Romania, un refugiu pentru Berlusconi?

“Il Cavaliere” s-a ascuns la Bucuresti, in spatele onorurilor oficiale, de valul nemultumirii italienilor si de audierile la care trebuia sa raspunda, ieri si azi, acuzatiilor de frauda fiscala, deturnare de fonduri, trafic de influenta si favorizarea prostitutiei cu minori.

In vreme ce trona alaturi de Emil Boc in fruntea unei reuniuni inter-guvernamentale de parada, Silvio Berlusconi contabiliza cea mai grea lovitura a carierei sale politice.

In special infrangerea din fieful electoral Milano este considerata decisiva pentru rasturnarea echilibrului politic la nivel national, in primul rand prin incarcatura simbolica. In capitala financiara a Italiei, unde isi au originile imperiul mediatic si cariera politica a lui Berlusconi, stanga nici macar n-a reusit sa intre in turul doi in ultimii 15 ani. Acum, victoria pentru primaria milaneza a lui Giuliano Pisapia, castigator cu 10% diferenta in fata primaritei Letizia Moratti – pentru a carei sustinere Berlusconi si-a aruncat in lupta toate fortele – dublata de succesul categoric al lui Luigi de Magistris, la Napoli, al treilea mare oras italian, sunt cele mai rasunatoare din seria trimfurilor opozitiei impotriva coalitiei guvernamentale a dreptei populiste, a carei imagine si coeziune ies serios zdruncinate din confruntarea electorala. Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, a avertizat, deja, ca partidul sau nu se va lasa tras la fund de PDL.

Dupa ce a castigat din primul tur in orase importante ca Torino si Bologna, stanga italiana a reusit, asadar, sa treaca cu bine acest test  important in vederea legislativelor din 2013 sau a unor foarte posibile alegeri anticipate provocate de unda de soc declansata de un electorat nemultumit atat de scandalurile si procesele in care este implicat seful guvernului, cat si de politica sa ineficienta in plan economic si social. Dovada stau cresterea economica sub asteptari, incapacitatea de reducere a datoriei publice, degradarea nivelului de trai din ultimii ani si faptul ca unu din patru tineri nu are loc de munca. Sunt argumente ce s-au dovedit mai puternice decat uzata retorica extremista, careia-i apartin si declaratiile premierului intre cele doua tururi ca stanga e votata de “oameni fara creier”, care risca sa transforme Milano intr-un oras islamic si un “Tziganopolis” plin de tabere de romi.

In acest context, se nasc multe semne de intrebare cand un asemenea personaj lauda masurile de austeritate ale cabinetului Boc si este numit prieten de seful statului roman… Probabil la fel de prieten se va dovedi si Sarkozy, cand il va sili apusul carierei sa se refugieze la Bucuresti…

Viitorul tinerilor europeni – sacrificat sub pretextul combaterii crizei

Am interpelat azi Comisia Europeana cu privire la riscul sacrificarii tinerei generatii din cauza neglijarii problemelor cu care se confrunta de catre guvernele din Uniunea Europeana. In intrebarea scrisa cu solicitare de raspuns scris, am atras atentia asupra ratei mari a somajului si a lipsei de perspective pentru o generatie care risca sa devina de sacrificiu in contextul efectelor recesiunii si a politicilor anti-sociale impuse la nivelul UE.

In primul rand, am tinut sa avertizez asupra protestelor recente din Spania si a posibilitatii extinderii lor si in alte tari membre, în urma lipsei unor reacţii concrete ale guvernelor europene la problemele cu care se confrunta tanara generatie. Aspectele neglijate de guvernanti – precum integrarea socială, economică, politică şi culturală a tinerilor, într-o societate europeana din care se simt tot mai exclusi – îşi arată consecinţele. Tinerii Europei simt că viitorul lor este sacrificat sub pretextul combaterii efectelor crizei economice. Nici un guvern nu are dreptul sa uite ca gestionează o ţară pentru cetăţenii ei, nu pentru salvarea băncilor sau indeplinirea conditiilor inrobitoare impuse de FMI.

