Ce vină au românii?

Devine deja plictisitor: cum un ministru din PDL nu îşi poate trece un proiect de lege prin Parlament altcumva decât prin „asumarea răspunderii”, de vină este opoziţia, şi în special PSD. Cel mai recent exemplu este supărarea doamnei Sulfina Barbu, alt ministru al Muncii care se comportă ca un ministru al Propagandei. Motivul supărării? Imposibilitatea de a adopta Legea Asistenţei Sociale înainte de termenul de aprobare tacită în Senat.

Doamna Sulfina Barbu este nedumerită: de ce nu votează PSD o capodoperă legală, de vreme ce, în mărinimia sa, PDL a acceptat şi câteva amendamente la lege? Motivul este mai simplu decât crede doamna Barbu: este un gest de responsabilitate faţă de românii care, dacă se aprobă această lege, vor fi şi mai săraci şi mai singuri în faţa crizei şi mai lipsiţi de speranţă.

Legea este fundamental greşită, pentru că pleacă de la un principiu fundamental viciat. În anul 2010, „The Economist” sintetiza lucrurile în felul ăsta: „Există două maniere de a favoriza reintrarea pe piaţa muncii a şomerilor. Una este să facem inconfortabilă sau precară viaţa celor care primesc ajutor de şomaj; cealaltă să facem viabilă şi atrăgătoare perspectiva unui loc de muncă.”

Actualul guvern, prin legea de care se dă de ceasul morţii doamna Barbu, pentru a fi adoptată, a făcut o alegere, pe care noi, ca partid social-democrat, nu o putem accepta: aceea de a face viaţa precară tuturor românilor care au nevoie de aceste ajutoare, de fapt, majorităţii covârşitoare a românilor. Este o alegere imorală, şi lipsită de orice urmă de bun-simţ şi umanitate.

Sub pretextul crizei şi al eventualelor abuzuri ale beneficiarilor, cheltuielile cu protecţia socială se reduc dramatic. Nu pentru buget, pentru că faţă de abuzurile actualei puteri, faţă de felul discreţionar şi iresponsabil în care se cheltuieşte banul public, reducerea cheltuielilor este nesemnificativă: până la 0,8% din PIB. Dramatică va fi situaţia beneficiarilor acestor prestaţii sociale. Nu penalizezi pe toată lumea, pentru că tu eşti incapabil să gestionezi sistemul şi să-i scoţi de la plată pe eventualii impostori. Cum am mai arătat, după cifrele ministerului, cei care abuzează sunt însă mult mai puţini decât spune propaganda oficială, şi nici nu sunt nişte genii ale fraudelor fiscale. E suficient să vrei să controlezi ce se întâmplă în sistem.

Nu am văzut şi nici nu cred că vom vedea prea curând o explicaţie pentru faptul că economia României nu este capabilă să genereze locuri de muncă. Asta în timp ce măsurile guvernului produc şomeri pe bandă rulantă. Pe care vrea să-i înfometeze, să le facă viaţa un iad, pentru a munci în ţara în care nu se găsesc locuri de muncă, pentru că acelaşi Guvern nu face nimic în acest sens.

Dacă cineva îşi imaginează că o astfel de Lege poate fi aprobată de nişte parlamentari responsabili doar pentru că „aşa ne cere FMI” înseamnă că nu are perceperea corectă a noţiunii de „responsabilitate”.  Cei din PDL înţeleg acest lucru, dar sunt prea laşi s-o spună public. Aşa că îşi boicotează guvernul, lipsind de la dezbaterea Legii şi de la vot, şi arată cu degetul spre alţii, care ar trebui să voteze legea lor, pe motiv de „interes naţional”.

Ei bine, nu şi-au găsit proştii! Dacă e o lege bună, s-o voteze ei! Şi beneficiarii fericiţi îi vor vota recunoscători, ca dovadă că trăiesc bine, şi vor mai sta încă patru ani la guvernare!

Aşa e când şi doamna Sulfina Barbu trăieşte în altă realitate, ca şi predecesorul ei. Dar ce vină au românii că ei sunt incompetenţi şi imorali?

