Anul iluziilor spulberate

 Nu cred că 2011 va rămâne în istorie doar ca unul dintre anii crizei. A fost anul în care s-au conturat consecințele acesteia și angoasa cu care privim spre 2012 este legată tocmai de aceste tendințe nocive.

Pentru România, 2011 a marcat sfârșitul speranței europene. Ni s-a arătat, în mod brutal, că din cantitate neglijabilă suntem pe cale să devenim cantitate deranjantă, dispensabilă. Eșecul aderării la Spațiul Schengen este doar partea cea mai vizibilă a acestei înfrângeri fără luptă, încasate umilitor de cei ce se fac că reprezintă interesele statului român. În vreme ce ne făceam griji că ne îndreptăm spre o Europă cu două viteze, ceea ce formal se mai numește Uniunea Europeană a început să se reconfigureze rapid, într-o încercare disperată de a frâna prăbușirea în prăpastia dezintegrării. Nouă, dar și altor câtorva de o seamă apropiată, acum, nouă – tovărășie care n-are de ce sa ne încălzească – ni s-au rezervat vagoanele de la clasa a III-a, în acest tren ce se îndreaptă spre nicăieri, în speranța, tot mai deșartă, că va întâlni gara izbăvitoare. Mai mult, ni s-a dat de înțeles – ca să nu mă refer și la vocile tot mai tranșante ale tot mai puternicei extreme drepte – că aceste vagoane din coadă pot fi oricând decuplate, dacă o impune salvarea celor mai bine plasați.

Bilanțul celor 5 ani post-aderare la UE nu mai înseamnă, după cum ne lamentam, până nu de mult, doar contribuția netă la bugetul Uniunii, fondurile neaccesate și perpetuarea discriminării românilor, mai ales pe piața forței de muncă. Una din temele esențiale ale anului electoral ce începe ar trebui să fie, în locul isteriilor diversioniste ce se pregătesc, ratarea șansei europene a României de către o guvernare nu doar incompetentă și coruptă, ci anti-națională prin abandonarea țării într-o fundătură fără precedent de la căderea comunismului.

2011 a însemnat, la nivel planetar, o cotitură spre deglobalizare, ale cărei efecte se resimt deja: de la întoarcerea investitorilor pe piețele de origine, nu doar între marii actori internaționali, ci și în sânul UE – până la accentuarea politică a egoismelor naționale și evocarea spectrului unui nou război mondial, pentru spargerea unui abces aparent fără leac, în schimb tot mai primejdios prin acumularea, după regula bulgărelui de zăpadă, de tensiuni pe toate planurile.

Început în uralele entuziaste ale ”primăverii arabe”, 2011 se încheie cu o ”iarnă islamistă” al cărei vifor nu numai că omoară speranța democratizării spațiului sud-mediteranean, dar are menirea să provoace fiori reci în contextul posibilului nou conflict din Orientul Mijlociu.

Sunt doar câteva gânduri la capătul unui an al iluziilor spulberate și înaintea unui an ale cărei evoluții sunt mai greu de întrevăzut ca niciodată. Și, totuși, dincolo de mersul implacabil al lumii, românii au, în 2012, șansa de a-și spune și ei cuvântul în legătură cu soarta lor. Mă încăpățânez să cred că experimentele eșuate, în ultimii ani, cu propria noastră viață sunt o lecție mai puternică decât zgomotul mașinăriei propagandistice ce-și turează, deja, puternicele motoare și decât tertipurile sistemului de fraudă, pre-electorală și electorală, perfecționat de actuala putere.

Pentru a avea conducători responsabili e nevoie, în primul rând, de asumarea propriei răspunderi de către cei care-i girează prin votul lor. Alegerile din 2012 vor fi examenul de maturitate al unei democrații ce se opintește de peste două decenii. Și, implicit, testul unui popor nevoit să-și aleagă calea în vreme ce, iarăși, îi dă târcoale vârtejul istoriei.

Naşterea Domnului Iisus Hristos – începutul îndumnezeirii omului

 

Din Pastorala de Crăciun a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

 

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Cu alte cuvinte, Fiul veşnic al lui Dumnezeu S-a făcut om muritor, ca omului devenit din pricina păcatului muritor să-i dăruiască viaţa veşnică. Mai mult, Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, pentru ca oamenilor să le dăruiască puterea să devină fii ai lui Dumnezeu după har.

Deci, Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, săvârşită nu din iniţiativă omenească, nici din poftă bărbătească, ci prin puterea Sfântului Duh, are ca scop înfierea omului, naşterea sa duhovnicească pentru ca el să dobândească viaţă veşnică.