Am subliniat, in acest sens, faptul ca ponderea şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a trecut de 20% la nivelul UE, devenind alarmanta in mai multe tari membre – in patru din acestea peste o treime dintre tineri nu au loc de munca.  Am solicitat, drept urmare, implicarea Executivului comunitar pentru identificarea unor masuri care sa imbunatateasca statutul tinerei  generaţii, ce pare condamnată la un eşec cu consecinţe dramatice pentru viitorul european.

Interpelare privind politica anti-imigratie a Guvernului francez

Am sesizat, vineri, Comisia Europeana cu privire la pozitia anti-imigratie a ministrului de interne al Frantei, Claude Gueant. In interpelare, am criticat politica discriminatorie a guvernului francez, care a anunţat că intenţionează să reducă lista meseriilor pentru care angajatorii pot recurge la imigranţi.

Oricât de vie ar fi realitatea crizei, sub pretextul acesteia nu poate fi limitata libera circulaţie pe piaţa muncii. Sunt ţări in care rata şomajului este dubla faţă de Franţa, ceea ce nu determină guvernele acestora să ia măsuri împotriva migrării forţei de muncă. Criza economică ne priveşte pe toţi, chiar dacă nu toate ţările o resimt la fel de acut. În orice caz, ea nu poate fi paravanul pentru decizii în detrimentul spiritului european comunitar. In acest context, am cerut Comisiei Europene sa se implice mai mult in contracararea acestor tendinţe discriminatorii.

Ministrul de Interne al Frantei, responsabil si cu problema imigratiei, a declarat, zilele trecute, ca tara sa nu are nevoie pentru unele meserii de competentele imigrantilor, punand sub semnul intrebarii reusita procesului de integrare a acestora. Guvernul francez a anuntat ca va scurta lista meseriilor pentru care angajatorii pot recurge la imigranti in lipsa unei disponibilitati pe piata interna a fortei de munca, urmand ca prioritara sa devina formarea somerilor pentru posturile libere.

Ţinutul Secuiesc şi proiectul Tokes de confruntare cu statul român

         Regiunile din diversele ţări membre ale UE au reprezentanţe la Bruxelles, inclusiv regiunile de dezvoltare din România. De aceea faptul că o nouă regiune îşi deschide reprezentanţă la Bruxelles n-ar avea nimic excepţional. Doar că în cazul despre care vreau să vorbesc regiunea cu pricina nu există decât în mintea înfierbântată a unor separatişti, care pregătesc terenul unei confruntări cu statul român. Este vorba despre Ţinutul Secuiesc şi despre veşnicul pescuitor în ape tulburi Laszlo Tokes.

         Evenimentul deschiderii reprezentanţei (apropo, cine plăteşte funcţionarea ei?) va avea loc pe 31 mai. Cei care semnează invitaţiile sunt trei lideri din gruparea Tokes, cunoscută ca militantă pentru autonomia Ardealului, pornind de la autonomia pe criterii etnice a Ţinutului Secuiesc. E vorba despre Csaba Csogor și Gyula Winkler, eurodeputați, și  Laszlo Tokes, ajuns vicepreşedinte al Parlamentului European cu sprijinul lui Victor Orban, la propunerea Ungariei şi cu votul celor din PDL. Invitaţia are tipărită sigla grupului parlamentar PPE, din care face parte şi PDL.

         Acest gest urmăreşte forţarea unor decizii favorabile proiectului autonomist al extremiştilor maghiari, care profită de slăbiciunile statului român. Logica acestui gest este aceea a obţinerii de privilegii pentru minoritatea maghiară. Care nu se poate plânge de discriminare. UDMR a ştiut să-şi vândă scump voturile necesare stabilizării diverselor coaliţii guvernamentale de la Bucureşti.