Pentru respectarea drepturilor omului in Bahrein

Interviu – Jurnalul National

Corina Cretu: “Ministerul cheltuirii fondurilor europene este o gluma”

Acum câteva zile, un oficial al FMI, Robert Shapiro, anunţa o nouă criză globală, dacă nu se rezolvă problema datoriilor suverane în două-trei săptămâni. Punctul său de vedere este întărit de premierul britanic David Cameron, care lansează, în esenţă, acelaşi mesaj. Deşi nu ne spun ce-au decis, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicholas Sarkozy, ne anunta, după întâlnirea lor de duminică, că au un plan de salvare, dar că nu pot preciza încă în ce constă el. Între timp o bancă majoră, Dexia, pare să fi fost salvată, cum altcumva, cu bani publici, fiind naţionalizată de guvernul belgian. Adică un stat din zona euro a mai adăugat ceva, nu puţin, patru miliarde de euro, la datoria publică. Cum se văd toate acestea de la Bruxelles?

Părerea mea este că la Bruxelles domneşte o confuzie în creştere, din câteva motive. În primul rând, impresia mea este că nu există o imagine clară despre cauzele acestei crize, care să permită o abordare coerentă şi coordonată a Comisiei Europene, a Parlamentului European şi a statelor membre. Mai ales statele membre întreţin confuzia, dintr-un motiv explicabil: fiecare trăieşte criza în felul lui, pentru că fiecare stat are particularităţile sale economice şi probleme specifice. De aici, viziuni adesea radical diferite în legătură cu soluţiile care trebuie adoptate.

Pe acest fond de confuzie intervin şi alte constrângeri, de data asta externe. Este vorba despre acuzele americanilor, pe de o parte, şi ale chinezilor, pe de altă parte, care cer Europei să acţioneze mai rapid, într-un fel sau altul. La aceste lucruri se adaugă presiunile “pieţelor”, de fapt cele ale diverselor grupuri de interese financiare, care dispun acum de sume foarte mari de bani, pe care nu-i mai pot investi cu randamente uriaşe, ca până acum, şi caută oportunităţi pentru asta. Ele nu vor să investească în infrastructuri, în sănătate sau educaţie, în producţie. Vor doar să speculeze. Ceea ce nu se mai poate face decât cu datoriile suverane ale statelor.

Cum SUA au reacţionat violent la încercarea de a se specula cu datoriile ei, singura zonă promiţătoare a rămas Europa. O Europă care ezită să găsească o soluţie pentru problemele Greciei şi nu se omoară nici să uşureze situaţia Portugaliei, Spaniei şi Italiei.

Nu cred că planul franco-german poate rezolva de o manieră durabilă problemele. Înţeleg că se adresează capitalizării băncilor europene. Dar în urmă cu câteva luni nu erau probleme după cel de-al doilea test de stres bancar. Ce se va întâmpla după capitalizare? Se reia creditarea? Se reia creşterea economică? Cum? Pentru că programele de austeritate au dus la contracţia consumului si de ce ar investi cineva în noi capacităţi de producţie, dacă nu există suficienţi cumpărători?

Totuşi, recent preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European, părea convins că UE poate să depăşească problemele generate de criză, că există soluţii, inclusiv pentru Grecia, care, se spunea, nu va fi lăsată singură în faţa furtunii. Iar soluţia oferită de el poate fi rezumată astfel: “mai multă solidaritate, mai multă integrare, mai multă responsabilitate”. A convins discursul său?

Sincer, nu cred că a convins, deşi a fost un discurs care nu a ocolit problemele. Dar una este discursul, alta realităţile cărora trebuie să le ofere răspunsuri politicile europene. Din păcate, la acest capitol lucrurile nu stau deloc bine. Criza a scos la iveală egoismele naţionale, jocurile de putere dintre ţările mari ale Uniunii, diferenţele de vederi au fost exacerbate, consensul în diverse domenii rupt. Pe unii dintre membrii importanţi ai UE îi cam încurcă democraţia din sânul Uniunii, tânjesc după un soi de CAER, în care unii membri dictează şi restul membrilor execută. Se iau decizii în cerc restrâns, fără consultarea tuturor membrilor, ele sunt netransparente şi servesc mai ales decidenţilor.

