Inainte de a ma referi la rezultatele sondajelor la iesirea de la urne, as vrea sa remarc prezenta buna la urne. Este o mobilizare incurajatoare, a tinerilor mai ales, semn ca stim sa pretuim libertatea de a ne alege conducatorii si ca responsabilitatea a invins lehamitea.

Primele doua pozitii ale clasamentului anuntat la ora 21 sunt apropiate de locurile si procentele obtinute de primele doua mari partide la alegerile europarlamentare. Mircea Geoana si Traian Basescu intra umar la umar in turul II. Vor fi decisive voturile celui de-al treilea clasat, Crin Antonescu, iesit onorabil din cursa, inclusiv in urma foarte bunei prestatii din dezbaterile televizate din ultima saptamana. Ceilalti 9 candidati insumeaza maxim 15 procente, ceea ce arata caracterul pragmatic al votului romanilor, indreptat spre candidatii cu sanse.

Insumate, doua treimi din voturi au revenit altor candidati decat Traian Basescu, in special lui Mircea Geoana (peste 31%) si Crin Antonescu (peste 21%). Actualul sef al statului este izolat si, dupa cum arata acest prim tur, este limitat la nivelul electoratului captiv lui si PD-L. Rezultatele de azi confirma tendinda ilustrata si de actuala majoritate parlamentara. Sper ca peste doua saptamani se va produce mobilizarea necesara schimbarii actualului curs distructiv imprimat societatii romanesti de presedintele Basescu. Si mai sper ca referendumul sa fie invalidat, pentru ca nu este decat o diversiune electorala, cu un posibil efect destabilizator intr-o tara deja pe cale de a se scufunda in haos.

Alegerile pentru desemnarea viitorului presedinte al Romaniei au loc in cel mai dificil moment prin care trece societatea noastra de la caderea comunismului. Paradoxal, aniversam 20 de ani de libertate scufundandu-ne, de la o zi la alta, intr-o criza politica provocata artificial si care agraveaza efectele recesiunii economice, tot mai dureroase in plan social. Suntem victimele unei crize a valorilor la nivelul societatii romanesti, dublata de absenta unui proiect national de modernizare, dupa indeplinirea dezideratului aderarii la Uniunea Europeana.

Alegerile prezidentiale au loc, asadar, intr-un moment in care Romania este o barca in deriva. Lipsita de un Guvern stabil, divizata de un razboi absurd intre seful statului si majoritatea parlamentara, Romania traverseaza o perioada tot mai grea. In vreme ce multe tari membre ale UE ies din recesiune, noi am avut, in trimestrul al treilea al acestui an, a patra scadere economica la nivelul Uniunii. De la o rata a somajului de 3,9% in septembrie 2008, am ajuns la 6,9% in decurs de un an, iar FMI prognozeaza o rata a somajului de 9,6% pana la sfarsitul anului si pentru 2010 estimeaza depasirea pragului psihologic de 10%. In spatele procentelor se afla existentele chinuite ale semenilor nostri, dintre care peste 600.000 sunt deja fara locuri de munca. Un sondaj recent arata ca 70% dintre romani au bani pentru a trai maxim o luna daca isi pierd locul de munca. Aceasta, in conditiile in care un sfert de milion de bugetari traiesc cu spaima somajului, sub presiunile FMI. De doua luni consecutiv, Romania are cea mai ridicata rata a inflatiei anuale din Uniunea Europeana. Am irosit zece ani de crestere economica, la capatul carora am fost nevoiti sa incheiem un acord dezavantajos cu FMI, pentru a face fata socului crizei. Datoria externa se apropie de 80 de miliarde de euro, ceea ce ne va impovara pentru mult timp de acum inainte. Conform Indicelui de Perceptie a Coruptiei, lansat de Transparency International acum doua zile, Romania este campioana coruptiei in Uniunea Europeana.

Detinem o serie trista de alte recorduri negative la nivelul UE, de la mortalitatea infantila si abandonul scolar, pana la saracia absoluta si nesustenabilitatea sistemului public de pensii. Facem inca parte din Europa mai mult cu numele decat in fapt si rolul nostru la nivel continental este demonstrat si de modul in care sunt irosite sansele pentru o reprezentare onorabila in viitorul Executiv comunitar.

