“Europa se destrama”

Nascuta din interese economice si extinsa apoi pe criterii mai degraba politice, Uniunea Europeana risca sa fie dezmembrata de presiunile crizei economice. Va rezista ea presiunii uriase la care este supusa? – intreaba revista Biz, intr-o ancheta careia i-am raspuns recent si pe care o reproduc integral pentru actualitatea subiectului.

Este greu sa nu observi ca, la Bruxelles, orice indicator, inscriptie sau avertisment apare scris in cele doua limbi oficiale principale.   Este un semn al unitatii extraordinare a celor doua comunitati, valona si flamanda, care formeaza Belgia. Insa, in ultimii ani, aceasta unitate are fisuri tot mai mari. Este, probabil, una dintre cauzele pentru care tara este de aproape opt luni in criza politica, formarea unui guvern parand o misiune imposibila.

Motivul dezbinarii este in esenta unul economic, partea flamanda considerand ca este obligata sa  plateasca pentru scoaterea din criza a valonilor. Asa s-ar putea ajunge la ironia suprema: capitala Europei unite ar putea deveni epicentrul rupturii unei tari din cadrul UE. Ironia merge insa si mai departe, pentru ca situatia din Belgia se regaseste la scara continentala la nivelul intregii Uniuni Europene, care a fost serios afectata de criza economica si lupta din rasputeri pentru a mentine pe linia de plutire o moneda (euro) aflata in mare dificultate. Iar Germania, cea mai mare economie a continentului, este tot mai nemultumita de faptul ca este pusa sa plateasca pentru greselile guvernelor altor tari din zona euro, cum ar fi Grecia, Irlanda sau Spania. UE a cheltuit zeci de miliarde de euro pentru pachetele de salvare destinate Irlandei si Greciei.

Statele membre au format recent si Fondul European de Stabilitate Financiara, cu resurse de 440 de miliarde de euro disponibile pe termen lung pentru a stavili declinul. Insa tari ca Germania se intreaba de ce sunt nevoite sa salveze alte guverne care au facut greseli si s-au afundat in datorii publice uriase, profitand la maximum de faptul ca sanctiunile prevazute pentru depasirea parametrilor de participare la moneda europeana nu au fost niciodata cu adevarat puse in aplicare. “Criza economica a fost primul test major pentru zona euro si moneda  unica. Zona euro nu a trecut acest test si a aratat ca sistemul creat de catre UE este unul fragil; este nevoie de integrare politica si fiscala cat mai rapida”, arata Dragos Cabat, Managing Partner la compania de consultanta Financial View.

MOTIVE DE RUPTURA

De altfel, analistii avertizeaza ca, si daca actuala criza a datoriilor publice va fi rezolvata, dezechilibrele  structurale majore din zona euro ar putea determina dezintegrarea politica a blocului comunitar si iesirea unor tari din mecanismul monedei unice. Majoritatea investitorilor internationali majori estimeaza ca cel putin un stat va parasi zona euro in urmatorii cinci ani, iar Grecia si Irlanda vor intra in incapacitate de plata, potrivit unui sondaj efectuat de Bloomberg.

Criza economica nu a facut insa altceva decat sa expuna cea mai grava  problema a constructiei europene: dincolo de declaratii si bune intentii, fiecare tara din UE vrea in primul rand sa-si protejeze independenta, limba, cutumele, inclusiv sau mai ales pe cele financiare, legate de modul in care guvernele nationale decid sa-si cheltuiasca banii colectati din impozite. De aceea, multi cred ca burzuluiala Germaniei din ultima vreme are un scop egoist. “Sloganul «Euro in pericol!» are un scop: impunerea viziunii germane in ceea ce priveste gestiunea monedei unice. Asta se face fara o dezbatere democratica si fara sa se fi ajuns la un consens in privinta acestui mod de gestiune”, este de parere Corina Cretu, europarlamentar roman si vicepresedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European.

UITE EURO, NU E EURO

Ideea monedei unice europene a venit intr-un moment de exuberanta si optimism, cand o colaborare mai puternica a statelor membre ale Uniunii parea nu doar posibila, ci aproape inevitabila. Insa aceasta abordare a avut o hiba majora: ea era sustinuta doar de o banca centrala, nu si de o politica fiscala unica.

Pentru ca acest lucru nu era posibil la vremea respectiva si nu este posibil nici acum, s-a constituit Pactul de stabilitate si  crestere, prin care statele participante la zona euro s-au angajat sa duca o politica fiscala prudenta, de maniera sa nu puna sub risc stabilitatea monedei unice euro. Insa fiecare stat membru al zonei euro si-a gestionat finantele cum a crezut de cuviinta si nu de putine ori state membre, inclusiv Franta si Germania, au depasit parametrii fixati, mai ales cel referitor la limitarea deficitului bugetar la cel mult 3% din produsul intern brut, folosind practic euro ca un fel de card de credit atunci cand s-au aflat in dificultate. Iar in astfel de cazuri nu numai ca nu au fost impuse sanctiunile prevazute de Pact, dar chiar s-au modificat prevederile acestuia tocmai pentru a permite abaterile.

“Problema monedei unice europene este aceea ca ea se bazeaza doar pe o politica monetara comuna, in timp ce politica fiscala a fost veriga slaba. Multe tari membre au inregistrat derapaje fiscale sistematice fara a exista mecanisme concrete de corectie, Pactul de stabilitate si crestere dovedindu-se a fi insuficient”, subliniaza Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffeisen Bank. O greseala a fost si increderea oarba in cifrele macroeconomice din criteriile de convergenta, care pot fi destul de usor “mimate” si de o economie mai putin pregatita.

