Raţiunea unui vot

         Săptămâna asta a fost votată în Parlamentul European o Rezoluţie privitoare la guvernanţa economică. Grupul Socialiştilor Europeni a votat împotriva ei, pentru că nu este convins că măsurile cuprinse în acel text vor rezolva problemele de fond ale economiilor ţărilor membre. Mai mult, va adăuga o notă de birocraţie în plus, iar unele dintre prevederile ei se pot dovedi penalizatoare pentru unele ţări membre, accentuând problemele cu care se confruntă ele. Logica acestei rezoluţii este una a austerităţii care rezolvă toate problemele. Asta în flagrantă contradicţie cu realitatea programelor de austeritate, care au agravat starea economiei unor ţări precum Grecia.

         Sunt multe contradicţii în corpul rezoluţiei. Una simplă: cum pot ţările să răspundă obligaţiei de a acţiona pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, dacă Bruxellesul va cere ţărilor membre reducerea cheltuielilor bugetare şi scăderea deficitului bugetar cu o viteză care se poate dovedi nesustenabilă?

         Din punctul meu de vedere principala problemă a acestei rezoluţii este aceea că are la bază o abordare ruptă de realitate: aceea că toate ţările membre sunt la acelaşi nivel de dezvoltare, ceva de genul Germania peste tot, au acelaşi tip de probleme în economie şi ca atare trebuie să urmeze o unică politică bugetară.

         Mă tem că această abordare va duce la creşterea decalajelor de dezvoltare dintre ţările membre, chiar dacă iniţiatorii rezoluţiei cred că această abordare este în favoarea sănătăţii economiei europene.

         Recunosc, am citit azi cu surprindere poziţia colegului nostru Mircea Geoană, care aplaudă adoptarea acestei rezoluţii. De ce cu surprindere? Pentru că, sigur, nimic nu-l obligă să se alinieze poziţiei grupului nostru din PE, dar domnia sa sigur ştie că aceste măsuri nu vor servi interesele României. Iar dacă PSD vine la guvernare, acest cadru bugetar rigid, controlat de la Bruxelles după criterii birocratice, îl va împiedica să-şi pună în practică programul de guvernare. Ortodoxia bugetară este mai importantă decât revigorarea economiei şi crearea de noi locuri de muncă? Eu cred că nu!

UE trebuie sa se mobilizeze pentru ajutorarea refugiatilor nord-africani

Pentru continuarea Programului European de Ajutor Alimentar

 

In 2012, Romania va primi cu 75% mai putine ajutoare alimentare decat in 2011, bugetul alocat scazand de la 49,5 milioane euro la 12 milioane euro. Programul va avea anul viitor un buget total la nivelul UE diminuat de la jumatate de miliard de euro la 113,5 milioane, iar in 2013 exista riscul incetarii sale, ca urmare a opozitiei Germaniei, Olandei, Suediei, Cehiei, Danemarcei si Marii Britanii.

UE trebuie sa fie solidara cu Cipru!

Am condamnat, în sesiunea plenară de laStrasbourg, politica de forţă a Turciei faţă de Cipru şi am cerut Uniunii Europene să îşi arate solidaritatea cu acest stat membru, victimă a ameninţărilor guvernului turc.

Conflictul turco-cipriot – inghetat din incapacitatea comunitatii internationale de a determina partile sa ajunga la o solutie negociata – reizbucneste intr-un context international extrem de tensionat, in special in zona Mediteranei. Iar Turcia are partea sa de responsabilitate in escaladarea tensiunilor din regiune.

După deteriorarea relaţiilor cu Israelul, guvernul turc – fidel politicii agresive din ultimii ani – a decis să contreze intenţia guvernului cipriot de a prospecta zăcămintele de gaz din largul insulei, lansând propriile sale exploatări în estul Mediteranei. Această politică de forţă ameninţă negocierile dintre comunităţile turcă şi greacă în vederea reunificării Ciprului. De asemenea, riscă să arunce în aer o regiune deja afectată de schimbările politice şi de problemele economice.