De aceea, însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi spune lui Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus”.

Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”.

Urmând Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rezumat învăţătura lor despre rostul întrupării Fiului lui Dumnezeu arătând scopul venirii în lume a Domnului nostru Iisus Hristos prin cuvintele: „Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca Omul să poată deveni Dumnezeu, după har”. Sau: „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca Omul să poată deveni purtător al Duhului (Sfânt)”. Sau: „Fiul lui Dumnezeu S-a făcut fiu al Omului, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har”.

Aşadar, Naşterea Domnului Iisus Hristos este începutul înfierii duhovniceşti a omului sau începutul îndumnezeirii lui prin harul lui Dumnezeu. Înfierea oamenilor în Dumnezeu se face în Biserică prin harul Sfântului Botez în numele Sfintei Treimi, deoarece Sfânta Treime a lucrat taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca Om şi, de asemenea, Sfânta Treime S-a arătat la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan.

Crăciun Fericit!

Vestea naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos să vă umple inimile de bucurie şi de credinţa în puterea binelui! Crăciun fericit împreună cu toţi cei dragi!

Viitorul european al Serbiei depinde de respectarea drepturilor minoritatii romane

Am cerut, azi, Comisiei Europene sa conditioneze discutiile privind viitorul european al Serbiei de respectarea drepturilor minoritatii romane din aceasta tara. In interpelarea adresata am sesizat forul comunitar cu privire la recentele atacuri armate indreptate impotriva liderilor comunitatilor romanesti din Timoc si Voivodina. Aceste violente revoltatoare reprezinta apogeul unui proces constant de discriminare, deznationalizare si persecutii la care sunt supusi romanii din Serbia.

In acest context, am atras atentia asupra blocarii sistematice a accesului minoritatii romane din Serbia la educatie, asistenta religioasa, presa si administratie publica in limba materna. Dialogul privind acordarea statutului de tara candidata la aderarea la UE trebuie sa vizeze, in primul rand, necesitatea masurilor concrete si urgente de eradicare a oricaror forme de discriminare a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale. Arestarea prezumtivilor criminali de razboi nu este suficienta pentru a face Serbia apta sa apartina comunitatii europene.

De asemenea, am solicitat forurilor europene sa monitorizeze strict modul in care autoritatile sarbe pun in practica prevederile Rezolutiei nr. 1632/2008 si ale Recomandarii 1845/2008 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, referitoare la situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii române din Serbia. 

Despărțirea de Havel, în Decembrie

M-a întristat profund vestea plecării dintre noi a președintelui Vaclav Havel. Știam că e bolnav, că luptă de ani de zile cu mai multe afecțiuni și că, totuși, se încăpățânează să reziste, așa cum a făcut o viață întreagă. Vaclav Havel, un lider de excepție, pe care am avut privilegiul să-l cunosc, părăsește această lume la 22 de ani de la căderea regimului comunist, căruia i s-a împotrivit cu prețul propriei libertăți. Și-a asumat fără nicio rezervă angajamentul față de poporul său, devenind, după Revoluția de Catifea, simbolul democratizării și integrării europene a Cehiei.

Într-un timp al liderilor politici fără viziune si charismă, al demoralizării debusolante a politicii și a puterii văzute exclusiv ca scop, nu ca mijloc pentru a acționa în favoarea binelui general, Vaclav Havel amintește, la ieșirea discretă din scenă, cu puterea exemplului propriei vieți dăruite celorlalți, că oamenii au nevoie, în primul rând, de repere. Valul uriaș de speranță din 1989 a distrus un întreg sistem, ce părea veșnic. Energiile descătușate atunci au făcut posibilă schimbarea destinului popoarelor din estul Europei. Acum, în vremurile de oboseală și derută în care s-au afundat procesul de consolidare a noilor democrații și cel de de integrare europeană în ansamblul său, energia, consecvența și echilibrul lui Vaclav Havel reprezintă un model mai necesar ca niciodată în aceste ultime două decenii.

Undeva, Cineva veghează, cred, ca nimic să nu fie la voia întâmplării în această viață. Sunt sigură că nu e deloc întâmplătoare plecarea lui Vaclav Havel, în acest Decembrie al unei aniversări mai degrabă resemnate. Să-i fie amintirea luminoasă și exemplul mereu viu!

La ce ne-am înhămat, Doamne?

         Nu cred că acordul pe care l-au semnat liderii unei largi majoritati a statelor membre ale UE rezolvă problemele economiilor europene, în primul rând problema datoriei suverane. Repet poziţia mea: fără creştere economică, niciuna dintre problemele economice care însoţesc criza nu va fi rezolvată. Iar acordul de azi dă o gravă lovitură creşterii economice.