Desi se afla in centrul furtunii economice, moneda unica nu s-a aflat la de fapt la baza crizei, care a fost provocata mai degraba de o politica monetara comuna insuficient coagulata, plus o lipsa de flexibilitate, de adaptare a acesteia la specificul fiecarei piete in parte. “Provocarea principala, daca ma intrebati pe mine ca nespecialist, este aceea de a gasi o varianta de a reusi sa realizeze o politica monetara comuna care sa raspunda nevoilor statelor membre din zona euro, nu numai unui stat membru sau unor state membre, ci tuturor statelor membre, care sunt state foarte mari, cum e Germania, sau state foarte mici, cum e Estonia, care tocmai a intrat”, este de parere europarlamentarul Ramona Manescu. Dezbaterea privind viitorul euro este foarte actuala si pentru Romania – vezi “Leu sau euro”?

REDESCOPERIREA UNITATII

Actuala situatie pare sa indice faptul ca singura sansa de supravietuire a Uniunii Europene sta intr-o integrare mult mai puternica si o coordonare mult mai stricta a politicilor economice din fiecare tara. Adica tocmai ceea ce nu s-a intamplat pana acum, in principal din cauza orgoliilor nationale. Franta si Germania, cele doua forte motrice ale UE, incearca sa dea un exemplu printr-o cooperare economica si politica bilaterala mai puternica, existand chiar discutii pentru a avea ministere, universitati, companii sau proiecte de aparare comune. Daca se va reusi o integrare mai stransa, euro are sanse nu doar sa reziste, ci si sa primeasca noi membri in acest deceniu. “Ar fi o mare eroare sa renuntam la moneda unica sau sa obligam membri ai eurozonei sa faca pasul in afara ei. Asta nu ar face decat sa agraveze lucrurile. Cred ca ceea ce trebuie facut, la nivelul UE, dar si al eurozonei, este sa se schimbe abordarea, in sensul in care nivelul de dezvoltare al economiilor tarilor membre si aspirante sa se egalizeze cat mai mult, sa fie sustinut un proces de reindustrializare a tarilor membre”, arata Corina Cretu. La o abordare similara invita si Adrian Severin, vicepresedintele Grupului Socialist Democrat din Parlamentul European, care nu crede ca, pentru a face euro mai puternic, trebuie aiba loc retrageri de state din zona euro.

“Solutia este ca toate  impreuna sa ajunga la o guvernare economica de natura a intari economia Uniunii in ansamblul sau si nu de a pastra actualele disparitati”, arata acesta. Dincolo de convergenta economica mai stransa, nu trebuie uitata insa nevoia de reforme interne din multe tari ale Uniunii, printre care se numara si Romania. Criza economica a expus goluri mari in unele sistemele fiscale nationale. “Exista o multitudine de reforme care trebuie facute la nivelul tarilor membre. Aceste provocari tin atat de sustenabilitatea fiscala (sustenabilitatea sistemelor de asistenta sociala sau a pensiilor), cat si de aspecte legate de competitivitate si productivitate. Doar rezolvand aceste probleme UE va putea avea o crestere economica mai sustinuta”, a declarat pentru revista Biz Mariana Gheorghe, CEO Petrom si presedintele Consiliului Investitorilor Straini din Romania (CIS).

CIFRE CARE DAU FIORI

Pericolele pandesc la tot pasul, in special din zona economica. Unii analisti prevestesc sosirea unei asa-zise “a doua crize”, care ar urma sa loveasca Europa in cursul acestui an tocmai din cauza datoriilor publice uriase si

a reactiei incete a liderilor continentali. Doar bancile au de refinantat datorii de 400 de miliarde de euro in prima jumatate din 2011, in timp ce guvernele europene trebuie la randul lor sa gaseasca 500 de miliarde de euro pentru a-si acoperi datoriile scadente. Si nu este vorba doar despre Grecia sau Irlanda – in aceasta primavara, Spania si Italia trebuie sa refinanteze obligatiuni in valoare totala de peste 400 de milioane de euro. La acestea se adauga sutele de miliarde de euro scadente de pe piata ipotecilor, totul putand semana haos pe pietele financiare europene. Deciziile de pana acum ale guvernelor au reusit sa incetineasca procesul, dar datoriile de mii de miliarde de euro cumulate vor trebui refinantate sau vandute. Intrebarea este insa, cine le va cumpara? Fondurile de investitii si alti investitori institutionali mari au inceput sa evite expunerea la titluri de stat, deci s-ar putea sa nu existe suficienti clienti pentru refinantare. “O a doua criza ar fi fatala pentru Europa, in conditiile in care ea ar insemna contagiunea catre tarile mari ale Uniunii; practic, nu mai sunt resurse suficiente pentru sustinerea din interior a unei noi crize”, arata Dragos Cabat, de la Financial View.

VIITORUL IN DOUA CULORI

Previziunile referitoare la evolutia Uniunii si a monedei unice oscileaza in prezent intre cele doua cai: intarirea comunitatii europene prin reforme si o mai puternica coeziune economica sau ruperea blocului continental pe principiul “fiecare pentru sine”. Recentul sondaj Bloomberg in randul a 1.000 de investitori, analisti si traderi internationali a aratat formarea a doua tabere de dimensiuni sensibil egale. Astfel, 45% dintre respondenti cred ca zona euro se va destrama intr-un final, in timp ce 55% considera ca uniunea va rezista.