Prinde tot mai mult ideea Europei cu mai multe viteze, cuplul franco-german s-a transformat în directorat. Aceste evoluţii nu pot rămâne fără urmări. Deşi poate avem nevoie de mai multă integrare, multe ţări se vor gândi de mai multe ori până să accepte noi transferuri de suveranitate. Modul arogant în care a fost tratată Grecia si umilirea ei nu au folosit ideii de adâncire a integrării.

Acest lucru se va vedea cu ocazia prezentării modificărilor care se intenţionează a fi introduse în Tratatul Constituţional de la Lisabona, a cărui revizuire a fost anunţată şi de Barroso în discursul său.

România va fi avantajată sau devantajată de aceste schimbări preconizate de ţările mari din UE?

Eu cred că va fi mai degrabă dezavantajată de aceste schimbări. Şi nu doar România, ci şi celelalte ţări recent primite în Uniune. Dezavantajul vine din diferenţele de dezvoltare existente, care pot fi accentuate de noile constrângeri financiare şi bugetare impuse de măsurile preconizate de cei mari. Trebuie să recunoaştem că interesele celor două grupuri de ţări sunt puternic divergente. ţări precum România trebuie să-şi accelereze recuperarea rămânerilor în urmă, ţările dezvoltate vor să-şi păstreze bunăstarea şi să cheltuie pe cât de puţin posibil pentru ridicarea celorlalţi. Faptul că toate aceste lucruri pot fi justificate cu limbajul unor astfel de discursuri nu schimbă cu nimic esenţa problemei.

La Bucureşti, aceste măsuri par a fi primite cu satisfacţie, ba, mai mult, preşedintele Băsescu şi premierul Boc îşi fac un titlu de glorie din a fi fost precursori, de vreme ce au implementat “austeritatea” şi au început demantelarea “statului social”, văzut ca un duşman al poporului. Care credeţi că va fi poziţia Bucureştiului faţă de ultimele dezvoltări de la Bruxelles?

Va fi o aprobare fără comentarii a măsurilor luate de cei mari. Nici nu are cum fi altcumva, câtă vreme noi nu avem politică externă, politică europeană nici atât. Faptul că am inventat un minister al cheltuirii fondurilor europene este o glumă. El nu ţine loc de politici europene şi nici nu defineşte interesul naţional în relaţie cu aceste evoluţii. Este doar o măsură de imagine, pentru a nu zice lumea că Guvernul nu face nimic pentru accelerarea folosirii acestor fonduri.

Numai că înainte de a le cheltui, ar trebui să avem o viziune integratoare, să ştim ce vrem să facem cu banii. Care sunt priorităţile? Terenurile de golf? Telecabine făcute pe pustii? Mai bine nu! Ce poziţie va lua România în privinţa viitoarelor modificări ale Tratatului Constituţional? Ne avantajează să avem constrângeri specifice ţărilor din eurozonă, fără să avem şi avantajele monedei unice? Nu cumva ne facem singuri probleme?

E nevoie de o dezbatere serioasă pe această temă. Şi aşa între cetăţenii europeni şi guvernele naţionale, respectiv instituţiile europene, se adânceşte prăpastia neîncrederii şi a refuzului politicului…

Este foarte posibil ca, la jumătatea mandatului de cinci ani, preşedinţia Parlamentului European să fie preluată de un socialist. Dacă acest lucru se va întâmpla, credeţi că se va schimba ceva în aceste evoluţii? Şi dacă da, cum?

Există o înţelegere în acest sens, şi sper că va fi respectată. Sigur, asta nu schimbă compoziţia politică a Parlamentului European, dar poate schimba modul cum sunt abordate problemele şi chiar relaţiile cu Comisia Europeană. Este foarte clar că problemele sociale, existenţa şi consolidarea modelului social european vor fi prioritare. Această criză a produs zeci de milioane de noi săraci în Europa, sistemele publice de educaţie şi de sănătate sunt calamitate, extrema dreapta este în ascensiune şi se înmulţesc atacurile rasiste şi xenofobe. Sunt atacate valorile fondatoare ale Uniunii. Aceste evoluţii trebuie stopate şi cred că stânga are soluţii realiste şi pertinente pentru aceste probleme.

