Reuniunea de la Atena a Grupului Socialist

Am participat, incepand de luni, la lucrarile Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, care au loc, in aceasta saptamana, la Atena, in semn de solidaritate cu guvernul socialist condus de George Papandreou, care se confrunta atat cu cea mai dificila criza din Uniunea Europeana, cat si cu ostilitatea fortelor de dreapta, la putere in majoritatea tarilor membre. Sper ca premierul grec va reusi sa fie prezent – asa cum m-a asigurat, in urma interventiei pe care am avut-o pe aceasta tema – la inceputul lunii mai, la conferinta partidelor socialiste din Balcani, pe care o organizam la Bucuresti sub egida Socialistilor Europeni.

In cuvantul sau, liderul elen a analizat problemele carora trebuie sa le faca fata tara sa si masurile pe care le aplica pentru redresarea economica, in conditiile in care cazul Greciei nu este o exceptie, ci releva criza capitalismului, ca o consecinta a dominatiei discretionare a pietelor. Schimbarea sistemului de taxe, combaterea evaziunii fiscale, atragerea investitiilor straine, stimularea economiei verzi, imbunatatirea infrastructurii pentru a sustine dezvoltarea turismului, depasirea stadiului de necompetitivitate a agriculturii sunt cateva din prioritatile guvernului Papandreou.

Am retinut punctul de vedere al premierului socialist cu vedere la viabilitatea modelului nordic in interiorul UE, avand la baza coeziunea sociala, precum si propunerile sale privind mai buna coordonare a politicilor monetare in interiorul Uniunii, crearea unui mecanism viabil de interventie asupra pietelor si concentrarea asupra inegalitatilor sociale, accentuate acum de criza, in conditiile in care inca inaintea ei exista o discrepanta uriasa intre minoritatea ce concentra averi fabuloase si marea masa a cetatenilor nevoiti sa lupte pentru supravietuire.

In ceea ce priveste problematica mondiala, ma rezum sa notez ideea ca UE reprezinta, in ciuda carentelor sale, un model de umanizare si democratizare a societatii globale.

Luni, la reuniunea Grupului Socialist au participat primarul Atenei, George Kaminis, si cel al Salonicului, Yannis Boutaris. Tema principala a discutiilor au constituit-o provocarile actuale pentru politicile urbane, cei doi edili de stanga trecand in revista problemele principale cu care se confrunta, in special accesarea fondurilor europene, afluxul tot mai mare de imigranti si dificultatea de a diferentia intre refugiatii care au nevoie de azil si imigrantii din motive economice, reculul incasarilor de taxe la bugetul municipalitatilor, aliantele politice pe plan locale, implicatiile unor frontiere permeabile. Grecia se confrunta, in contextul crizei interne si al evolutiilor din sudul Mediteranei, cu un val de imigranti care ameninta sa depaseasca posibilitatile interne de absorbtie si gestionare a situatiei, asa cum se intampla pe insula italiana Lampedusa, unde a izbucnit o criza umanitara grava. Din pacate, solidaritatea intre tarile membre se dovedeste, inca o data, straina de politicile dreptei ce guverneaza Europa.

Astazi, reuniunea Grupului s-a concentrat pe problema centralelor nucleare in UE, pe fondul dramaticei amenintari de la Fukushima, precum si pe pregatirea dezbaterilor si votului din sesiunea plenara de la Strasbourg, de saptamana viitoare, ulterior avand loc un dialog despre regandirea guvernantei economice si sociale in UE, in urma recesiunii, cu ministrul grec de finante, George Papaconstantinou.

Trebuie să-i ajutăm pe libieni!