Pe termen mai scurt, 59% dintre respondenti estimeaza ca cel putin un stat va parasi zona euro pana in 2016, in timp ce 11% restrang acest orizont la urmatoarele 12 luni. Cinicii spun insa ca pana si destramarea va fi un proces indelungat si birocratic, tipic pentru institutiile care coordoneaza de la Bruxelles destinele celei mai mari parti a Europei. “UE lipseste din marile dezbateri la nivel global pentru ca suntem ocupati cu gestionarea ambitiilor nationale”, arata europarlamentarul Corina Cretu. De altfel, reactia greoaie a Uniunii la orice eveniment care iese din canoanele normalitatii este principalul motiv pentru care existenta sa este acum in pericol. Plus lipsa unor lideri cu adevarat puternici.

“UE se afla intr-un punct mort, din lipsa de viziune, pentru ca cei doi conducatori ai Directoratului sunt lipsiti de anvergura politica. Suntem departe de cuplul Kohl-Mitterrand si inca si mai departe de parintii fondatori ai proiectului european. Acum avem niste lideri populisti, care nu vad mai departe de azi si care cred ca austeritatea tine loc de proiect politic pentru UE”, adauga Corina Cretu. Dar, ca sa fim sinceri, Uniunea Europeana are mai degraba o logica geografica si mai putin una culturala, care sa aduca o unitate adevarata.

Diferentele de la o tara la alta sunt foarte mari – este suficient sa ne uitam doar la cei doi poli ai disputei actuale: Germania si Grecia. Daca pentru nemti punctualitatea si munca inseamna totul, grecii iubitori de soare prefera oricand o siesta sanatoasa unei ore petrecute la birou. In Franta, te poti trezi ca ramai fara hartie igienica daca s-a facut ora 6 seara si nu ai apucat sa mergi la magazin, in timp ce englezii cred ca magazinele trebuie sa ramana deschise cat mai tarziu. Inca de la inceput, Uniunea Europeana a avut de suferit din pricina acestor mici diferente, care acum se adancesc din cauza problemelor economice si ar putea trage dupa ele blocul continental. Printre vestitorii prabusirii se numara miliardarul George Soros, care crede ca dezechilibrele structurale din zona euro ar putea duce la dezintegrarea politica a UE. Lui si celor ca el li se opun cu toata forta liderii Frantei si Germaniei, cel putin la nivel declarativ.

Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a lansat chiar recent intr-o adevarata tirada la adresa celor care canta prohodul euro: “Doamna cancelar Merkel si eu insumi nu vom lasa niciodata euro sa cada… Este o chestiune de identitate europeana”. Sa nu uitam insa ca acelasi presedinte francez promoveaza un discurs puternic nationalist pe plan intern, iar Franta isi apara cu dintii fiecare element de identitate nationala in cadrul Uniunii.

Daca ne uitam la posibilii beneficiari ai unei rupturi a Uniunii, Statele Unite par clar interesate de asa ceva, insa si noua putere globala China ar putea obtine avantaje nete din tratate comerciale bilaterale cu fiecare stat in parte, in loc sa incerce sa convinga un bloc de 27 de tari sa-i acorde facilitati. “Daca cineva isi inchipuie ca Statele Unite au interesul sa existe UE puternic independenta si care sa aiba o voce chiar de 10% cat e demografia globala, se insala”, arata europarlamentarul Iuliu Winkler. Mai optimist, Adrian Severin spune ca UE va progresa asa cum a progresat si pana acum, dupa expresia lui Jean Monnet – “Prin forta necesitatii”, indiferent de “populismul national al doamnei Merkel sau de teribilismul domnului Sarkozy, indiferent de o anumita miopie a irlandezilor sau de o anumita aroganta a lui Vaclav Klaus”. De altfel, pragmatic vorbind, destramarea zonei euro nu este deloc o solutie nici macar pentru state precum Germania, fiindca deja mecanismele pietei unice europene au format legaturi invizibile, dar vitale, intre actorii economici din toate tarile Uniunii. “Deja exista reguli care peste tot in Europa. Deja este o piata unica. Deja se construiesc retele energetice care sunt acum pe agenda comisiei. Deci deja se face o constructie care foarte greu poate fi faramata si sa se revina la ce a fost inainte”, crede europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Desi tensiunile la nivelul uniunii europene nu sunt de neglijat, pare putin probabil ca ele sa degenereze pana in punctul in care o tara sa paraseasca zona euro, fiindca orice fractura cat de mica ar atrage prabusirea intregului ansamblu financiar intr-un moment deloc favorabil unor noi provocari. “Costurile economice si sociale pentru orice tara care ar decide sa iasa din zona euro, exceptand Germania, ar fi foarte mari cu efect pe termen mediu si lung”, spune Mariana Gheorghe, de la Consiliul Investitori Straini. Iar actiunile de pana acum ale statelor europene, chiar si intarziate, au demonstrat ca pragmatismul primeaza de fiecare data in fata orgoliilor sau nemultumirilor de moment.