Pentru implicarea Comisiei Europene in sprijinirea angajatilor Nokia si Arcelor Mittal

Pentru interventia institutiilor europene impotriva incalcarii de catre PD-L a regulilor democratice

Consiliul National al PSD

Ieri si azi, s-a desfasurat Consiliul National al PSD. Lucrarile acestuia au fost precedate de reuniuni ale Comitetului Executiv National si ale comitetelor executive ale organizatiilor de femei, tineret si din diaspora. De asemenea, ieri, au avut loc ateliere de lucru vizand relatia cu sindicatele, educatia, teme economice si sociale, sanatatea, cultura, agricultura si mediul, justitia, politica externa si europeana.

Aceasta serie de dezbateri si-a propus sa dea semnalul mobilizarii PSD in perspectiva anului electoral si sa definitiveze programele-alternativa pe care partidul le propune ca raspuns la provocarile cu care se confrunta societatea romaneasca. Consiliul National a adoptat, azi, trei rezolutii referitoare la apararea democratiei, a statului social responsabil si la abuzurile puterii. In aceasta ultima privinta, au fost avansate doua posibile solutii in fata incercarilor actualei guvernari de a deturna si a frauda alegerile: retragerea din Parlament, propusa de presedintele Ion Iliescu, si boicotarea alegerilor, sustinuta de presedintele Consiliului National, dl Adrian Nastase.

Sper ca nu se va ajunge pana aici, dar pentru asta semnalele transmise la acest Consiliu National puterii pedeliste trebuie sustinute cu toata fermitatea in perioada urmatoare, in conditiile in care presiunile asupra alesilor opozitiei si alocarile discretionare de fonduri pregatesc terenul propice influentarii competitiei electorale. In ce ma priveste, luni, voi sesiza plenul Parlamentului European asupra acestui climat nedemocratic ce ameninta sa se consolideze in perspectiva alegerilor.

Voi reveni, sper, cat de curand cu inregistrarea interventiei pe care am avut-o ieri, in deschiderea Consiliului National. In acest sens, a fost lamentabil modul in care asa-zisele televiziuni de stiri au inteles sa reflecte dezbaterile la varf ale principalului partid de opozitie. Este o lectie elocventa despre obedienta in fata puterii, dar si despre onestitatea unor pretinsi aliati. Sunt lucruri pe care cred ca trebuie sa le tratam cu toata seriozitatea, dar si cu fermitatea afirmata la Consiliul National din aceste zile.

Eşecul domnului Lăzăroiu

       Citeam azi un interviu foarte agresiv, acordat de Sebastian Lăzăroiu celor de la Ziare.com. Trec peste mârlănia la adresa mea: „USL riscă să câştige la Cotroceni chiar şi cu Corina Creţu”. Singurul meu comentariu este că sigur PDL nu va câştiga cu Sebastian Lăzăroiu candidat pentru Cotroceni. Eu pot oricand dovedi ca mi-am facut corect datoria in ultimii 20 de ani, si ca ziarist, si la Cotroceni, si in Senatul Romaniei si, in ultimii sase ani, in Parlamentul European.

     Mă deranjează agresivitatea care răzbate din interviu şi invectivele la adresa noastră, a celor din opoziţie, injuriile, etichetările. Discursul său public s-a degradat constant, a devenit din ce în ce mai lipsit de consistenţă, şi a eşuat în extremism. Domnul Lăzăroiu este un extremist de dreapta. Ceea ce este trist, şi periculos, în acelaşi timp. Pentru că se erijează într-un soi de ideolog al aproape născutei „Albă ca Zăpada”, care se apropie, ca mod de abordare a problemelor şi ca discurs public de extrema dreaptă interbelică.