         Acum este nevoie de un gest spectaculos, care să preceadă intrarea în scenă a noului partid al maghiarilor din România, concurentul UDMR, Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Iar această reprezentanţă poate fi “vândută” drept un soi de confirmare internaţională a existenţei unei ficţiuni administrative, Ţinutul Secuiesc.

         Este şi rezultatul modului iresponsabil în care se discută la noi orice temă privitoare la viitorul României. Vrem să modificăm Constituţia pentru că Traian Băsescu visează să fie şi premier, vrem să reorganizăm teritorial România pentru că sunt prea mulţi „baroni locali” de alte culori politice care accesează fonduri bugetare sau europene şi e bine ca şpaga să meargă doar la cei de la PDL şi aşa mai departe.

         Laszlo Tokes merge înainte pe drumul „precedentului Kosovo”. Puterii de la Bucureşti nu-i pasă. Are nevoie de UDMR pentru a rămâne la guvernare. Doar că preţul acestei nepăsări îl plătim şi-l vom plăti noi toţi.

         Nu condamnând deschiderea unei ficţiuni secuieşti la Bruxelles trebuie să combatem proiectele autonomiste ale lui Tokes şi ai lui. Ci spunând clar ce putem accepta în materie de autonomie administrativă şi descentralizare, dar mai ales alocând transparent şi eficient, după criterii care să excludă amestecul politic, banii de la buget pentru dezvoltarea teritoriului.

         Şi mai avem ceva de făcut: să dialogăm cu societatea civilă a minorităţii maghiare, pentru că vedem ce înseamnă dialogul mijlocit de UDMR sau de ficţiunile lui Tokes. Sigur vom constata că maghiarii din România au exact aceeaşi agendă ca şi ceilalţi români, iar rezolvarea lor nu cu ficţiuni teritoriale se va face.

Puţină coerenţă se poate?

          Acum câteva minute Administraţia Prezidenţială a anunţat că România, prin preşedintele Traian Băsescu, a decis să boicoteze Reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, de la Varşovia, reuniune la care va participa şi preşedintele SUA, Barack Obama, pentru că a fost invitat şi Kosovo. Sigur, România nu a recunoscut Kosovo. E o realitate. Doar că Reuniunea nu are ca subiect Kosovo, ci se refera la evoluţiile regiunii noastre, care a beneficiat substanţial de susţinerea Statelor Unite ale Americii după căderea comunismului. Sigur ca putem reprosa partii americane ca a forţat recunoaşterea Kosovo înainte de a exista un aranjament care să ţină cont de interesele legitime ale Serbiei, dar reuniunea de la Varşovia era cadrul perfect pentru ca România să-şi expună obiecţiile.

         Reamintesc faptul că, spre deosebire de Polonia, care exclude acum participarea la programul scutului american anti-rachetă, noi tocmai am acceptat, fără obiecţii, ca SUA să-şi monteze interceptoare şi radare în România. Nici macar Federatia Rusa, cu toate ca nu a recunoscut existenta Kosovo, nu si-a permis luxul de a refuza Administratia SUA si pe presedintele Obama.

         Nimic din ceea ce se întâmplă în politica externă a României nu mai are coerenţă. Totul este o improvizaţie, lipsită de viziune, care ignoră timpul lung. Boicotul nostru nu schimbă nimic. Şi nici nu ajută cu ceva cauza Serbiei. Este un gest stupid, până la urmă. Kosovo nu este acum o miză pentru România. Vrem o relaţie privilegiată cu SUA, intr-adevar. E bine cu baze militare americane, dar ar fi şi mai bine cu batalioane de investitori americani. Doar că investitorii americani nu sunt interesaţi de scutul anti-rachetă, ci de starea şoselelor, calificarea mâinii de lucru, reducerea birocraţiei, o justiţie corectă şi consistenţa ajutoarelor de stat pentru investiţiile semnificative. La toate aceste capitole suntem corigenţi pentru investitorii americani.