Consider că este datoria Uniunii Europene să respingă ferm aceste provocări şi să arate totala solidaritate cu un stat membru, victimă a ameninţărilor unui stat terţ. In intervenţia scrisă aferentă dezbaterii consacrate relaţiilor dintre Turcia şi Cipru, am cerut guvernului de la Ankara sa se abtina de la orice actiuni ostile, daca doreste sa ramana un partener respectabil. Ameninţarea Turciei privind îngheţarea raporturilor cu UE, dacă anul viitor Ciprul va prelua preşedinţia Uniunii Europene, pune sub semnul întrebării atât perspectiva europeană a Turciei, cât şi viitorul relaţiilor bilaterale.

PD-L, în căutarea măştii salvatoare

Aflat pe marginea prăpastiei, PD-L caută oaste de strânsură pentru alegerile de anul viitor. Tot ce se poate înregimenta politic e binevenit pentru PD-L.

Până şi menajeria OTV pare a fi o potenţială aripă de luptă politică. Conştient de fragila sa poziţie electorală, PD-L caută  să se extindă şi în zona populistă, dezvoltând ramificaţii spre PRM sau PNG. Mizând pe toate acestea, dar şi pe arsenalul de mituire electorală, votul prin corespondenţă a diasporei, diversele tehnici de fraudare, puterea încearcă să atace din toate părţile. Această creştere a agresivităţii încearca sa compenseze noile eşecuri ale administraţiei Băsescu-Boc – amânarea aderării la Schengen si gestiunea economică deficitară.  Norii negri ce ameninţă din nou economia globală sunt motive în plus de îngrijorare, desigur, doar electorala pentru PD-L. De tăiat n-a mai rămas mare lucru, iar în rest altă măsură pentru alde Boc nu mai există.

În condiţiile acestea, va fi greu să mai păcăleşti o populaţie aflată în penurie acută. Asta cu toate jocurile politice posibile. Dincolo de circ, românii o duc prea rău pentru a mai putea fi captivii otv-izării politice.

Statisticile sunt nemiloase în acest sens. Avem, alături de bulgari, cetăţenii cei mai prost plătiţi din UE: un român nu câştigă nici măcar un 1 euro pe oră, pe când în ţări precum Olanda sau Belgia se ajunge la 9 euro pe oră. Toate acestea, în condiţiile în care românii lucrează cele mai multe ore pe săptămână dintre angajaţii Uniunii Europene: 41,3 ore pe săptămână, cel mai ridicat nivel din UE, unde media este de 39,7 ore, având totodată şi numărul cel mai mic pe an de zile de concediu, conform unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă.

Aceasta este situaţia faţă de care actuala putere se dovedeşte complet neputincioasă. Doar să vii şi să trâmbiţezi crearea locurilor de muncă, absorbţia fondurilor europene si alte aceleasi locuri comune, e prea puţin. La fel cum insuficientă va fi, în bătălia electorală a anului 2012, şi tentativa  de resuscitare, sub masca ridicola a altei CDR, a unui partid vlaguit electoral, din fericire inainte de a ajunge sa se identifice cu statul.

Figura aparte in aceasta goana disperata face dl Cristian Preda, care a intocmit o lista a partidelor nefrecventabile de catre PD-L. Cred ca e de prisos sa-i amintesc cate figuri altadata “nefrecventabile” fac parte din majoritatea parlamentara ce mentine PD-L la putere. De asemenea, cate nume “frecventabile” i-au parasit pe presedintele Basescu si pe PD-L de-a lungul ultimilor ani. Cel mai tare, insa, m-a surprins pretentia colegului europarlamentar de a vorbi in numele regretatului Corneliu Coposu, care, chipurile, nu ar fi ales niciodata USL. Dar, d-le Preda,  l-ati fi vazut pe Corneliu Coposu alaturi de d-nii Boc, Basescu si Oprea?

Bacterii și cianuri

Nu de cianura ne temem, ci de bacteria din lalele. Cam asta ar fi concluzia unei saptamani in care Europa ne-a trimis dupa usa. La propriu, de data asta. Ba mai ne-a si spus – prin colegi populari ai PD-L din Parlamentul European – ca incearca sa-si repare, de fapt, greseala de a ne fi primit in UE in 2007.

De la neputinta in fata magariei, diriguitorii romani au trecut direct la vatrai, conform principiului verde-nrourat: “fie cianura cat de rea, tot mai rea bacteria”. Din pacate pentru noi, s-a dovedit, in cele din urma, ca e vorba de niste paduchi inofensivi, care nici macar carantina nu cer.