Ne aflam la capatul a cinci ani de scandaluri permanente, de confruntari politice amplificate de campaniile electorale ce s-au succedat o data la cateva luni, in ultimii doi ani si jumatate. Situatia grava reclama consens national si mobilizarea energiilor constructive. Avem nevoie de un presedinte care sa-si asume rolul constitutional de factor de echilibru in societatea romaneasca. Avem nevoie de un presedinte care sa promoveze dialogul si spiritul de colaborare. Avem nevoie in fruntea statului de un element moderator, nu de un focar de scandal si dezbinare.

Cetatenii sunt cei care platesc si vor plati pretul rafuielilor politice si costurile lipsei de actiune in plan economic si social. Duminica, avem sansa de a determina o schimbare a acestui curs negativ, de a pune punct haosului, circului si declinului si de a face loc sperantei de normalitate in vietile noastre. Pentru aceasta, fiecare vot are o importanta cruciala. Dincolo de lehamite, de oboseala, de dezamagire, e momentul sa ne gandim ca sta in puterile fiecaruia dintre noi sa determinam calitatea vietii noastre si chipul societatii in care traim.

In aceasta seara, sefii de state si guverne ai UE au decis detinatorii noilor functii la varful Uniunii, create prin Tratatul de la Lisabona, care va intra in vigoare la 1 decembrie.

Presedintele permanent al Consiliului European va fi premierul belgian Herman Van Rompuy, un crestin-democrat flamand, aflat de mai putin de un an in fruntea guvernului acestei tari puternic divizate, dar sustinut puternic de motorul franco-german al UE. Postul de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si Aparare va reveni baronesei Catherine Ashton, actualul comisar european pentru comert exterior, propusa pentru acest post de Socialistii Europeni.

Numele lui Van Rompuy a fost avansat in ultima vreme ca o solutie de compromis, premierul belgian detronandu-l pe Tony Blair, cotat mult timp ca favorit pentru prima pozitie la nivelul Uniunii. La randul sau, Catherine Ashton are cele trei insusiri necesare impacarii intereselor si orgoliilor europene: este femeie – in ultimele zile a fost declansata o campanie intensa pentru numirea unei femei intr-una din pozitiile de la varful UE; este britanica si consoleaza ambitiile tarii sale; nu in ultimul rand, este laburista, element decisiv in conditiile in care functia de “ministru de externe” al UE a fost atribuita, in urma negocierilor, Socialistilor Europeni.

Inainte de toate, insa, cei doi oameni politici au beneficiat de atuul experientei, dupa ce au trecut, in carierele lor, teste politice dificile, afirmandu-se in fruntea Guvernului belgian, la capatul unei crize politice interne care dusese tara in pragul scindarii, respectiv in deloc usoara postura de comisar european pentru un portofoliu important.

Pentru postul de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa, unul din favoriti a fost Adrian Severin. Din pacate, a fost sustinut mai mult de straini decat de autoritatile propriei tari. A cantarit, desigur, si pozitia marginala a Romaniei la nivelul UE, in urma evolutiei dezamagitoare dupa aderare. Este cu atat mai onorant ca, in ciuda acestui context nefavorabil, Adrian Severin s-a aflat printre numele luate in calcul la modul serios.

Ramane sa vedem ce portofoliu va reveni Romaniei in viitoarea Comisie Europene. Va fi, inainte de orice, oglinda a ceea ce insemnam, in acest moment, in Uniunea Europeana.

Azi, a avut loc un incident grav, care arunca o umbra peste aceasta campanie electorala si pune sub semnul intrebarii maturitatea democratiei romanesti. Colega mea din Parlamentul European, Viorica Dancila, a fost lovita, la Videle, de reprezentanti ai PD-L, incitati de primarul din localitate, membru, la randul sau, al PD-L. Tensiunea ultimelor zile de campanie nu justifica deloc recurgerea la cele mai primitive metode de intimidare, care nu ne fac deloc cinste, ca societate, dupa 20 de ani de libertate. Europarlamentarul Viorica Dancila impartea materiale electorale pentru PSD, ceea ce a provocat reactia violenta a reprezentantilor PD-L, unul dintre acestia lovind-o cu salbaticie. Din pacate, se adeveresc temerile celor care am avertizat ca de la violenta verbala la cea fizica nu este decat un pas. Si mai ingrijorator este faptul ca acest caz nu este o exceptie. Duminica, intr-o comuna vasluiana, deputatul PSD Adrian Solomon a fost lovit, la randul sau, in plina fata, de un simpatizant al PD-L.