         Un spectru ceauşist pluteşte de ceva vreme asupra politicii externe româneşti. E vremea să uităm acel mod de a face politică externă. E perimat, vremurile s-au schimbat. Ne putem promova interesele şi altfel, cu condiţia să ştim ce vrem şi să fim coerenţi în abordarea problemelor.

Impasul libian – Necesitatea reformarii Consiliului de Securitate al ONU

Ieri, in cadrul reuniunii Grupului de Lucru UE-ONU, am propus promovarea unui proiect de reformare a modului de functionare al Consiliului de Securitate al ONU, in vederea eficientizarii implicarii acestui for in crizele umanitare internationale, precum cea din Libia.

Esecul spre care risca sa se indrepte interventia pentru protejarea civililor libieni poate avea un impact devastator asupra credibilitatii angajamentelor umanitare. Ne temem sa nu comitem abuzuri, depasind limitele impuse de rezolutia Consiliului de Securitate, dar asta permite regimului de la Tripoli sa continue seria crimelor. E nevoie de o noua rezolutie, care sa largeasca mandatul coalitiei internationale, dar ma tem ca va fi foarte dificil de obtinut un consens in acest sens. Impasul actual este o dovada elocventa ca ONU trebuie sa se adapteze urgent pentru a putea face fata noilor provocari. In acest context, am pledat pentru o pozitie mai vocala din partea UE, careia contributia masiva in planul ajutorului umanitar nu ii confera o pozitie pe masura la nivel global.

Tot ieri, am primit raspunsul Comisiei Europene la interpelarea privind eficienta actiunilor europene pentru a diminua suferința populației civile libiene. “Până în prezent, Comisia a alocat 50 de milioane euro, iar cele 27 de state membre au contribuit cu suma totală de 52 de milioane euro, astfel încât valoarea totală a ajutorului umanitar acordat de UE s-a ridicat la 102 milioane euro”, se mentioneaza in raspunsul scris al comisarului european pentru cooperare internationala, ajutor umanitar si reactia la situatii de criza, Kristalina Georgieva. Printre acțiunile finanțate de UE, comisarul european enumera evacuarea pe cale marină a 2 000 de civili din Misrata, aprovizionarea cu hrană, apă, produse de igienă și medicamente, atât în Misrata, cât și în alte regiuni din Libia în care oamenii se află într-o situație vulnerabilă. Ajutorul finanțat de Comisie include, de asemenea, acordarea de asistență în taberele de tranzit de la frontierele cu Tunisia și Egipt, precum și acordarea de îngrijire medicală de urgență, furnizarea de adăposturi, hrană și produse nealimentare. Până în prezent, Comisia Europeana a sprijinit repatrierea a 26.000 de resortisanți ai țărilor terțe către statele de origine si evacuarea a 5 800 de europeni.

In ciuda eforturilor semnificative ce au fost depuse, exista, din pacate, zone extinse din teritoriul libian, controlate de regimul Gaddhafi, în special în vest, unde este refuzat în continuare sau este limitat considerabil de către autorități accesul pentru acordarea ajutorului umanitar. Este motivul pentru care e  necesara o noua strategie pentru a preintampina un dezastru umanitar major.

Politica externă a României: o dezbatere necesară

        Astăzi se dezbate la Senat moţiunea simplă a USL, care-l priveşte pe Teodor Baconschi, aproape invizibilul nostru ministru de externe. Motivul care a stat la baza acestui demers este legat de declaraţia privitoare la acel un milion de voturi pe care l-ar aduce PDL-ului, dacă se aprobă Legea Votului prin Corespondenţă pentru românii din afara graniţelor.