Daca dl Baconschi considera ca diplomatia noastra merita felicitata pentru ce a facut in privinta aderarii, cred ca si profesionistii strategiei de combatere a bacteriei olandeze merita la randul lor felicitari. Pentru consolidarea popularitatii guvernelor de dreapta din Olanda si Finlanda, care se tineau intr-o inca firava balama extremista.

 

Sunt curioasa care e urmatoarea etapa din strategia nationala de transformare a esecului Schengen in victorie. Oare ce-o fi mai nociv din exporturile finlandeze la mare moda romaneasca: telefonul Nokia sau dansul pinguinului? De vreme ce nu ne putem obisnui nici macar cu gandul ca intre cianura si cafea sta semnul egal, ma tem ca numai PD-L poate dezlega dilema asta…

Interesul national, pe axa PPE-ONU

 

Imi pare rau ca presedintele Basescu a preferat intalnirea conducerii Popularilor Europeni de la Bucuresti, in locul Adunarii Generale a ONU, care se desfasoara la New York.

 

Este o absenta semnificativa pentru lipsa de interes si deschidere a actualelor autoritati romane fata de problematica internationala, in ciuda faptului ca aceasta ne afecteaza – atat punctual, cat si din punctul de vedere al imaginii si influentei Romaniei in lume. Din pacate, se pare ca strategia electorala a dreptei europene e mai importanta decat orice altceva, intr-un moment in care interdependentele globale se resimt mai acut ca niciodata, atat in plan economic, cat si geostrategic. De altfel, nici macar ministrul de externe nu a participat decat la deschiderea Adunarii Generale a ONU, la care majoritatea statelor lumii, inclusiv marile puteri, sunt reprezentate, in aceste zile, la cel mai inalt nivel.

 

In ceea ce priveste reuniunea PPE, cred ca ar fi fost mult mai util pentru romani ca subiectul Schengen sa fie discutat la varful Popularilor inainte ca decizia aderarii sa fie blocata tocmai de membri ai acestei familii politice si de aliatii lor de extrema dreapta…

 

Aceasta perspectiva haotica si ingusta a guvernarii PD-L asupra prioritatilor si oportunitatilor nationale s-a dovedit si se dovedeste in continuare complet paguboasa pentru romani.

Responsabilii pentru eşecul aderării la Schengen trebuie să şi-l asume şi să demisioneze!

Amânarea pe termen nedefinit a aderării la Spaţiul Schengen evidenţiază faptul că România are o mare problemă în cadrul Uniunii Europene, problemă apărută şi dezvoltată în perioada actualei guvernări. Aderarea la Schengen este singurul mare obiectiv de politică externă al ţării de după 1 ianuarie 2007 şi el a fost ratat din cauza proastei guvernări de la Bucureşti. De aceea, cred că responsabilii pentru acest eşec – premierul şi miniştrii Afacerilor Externe, Internelor si Justiţiei – trebuie să şi-l asume şi să demisioneze.

România îndeplineşte condiţiile tehnice de aderare şi, în principiu, nu există condiţii politice pentru aderare. Dar, ca urmare a unei conjuncturi ce s-a dezvoltat în ultimii ani, state membre ale UE, afectate de problemele imigraţiei ilegale, au reuşit să impună şi condiţii politice ţărilor aspirante. În aceste condiţii, Guvernul Boc şi preşedintele Traian Băsescu au ales confruntarea cu adversarii primirii noastre în Spaţiul Schengen doar pentru a transforma un eşec dureros pentru demnitatea naţională într-un prilej de obţinut voturi de la electoratul naţionalist.

Nu cu motive inventate pentru a opri importurile de bunuri din Olanda se răspunde obiecţiilor olandeze faţă de aderarea României. Nu deschizând şi alte asemenea fronturi rezolvăm problema. Trebuie să intrăm în dialog cu adversarii aderării României la Spaţiul Schengen.

Există un mare risc ca problemele de imagine ale României să fie amplificate de lipsa de progrese în privinţa integrării romilor si de incurajarea exodului acestora, inclusiv prin eliminarea ajutoarelor sociale. De asemenea, mi se par tardive declaraţiile de ieri ale Camerelor Parlamentului român. Din păcate, ne costă pe toţi această lipsă de coerenţă si de coordonare a demersurilor pentru pregătirea aderării, inclusiv prin intermediul diplomaţiei parlamentare.