Europarlamentarul Renate Weber recunoaste ca este posibil ca unele state sa fi avut strategii nu tocmai sanatoase in alcatuirea bugetului si nu au reusit mereu sa se tina strict de un plan bine definit sau sa puna capat unor cheltuieli excesive. “Dar, dupa cum bine se vede, UE le-a intins o mana de ajutor. Nu a facut-o neaparat pentru ca sunt baieti buni si cumsecade, ci pentru ca zona euro trebuie salvata… Eu personal sunt de parere ca dupa ce ai mers atat de departe cu integrarea de ai ajuns sa ai si o moneda unica, daca moneda asta unica iti cade, eu cred ca determina un fel de prabusire asa, ca la domino”, adauga Weber. Intr-adevar, un bloc economic cu jumatate de miliard de locuitori, cum este UE astazi, adunand 7% din consumatorii lumii si deruland o cincime din comertul mondial, are o forta mult mai mare decat orice stat component luat singur, fie el Franta, Germania sau Marea Britanie. Si, pana la urma, toate aceste tari ar trebui sa vada ca, pana si in plina criza economica, avantajele strangerii randurilor si continuarii impreuna sunt de departe mult mai puternice decat o cursa pe cont propriu. La fel cum valonii si flamanzi si-ar putea aduce aminte de ce au fost de acord sa imparta totul, inclusiv placutele indicatoare care impanzesc Bruxelles-ul, capitala unei Europe (inca) unite.

Scrisoare de protest împotriva pasivității internaționale față de situația din Libia

       Cu mare intarziere, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o Rezolutie in legatura cu situatia din Libia, dar cred ca este momentul ca statele democratice ale lumii sa regandeasca modalitatile de interventie in momente dramatice, care pun in pericol zeci de mii de vieti omenesti. Evenimentele din Libia iau o turnură tot mai periculoasă, atât pentru cetăţenii libieni, care nu-şi doresc decât să trăiască mai bine, într-o ţară în care drepturile şi libertăţile lor fundamentale să fie garantate şi respectate, cât şi pentru vecinii săi, ca şi pentru comunitatea internaţională, în general.

         Nu înţeleg şi nu pot aproba pasivitatea şi reacţia extrem de tardivă şi de timidă a ONU, a comunităţii internaţionale, a Uniunii Europene chiar. Când oamenii mor sau sunt răniţi pe străzi, când asupra lor forţele de ordine trag la întâmplare, când împotriva lor este folosită aviaţia de vânătoare-bombardament, ei bine, asta ne priveşte pe noi toţi, nu este doar treaba liderului de la Tripoli.

         Libia se află, practic, în plin război civil, iar conducerea ţării foloseşte şi mercenari din ţări vecine împotriva propriilor cetăţeni. Aşa ceva nu poate fi admis. Cum nu pot să admit că în aceste condiţii  Libia îşi mai păstrează locul în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, iar Consiliul de Securitate se rezumă la a da publicităţii un text călduţ, în care este condamnat din vorbe Moammar Gadhafi.

         Cred că faţă de conducerea de la Tripoli este nevoie de mult mai multă fermitate şi de gesturi puternice de condamnare, care să treacă dincolo de vorbe. Carta ONU are şi alte instrumente pentru a transmite un mesaj puternic celor care nesocotesc prevederile ei şi sfidează comunitatea internaţională.

         Solicit Ministerului de Externe al Romaniei, Guvernului si Presedintelui sa adopte o atitudine ferma de condamnare a situatiei din Libia, facand demersuri catre Uniunea Europeana si ONU pentru adoptarea acelor masuri care sa duca la stoparea pierderilor de vieti omenesti.

         Vărsarea de sânge din Libia trebuie să înceteze imediat, iar cei vinovaţi să fie chemaţi în faţa justiţiei internaţionale şi pedepsiţi exemplar, ca în cazul crimelor din fosta Iugoslavie.

Congresul UDMR

La sfârşitul acestei săptămâni are loc Congresul UDMR. Marko Bela renunţă să mai candideze la funcţia de preşedinte al Uniunii. Este un semn de uzură la conducere, dar şi semnalul unei schimbări de generaţii la vârful partidului. Sau nu e un partid? Ei bine, despre această ambiguitate este vorba la Congres.

Uniunea a dorit, în toţi aceşti ani, să reprezinte in totalitate minoritatea maghiară. Ambiguitatea ideologică a fost până acum un avantaj, UDMR fiind la guvernare sau în preajma ei mai tot timpul, iar declaraţiile de avere ale liderilor ei demonstrează că au stat cu folos. Nu ştiu cu cât folos pentru românii de etnie maghiară, dar sigur nu asta se va discuta la Congres.

Acum UDMR are de gestionat o criză la care nu s-a gândit. Până la venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni (mai precis până la suspendarea lui, în 2007, şi cu votul parlamentarilor UDMR) nimeni din partidele politice româneşti nu s-a amestecat în treburile interne ale UDMR. El a făcut-o, încurajând, în diferite forme, procesele centrifuge din sânul Uniunii, mai ales prin sprijinul acordat unor politicieni radicali din secuime.

Dizidenţele maghiare sunt pe punctul de a se transforma în partide radicale, precum Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal, al lui Laszlo Tokes, în 2012. Deocamdată nu sunt foarte vizibile, deşi ajutate copios de FIDESZ şi premierul maghiar Orban. Dar există, pentru a putea aduce, la momentul potrivit, UDMR pe „drumul cel bun”, dacă se întâmplă să-şi piardă „busola”. Şi se pot face foarte vizibile oricând.

Cel mai probabil competiţia pentru şefia UDMR va fi câştigată de Kelemen Hunor.  Olosz Gergely, al doilea candidat la şefia UDMR,  e puternic sprijinit de Budapesta, iar Peter Eckstein-Kovacs, consilier prezidenţial, cel de-al treilea, este cotat şi cu cele mai mici şanse.