Bunele intenţii nu sunt suficiente pentru o acţiune coerentă şi responsabilă a naţiunilor în plan internaţional. Suntem pe cale să ni se reamintească acest lucru şi în cazul crizei libiene. Rezoluţia ONU, care a autorizat instituirea unei zone „no-fly” deasupra Libiei, pentru a descuraja forţele fidele lui Moammar Gaddafi să facă victime civile în zonele controlate de rebeli, a fost construită pe bune intenţii. Şi spre surprinderea tuturor, China şi Rusia nu au opus vetoul lor Rezoluţiei. Tot pentru a-şi demonstra bunele intenţii.

Acum însă observăm că lucrurile nu sunt tocmai aşa cum ni le-am imaginat. Nu ştim cine conduce această „Coaliţie de voinţă”, şi mai ales nu înţelegem de ce Franţa şi preşedintele Nicolas Sarkozy au adoptat o atitudine extrem de agresivă, care a împiedicat construirea unui consens în sânul Uniunii Europene pe această temă. Poziţia germană este pilduitoare în acest sens. Fără a nega poziţia de principiu - Gaddafi trebuie să plece şi în Libia trebuie să se producă o schimbare democratică - partea germană consideră că intervenţia militară nu va rezolva lucrurile. Spectrul intervenţiilor din Irak şi Afganistan ne bântuie pe noi, europenii, chiar dacă unii nu recunosc acest lucru.

Mă tem că poziţia agresivă a preşedintelui Sarkozy are motivaţii de politică internă. Şi această agresivitate are finalitate electorală. Pe aşa ceva nu se poate construi nimic solid în materie de politică externă la nivel european.

Cu Statele Unite ale Americii extrem de reticente în a se instala în prim planul acestei intervenţii, moral bine motivată, dar se pare deficitar planificată şi cu obiective destul de neclare, UE este chemată să gestioneze o criză pentru care nu pare a fi pregătită.

Nu este clar când va intra în scenă NATO, şi cu ce mandat. Între timp, în ceaţa bunelor intenţii cresc acuzele de agendă ascunsă aduse celor care cer plecarea lui Gaddafi, şi intervin militar pentru asta, cuvântul-cheie al acuzelor fiind „petrol”. Mai grav este că se agravează problemele umanitare.

Italia se confruntă deja cu valuri de refugiaţi. Refugiaţi sunt şi în Egipt, o ţară care este ea în ceaţa unei tranziţii politice şi constituţionale dificile, extrem de instabilă, şi în Tunisia, altă ţară fragilizată şi cu probleme.

Trebuie să fim pregătiţi pentru a face faţă acestor sfidări de natură umanitară. Trebuie să fim pregătiţi să-i ajutăm pe libieni, pentru că bombardamentele vor aduce grave atingeri infrastructurii civile: şcoli, spitale, căi de comunicaţii, chiar dacă nu se intenţionează asta.

Dar înainte de orice trebuie să ne clarificăm urgent obiectivele intervenţiei în Libia, să punem în acord mijloacele cu obiectivele. Ce dorim: o schimbare de regim? Dacă da, cu cine? Sunt rebelii o alternativă dorită şi pozitivă la actuala stare de lucruri? Intervenim sau nu într-un război civil, dată fiind realitatea din Libia?

UE este construită pe un sistem de valori. Şi pentru a fi crezuţi şi respectaţi, primul lucru trebuie să-l facem este să fim coerenţi în raport cu acest sistem de valori. Bunele intenţii nu sunt suficiente, nu rezolvă nimic fără o acţiune limpede şi principială. 

Reducerea TVA si economia subterana

Mentinerea de catre senatorii USL a reducerii TVA la alimentele de baza si a neimpozitarii pensiilor sub 2000 de lei sunt masuri menite sa contribuie la imbunatatirea nivelului de trai al milioanelor de romani ce se zbat la limita subzistentei. 