Consiliul Justitie si Afaceri Interne al Uniunii Europene s-a incheiat, azi, fara nici o decizie in privinta aderarii Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen.

Militieni la bulbii Europei

Daca n-ar fi un evident semn de lasitate, ar putea trece drept induiosatoare stradania ministrului de Externe de a se spala pe maini, asemenea celorlalti colegi ai sai, de orice urma de responsabilitate in cazul esecului aderarii Romaniei la Spatiul Schengen.

“Schengen nu e o chestiune de politică externă, ci internă”, a ajuns sa proclame, iritat sa i se tot ceara socoteala, ministrul Baconschi. Cu siguranta ca indeplinirea criteriilor tehnice de aderare a fost un proces intern, dupa cum obtinerea acordului celorlalte state, inclusiv al Olandei, tine, din pacate pentru dl Baconschi, mai ales de ministerul pe care cu onor il conduce, in timpul liber pe care i-l permit presantele sarcini de inverzire a cadavrului politic pe care-l paraziteaza cu binemeritate foloase locative.

Incercand sa-mi imaginez ca exista o minima logica guvernamentala, ma intreb ce crede ministrul Afacerilor Externe despre stupidul razboi al bulbilor: e o chestiune de politica interna sau externa?

In loc sa recurga la represalii pripite si primitive, cu previzibile consecinte defavorabile tot noua, coalitia guvernamentala putea cai de iesire mai inteligente si mai elegante din actualul impas. Decat un penibil control militienesc la rasaduri – cu care ne facem de rasul Europei si alimentam ostilitatea olandeza – o optiune poate fi sesizarea Comisiei Europene, ca etapa prealabila a unui posibil demers la Curtea Europeana de Justitie.

Nu pot sa nu remarc, de asemenea, retinerea PD-L de a cere sprijinul Popularilor Europeni, in conditiile in care colegii lor crestin-democrati sunt membri ai coalitiei guvernamentale din Olanda. Inca o data, PD-L este victima complicitatii, la nivel european, dintre dreapta conservatoare si extrema dreapta in ascensiune accentuata de cativa ani.

Tovarasiile toxice se razbuna intotdeauna. Pentru a nu alimenta dilemele d-lui Baconschi, precizez ca e un adevar valabil si in plan extern, dar si intern.

O decizie aşteptată

         USL se pregăteşte serios de alegeri şi azi a luat o decizie importantă: aceea de a-l sprijini pe Sorin Oprescu pentru a obţine un nou mandat la Primăria Capitalei. A fost o decizie aşteptată de mulţi, decizie care pune capăt multor speculaţii.

         Sorin va candida tot ca independent, dar are nevoie de un Consiliu General cu o majoritate favorabilă lui, care să permită o mai rapidă dezvoltare a oraşului şi finalizarea proiectelor deja începute.

         Nu cred că este un semn de slăbiciune din partea USL, dimpotrivă. PSD şi PNL au trecut peste orgoliile unora dintre membrii lor, care se vedeau candidaţi, pentru a susţine un candidat care are majoritar susţinerea bucureştenilor.

         Acum cel mai important lucru îl reprezintă armonizarea programelor celor două părţi. Oraşul are o dezvoltare nu de puţine ori haotică şi unilaterală. Trebuie puse altfel anumite accente, schimbarea şi modernizarea trebuie să pătrundă şi în multele cartiere-dormitor, patrimoniul trebuie mai bine protejat şi pus în valoare.

         Sigur, putem discuta despre poziţia PC, care vrea să meargă singur în alegerile locale, inclusiv în Bucureşti şi Iaşi. Este decizia lor, doresc să-şi probeze cu adevărat tăria în rândul cetăţenilor… Până la alegeri au tot timpul să-şi facă socoteli…

         Eu cred că România politică are nevoie de astfel de experienţe, de astfel de construcţii. Ele au o mare virtute: obligă partenerii să dialogheze, să negocieze, să construiască proiecte consensuale. Arată care sunt avantajele renunţării la abordări conflictuale. Or, acum, România este blocată de aceste abordări conflictuale, care produc un mare deficit de democraţie şi o fugă a cetăţenilor de politică. Şi fără cetăţeni, fără sprijinul lor, nimic nu se poate construi.