Sper ca aceia care, in disperare de cauza, recurg la cel mai primitiv argument, acela al pumnului, sa-si primeasca pedeapsa prevazuta de lege si, totodata, sa fie definitiv sanctionati duminica, la urne. Nu ne putem permite sa involuam intr-un asemenea hal, dupa doua decenii de eforturi si sacrificii. Dezbaterea si confruntarea politica au ajuns in cel mai redus nivel posibil: acela in care tara se taraste fara Guvern, iar majoritatea parlamentara (adica, paradoxal, Opozitia) este dispretuita si agresata nu doar verbal, ci si fizic.

In curand, vom privi in oglinda anilor scursi de la Revolutie si, apoi, de la aderarea la Uniunea Europeana. Oare o astfel de societate am visat in tot acest timp?… Duminica, sta in puterile noastre sa schimbam ceva!

In zilele urmatoare, voi participa la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, care va avea loc la New York.

Ca membra a delegatiei Parlamentului European, voi avea intalniri cu secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, cu secretarul general adjunct, Asha Rose Migiro, cu reprezentantii permanenti la ONU ai Suediei si Spaniei, actuala si viitoarea detinatoare a presedintiei europene, precum si cu reprezentantii Comisiei Europene pe langa Natiunile Unite si ai Austriei – tara detinatoare a presedintiei Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, vom avea discutii cu inalti responsabili ai ONU din sfera operatiunilor de mentinere a pacii, a gestionarii donatiilor internationale si a promovarii drepturilor femeilor.

In ceea ce ma priveste, pornesc de la ideea ca Uniunea Europeana trebuie sa joace un rol mai activ in cadrul ONU, daca doreste cu adevarat sa-si afirme postura ce i se cuvine in plan mondial. Cred ca se impune o mai buna coordonare a actiunilor europene la Natiunile Unite si o sincronizare mai pronuntata intre prioritatile ONU si ale UE. Statele Uniunii Europene asigura 38% din bugetul ONU, finantarea a peste 40% din operatiunile de mentinere a pacii, 50% din contributia totala a statelor membre ale ONU pentru sprijinirea programelor si fondurilor de actiune ale Natiunilor Unite si 60% din totalul ajutorului oficial pentru dezvoltare. Trebuie sa identificam solutii pentru o problema care ne preocupa, si anume posibilitatea ca UE sa economiseasca, dupa cum arata studii recente, miliarde de euro anual daca ar fi mai eficienta cooperarea internationala, ceea ce ar duce la eliberarea de fonduri pentru a obtine rezultate mai bune in special in materie de asistenta umanitara si ajutor pentru dezvoltare.

In conditiile in care recesiunea economica a afectat deja contributiile internationale, UE, principalul donator mondial, si-a afirmat decizia de mentinere a finantarii, ca semn al suportului acordat sistemului si activitatii Natiunilor Unite. Dialogurile pe care le vom avea cu prilejul Adunarii Generale sunt, in aceste conditii, un prilej binevenit de a analiza modalitatile optime de aprofundare a colaborarii UE-ONU pe multiple teme, de la eforturile pentru mentinerea pacii si asigurarea respectarii drepturilor omului, pana la actiunile pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului si reforma managementului la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite.

In aceasta saptamana, Parlamentul European s-a reunit in sesiune plenara la Bruxelles. Lucrarile au fost deschise printr-o sedinta solemna consacrata celei de-a 20-a aniversari a schimbarilor democratice din Europa Centrala si de Est. Invitatul de onoare a fost primul presedinte ceh, Vaclav Havel. In plen, ieri, a avut loc o dezbatere privind concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie referitoare la mandatul si atributiile Presedintelui Consiliului European si ale Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa, precum si despre structura viitoarei Comisii Europene.

Sunt subiectele principale ale agendei politice europene a acestei perioade, cu atat mai mult cu cat joia viitoare, la Bruxelles, a fost convocat de catre presedintia suedeza a Uniunii Europene un summit extraordinar al sefilor de state si guverne din cele 27 de state membre pentru alegerea titularilor celor doua posturi create de Tratatul de la Lisabona – tratat ratificat, dupa cum stiti, in cele din urma, si de presedintele ceh, cel care a mai tinut UE in sah dupa votul pozitiv de la referendumul irlandez.