UDMR se menţine constant sub pragul electoral de 5%. Este urmarea participării la guvernarea dezastruoasă a cabinetului Boc.  Conştienţi de asta, liderii UDMR au evocat reducerea pragului la 3%, deocamdată pentru alegerile locale. Este semn că scindarea din sânul Uniunii este mai puternică decât vedem noi şi surprize pot să apară oricând.

Semnificativ mi se pare gestul organizaţiei UDMR Bihor, care a semnat un acord de cooperare cu USL, chiar în aceste zile de dinaintea Congresului. Este semnul nu doar al unui oportunism sau realism politic, ci al unei presiuni din partea electoratului maghiar, pentru care faptul că istoria şi geografia se vor învăţa în maghiară nu ţine loc de salarii, pensii, şosele, spitale, locuri de muncă, şi multe altele.

Până la urmă, ce a realizat UDMR pentru maghiarii din România? Concret, nu cu valoare de simbol? Se stă mai puţin la coadă în administraţiile în care se vorbeşte maghiara? Elevii maghiari au rezultate mai bune decât cei români? Atrag mai multe investiţii judeţele Harghita, Covasna, Mureş? E nivelul lor de viaţă mai ridicat? Dubla cetăţenie le ţine de foame? Pleacă mai puţini maghiari afară, în căutarea unei vieţi mai bune?

Toată lumea citeşte Congresul UDMR în termenii raporturilor de forţe pe scena politică. E prea puţin. Cetăţenii români de etnie maghiară nu prea există în acest bilanţ. Ei, şi nu cine ştie ce mârşave comploturi naţionaliste româneşti, pot scoate UDMR din Parlamentul României. A cam trecut vremea când maghiarii votau la comandă cu UDMR. Acum liderii Uniunii vor fi obligaţi, ca şi cei români de altminteri,  să transpire din greu pentru fiecare vot. Şi să le ofere şi altceva decât discursuri naţionaliste şi realizări simbolice. Abia de acum încolo vom vedea cât de buni politicieni au etnicii maghiari.

Pentru respectarea drepturilor angajatilor

Am primit raspunsul Comisiei Europene la interpelarea pe care am adresat-o privind abuzurile împotriva angajaţilor din companiile multinaţionale şi cele de retail. In intrebarea cu solicitare de răspuns scris, atrageam atentia asupra cazurilor de neplata a orelor suplimentare, a duratei intinse de zile consecutive de munca, prin care se incalca dreptul la odihna si la viata de familie, precum si a sancţiunilor arbitrare pentru a reduce personalul în vederea diminuării costurilor.

“Articolul 6 din Directiva privind timpul de lucru stabilește o limită maximă a timpului de lucru (inclusiv orele suplimentare) de 48 de ore pe săptămână, în medie. În conformitate cu aceasta, numărul de ore de lucru al lucrătorilor în hipermarketurile din România nu ar trebui să depășească această limită. În plus, acești lucrători au dreptul, în conformitate cu articolul 3 din directiva menționată, la perioade zilnice minime de odihnă (11 ore consecutive pe o perioadă de 24 de ore). Acestea pot fi amânate total sau parțial în situațiile menționate în articolul 17 alineatul 3 din directivă, dar numai cu condiția ca lucrătorului să i se acorde perioade echivalente compensatorii de odihnă pentru fiecare oră de odihnă minimă neefectuată. Potrivit deciziilor Curții de Justiție, această perioadă de odihnă compensatorie trebuie să urmeze imediat după perioada extinsă de lucru și, în orice caz, înainte de începerea următoarei zile de lucru. Lucrătorii au, de asemenea, dreptul la o perioadă săptămânală de odihnă neîntreruptă de 24 de ore pentru fiecare perioadă de șapte zile, în conformitate cu articolul 5 din directivă. Cu toate acestea, directiva nu cere ca perioada de odihnă săptămânală să se desfășoare într-o anumită zi a săptămânii. Sumele plătibile pentru timpul suplimentar lucrat în mod regulat nu intră sub incidența directivei”, se arata in raspunsul comisarului pentru Munca, Laszlo Andor. Acesta precizeaza ca România a transpus directiva prin Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, iar inspectoratul național de muncă ar trebui să fie notificat dacă drepturile lucrătorilor, astfel cum sunt ele conferite prin directivă, nu sunt aplicate corect. 

Cred ca sunt necesare o campanie de informare la nivel national cu privire la drepturile angajatilor si o implicare mai serioasa a sindicatelor si inspectoratelor de munca in combaterea abuzurilor din partea angajatorilor. O data cu discutiile actuale privind modificarea Codului Muncii, se impune o revizuire a modului de actiune pentru garantarea respectarii drepturilor salariatilor, in conditiile in care autoritățile naționale sunt cele responsabile in primul rând de aplicarea drepturilor angajatilor, iar legislatia, care preia normele europene, ramane cel mai adesea litera moarta, din cauza dezinformarii, pasivitatii si intimidarii lucratorilor.

O autostrada, din fundul curtii spre nicaieri

Guvernul – prin d-na Vass, echivalentul la Palatul Victoria al d-lui S. Lazaroiu – ne promite 1000 de kilometri de autostrada in urmatorul deceniu. Daca vreunul din nenumaratele cabinete conduse de dl Boc s-ar putea lauda macar cu o promisiune indeplinita, am putea lua in serios cifra avansata. De asemenea, daca declaratia n-ar fi aparut tocmai pentru a incerca sa estompeze impactul negativ al unui recent bilant european privitor la constructia de autostrazi in ultimii 20 de ani.