         Nu înţeleg obsesia Germaniei pentru aşa-zisa disciplină bugetară. Ea beneficiază acum de o conjunctură favorabilă, care poate să dispară peste noapte. Deja se observă o încetinire a schimburilor comerciale la nivel global, chiar dacă valoarea exporturilor germane a depăşit de curând pragul de 1000 de miliarde de euro. Dar are datoria publică mai mare decât Spania, şi a încălcat cu voioşie criteriile de convergenţă. Dacă se întoarce roata şi motorul exportului german se gripează, ce se alege de disciplina fiscală a Germaniei? Se va adânci în recesiune, cu deficitul structural de 0,5% din PIB? La datoriile pe care le are, lucrurile vor fi dure pentru toată lumea.

         România, cu un servilism inconştient, a acceptat un acord constrângător, doar pentru că aşa Traian Băsescu apare ca un geniu al economiei şi ca un vizionar. Rezultatul? Pur şi simplu ne-am pus dezvoltarea între paranteze.

        Deficitul structural impus de Germania tuturor membrilor înseamnă că ne putem împrumuta pentru dezvoltare cu maxim 0,5% din PIB, dincolo de ce se încasează la buget, pentru că până la maximum 3% deficit sunt sumele destinate plăţii datoriilor, dobânzi şi rate la împrumuturi.

         Mai mult, cum avem deficite ale bugetelor de pensii, de sănătate, de şomaj, limitarea deficitului bugetului consolidat la 0,5% din PIB va duce extrem de rapid la creşterea costurilor sănătăţii şi la scăderea dramatică a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Nu mai vorbesc despre banii destinaţi co-finanţării proiectelor cu bani europeni.

         România nu câştigă nimic de pe urma unei decizii care ne consolidează statutul de ţară sub-dezvoltată, de periferie a Occidentului dezvoltat. Este o iluzie că nenorocirea ţărilor dezvoltate ale UE ne oferă oportunitatea de a reduce decalajelor de dezvoltare, cum crede Traian Băsescu. Care se bucura de nenorocirea altora, gest impardonabil. Cum să reducem decalajele de dezvoltare, dacă nu avem ce investi în acest scop?

         Cred că graba cu care guvernul şi Traian Băsescu vor să modifice Constituţia, pentru a introduce aceste prevederi, este ne-justificată, şi trebuie respinsă ferm. Avem nevoie de o dezbatere publică serioasă, şi, la nevoie, trebuie să milităm ca la Referendum modificarea Constituţiei să fie respinsă. Dacă vrem să mai avem un viitor. Nu dramatizez cu nimic. UE are o evoluţie care ne afectează grav interesele. Iar noi stăm şi aplaudăm prăbuşirea noastră…

Scrisoare deschisă privind comasarea alegerilor din România, adresată colegilor din Parlamentul European

         Distinşi colegi,

         La adăpostul crizei economice se petrec tot mai multe încălcări ale regulilor democratice, atât la nivelul funcţionării Uniunii, cât şi la nivel naţional. Am spus, şi repet poziţia mea: nimic nu justifică ocolirea sau negarea principiilor după care funcţionează societăţile democratice.

         Vreau să atrag atenţia asupra intenţiei Guvernului României de a comasa alegerile locale cu acelea parlamentare, sub pretextul economiilor bugetare. Pentru mine, ca şi pentru cei mai mulţi cetăţeni ai României această intenţie reprezintă o gravă încălcare a Constituţiei, care spune clar în ce condiţii se poate prelungi mandatul unui ales, la nivel local, sau naţional. Guvernul nu a invocat niciuna dintre aceste condiţii, ştiind foarte bine că s-ar umple de ridicol. În schimb ne spune că democraţia nu merită o cheltuială de un euro pentru fiecare cetăţean, în ţara în care cu economiile invocate de guvern nu se poate construi mai mult de un kilometru de autostradă.

         Guvernul României ştie la fel de bine că încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept, care sunt împotriva unor asemenea soluţii.

         Până acum, indiferent cine s-a aflat la conducerea României, ori de câte ori a existat necesitatea schimbării legislaţiei electorale, ea s-a făcut numai după obţinerea consensului tuturor partidelor din Parlament. Acum, schimbarea legislaţiei electorale şi comasarea alegerilor se face fără acest consens, cu un singur scop: crearea unui avantaj electoral pentru partidul aflat la putere şi pentru aliaţii lui. Mai mult, procedura de adoptare exclude un vot în Parlament, ceea ce ţine de practicile totalitarismului.