Accesul la alimentele de baza si o pensie decenta nu vor insemna si mai putini bani la buget, daca guvernul Boc va renunta sa mai patroneze o economie subterana evaluata la 50 de miliarde de euro pe an. Numai in panificatie, patronatul de resort a estimat evaziunea fiscala la un miliard de euro. Reducerea TVA va scoate o parte a acestei economii negre la lumina si va largi baza de impozitare. Dar nu este suficient. E nevoie ca statul sa-si scoata mana din buzunarele celor nevoiasi si sa puna capat dezmatului coruptilor. Astfel vor fi rezolvate cele doua mari probleme – economica si legala – cu care ne confruntam.

Pentru asta, insa, e nevoie de vointa si fermitate, nu de incurcat in vorbe si fregate.

Despre incredere in politica

Cazul de coruptie in care a fost implicat Adrian Severin este atat o lectie de viata pentru noi toti, cat si si un semnal pentru cetatenii si politicienii romani cu privire la atitudinea fata de acuzatiile de coruptie. PSD a demonstrat, in aceste zile, fermitate si promptitudine. Este un alt tip de atitudine, de care societatea romaneasca are stringenta nevoie. Politica inseamna incredere, nu doar respectarea legii.

Ma abtin sa comentez in mod particular cazul Severin, tocmai pentru ca, in ultimii ani, am fost una dintre cele mai vehemente critice ale sale in delegatia PSD din Parlamentul European.

Seful statului declara aseara ca acest caz demonstreaza ca exista coruptie la nivel inalt. In acest timp, oameni la varful statului falsifica votul din Parlament si patroneaza coruptia din vami, ca sa ma refer doar la doua scandaluri recente din Romania. Simplele constatari, incercarile de a pasa responsabilitatea si politizarea unui subiect extrem de grav precum coruptia nu fac decat sa perpetueze si sa adanceasca un flagel care scoate din sarite un popor obligat sa suporte nu numai povara incompetentei guvernamentale, ci si sfidarea celor imbogatiti in dispretul legii.

In cazul Severin, PSD si-a facut datoria. Ma intreb, insa, cand colegii mei europarlamentari Cristian Preda, Monica Macovei si Traian Ungureanu, atat de vocali in aceste zile, vor aplica aceeasi unitate de masura ca in cazul Severin si cand vine vorba de Roberta Anastase si alti membri PD-L?

Cotroceniul, depăşit de situaţia din Libia

Poziţia ambiguă a preşedintelui, care mai degrabă lasă de înţeles că România nu e pentru intervenţia din Libia, reprezintă încă una din atitudinile de infatuare perdantă ale lui Traian Băsescu. Rămasă cu resentimente faţă de Franţa, preşedinţia îşi imaginează că micile crize de personalitate ale noastre contează în planul politicii externe. Aşa cum avioanele noastre nu sunt decât de uz intern, tot aşa şi poziţia preşedinţiei urmăreşte, cel mult, să aducă  beneficii de imagine pe malul Dâmboviţei. Poza aceasta de autoritate frustrată am mai văzut-o şi-n cazul Schengen. Curios că atunci când premierul maghiar face declaraţii extremiste inadmisibile, pentru o ţară europeană, acelaşi brav preşedinte tace mâlc. Cam acestea sunt resorturile poziţiei preşedintelui, nici într-un caz nu putem bănui raţiuni umanitare nobile ca stând în spatele acestei reticenţe faţă de intervenţia în Libia.

Dincolo de toate acestea, există într-adevăr problema umanitară, discuţii legate de interesele statelor occidentale, de colaborarea până mai ieri a acestor state cu Muammar Gaddafi, cât şi de dreptul de-a interveni. Deşi există reglementări de drept, mai mult sau mai puţin ambigue, mai presus de toate este raţiunea morală. În orice stat din lumea aceasta, când un conducător decide să-şi masacreze cetăţenii propriei ţări, trebuie intervenit. A lăsa populaţia civilă lipsită de apărare în faţa represiunii dictatoriale ar însemna un cinism internaţional fără margini. Tocmai pentru faptul că, în istorie au mai avut loc astfel de situaţii nefericite, e bine să existe implicare.