Eurostat – institutul statistic oficial al Uniunii Europene – a dat publicitatii cateva date relevante pentru ritmul in care a evoluat reteaua autostrazilor in tarile UE. In decurs de doua decenii, Romania a progresat cu 218 km de autostrada, jumatate in comparatie cu Polonia si de aproape cinci ori mai putin decat a construit Ungaria in acelasi interval. In raport cu anul 1990, Portugalia si-a multiplicat de mai bine de sapte ori reteaua de autostrazi, construind 2000 de km. Franta inregistreaza un plus de 4250 km, iar Spania detine recordul absolut, cu o crestere de la 4700 la 13.500 km. De altfel, 8 din primele 9 regiuni europene ce au cunoscut cea mai semnificativa schimbare sunt spaniole. Cifrele vorbesc de la sine despre ritmul in s-a dezvoltat Romania, intr-o privinta determinanta – infrastructura – comparativ cu alte state est-europene si cu cele mai noi membre occidentale ale comunitatii europene.

Sunt curioasa cate toalete e pe cale sa promita Guvernul Boc, pentru ca sper ca la fel de proaspetele statistici europene in materie de conditii de locuit au fost deja digerate de specialistii guvernamentali, cei atat de nerabdatori sa puna bazele unui Consiliu National de Competitivitate. Un “think-thank guvernamental” definit de dna Vass drept un “for de gandire pragmatica public-privata”. Pana la planuita tichie de margaritar, insa, ne impiedicam de privata din fundul curtii. In medie, 3.5 cetateni europeni din 100 nu au toaleta in casa. In 15 tari membre, inclusiv Cehia si Slovenia, proportia e sub 1%. In Ungaria ajunge la 7,1%, in Bulgaria la 26,2%. Urmeaza, in acest clasament rusinos, o prapastie care ne arunca in coada Europei: 42,5% din populatia Romaniei are inca WC-ul in fundul curtii. Procentele sunt asemanatoare cand vine vorba de inzestrarea locuintei cu dus sau cada. Un alt record european in materie de conditii de locuit intregeste dezolantul tablou al stagnarii in saracie si mizerie: 55% dintre romani traiesc in locuinte suprapopulate.

Cam atat ne-am priceput de la Revolutie incoace? Sau atat “s-a vrut”? Cred ca Ion Ionita pune degetul pe rana: “Subdezvoltarea zonei rurale este mai mult decât rezultatul hoţiei, al incompetenţei, al corupţiei, al indolenţei. Este o politică publică”. Si mai cred ca un partid care se gandeste la putere nu ca la un scop in sine, ci ca la un mijloc pentru a imbunatati viata cetatenilor, e dator sa se raporteze in primul rand la astfel de realitati concrete, care cuantifica exact gradul de subdezvoltare a Romaniei si decalajul imens si inca in crestere fata de standardele europene. Altfel, riscam, dintr-un circ in altul, sa irosim in continuare energie si timp, visand sa ne cada din cer sosele performante si toalete curate. Vorba romanului de moda noua: daca tot n-a fost in stare Uniunea Europeana sa ni le puna pe tava…

Criza, prin parbrizul lor

 Somaj, reduceri de salarii si pensii, cresteri de preturi si, implicit, un stres cotidian tot mai mare pentru asigurarea supravietuirii intr-un cadru economic, social si politic din ce in ce mai sumbru… Nu e definitia crizei. E doar una din definitii. Pentru ca, asa cum ne arata o statistica publicata in aceste zile, recesiunea in Romania arata cu totul altfel, daca e privita din alta perspectiva.

Din 2008 incoace, adica de cand au inceput sa se faca simtite efectele declinului economic, vanzarile de masini de lux au crescut in Romania. Spre exemplu, la Ferrari s-a inregistrat un progres de 10% pe an, din 2008 pana in prezent. Numai anul trecut, au fost inmatriculate in tara 680 de masini cu preturi peste 200.000 de euro fiecare. Asta inseamna ca exista cateva sute de romani care, intr-un singur an, au cheltuit, insumat, cel putin 136 de milioane de euro pe masini de lux. Unele, destinate unor circuite de curse care nici macar nu exista in Romania.

Oricat ar incerca asa-zisul capitalism in care traim sa ne faca sa acceptam gandul ca viata nu-i dreapta, e revoltator faptul ca, in timp ce multi dintre semenii nostri nu stiu ce vor pune maine copiilor pe masa, unii sunt chinuiti de alegerea intre Bentley, Maserati si Ferrari. Iar acesta este numai unul din cazurile concrete ce ilustreaza prapastia dintre majoritatea ce indura povara recesiunii si minoritatea care prospera si in vremuri de criza. Cred ca, daca tot se face atata caz de anti-coruptie si integritate, se impune un control din partea institutiilor abilitate ale statului cu privire la provenienta acestor sume fabuloase intr-o tara atat de saraca. Altfel, vom asista, in continuare, la balciul arestarilor de pioni de prin vami si la parada masinilor de lux pe soselele desfundate ale unei tari ce se afunda in contrastul dezolant, de inceput de secol XIX, dintre opulenta sfidatoare si mizeria tot mai apasatoare…

Generaţia etnobotanică

Dacă în una din postările anterioare vorbeam de generaţia abandonată de părinţii emigranţi, cred ca trebuie acordata atentie maxima si unei alte generaţii, de data aceasta abandonată consumului de substanţe halucinogene. Întreaga dezbatere despre interzicerea etnobotanicelor este, într-un anumit sens, tardivă. Odată intrate pe piaţă şi creată dependenţa, consumul lor va persista, ca şi în cazul atâtor altor droguri. In plus, este foarte greu de stopat comercializarea on-line.