         Este un grav recul al statului de drept şi al democraţiei româneşti şi credem că este nevoie şi de o reacţie din partea Parlamentului European. A venit momentul să reamintim celor care guvernează că mai importantă decât gestionarea crizei este păstrarea şi consolidarea democraţiei.

         Vă mulţumesc pentru atenţie.          

O cale spre nicăieri

  

         Abia m-am întors din Statele Unite, de la întâlnirea parlamentarilor europeni cu cei americani. Ceea ce am găsit la Bruxelles nu mă face prea optimistă. Văd că toată lumea este foarte ocupată să salveze „Europa”. Toată lumea scrie planuri de salvare. Deşi, după cum evoluează lucrurile, s-ar putea să ne trezim în situaţia copilului cu prea multe moaşe, care rămâne cu buricul nelegat.

         După cancelarul Merkel şi preşedintele Sarkozy, şi domnul Van Rompuy (pentru cine nu ştie, „preşedinte” al Uniunii) are un plan. Radical! Pe scurt, el ar fi propus mai mult control intruziv asupra politicilor naţionale bugetare de către UE, respectiv Comisia Europeană, precum şi pedepsirea celor care calcă alături cu ridicarea dreptului de vot în consiliile europene. Ţărilor precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi altele, care au beneficiat de „planuri de salvare”,  li se pot impune planuri de austeritate direct de la Bruxelles. Văd că Brejnev are mulţi admiratori în sânul UE, care duc şi mai departe conceptul lui de „suveranitate limitată”.

        Cred că deja se supra-reacţionează la problemele economice ale Uniunii, care sunt reale, dar care nu se limitează doar la datoriile suverane ale statelor. Dorinţa de a impune cu orice preţ o disciplină bugetară distruge creşterea economică. Şi, place sau nu, fără creştere economică putem imagina orice măsuri punitive posibile, criza se va accentua, nu se va rezolva.

         Dacă aceste măsuri nu sunt însoţite de altele, de stimulare a creşterii, de creştere a ocupării forţei de muncă, de creare a noi locuri de muncă, de reducere a decalajelor de dezvoltare dintre ţările membre, de consolidare a modelului social european, degeaba facem planuri de salvare. Aceste din urmă măsuri nu le vedem în planurile de salvare. Şi ar fi cazul să ne gândim şi la ele. Altfel, apucăm pe o cale care duce spre nicăieri.  

Conferinta Interparlamentara UE-SUA

Azi s-a incheiat cea de-a 71-a conferinta interparlamentară UE-SUA, care s-a desfasurat la Jacksonville, in Florida. Discutiile dintre delegatiile Parlamentului European si Congresului American s-au axat asupra cooperarii transtlantice in plan economic, pentru depasirea crizei globale, si in plan geostrategic, pentru incurajarea tendintelor democratice in lumea araba si gestionarea tensiunilor provocate de Iran.  

Ca de fiecare data in cadrul acestui gen de intalniri, am abordat problema eliminarii vizelor SUA pentru romani. Dupa cum am declarat si in cadrul dialogului cu congresmenii americani, cred ca că eliminarea restricţiilor privind vizele şi dreptul de muncă al românilor și al celorlalți est-europeni în SUA și Uniunea Europeană ar fi atenuat impactul social-politic al actualei crize. Dacă Occidentul deschidea acum 20 de ani porţile cetăţenilor din fostele ţări comuniste, criza economică ar fi avut proporţii diminuate, iar problema imigratiei extra-europene n-ar fi provocat asemenea tensiuni prielnice extremismului de dreapta.

Actuala criză a generat o serie de sfidări de natură politică, printre care şi revenirea în forţă a unui populism cu accente totalitare, care face din democraţie ţapul ispăşitor pentru criză. Dar nu avem de ales între democraţie şi economie. Trebuie să spunem clar cetăţenilor că nu există soluţii pentru criză în afara unei guvernări democratice. În acelaşi timp, nu trebuie să ignorăm vocea cetăţenilor, care exprimă o mare nelinişte socială. Este nevoie de un dialog mai susţinut cu societatea, pentru că nu putem face nimic dacă între politic şi social intervine o prea mare fractură.

Intr-un context atat de incert si tensionat, UE şi SUA trebuie să constituie un motor al schimbării la nivel global, o sursă de idei şi de inspiraţie pentru celelalte naţiuni, inclusiv din perspectiva contribuţiei umanitare şi pentru dezvoltare. Trebuie să fim atenţi la tentaţia multor ţări dezvoltate de a se folosi de diverse pretexte în scopuri protecţioniste, care pun în dificultate ţările cu nevoi de dezvoltare, privându-le de venituri pentru finanţarea dezvoltării. Dincolo de diferenţele de abordare, în ciuda conjuncturii ostile, UE şi SUA rămân cei mai importanţi donatori la programele de dezvoltare, cu 80% din ajutorul global.