Din păcate, România face din nou notă discordantă fără a avea un interes clar prin poziţia sa. Este rodul unei diplomaţii falimentare a puterii PDL-iste şi a unei reprezentări politice la nivel internaţional sub orice critică. Nu e de mirare că singurele ştiri, pe care le aflăm în ultima perioadă despre reprezentanţii României în plan extern, sunt date de iritările inutile şi păguboase pe care aceştia le produc în rândul liderilor occidentali.

Situaţia din Libia: violenţa împotriva civililor trebuie să înceteze!

         După mai bine de o lună de ezitări şi tăceri vinovate, ţările democratice fac, în sfârşit, primul gest de fermitate faţă de liderul de la Tripoli, Moammar Gaddafi. A fost o lună în care civilii, indiferent de care parte a baricadei s-ar fi aflat, au avut grav de suferit. Şi alături de ei au suferit şi cetăţenii străini care locuiau sau lucrau în Libia.

         Sper că acţiunile militare ale unor ţări NATO, care acţionează în limitele mandatului primit din partea Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite prin recenta Rezoluţie, să permită încetarea violenţelor împotriva civililor. Dar experienţa unor astfel de acţiuni, oricât de bune ar fi intenţiile celor care acţionează, arată că, fără o justă măsură, ele pot genera şi mai multă suferinţă. Trebuie să fim pregătiţi să facem faţă unei crize umanitare grave.

         De aceea cred că este important ca România, indiferent de poziţia pe care o va adopta în legătură cu aspectele militare ale operaţiunii, care decurg şi din poziţia noastră de membru al NATO, să insiste pentru pregătirea unor operaţiuni umanitare destinate ajutorării persoanelor care sigur vor fi obligate să părăsească zonele de conflict.

         Moammar Gaddafi trebuie să părăsească puterea. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Libienii au dreptul la libertate şi democraţie, la o viaţă demnă. Trebuie să fim atenţi ca acest conflict să nu degenereze într-un război civil, pe care liderul de la Tripoli să-l folosească drept motiv pentru a accentua represiunea împotriva adversarilor săi politici.

         Avem o mare răspundere faţă de viitorul zonei. Schimbările din Libia, ca şi acelea din Egipt şi Tunisia, sunt,  în esenţa lor, inspirate de valorile care stau la baza construcţiei europene. Nu trebuie să-i dezamăgim pe cei care îşi pun speranţa în noi, pentru a-şi schimba viaţa.

         Criza aceasta a pus în evidenţă, odată în plus, slăbiciunile diplomaţiei româneşti şi ale instituţiilor statului român. Poziţia României faţă de Libia trebuia formulată după consultarea tuturor forţelor politice, în cadrul unei şedinţe a CSAT. Nu s-a întâmplat astfel. Este un semn prost, pentru că asta slăbeşte capacitatea României de a negocia şi de a influenţa lucrurile.

         Sper sincer că această intervenţie îşi va atinge repede şi cu pierderi omeneşti minime obiectivele. Nu avem nevoie de un nou Irak sau Afganistan. Nu este nici în interesul libienilor, nici în interesul europenilor şi al americanilor.    

Reuniune cu directorii executivi ai Bancii Mondiale

Indecenţa guvernamentală

         Dincolo de orice considerent, atitudinea membrilor majorităţii guvernamentale din Parlament faţă de votul care trebuie dat după discutarea Moţiunii de cenzură este indecentă. Nimic nu o justifică, nici măcar teama de a cădea guvernul Boc. Şi dacă li s-ar permite să voteze, parlamentarii majorităţii nu ar face acest lucru. Sunt prea mulţi cei care şi-ar semna sfârşitul carierei politice, votând pentru demiterea cabinetului actual. Este îndoielnic faptul că PDL ar mai putea (sau ar mai dori, pentru că şi asta este o problemă!) genera o majoritate parlamentară, care să aprobe un alt guvern, chiar şi premierul ales de Traian Băsescu. La votul de învestitură nu pot să stea în bancă, aşa cum fac acum. Atunci altele vor fi criteriile de vot. Şi este foarte posibil să se ajungă la alegeri anticipate. Lucru care nu le convine celor de la putere.