Favorit pentru presedintia europeana este premierul belgian Herman Van Rompuy, de orientare crestin-democrata, sustinut de Franta si Germania, in timp ce Marea Britanie inca mai spera in desemnarea lui Tony Blair, care, pana nu de mult, parea a avea cele mai mari sanse pentru acest post. Dupa retragerea ministrului de externe britanic, David Miliband – tanarul laburist optand pentru cariera politica interna, avand mari sanse de a prelua anul viitor sefia partidului condus de Gordon Brown – in cursa pentru conducerea diplomatiei europene au ramas doua nume: Adrian Severin – vicepresedintele pentru Politica Externa al Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European – si Massimo D´Alema, fost premier si ministru de externe al Italiei. Postul de la varful diplomatiei europene va reveni foarte probabil, in urma negocierilor, Socialistilor Europeni si, avand in vedere imaginea foarte buna a lui Adrian Severin si faptul ca investirea unui est-european in aceasta functie atat de importanta la doua decenii de la caderea comunismului ar marca inchiderea unui arc peste timp, Romania are, prin copresedintele delegatiei europarlamentare a PSD, o sansa unica.

Din pacate, obtuzitatea politica interna il priveaza pe Adrian Severin de sprijinul guvernului si al presedintelui propriei sale tari. Pana si Silvio Berlusconi, in ciuda derapajelor sale cunoscute spre dreapta extrema, si-a anuntat sustinerea pentru D´Alema, in ciuda trecutului comunist al acestuia  si a aplecarii spre stanga radicala. Sprijinul guvernului italian a fost asumat cu riscul pierderii postului de comisar de catre Italia, detinut acum de un politician de centru-dreapta, caci tara care va fi reprezentata la varful diplomatiei europene nu va mai avea un comisar, deoarece Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa va detine, de asemenea, vicepresedintia Comisiei Europene.

Romania, in schimb, se indreapta spre o prezenta modesta in viitoarea Comisie Europeana, pregatindu-se sa rateze, dupa portofoliul Agriculturii, si pe cel de ministru de externe al UE, din cauza exacerbarii competitiei politice interne de catre un presedinte pe cale de a fi debarcat dupa un mandat dezastruos. E de prisos sa va spun cum este privita Romania in mediile politice si jurnalistice europene, in conditiile in care avem o asemenea ocazie, dar nu exista o sustinere nationala pentru Adrian Severin si nici un lobby oficial pentru acest post.

Se vorbeste intruna despre interesul national. Din pacate, distanta intre vorba si fapta e atat de mare la noi, incat, pana sa o strabatem, ratam orice sansa…

In cadrul sesiunii plenare de la Bruxelles, am adresat urmatoarea interpelare Comisiei Europene, pe tema combaterii mortalitatii infantile:

Criza economica face victime in intreaga lume, lovind mai ales categoriile vulnerabile, iar copiii se afla printre cei mai afectati. Un raport al organizatiei “Salvati Copiii” dezvaluie un bilant cutremurator: 2 milioane de bebelusi mor anual in primele 24 de ore de la nastere. Numai anul trecut, 9 milioane de copii sub 5 ani si-au pierdut viata in intreaga lume, altfel spus un copil moare la fiecare 3 secunde. Aceste decese premature se inregistreaza in proportie de 97% in tarile in curs de dezvoltare, in special in comunitatile sarace si marginalizate. Este relevant, in acest sens, faptul ca unu din 5 copii afgani moare inainte sa implineasca 5 ani, iar in Africa sub-sahariana aceasta pondere este de unu din 7 copii.

Din pacate, inclusiv in unele state europene se constata o situatie ingrijoratoare in privinta deceselor in randul copiilor: in Romania, proportia deceselor in randul copiilor sub un an era in 2008 de 11%, mai mult decat dublul mediei la nivelul UE, care era de 4,6%. Jumatate din decesele sub un an, in Romania, au loc in prima luna de viata, valoare tripla fata de media europeana.

Potrivit estimarilor Bancii Mondiale, rata mortalitatii infantile va creste din cauza crizei economice si financiare cu pana la 400.000 de cazuri pe an pana in 2015. Acest fapt risca sa compromita progresele lente inregistrate dupa anul 2000, cand, printre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, a fost stabilita si reducerea, pana in 2015, cu doua treimi fata de anul 1990, a mortalitatii in randul copiilor sub 5 ani. Este o tinta de care, pe zi ce trece, ne indeparteaza agravarea starii de saracie si expansiunea foametei in lume, in urma crizei economice.