        Această declaraţie, care ascunde o mentalitate şi un mod de a gândi care nu rimează în niciun fel cu democraţia şi cu atribuţiile sale oficiale, este doar o parte a problemei generate de domnul Baconschi, de la instalarea sa în fruntea Ministerului de Externe. Şi cred că este de departe cea mai mică. Nu am să-i atribui domnului Baconschi insuccesul numit amânarea aderării la Spaţiul Schengen. Au pus mulţi umărul la structurarea lui, în frunte cu şeful statului, care acum nu mai pomeneşte nimic despre asta, deşi mai acum câteva luni dădea tot felul de declaraţii belicoase la adresa celor care aveau obiecţii în legătură cu gradul nostru de pregătire pentru aderare.

        Dar este aproape în exclusivitate „meritul” domnului Baconschi în legătură cu proasta gestionare a relaţiilor României cu Franţa şi Germania. A fost ambasadorul României la Paris, chiar în perioada în care se contura poziţia Franţei în legătură cu aderarea României la Spaţiul Schengen, şi ar fi putut calma unele din aceste temeri, printr-un dialog susţinut cu partea franceză. Din păcate pentru România, era ocupat cu lucruri mai importante, cum ar fi organizarea votului pentru alegerile prezidenţiale.

        Nici acum nu reuşim să avem o poziţie coerentă faţă de obiecţiile Franţei, şi nu înţeleg de ce. Ceva nu funcţionează în relaţia României cu altă dată  susţinătoarea noastră, Republica Franceză. Sigur, nu putem nega o componentă de politică internă în atitudinea autorităţilor franceze, dar nici noi nu ne omorâm prea mult cu firea din cauza asta.

        Numai că există mari şanse ca aderarea noastră să se facă după ce la presiunile Franţei şi Italiei(la lumina zilei), şi ale altora, mai discrete, regulile noului acord Schengen să ne defavorizeze clar, iar românilor(fie ei şi romi) să li se limiteze libera circulaţie în anumite ţări. Au făcut ceva responsabilii români în domeniu pentru a găsi un compromis care să nu-i penalizeze pe cetăţenii români? Nu ştim, pentru că nu ştim ce face ministrul de externe, sau şeful statului, că în materie de politică externă domnul Emil Boc este la fel de competent ca şi în materie de drept constituţional sau de economie. Nu insist!

        Evident, nu avem o politică europeană, în cadrul politicii noastre externe, aşa anemică şi lipsită de orizont cum este ea. Dar nu este singura lipsă a ei. Nu avem o politică privitoare la relaţiile cu Federaţia Rusă. Umorile domnului Traian Băsescu nu ţin loc de aşa ceva. Iar pe domnul Baconschi acest aspect nu-l interesează.

        Graba cu care am anunţat instalarea unor componente ale sistemului american de apărare anti-rachetă pe teritoriul României este o dovadă de improvizaţie în materie de politică externă, o decizie strict de uz intern, legată, atunci, de luptele pentru putere din sânul PDL. Nu ştiu, şi nimeni, în afară de o mână de oameni politici şi de responsabili militari de la Washington, nu ştie cât de efectiv este acest scut. Cu alte cuvinte, instalarea lui în România nici nu ne ajută, în caz de conflict, dar nici nu strică, măcar din punctul de vedere al imaginii.

        Doar că anunţul prematur a complicat discuţiile NATO cu Federaţia Rusă tocmai pe marginea acestui subiect: construirea unui astfel de sistem la nivelul continentului european, şi modalitatea prin care partea rusă poate fi asociată lui. Tot efortul NATO de a convinge Rusia că scutul nu este îndreptat împotriva ei a fost anulat de vorbele lui Traian Băsescu: „Rusia să ne dea garanţii scrise că nicio rachetă rusească nu va cădea asupra României”. Care sunt ca o confirmare a faptului că Rusia este vizată de aceste componente ale sistemului anti-rachetă.

        Sigur, pare o afacere bilaterală, acest acord româno-american. Dar nu este. Toţi membrii Alianţei au de suportat consecinţele unei înrăutăţiri a relaţiilor cu Federaţia Rusă. Pur şi simplu noi nu înţelegem că facem parte dintr-o serie de organizaţii care cer să ne consultăm cu părţile, înainte de a lua decizii care-i privesc şi pe ei.