Dincolo de suişurile şi coborâşurile relaţiilor transatlantice, acestea sunt fundamentale pentru stabilitatea la nivel global. De aceea am pledat pentru depăşirea divergenţelor între UE şi SUA, scoase în evidenţă de actuala criză, divergenţe care nu vin din existenţa unor valori fundamental diferite, ci din situaţiile particulare cărora trebuie să le facă faţă.

În  cadrul discuţiilor privind guvernanţa globală, am menţionat că această problemă critică pentru gestionarea cu succes a problemelor generate de criza economică şi financiară este agravată de lipsa de progrese în reformarea organizaţiilor cu vocaţie universală, precum ONU. Una din concluziile dialogului a fost ca trebuie să avem curajul să facem din G20 mai mult decât un cadru de discuţii sterile. Fără acest necesar şi aşteptat curaj de a ne adresa lucrurilor cu adevărat esenţiale, vom ieşi din această criză doar pentru a intra în următoarea.

Comasarea alegerilor – primul pas catre demolarea democratiei

Decizia de comasare a alegerilor este cel mai relevant exemplu că pentru PD-L o iluzorie victorie in alegeri conteaza mai mult decat stabilitatea politica si legitimitatea procedurilor democratice. Guvernul si parlamentarii democrat-liberali nu au ascultat avertismentele cu privire la legalitatea discutabila a procedurilor pe care le vor demara, la fel cum nu au acordat atentie modului in care comasarea contravine valorilor si principiilor democratice ale organizatiilor si tratatelor la care Romania este parte.

Decizia de prelungire a mandatelor alesilor locali este de fapt o incalcare directa si brutala a legislatiei in vigoare, care nu prevede amanarea alegerilor decat in situatii precis determinate: razboi, sinistru deosebit de grav sau calamitate naturala. Impasul, insa, va fi depasit de parlamentarii puterii, care, asa cum au aratat-o si in cazul deja antologic al votului asupra legii pensiilor, sunt dispusi sa foloseasca orice mijloace sau orice justificari pentru realizarea intereselor partinice. Nu exista niciun motiv legal sau politic pentru amanarea alegerilor locale in afara de temerea PD-L ca numai prin astfel de decizii se poate mentine la putere!

Actualul Guvern este lipsit deopotriva de legitimitatea publica si de legimitatea procedurala. Actualul cabinet este lipsit de sprijin public pentru ca politicile sale nu au reusit decat sa amplifice efectele nefaste ale crizei economice. Procedural, Guvernul nu ar trebui sa isi continue activitatea pentru ca Executivul condus de Emil Boc este rezultatul unui proces injust de migratie politica, pe care, altadata, Traian Basescu ar fi fost primul dispus sa o critice.

Am auzit de la presedinte in ultimii ani ca solutia in momentele dificile este intoarcerea la popor. Am criticat in mai multe momente electoralismul pripit care se ascunde in spatele acestei afirmatii. In momentul in care, insa, majoritatea larga a cetatenilor considera ca liderii Executivului nu se achita de sarcinile ce le revin sau nu se ridica la nivelul dificultatilor cu care trebuie sa se confrunte, principiile democratice ne spun ca cetatenii au dreptul si obligatia sa isi aleaga noi lideri.  In momentul acesta, liderii PD-L incearca sa ne convinga ca alegerile nu trebuie tinute nici cand situatiile extrem de grave o cer, nici atunci cand termenul lor se implineste! In definitiv, daca alegerile locale sunt amanate pana in toamna lui 2012, de ce nu putem amana toate alegerile pana in 2020, facand astfel inca o economie majora la bugetul de austeritate pregatit de cabinetul Boc?

Initial, alaturi de colegii mei din PSD am fost de acord cu o comasare a alegerilor, cu o conditie esentiala: organizarea alegerilor parlamentare anticipat (devansarea lor, astfel incat, o data cu alegerile locale, o noua formula politica sa preia in mod legitim guvernarea). Farsa pregatita de PD-L reprezinta o desconsiderare a oricarui principiu democratic! Singura modalitate prin care ar mai putea incerca sa salveze aparentele democratice ar fi ca, in motivarea amanarii organizarii alegerilor locale, reprezentantii PD-L sa indice natura sinistrului deosebit de grav sau a calamitatii care impune prelungirea mandatelor alesilor locali: haosul actelor de guvernare ale actualei puteri.