Considera Comisia oportuna intensificarea sprijinului acordat noilor state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea ratei deceselor in randul copiilor? Are in vedere Comisia Europeana mobilizarea de resurse suplimentare si implementarea unor planuri de actiune eficiente pentru apropierea de obiectivele stabilite pentru diminuarea mortalitatii infantile in lume?

Mărturisesc că mă întristează tot mai mult ceea ce se întâmplă în viaţa politică românească. Pentru că, inevitabil, o compar cu ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Şi nu idealizez modul în care se face politică în Parlamentul European. Şi aici sunt conflicte, şi aici se fac mai mari sau mai mici aranjamente, şi aici sunt oameni care n-ar avea ce căuta într-o astfel de instituţie. Dar există nişte principii şi ele sunt respectate. Şi unul dintre principii este acela că voinţa majorităţii este lege! Indiferent de natura schimbătoare a majorităţii. Uităm prea adesea că politica este despre interese de grup, transpuse în legi şi în politici publice, nu despre sfinţi şi despre teorii.

Iar interesele diverse cer majorităţi diverse, pentru a fi promovate. Nimeni nu denunţă pe nimeni pentru că sprijină un lucru sau altul. Iar majorităţile se construiesc prin negocieri şi prin compromisuri. Dar fiecare îşi fixează clar şi transparent limitele compromisului.

Dacă, aşa cum s-a întâmplat cu cabinetul Croitoru, o majoritate parlamentară îţi spune prin vot că formula guvernamentală nu este acceptabilă, nu vii a doua oară cu aceeaşi oameni. Or, exact asta face Liviu Negoiţă! Este o sfidare inutilă, este vorba despre respectul datorat majorităţii și celor care au votat acea majoritate.

Cultura conflictuală este un soi de blestem al politicii româneşti post-decembriste. Să nu ne amăgim: nu campania electorală este de vină pentru ceea ce se întâmplă acum, ci orgoliul lui Traian Băsescu şi credinţa lui că numai el are dreptate!  Nu a înţeles nimic din faptul că românii îl consideră pe Ion Iliescu cel mai bun preşedinte al României după 1989, după cum indică rezultatele unui sondaj. Alegerea românilor este un vot  de blam dat unei metode de guvernare care a accentuat costurile crizei economice.

Sigur, acest mod de a face politică transformă România în ţara crizelor care prosperă. Sper că după 6 decembrie acest lucru să se schimbe radical. Spre binele tuturor, inclusiv al celor care le provoacă.

Respingerea in Parlament a Guvernului Croitoru arata clar izolarea PD-L pe scena politica. Avem o majoritate parlamentara solida, care a dovedit coeziune, si in orice democratie normala seful statului ar recurge la coabitare cu aceasta majoritate, ca solutie civilizata si eficienta pentru deblocarea actualei crize politice.

E evident ca presedintele Basescu nu poate coagula o majoritate in Parlament. Stim ca nu-i place acest lucru, dar intr-un regim democratic orice Guvern are nevoie de suport parlamentar. Si, mai devreme sau mai tarziu, se va constitui un Guvern care sa reprezinte majoritatea parlamentara. Cu cat mai tarziu, cu atat mai rau pentru toata lumea. Inclusiv pentru dl Basescu, care pierde procente de la o zi la alta, dupa cum a si marturisit ingrijorat azi cu privire la prabusirea popularitatii sale in Bucuresti, in conditiile in care acesta a fost fieful sau electoral.

Sondajele, atat cele date publicitatii, cat si cele pastrate pentru uzul intern al partidelor, arata ca romanii sunt ingrijorati de efectele crizei economice si nu mai gusta scandalurile provocate de un presedinte aflat in goana permanenta si exclusiva dupa rating. Un semn al disperarii sale este curtea asidua pe care o face acum electoratului liberal, incercand sa reinvie mitul Aliantei D.A. Este, de fapt, inca un mar otravit, iar cetatenii s-au lecuit, sper, de naivitate in acesti cinci ani.

