii nu mai sunt doar o problemă internă

Participarea domnului Traian Băsescu, preşedintele României, la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost un nou prilej pentru atacuri la adresa opoziţiei, în bine-cunoscutul sau stil agresiv. Întrebarea deputatului socialist polonez a fost pe cât de legitimă, pe atât de clară şi la obiect, şi îi mulţumesc colegului nostru pentru asta: de ce nu funcţionează dialogul sefului statului român cu partidele din opoziţie?

Răspunsul agresiv al preşedintelui Băsescu ocoleşte fondul problemei. Dl Traian Băsescu se face că uită întâlnirea recentă pe care a avut-o cu Victor Ponta, care a răspuns invitaţiei sale, tocmai pentru că era vorba de probleme de interes naţional. Asta venea după ce dl Băsescu îl numise public pe preşedintele principalului  partid de opoziţie „maimuţică obraznică”, apelativ care, în orice ţară normală, ar fi dus la ruperea definitivă a legăturilor dintre acele persoane. Nu pentru asta fost ales Traian Băsescu Preşedinte al României, să-şi jignească adversarii politici şi pe cei care nu sunt de acord cu domnia sa!

Şi nu doar Traian Băsescu face imposibil dialogul cu opoziţia, ci şi consilierii săi. E prea lungă lista atacurilor imunde ale celor de la Cotroceni împotriva Opoziţiei, respectiv împotriva PSD. Mai grav, tot ce s-a convenit cu Traian Băsescu a fost încălcat imediat de acesta. Nu şi-a respectat niciodată cuvântul dat, nu a respectat nicio înţelegere. A instrumentat UNPR, acum forţează introducerea parlamentarilor acestei fantome de partid – care de mai bine de un an nu există în niciun sondaj de opinie, nu se găseşte nimeni să spună că ar vota cu el – în conducerea Senatului şi Camerei Deputaţilor. Nu a luat poziţie în cazul fraudei comise de Roberta Anastase la votul din Cameră în cazul Legii Pensiilor. Lista de reproşuri la adresa preşedintelui Traian Băsescu este lungă. Ştim, domnia sa este perfect, deci niciun reproş nu-l atinge. Doar că în Europa lucrurile nu funcţionează aşa.

“Prezenţa lui Traian Băsescu la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, o instituţie de promovare şi de protecţie a drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, este o expresie de cinism din partea celui care conduce, în România, un stat poliţienesc“. Aceasta este poziţia şi motivaţia reprezentantilor PSD pentru absenţa din plenul Adunării Parlamentare, atunci când şi-a ţinut discursul Traian Băsescu.

Abuzurile sale şi ale Puterii pe care o cauţionează nu mai sunt o problemă internă.  În primul rând, pentru că facem parte dintr-un spaţiu comun de valori, şi, când într-o ţară aceste valori sunt încălcate, asta este problema tuturor. Nu văd de ce Rusia sau Ungaria pot fi criticate pentru felul în care îşi respectă angajamentele luate, şi România nu. Şi, în al doilea rând, pentru că astfel ne exercităm un drept, acela de a protesta faţă de ceea ce noi considerăm abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului în România. E suficient să vedem câte condamnări avem la CEDO, ca să înţelegem amplitudinea problemelor. Ce facem, îi criticăm şi pe aceia care au reclamat România la CEDO că externalizează probleme interne? Va interzice Traian Băsescu apelul la organismele europene?  

De şase ani, domnul Traian Băsescu se află la conducerea României şi face tot ce-l taie capul, inclusiv în justiţie. Şi azi, în timp ce se răfuia cu PSD în plenul APCE, România era criticată pentru întârzierea cu care aplică deciziile CEDO. Asta o fi tot pentru că externalizează PSD problemele?

Din păcate, şi intervenţia de azi a Preşedintelui României ne-a arătat, a câta oară, un om incapabil să-şi asume consecinţele actelor şi deciziilor sale. Întotdeauna alţii sunt vinovaţi, numai domnia sa nu. Tot ceea ce face este fără reproş. De asta ne şi merge atât de bine.

Întrebări care nu se pun într-o democraţie

          Democraţia este un sistem politic în care libertatea de exprimare şi pluralismul opiniilor fac parte din fondul principal de valori. Dacă avem o democraţie funcţională, nicio întrebare nu ar trebui să ni se pară deplasată, niciun răspuns nu ar trebui refuzat celui interesat. Tot la fel de important este şi faptul că, atunci când într-o democraţie apar anumite întrebări, ele sunt un semnal de alarmă, care ne spune că ceva este în neregulă în acea democraţie.