        Nimeni nu ne va reproşa public aceste lucruri. Dar cei afectaţi de proasta noastră politică externă vor avea grijă să ne penalizeze atunci când România va avea cel mai mult nevoie de sprijinul lor. Nu cred că suntem pregătiţi să înţelegem lumea în care am intrat după 1989. Nu mai suntem în situaţia din perioada Războiului Rece, când ne mişcam între sovietici, americani, occidentali, chinezi şi arabi, făcând tuturor mici servicii, pentru a obţine oarece foloase. Acum regulile jocului sunt altele, nu mai avem nici măcar libertatea aceea.

        Acum este important să se promovăm interesele jucând după reguli, nu încălcându-le. Şi pentru Asta trebuie să le cunoaştem, şi să ne disciplinăm gândirea, să admitem că am făcut erori şi să le îndreptăm. Nu pledez pentru o politică externă aflată la remorca unor mai mari sau mai mici puteri, ci pentru o politică externă activă, inovativă, care să plece de la interesele ansamblului, adică ale UE şi ale NATO, şi care să adauge valoare acestor politici comune.

        Aşa că, dacă printr-o minune moţiunea este aprobată de Senat, asta nu va însemna decât că acolo s-a schimbat majoritatea. Schimbarea politicii externe mai are de aşteptat.   

Mai bine?

         Şeful statului, prezent ieri la un soi de seminar economic, dă verdicte în legătură cu politicile economice pe care ar fi trebuit să le promoveze sau le-a promovat guvernul al cărui premier este, de facto: „Le-am propus partidelor impozitarea temporar a pensiilor, a tuturor pensiilor, cu 10%. Partidele s-au întâlnit în şedinţa de Guvern şi ce au făcut? Au mărit TVA. TOATE au fost împotrivă, inclusiv PDL. Pensionarii, atunci, le-au mulţumit partidelor. Ii rog să vadă ACUM cât au pierdut în realitate prin creşterea TVA. Pentru că până la urmă, mărirea TVA ne va face să ne târâim încă 2-3 ani de acum înainte. A fost o greşeală pe care o vom plăti încă câţiva ani”.

         Chiar aşa, cât au pierdut pensionarii? Dacă e vorba doar de TVA, strict de TVA, influenţa lui în creşterea inflaţiei este undeva la vreo 3%. Sigur, nu-i puţin. Dar e mai puţin decât 10%. Dar CAS de 5,5% pentru pensiile peste 740 de lei pe lună nu e o povară pentru toată viaţa? Această mărire de ce o uită domnul preşedinte?

         Reducerea cu 10% a pensiilor a fost dorinţa sa. Şi cum nu i-a fost îndeplinită, este şi acum supărat şi încearcă să spună ceva cetăţenilor. Ceva de genul:„politicienii dăunează grav portofelului dumneavoastră! Toţi sunt o apă şi-un pământ! Numai eu, care NU sunt politician, sunt demn de încredere!”

         Evident, mărirea TVA a dus la o reducere a consumului. Dar nu vitupera domnul preşedinte creşterea economică „nesănătoasă”, bazată pe consum? Şi aplauda creşterea bazată pe exporturi? Acum are nostalgia „consumului”? De ce?   Poate pentru că exportul începe să se plafoneze? Sau pentru că anumite investiţii, nu puţine, nu se mai fac în România, pentru că piaţa internă nu mai este atractivă? Sau pentru că, oriunde în lume, este absurd să produci, dacă nu poţi sau nu ai cui să vinzi?

         Şi atunci, reducerea brutală a consumului, indiferent că se face prin creşterea TVA sau prin reducerea generală a salariilor şi pensiilor, NU este o soluţie? Austeritatea are sau nu are sens? Discuţia asta este valabilă nu doar în România. Şi grecii, şi spaniolii, şi englezii, şi portughezii, au implementat „măsuri de austeritate”. Şi ce au rezolvat?