In actualele conditii, nici alegerile anticipate nu pot fi o solutie, pentru ca s-ar ajunge la aceeasi configuratie politica. Toate zbaterile PD-L si ale lui Traian Basescu nu fac decat sa izoleze si mai mult aceasta minoritate galagioasa, incapabila sa se adapteze regulilor democratice si sa dialogheze cu vreo alta formatiune politica. Anticipatele nu ar insemna decat impingerea actualei crize politice pana la un punct profund daunator societatii romanesti prin consecintele sale si, implicit, insuportabil pentru populatie. Ca sa nu mai vorbim despre compromiterea acordului cu FMI.

Traian Basescu si PD-L au intrat singuri intr-o situatie imposibila, in care pierd atat daca dau inapoi, cat si daca se incapataneaza sa mearga pana la capat in lupta pentru putere. In a doua varianta, insa, vom avea de pierdut cu totii, pentru ca ne aflam intr-un context economic care nu permite irosirea timpului si a energiilor in infruntari nesfarsite pentru putere.

Solutia pentru transarea acestei situatii imposibile in care a fost tarata societatea romaneasca sta in puterea cetatenilor care vor vota in 22 noiembrie. Dupa cinci ani in care cetatenii au facut apel la responsabilitatea politicienilor, e momentul ca fiecare dintre noi, in cabina de vot, sa-si asume responsabilitatea ce-i revine.

E o perioada in care se vorbeste despre cu totul alte lucruri decat despre mandatul prezidential pe cale de a se incheia. E evident ca se vrea din rasputeri ca alegerile din noiembrie sa fie despre orice altceva numai despre dezastruosul bilant al lui Traian Basescu nu.

De la criza guvernamentala si parlamentul unicameral cu o componenta redusa, pana la cariera politica a presedintelui Ion Iliescu – toate aceste subiecte lansate agresiv zi de zi nu fac decat sa abata atentia de la fireasca tragere a liniei dupa cinci ani de permanenta irosire a sanselor oferite de aderarea la UE – moment pregatit, de altfel, in timpul guvernarii PSD. Am ratat oportunitatile oferite de cresterea economica a ultimilor ani, iar bilantul e sumbru: criza ne-a prins descoperiti, ne afundam in datorii pentru a plati salariile si pensiile, spitalele si scolile sunt intr-o degradare accelerata si se bate moneda pe teme nerealiste, precum relansarea turismului, cand n-avem un kilometru de autostrada construit in acesti ani. Paradoxal, intrarea in UE nu ne-a adus nici macar beneficiile atrase de apartenenta la NATO. In primii cinci dupa aderarea Romaniei la NATO, media anuala a investitiilor straine atrase a fost de opt ori mai mare fata de anii anteriori. Din pacate, dupa 2004 a fost distrus capitalul de incredere atat de greu castigat, iar aceasta criza politica nu face decat sa ne compromita si mai mult credibilitatea in fata unui Occident care se uita consternat la circul in care se complace o tara care-si bate joc de sansa sa istorica de modernizare si dezvoltare.

E absurd faptul ca suntem tinuti cu fata spre un trecut mai mult sau mai putin indepartat, mai mult sau mai putin relevant, in loc sa analizam dezastruoasa rasturnare de situatie economica, politica si sociala realizata dupa schimbarea puterii politice in  2004. Experimentul Basescu s-a dovedit catastrofal pentru Romania. Aceste alegeri trebuie sa fie despre Traian Basescu si obsesia sa si a PD-L pentru puterea absoluta si cu orice pret, despre amenintarea directa pe care presedintele si partidul sau obedient o reprezinta pentru democratie, nu despre Ion Iliescu, despre mineriade sau despre alte blesteme care o bantuie pe Monica Macovei – care, alaturi de ceilalti ministri favoriti ai sefului statului, ar trebui sa-si asume esecul in reformarea Justitiei, domeniu pe care suntem inca monitorizati de institutiile europene si pentru neajunsurile caruia riscam sanctiuni dure.

Din tara cu temele pregatite pentru aderare, cum a fost Romania la finalul guvernarii PSD, suntem corijentii Uniunii Europene la aproape toate materiile si, in caz de succes basescian la prezidentiale, ne paste repetentia, adica batutul pasului pe loc, la nesfarsit, intr-o mocirla tot mai adanca si tot mai indepartata de valorile si spiritul Europei. Din pacate, in aceasta campanie electorala se discuta despre cu totul altceva, numai despre acest esec major nu.