         Aşa că s-a inventat cel mai cinic, dar şi mai periculos mod de a guverna: prin angajarea răspunderii. Este un mod de guvernare care neagă democraţia, o discreditează, o face detestabilă pentru cetăţeni.  Cu excepţia legilor care sunt aprobate în acest mod indecent, nimic important nu se discută şi se votează în Parlament. Puterea l-a transformat într-o instituţie inutilă, numai bună de prezentat lumii pe post de ţap ispăşitor. Nu ştiu ce ar înţelege un cetăţean european zdravăn la cap şi cu valorile democraţiei învăţate la zi şi respectate din convingere, citind că un guvern a supravieţuit unei Moţiuni de Cenzură, cel mai sever mod de sancţiune, fără ca în favoarea lui să voteze cineva în Parlament. Asta sfidează logica şi bunul simţ.

          Ca să înţelegem mai bine cum gândesc guvernanţii, e suficient să vă spun că azi, când sunt mii de oameni în faţa Parlamentului, în şedinţa de guvern se discuta … Legea Faţadelor! Nu e catusi de putin un semn de decenţă… La fel cum nu a fost nici discursul premierului Emil Boc, un fel de Raport ceauşist la al nu se ştie câtelea Congres, plin de realizări şi de veşti bune. Iar comparaţiile cu Polonia şi Germania sunt total neavenite. Cele două ţări sunt bine guvernate, ceea ce nu e cazul României.

          Acum, nu rămâne decât un singur lucru de făcut: toate aceste Legi, aprobate prin angajarea răspunderii, trebuie readuse în faţa Parlamentului de viitoarea guvernare a USL şi aprobate doar după un dialog sincer, fără condiţii, cu societatea şi cu toţi actorii sociali. Mai greu va fi să reparăm ce-au stricat ele în timpul acesta…

Cu românii la psiholog

Pe fondul sărăciei, depresia la români se acutizează şi, chiar dacă ministrul Botiş cheamă oamenii să se ridice din lene şi să meargă la muncă, pe mulţi tocmai şomajul şi lipsa oportunităţilor îi fac să ajungă-n depresie. Nu trebuie chemaţi românii la muncă de nimeni. Din păcate, n-au unde să se ducă, şi, chiar mai grav, nici la psiholog nu prea îşi permit să plece. Cu alte cuvinte, nici măcar tratarea  traumelor unei vieţi zbuciumate în România nu şi-o permit cei mulţi. Principala cauză pentru care românii nu se prezintă la psiholog o reprezintă nedecontarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a acestor servicii. Stare de fapt care încalcă flagrant Rezoluţia Parlamentului European privind sănătatea mintală.

Toate acestea se petrec pe fundalul unor tulburări mintale din ce în ce mai grave. Conform unor statistici, sinuciderile reprezintă 25% din totalul morţilor violente, aproape tot atât cât cele provocate de accidentele rutiere (28%). Iată că şi prin această indolenţă primitivă reuşim să fim, de facto, în afara spaţiului european civilizat. În UE, măsurile de prevenire a  tulburărilor mentale grave şi a sinuciderii reprezintă o preocupare şi o activitate intensă, tratamentul fiind facilitat în consecinţă. Este şi firesc, având în vedere cifra de 59.000 de morţi pe an la nivel european, în urma suicidului.