În acelaşi timp, nici nu putem fi de acord cu eternul argument al fructului oprit. Pe principiul că orice interdicţie sporeşte tentaţia. În momentul în care o lege se aplică, automat şi tentaţiile sunt sancţionate indiferent de gradul lor de proliferare. Problema este, însă, mai gravă: în multe zone nu se poate stopa traficul de stupefiante, indiferent că există legi restrictive sau nu. Mafia drogurilor transcende orice graniţă şi orice lege. Însă, oricât ar fi de sisifică această luptă cu drogurile, ea trebuie dusă în primul rând la nivel educaţional.

Asta nu înseamnă doar programe de informare asupra consecinţelor provocate de dependenţa narcotică. Această generaţie tânără se îneacă acum în fumul de ţigări halucinogene, aşa cum adolescenţii de odinioară se înecau în alcool. Aceşti tineri văd în jurul lor doar nişte politicieni puşi pe furt, milionari-vedete peste noapte şi un teribil vid în ceea ce priveşte viitorul lor. Refugiul într-o lume a viselor, din faţa coşmarului social care-i înconjoară, îşi are şi el explicaţiile sale. Fără modele, repere, aceşti tineri sunt pradă tuturor ispitelor, iar răul e săpat adânc în această privinţă.

În felul acesta,  tinerii au toate şansele să devină victimele unei societăţi debusolate, consecinţele putând fi şomaj, forţă ieftină de muncă sau chiar ratare completă. Ceea ce se întâmplă acum cu tinerii se înscrie în fenomenul de degradare a vieţii românului, existând marea probabilitate de-a mai culege mult timp de aici înainte răul ce s-a semănat.

Despre evoluţiile din PDL

Situaţia din spaţiul politic românesc este departe de a se fi limpezit. Mai mult, crearea USL a generat noi turbulenţe, mai ales în rândul celor care susţin guvernul, şi a acutizat criza din PDL. Dacă până acum s-a reuşit, mai abil sau mai puţin abil, mascarea conflictelor, acum, după intervenţia lui Traian Băsescu în procesele interne din partid, rufele se spală în public, ca niciodată în ultimii şase ani.

În principiu nu ar trebui să ne intereseze bucătăria internă a unui partid. Fiecare partid are statutul lui, programul lui, viziunea lui politică, iar luptele pentru putere sunt normale şi legitime. Nu este o tragedie un conflict intern într-un partid, nici chiar dacă partidul este la guvernare. Din acest punct de vedere, ceea ce a făcut Traian Băsescu nu este o noutate, chiar dacă este neconstituţională, până la un punct. Nimeni nu este atât de naiv să creadă că PDL a fost condus de Emil Boc. Ca şef de partid, îmi pare rău să spun asta, domnul Boc este o ficţiune, o fantoşă. Adevăratul şef în PDL este Traian Băsescu. De la realitatea asta trebuie să plecăm în orice analiză.

Lucrurile nu stau bine nici pentru Preşedintele României, nici pentru Guvernul Boc, nici pentru PDL. Ultimele sondaje o demonstrează. Şi mai demonstrează un lucru: dacă acum două-trei luni cei din PDL şi Traian Băsescu erau convinşi că nu mai au unde să scadă, că au atins fundul, ei bine, realitatea le-a dovedit contrariul: mai este loc de scădere. Şi asta îi obligă să ia urgent măsuri de oprire a scăderii. Din păcate pentru ei, aceste măsuri pur şi simplu nu există!

PDL nu are neapărat o problemă de imagine, ci mai ales una care ţine de incompetenţă în actul de guvernare. Niciun partid, în 21 de ani de democraţie, nu a provocat atâta haos, atâtea nemulţumiri şi atâta suferinţă, pentru atât de mulţi, precum PDL. Şi, pentru un partid care a pedalat pe lupta împotriva corupţiei, a fost un exemplu de instituţionalizare a corupţiei şi de transformare a ei în instrument de guvernare.

Soluţia unui premier independent este şi mai proastă pentru PDL. Un premier independent va fi perceput ca o fraudă morală de cetăţeni, care ar considera această alegere drept o fugă de răspundere a PDL. Disensiunile din partid pe această temă au dus la amânarea reuniunii de sâmbătă a Consiliului de Conducere al PDL. Că au nevoie de un premier mai competent decât Boc, asta este evident. Părerea mea este că nu se va putea vorbi despre un alt premier decât după Congresul PDL, când se va şti clar care sunt raporturile de forţe în sânul partidului.

Păţaniile lui Victor Ciorbea ca premier ar trebui să fie un avertisment în legătură cu pericolele ca premierul să nu fie şi şeful partidului. Oricum nu se câştigă nimic în materie de imagine, dacă şi viitorul premier este la fel de ne-performant ca actualul premier. Ar fi ridicol ca PDL să  fie în opoziţie cu propriul său guvern, criticându-l pe premier!