         Scriu aceste lucruri cu gândul la o întrebare, pusă de HotNews cititorilor să, referitoare la protestul muncitorilor de la „Dacia”, protest care, spre uimirea sinceră, sau prefabricată, a susţinătorilor puterii, nu s-a adresat patronilor, ci Guvernului. Întrebarea suna aşa: „ Cât de îndreptăţit este protestul de la „Dacia”? Şi, ca să condiţioneze răspunsurile, la articol sunt ataşate contractul de muncă şi grila de salarizare de la „Dacia”.

         De ce e în neregulă o astfel de întrebare într-o democraţie? Pentru că, democraţie fiind, ORICE protest este îndreptăţit, câtă vreme se desfăşoară în limitele legii. Ceea ce la Mioveni s-a întâmplat: protestul s-a desfăşurat fără nici cel mai mic incident.

         Ceea ce face HotNews este o manipulare ordinară, în sensul că este departe de a fi una de fineţe, în locul floretei se foloseşte parul. Se încearcă să se acrediteze ideea că muncitorii de la „Dacia” nu aveau motive de protest: au unde munci, sunt relativ bine plătiţi, şi dacă au ceva de reproşat, pentru că lucrează la patron, nu la stat, nu trebuie să reproşeze nimic Guvernului.

         Viziunea este infantilă, ca să nu spun prostească. Oamenii ăia trăiesc în România, nu în uzinele „Dacia”, şi tot ce decide guvernul îi afectează cât se poate de direct şi de concret, de la taxe şi impozite la accizele pe benzină, de la starea drumurilor(e jale pe şoseaua dintre Piteşti şi Câmpulung!) la starea şcolilor şi spitalelor. Li se pare jurnaliştilor că muncitorii de la Mioveni nu au nimic de reproşat Guvernului?

         Li se pare jurnaliştilor de la HotNews că preconizatele schimbări ale Codului Muncii, promovate de Guvern fără acordul partenerilor sociali (şi apropo de asta, ce caută în această discuţie FMI? De când o bancă, fie ea şi FMI îşi condiţionează POLITIC, pentru că modificarea codului Muncii este o decizie politică, împrumuturile? Ce urmează: desfiinţarea sindicatelor, a partidelor politice?) nu-i privesc pe angajaţii „Dacia”?

         Se sugerează că mitingul ar fi fost unul politic. Şi ce-i cu asta? De când într-o democraţie oamenii nu mai au dreptul la revendicări de natură politică? Sindicatele au avut întotdeauna legături privilegiate cu politicul, cel care poate promova interesele sindicaliştilor. Şi nu este adevărat că doar stânga are legături cu sindicatele: şi dreapta are sindicate prietene, şi dreapta a promovat în Parlamentele naţionale lideri de sindicat. Face parte din democraţia aia care îi calcă tot mai mult pe nervi pe guvernanţii de la Bucureşti. Iar faptul că au strigat „Jos Băsescu!”, „Jos Boc!” ţine de dreptul lor în democraţie.

         Puterea s-a simţit foarte atinsă de mitingul de ieri, de la Mioveni. Represaliile nu au întârziat: Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, membru PSD, a fost percheziţionat si retinut de DNA, sub un pretext oarecare, într-un dosar care zace la acelaşi DNA de doi ani, şi în care dosar s-a mai efectuat o percheziţie, tot acum doi ani. Cât de proşti ne cred cei de la Putere?

         Cum spuneam, când se pun, într-o democraţie, anumite întrebări, sigur ceva nu e în regulă cu acea democraţie. Din păcate noi stăm şi mai rău: ne întrebăm cât a mai rămas din democraţie în România condusă de Băsescu şi de Boc?    

Holocaust Remembrance Day

Am participat, aseară, la o emotionanta manifestare in memoria victimelor Holocaustului, organizată la Parlamentul European, la care au participat presedintele acestui for, Jerzy Buzek, sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, laureatul Premiului Nobel, Elie Wiesel, si supravietuitori ai terorii naziste. Evenimentul a cuprins evocari cutremuratoare din partea acestora, un moment muzical si vernisajul expozitiei “Arhitectura crimei”.

Ministrul israelian pentru diplomatie publica si diaspora a avut un discurs interesant, subliniind ca ororile din lagarele celui de-al doilea razboi mondial n-au aparut din senin, ci au fost consecinta unei dezvoltari de lunga durata a antisemitismului, in fata careia democratiile occidentale au ramas, uneori, pasive.