      Această involuţie este regretabilă, mai ales pentru un om pe care l-am cunoscut altfel, şi alături de care, pentru o vreme, am avut o traiectorie profesională comună. Cred că-şi trăieşte extrem de greu eşecul, pentru că eşec a fost mandatul său de Ministru al Muncii. Ştiu că am fost critică la adresa sa, când era ministru. Şi pe bună dreptate. A folosit funcţia nu pentru a rezolva problemele oamenilor, nu puţine, acum, în plină criză, ci pentru a face propagandă unei viziuni despre societate care nu are nimic comun nici măcar cu dreapta occidentală, ca să nu mai vorbim de modelul social european.

       Acum crede că poate reveni în prim-plan atacând permanent USL şi pe liderii ei. Din păcate a ales calea cea mai facilă, care îl va scoate din politică, pentru că nu construieşti nimic pe un demers permanent agresiv, de permanentă confruntare. Când te războieşti cu toţi, şi la stânga, şi la dreapta, fără să ai nimic în spate, sfârşeşti în ridicol. Şi deja poziţia sa publică este ridicolă, pentru că repetă la nesfârşit aceleaşi clişee cu Albă ca Zăpada şi aceleaşi atacuri la adresa lui Ponta şi Antonescu.

       Acum, citindu-l pe Sebastia Lăzăroiu, avem şi mai clar motivul pentru care România este atât de prost guvernată de Băsescu şi de Boc: ei încearcă să-şi ascundă incompetenţa şi incapacitatea de a genera un proiect pentru România în spatele unui zid de vorbe fără sens, în ultimă instanţă, care trec fără să lase urme în mintea omului obişnuit. Pe agenda căruia sigur nu se află nici Albă ca Zăpada, nici luptele interne din PDL, nici mizeria morală a celor care formează UNPR. Pe agendă se află fix ceea ce n-a reuşit să facă, printre alţi guvernanţi portocalii, nici domnul Sebastia Lăzăroiu: locuri de muncă, salarii şi pensii decente, servicii publice de calitate, infrastructuri, combaterea corupţie, siguranţa persoanei şi a bunurilor. Adică, mă repet, bună guvernare.

      Nu se întreabă domnul Sebastian Lăzăroiu de ce a eşuat şi la Cotroceni, şi la Ministerul Muncii? Aş citi cu plăcere această confesiune. Chiar şi uşor ipocrită de ar fi, tot ar însemna ceva…

La Antena 3

In aceasta seara, de la ora 21, voi participa la emisiunea “Subiectiv” de la Antena 3, realizata de Razvan Dumitrescu.

Propaganda domnului Lăzăroiu

         Rămas fără vreo ocupaţie concretă, domnul Sebastian Lăzăroiu, fost ministru al Propagandei în guvernarea PDL (că de muncă nu s-a ocupat, cum nu se ocupă nici succesoarea sa, dna Sulfina Barbu) şi-a găsit vocaţia: a devenit Mama Omida a politicii româneşti. Ştiu, sună dur, dar asta e realitatea: notorietatea domnului Lăzăroiu s-a construit pe profeţii teribiliste, care au făcut prima pagină a jurnalelor, care au ajuns să-l iubească.

         Din această poziţie de Pitie de Dâmboviţa, dl Sebastian Lăzăroiu proroceşte, într-un interviu oferit EvZ, destrămarea USL şi dezertări masive către PDL, care e, nu-i aşa, minunea politică a ţării, un far călăuzitor al naţiunii române, pe care o conduce spre capitalism în zbor (când are combustibil în rezervor, lucru aproape imposibil de când la manşă se află echipajul Băsescu-Boc).

         E drept, îmi puteţi reproşa tonul postării. Dar, scuzată fie-mi poziţia, nu ai cum trata serios zisele d-lui Lăzăroiu. Care este sociolog, când nu se ocupă de prorociri. Şi, în calitate de sociolog, ar trebui să-şi structureze afirmaţiile şi pe ceva sondaje. Dar nu poate face acest lucru, pentru că sondajele l-ar contrazice.