Pentru mine, şi cred că şi pentru PSD, cine va conduce PDL în viitor nu are nicio importanţă. Obiectivul nostru ca partid, şi ca parte a USL, este să câştigăm alegerile şi să dăm împreună cu PNL premierul şi apoi preşedintele. Jocurile de putere din interiorul PDL au importanţă doar în măsura în care spun ceva despre modul în care este construit partidul, şi despre gradul lui de dependenţă de Traian Băsescu. Care este total, acum. Iar Traian Băsescu a spus clar că supravieţuirea sa până la sfârşitul mandatului depinde de PDL şi de rămânerea sa la guvernare şi după alegerile din 2012.

Acum acest lucru pare imposibil. Şi probabil că Traian Băsescu crede că dacă preia personal lucrurile în mână şi în partid, cum face la guvern, va putea schimba lucrurile în bine. Rămâne de văzut dacă partidul acceptă asta, sau respinge intervenţia. Cum rămâne de văzut dacă după Congres nu apare un nou partid, care să se grupeze în jurul şefului statului, pentru a fi o nouă forţă, mai curată, mai uscată, mai Albă ca Zăpada.

Soarta actualei alianţe guvernamentale se joacă la Congresul UDMR. În ciuda tuturor declaraţiilor, sunt şi în UDMR destui adepţi ai ieşirii de la guvernare. Nu interesează nici aici numele viitorului preşedinte de partid. Partidul este constant sub pragul electoral, ca niciodată în istoria sa. Învăţământul în limba maghiară nu ţine loc de pensii, de salarii, de servicii publice, de şcoli, de spitale, de drumuri. Şi UDMR este în egală măsură responsabil de dezastrul guvernării. Şi vor decontata la vot. De aici şi cererea lor de a coborî pragul electoral la 3%.

Viitoarele alegeri vor fi despre economie. Iar economia nu se va însănătoşi nici în acest an. Chiar dacă vom avea creştere economică, ea va fi undeva între 0,1% şi 1%, după diversele proiecţii. În aceşti doi ani şi ceva de recesiune, scăderea totală a PIB este de peste 10%. Până la revenirea la nivelul din 2008 e cale lungă. Principalul domeniu de incompetenţă al actualului guvern este economia. Şi chiar şi un premier provenit din BNR nu are cum schimba lucrurile peste noapte. Iar lucrurile arată mai rău ca în statistici.

Oricum, instabilitatea şi tensiunile din sânul PDL se reflectă şi în calitatea actului de guvernare, care şi fără ele este unul jalnic. Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine. Cred şi acum că alegerile anticipate se impun.

Interventii pentru apararea drepturilor omului

In aceasta saptamana, in sesiunea plenara de la Strasbourg, am fost coautoare a rezolutiilor Parlamentului European privind cazurile de incalcare a drepturilor omului din Yemen si Uganda. De asemenea, am intervenit in cadrul dezbaterii consacrate conflictului de frontiera dintre Thailanda si Cambodgia. 

 

Saracia in Romania, de patru ori mai mare decat media europeana

Am primit raspunsul Comisiei Europene la interpelarea referitoare la vulnerabilitatea cetatenilor romani in fata cresterii pretului alimentelor. Datele furnizate de comisarul european pentru Munca si Probleme Sociale oglindesc dureros de precis realitatea grava cu care se confrunta Romania inca din anul 2009, de cand dateaza cele mai recente statistici centralizate la nivelul UE. Inainte sa se fi facut simtite efectele crizei economice, unu din trei romani era deja afectat de saracie severa, aceasta pondere fiind de patru ori mai mare decat media europeana. Raspunsul Comisiei reflecta atat preocuparea Executivului comunitar față de impactul negativ al creșterii prețurilor la alimente în UE, cat si posibilitatile sale reduse de a interveni concret pentru ajutorarea celor mai saraci cetateni ai Uniunii. Singuri in fata cinismului unei guvernari incapabile sa relanseze economia, romanii sunt impinsi intr-o situatie fara iesire.

În conformitate cu cele mai recente date EUROSTAT, în 2009, România avea cea mai mare rată a riscului de sărăcie din UE cu 22,4 % (față de media UE de 16,3 %). În plus, 32,2 % dintre români sufereau de sărăcie severă (față de media UE de 8,1 %). De asemenea, în România, partea din bugetul gospodăriei cheltuită pe alimente era cea mai mare, cu 44,2 % (față de media UE de 16,8 %). Ca rezultat, creșterea prețurilor la alimente între 2007 și 2010 este probabil să fi afectat România mai grav decât alte state membre UE, în special persoanele sărace (în România, persoanele din cvintila veniturilor celor mai joase cheltuiesc 58,8 % din bugetul lor pentru alimente, față de media de 44,2 %) - se arata in raspunsul comisarului european pentru Munca si Probleme Sociale, Laszlo Andor, la intrebarea cu solicitare de răspuns scris pe care am adresat-0 in calitate de membru al comisiei de specialitate din cadrul Parlamentului European.

UE a mobilizat mai multe instrumente si programe pentru combaterea saraciei – de la Strategia Europa 2020, adoptată de Consiliul European în iunie 2010, pana la Fondul social european, Fondul european de ajustare la globalizare, Fondul pentru dezvoltare rurală, Fondul de integrare, Instrumentul european de microfinanțare Progress și Programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate. Acestea, insa, pot contribui doar intr-o prea mica masura la reducerea sărăciei, dupa cum se si vede in practica. Dar nu sunt, în sine, mecanisme de ajutor împotriva sărăciei. Din pacate, guvernele de dreapta, majoritare in UE, neglijeaza principala problema a cetatenilor Uniunii Europene – saracia – care poate avea consecinte grave si imprevizibile.

http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/romanii-sunt-saracii-europei-568918.html