Sunt necesare astfel de rememorari, cu atat mai mult in contextul actualei recrudescente a extremismului de dreapta in Europa, unul din cele mai ingrijoratoare si recente cazuri fiind plecarea a zeci de familii evreiesti din orasul suedez Malmo, in urma intensificarii incidentelor anti-semite.

Sărbătoarea Unirii

Din păcate, sărbătoarea Unirii ne găseşte mai dezbinaţi ca niciodată. Cu fiecare sărbătoare naţională avem din nou prilejul unui bilanţ istoric. Dar în lumina slabă a prezentului, până şi trecutul devine din ce în ce mai întunecat. Important ar fi ca românii, dincolo de îndemnuri populiste la unitate, să nu mai trăiască cu sentimentul inutilităţii lor, de cetăţeni neputincioşi şi mereu la discreţia puterii. Ideea periculoasă care se infiltrează în sufletele oamenilor că oricum va fi rău, este foarte dăunătoare pentru spiritul democraţiei. Abulia civică a cetăţenilor este mană cerească pentru forţele discreţionare.

Însă românii, până la urmă, conştientizează că actuala putere nu este o sursă de unitate, ci una de dezbinare. Preşedintele Băsescu nu se poate identifica cu zilele-simbol ale unităţii naţionale, iar cea mai bună dovadă că lucrurile stau aşa o reprezintă huiduielile mulţimii de azi, de la Iaşi şi Focsani. Timpul nu mai are răbdare nici cu oamenii, dar nici cu Traian Băsescu. Chiar dacă nu e un prilej de mare entuziasm şi optimism, românii nu pot trece indiferenţi peste această zi, oricât de grele ar fi poverile cotidiene. La mulţi ani, tuturor românilor!

Criza profundă şi iluzia consumului

Statisticile ne arată că anul trecut hypermarket-urile au avut profituri destul de bune pentru criza economică, românii cheltuind 8 miliarde de euro, ceva mai puţin decât în anii precedenţi. În primă instanţă, ne-am putea întreba: unde este criza? Slavă Domnului că nu putem vorbi de-o criză alimentară generală în România, cu toate că există părţi bune din populaţie care se zbat la limita subzistenţei. Explicaţia acestor cifre e dată de uriaşa piaţă a muncii la negru, care a devenit adevărata natură a economiei româneşti. Nemaivorbind de faptul că acest consum este bazat pe importuri, România nemaiproducând mai nimic.

A veni acum să dai vina pe oameni şi pe mentalitate ar însemna să predici teorii corecte, însă cu un cinism dictat de necunoaşterea realităţii dureroase a vieţii românilor. Prin urmare, e firească reacţia acestora în faţa unui guvern care suprataxează munca, dar care, pe de altă parte, întreţine cu bună ştiinţă această stare de fapt, pentru a exista nişte supape care să preîntâmpine nemulţumirea populară. Într-un alt plan, a veni şi a spune, cum fac unii, că, iată, nu este criză în România pentru că oamenii au, cât de cât, ce mânca, denotă o abordare politică primitivă. Dacă asta este marea satisfacţie a unei ţări europene, că oamenii nu mor pe capete de foame, atunci, într-adevăr, n-are rost să privim spre Schengen, ci spre centrul Africii. Însă. reprezintă şi această abordare un barometru al stadiului de înapoiere faţă de restul ţărilor europene, dacă noi contorizăm criza doar la nivelul acesta.

Sigur că se poate ajunge la o criză alimentară, oriunde în lume, dar la momentul actual România suferă în planul macroeconomiei, infrastructurii, instituţiilor statului, economiei private, serviciilor, aflându-se într-o criză generalizată.  Suntem ţara cu cea mai proastă gestiune a crizei din Europa, măsurile anticriză lipsind cu desăvârşire. În acest timp, ni se tot vântură, într-un triumfalism penibil, minuscula cifră de creştere economică de 1,5% în 2011. Ce vor simţi românii din acest indice economic abstract? Nimic. Previziunile realiste, asupra României, pentru acest an, sunt drastice. Se pare că vom avea cea mai mică rată de creştere din Europa Centrală şi de Est.

Cam acesta este portretul real al crizei la noi, iar a te agăţa de munca la negru - care, e drept, ţine în viaţă populaţia acestei ţări - doar pentru a supravieţui politic reflectă incompetența şi cinismul acestei guvernări.

Pentru eliberarea detinutilor politici din Iran

Cooperarea judiciara UE-Brazilia