         Şi atunci inventează motive pentru care prorocirile sale s-ar putea împlini. Nu ne facem iluzii: pot fi oameni din USL care vor mai trece la PDL sau UNPR. Deşi cred că nu o vor face: acolo nu vor avea un viitor politic, cu eticheta de „dezertor” lipită pe frunte. Şi apoi, pleacă prea târziu, pentru a-şi mai găsi un loc în coaliţie. Chiar dacă pleacă, vorbim despre trecut. Viitorul este cu totul altceva.

         Când ai la dispoziţie serviciile secrete, DNA şi ANI, şi le foloseşti pentru şantajarea aleşilor opoziţiei, se pot întâmpla şi astfel de dezertări. Doar nu vă închipuiţi că cei din UNPR au făcut saltul pentru că le-a cerut-o electoratul. Ei nu au electorat: în sondajele de opinie nu există. Dar nu poţi face dosare tuturor românilor, pentru a-i obliga să voteze cu PDL. Şi nici să cumpere suficiente voturi pentru a rămâne la putere nu au cum cumpăra.

        Cei din PDL se incapataneaza sa creada că românii îi iubesc şi au să-i voteze pentru că i-au făcut să sufere cu măsurile de austeritate, doar pentru că şi alţi europeni suferă de pe urma austerităţii. Oricum ar fi, dacă la alţii austeritatea are un sens, pentru că vine însoţită de măsuri de stimulare a economiei,  la noi austeritatea ţine loc de măsuri de relansare economică. Şi nu face decât să accentueze problemele economice şi sociale.

         Cred că victoria PDL în alegerile de la Neamţ îi face pe cei ca Sebastian Lăzăroiu să tragă concluzii greşite. Deşi faptul că nu vor să constate vacantarea unui colegiu, ca urmare a morţii unui parlamentar al UDMR, pentru a nu provoca alegerile parţiale acum, dovedeşte teama guvernanţilor de verdictul urnelor. Ceea ce este adevărata stare a lucrurilor, dincolo de spusele cuiva care a involuat la starea de vulgar propagandist al unui partid care a eşuat în a oferi României o guvernare normală, democratică şi eficientă.

        Nicio propagandă, oricât de deştept s-ar crede dl Lăzăroiu, nu se poate măsura cu realitatea din portofel. Care e gol, pentru covârşitoarea majoritate a românilor.

Schengen – o lectie europeana despre tradare si umilinta

Aseara, a avut loc o dezbatere aprinsa la Bruxelles, cu privire la aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen. Din pacate, din cauza replicii pe care i-am dat-o unui europarlamentar olandez din grupul eurosceptic al conservatorilor, n-am mai putut sa-mi sustin pozitia, pe care am exprimat-o printr-o interventie scrisa, pe care o puteti gasi mai jos:

Proiectul integrarii europene este blocat de realitati electorale penibile, pentru democratii pe care le consideram avansate noi, cei care ne-am eliberat de doua decenii de comunism. Nu va ascund dezamagirea concetatenilor mei romani in fata valului de minciuni denigratoare cu care, din Franta pana in Finlanda, sunt improscati cei mai recenti cetateni europeni. Cred ca e dezolant ca atat constructia, cat si spiritul european se clatina primejdios de la prima incercare serioasa.

E imbucurator ca Parlamentul European ramane un promotor al ideii europene si e solidar cu cele doua state membre, in fata sicanelor nedrepte la care sunt supuse pentru blocarea accesului in Spatiul Schengen. Dar ma tem ca nu e cazul sa ne facem iluzii intr-o Europa captiva a egoismelor nationale promovate de dreapta populista. Noi, cei din Est, am trait jumatate de secol in comunism si datorita tradarii si lasitatii Occidentului. Lectia de umilinta pe care ne-o servesc unele vechi state membre ne aminteste acest lucru si, probabil, ne va vindeca de iluzia intoarcerii intr-o matca a normalitatii.

Dar cum am supravietuit Uniunii Sovietice, vom supravietui si intr-o Uniune Europeana tot mai indepartata de visul fondatorilor ei.