         Ce am rezolvat noi? Reamintesc un amănunt: am angajat împrumutul de la FMI, BM şi CE ca pe un soi de „plasă de siguranţă”. Banii ăştia, cele 20 de miliarde de euro, nu generează nimic în materie de creştere economică. Evident, nici consum. Pentru că, sincer vorbind, nimeni nu mai înţelege acum de ce am împrumutat aceşti bani. Doar pentru o stabilizare artificială a monedei naţionale, care nu are nicio legătură cu realităţile economiei naţionale?

         Aşadar, până la urmă, pentru cine era mai buna reducerea pensiilor cu 10%? Pentru pensionari nu. Pentru economie, nu, pentru că oricum consumul ar fi scăzut, chiar mai mult decât acum. Pentru cine atunci? Pentru nişte indicatori macroeconomici, doar nişte cifre pe hârtie, cifre de care depinde soarta POLITICĂ a preşedintelui Traian Băsescu (complezenţa FMI în 2009 a contribuit şi ea la realegerea sa) şi a PDL.

         Pentru români, fie că este vorba de bugetari, de pensionari, de mici sau mai mari întreprinzători, de agricultori, nu există, cu actualele politici economice, niciun mai bine economic şi social. Pentru că abordarea este fundamental greşită. Cineva remarca un lucru, de bun-simţ: doar cererea creează locuri de muncă. Dacă nu există cerere de consum, nu va exista nici ofertă de produse, ne place sau nu. Deocamdată cererea pe piaţa românească se comprimă. Iar liberalizarea preţurilor la gaze şi la energie electrică şi renunţarea la subvenţiile pentru încălzire o vor comprima şi mai dramatic.

         Acum, să nu credeţi că nu există şi români pentru care este mai bine în aceşti ani de criză: clientela politică a PDL şi a celor din majoritatea parlamentară. Cam puţini, dacă îi raportăm la populaţia aflată în nevoi, dar foarte mulţi, dacă judecăm impactul lor asupra banilor publici. Care impact va creşte, pentru că alegerile costă, iar PDL e unde e în sondaje…

Ministrul Măsluirii Alegerilor

Domnul Teodor Baconschi este Ministrul de Externe al României. O Românie care nu mai contează în Europa şi în lume, oricât ar încerca propagandiştii puterii portocalii să prezinte drept succese acţiuni nesemnificative, care nu folosesc cu nimic ţării.

Cel mai mare succes al său este amânarea aderării României la Spaţiul Schengen. Care echivalează cu o umilire a ţării, membră a Uniunii Europene, totuşi. La ce foloseşte un minister de externe care nu reuşeşte să „vadă” construirea unui „bloc al refuzului” în rândul ţărilor membre ale Acordului Schengen, bloc care a blocat deocamdată accesul ţării noastre? La ce foloseşte un minister de externe care nu reuşeşte să capaciteze în sprijinul României aliaţii săi tradiţionali, mai mult, îi ostilizează prin declaraţii lipsite de raţiune? La ce foloseşte un minister de externe care nu este capabil să genereze o politică europeană coerentă şi predictibilă, care să nu mai depindă de umorile şi antipatiile Preşedintelui României? Evident, la nimic!

Şi atunci domnul Baconschi a găsit o întrebuinţare mai „pământeană” Ministerului de Externe: culegător de voturi din diaspora pentru partidul al cărui prim-vicepreşedinte tocmai a ajuns. Merita, ce-i drept, pentru bunele şi loialele servicii aduse domnului Traian Băsescu în alegerile din 2009, când la Paris s-a votat cu o viteză demnă de Cartea Recordurilor!