În tot acest context dezolant, în care românii trăiesc în sărăcie, aproape jumătate din ei cu wc-uri în fundul curţii, în depresie netratată, cel mult cu alcool, spectacolul politicianismului este şi mai revoltator. Personal, am luat poziţie în cadrul comisiei sesizând acest abuz. Dar, cu toate acestea, nimeni nu ne poate obliga cu forţa să fim civilizaţi. Însă, cu spitale în care bolnavii mor pentru că n-au de cine să fie îngrijiţi, cu oameni ce-şi duc depresia pe picioare, iar lista poate continua, e clar că noi n-avem nevoie de un tsunami pentru a ajunge la pământ. Tsunami-ul suntem noi insine. 

Codul muncii de doi bani

Întreaga cerbicie cu care actualul guvern încearcă să impună noul Cod al Muncii este demnă nu doar de o cauză mai nobilă, dar şi de o guvernare responsabilă faţă de cetăţenii săi. PD-L încearcă prin aceste reglementări să arate că tot a făcut ceva pentru mediul privat venind în întâmpinarea patronatului. Dacă tot n-au fost în stare să ia măsuri autentice de stimulare a economiei, prin reducerea fiscalităţii, atragerea de investiţii, absorbirea de fonduri europene, iată că marii corifei ai dreptei se simt acum împăcaţi cu nişte modificări din condei a Codului Muncii.

Dincolo de ceea ce schimbă acest cod al muncii ar fi bine de risipit ceaţa în care PD-l-ul vrea să ne bage pe toţi susţinând că flexibilizarea muncii prin contract pe perioadă determinată reprezintă soluţia pentru ieşirea din şomaj a multora. Nici pomeneală, statisticile arată că ţări europene,  unde contractele pe perioadă determinată au o pondere însemnată, 27% în Polonia, 17% în Slovenia,  media europeană fiind 15%, au şi-un şomaj pe măsură, 20% Polonia, iar media europeană este de 10%. Cu alte cuvinte, angajatul va fi la cheremul patronului care va dispune de acesta după bunul său plac. Lucru care fie vorba între noi se întâmpla şi cu vechiul cod, darmite acum cu noile modificări care vin să dea şi mai mult apă la moară proverbialului comportament abuziv al patronului român.

Problema mai gravă este alta, iar ea este omisă cu bună ştiinţă de către PD-L pentru că le surpă întregul edificiu fals reformist. Acest nou Cod al Muncii nu schimbă nivelul de trai al românilor, cu perioadă nedeterminată sau determinată, românii vor câştiga la fel de prost. Aceasta este problema fundamentală, nerezolvată de către guvern. A modifica coduri, nu e o mare revoluţie, atât timp cât aplicabilitatea lor se loveşte de aceeaşi situaţie precară, atât a firmelor cât şi a angajaţilor. Aşa cum spunea şi Ion Ţiriac, toţi banii de la FMI s-au dus pe pensii şi salarii, nu s-a investit nimic în infrastructură, iar aceşti bani trebuie returnaţi cât de curând. Aşa s-a obţinut mult trâmbiţata creşterea economică minusculă, iar a ţine lecţii de ultraliberalism pentru că ai schimbat şi tu nişte prevederi de cod înseamnă culmea demagogiei.  

Probabil că după aceste modificări ale codului muncii se mai aşteaptă intrarea în spaţiul Schengen, după care guvernanţii se vor uita către popor ca şi cum ei şi-au făcut datoria. Cumva, acum să nu vă mai plângeţi că nu este de muncă, puteţi şi-n ţară, iar dacă nu, mergeţi afară! Toate aceste paliative, coroborate cu mita electorală ce va fi scoasă de la naftalină anul viitor, configurează planul de bătaie al PD-L pentru alegerile din 2012.  Însă prin faptul că n-a fost în stare să ia nici măcar măsuri adevărate de dreapta, printr-o stimulare autentică a mediului privat, iar pe de altă parte a lovit în bugetari fără niciun discernământ, PD-L arată că nu e bun nici de dreapta, nici de stânga şi că e de fapt doar o adunătură de oportunişti care-n afară de măsuri pentru sistemul lor clientelar, nu sunt în stare de nimic.