Diaspora românească a devenit un teren de vânătoare de voturi pentru PDL. Respins masiv în ţară, partidul condus de Emil Boc, realesul de sâmbătă, mizează pe voturile românilor care trăiesc şi lucrează în străinătate, pentru a rămâne la putere. Domnul Baconschi este ferm convins că, odată adoptat proiectul său de lege a votului prin corespondenţă, va aduce partidului său un milion de voturi.

Lăsăm la o parte lipsa motivaţiilor reale ale participării românilor din diaspora la procesul electoral din România. Cei mai mulţi români din afara ţării s-au integrat, au cetăţenia ţării de adopţie, fac politică, dacă fac, în cadrul scenei politice din acea ţară. Doar foarte puţini, extrem de motivaţi ideologic, vor vota, indiferent de metoda de vot.

Dar introducerea votului prin corespondenţă (lucru altminteri civilizat şi funcţional în destule ţări europene) lasă un spaţiu uriaş de manevră pentru fraude electorale. Şi Ministerul de Externe este cel mai bine situat să cunoască haosul şi imprecizia datelor despre românii din afara ţării. Practic va fi imposibil să verifici, cu un oarecare grad de precizie, cine a votat cu adevărat, şi cine nu, în străinătate. E suficient să ai o imagine cât de cât realistă a celor plecaţi din ţară în perioada alegerilor. Cu o mână de ajutor din partea domnului Igaş (sau cine va fi ministru de interne anul viitor), lucrurile se rezolvă uşor. Şi milionul de voturi portocalii, promis de domnul Baconschi,  va deveni realitate.

Dacă tot se plictiseşte ca ministru de externe, poate i se înfiinţează domnului Teodor Baconschi un nou portofoliu: cel al măsluirii alegerilor. Măcar să ştim şi noi cum stăm şi ce şanse avem să mai rămânem o democraţie normală şi funcţională. Nu îndrăznesc să sper că va fi demis, aşa cum ar fi fost normal după calitatea prestaţiilor de până acum şi mai ales după declaraţia sa din cadrul Convenţiei Naţionale a PDL. Cum să demiţi un executant atât de docil, dispus la orice, pentru a se face util puterii?  

Emil Boc – in sfarsit, ”o veste buna”

De mult n-am mai avut o veste atat de buna in politica romaneasca, precum realegerea lui Emil Boc în fruntea PD-L. Din fericire, bolovanii au o calitate: când se pornesc la vale, nu se mai opresc pana in fundul prapastiei.

Dincolo de rezultatul votului, joaca de-a rasu-plansu de azi a demonstrat din plin limitele ofertei politice si umane a PD-L. Mult disputata rivalitate Blaga – Boc s-a stins intre o noua serie de lacrimi prezidentiale si glumitele scolaresti ale unui personaj care ar putea trece drept amuzant daca nu ne-am aminti ca a fost, pana nu de mult, ministru al Culturii. La finalul unei zile de circ inutil, e clar ca, de fapt, scopul acestor alegeri nu a fost altul decat legitimarea politica a lui Emil Boc in vederea unui mai strans control prezidential al partidului.  Este evidente ca aceste alegeri s-au facut pentru Traian Basescu, nu pentru PD-L. Partidul care s-a remarcat de la infiintarea sa pana astazi prin gradul cel mai redus de viata democratica nu putea oferi, cu prilejul  alegerilor interne, decat iluzia unei competitii incheiate cu impunerea fatisa de la Cotroceni, în perspectiva alegerilor de anul viitor, a oamenilor-cheie in posturile-cheie. Camarila are nevoie de puterea deplina in partid pentru a conduce masinaria electorala.

Oricate flacari violet s-ar aprinde, insa, in urmatorul an pentru a lumina calea PD-L spre ramanerea la putere, realegerea lui Emil Boc in fruntea partidului ii pecetluieste acestuia soarta. Cu o conditie: ca alegerile locale si parlamentare sa se desfasoare intr-un cu totul alt spirit decat mascarada de azi, pe care ma tem ca multi dintre cei care-au votat azi in PD-L o vor dori reprodusa la scara nationala.