In zilele urmatoare, voi participa la Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, care va avea loc la New York.

Ca membra a delegatiei Parlamentului European, voi avea intalniri cu secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, cu secretarul general adjunct, Asha Rose Migiro, cu reprezentantii permanenti la ONU ai Suediei si Spaniei, actuala si viitoarea detinatoare a presedintiei europene, precum si cu reprezentantii Comisiei Europene pe langa Natiunile Unite si ai Austriei – tara detinatoare a presedintiei Consiliului de Securitate al ONU. De asemenea, vom avea discutii cu inalti responsabili ai ONU din sfera operatiunilor de mentinere a pacii, a gestionarii donatiilor internationale si a promovarii drepturilor femeilor.

In ceea ce ma priveste, pornesc de la ideea ca Uniunea Europeana trebuie sa joace un rol mai activ in cadrul ONU, daca doreste cu adevarat sa-si afirme postura ce i se cuvine in plan mondial. Cred ca se impune o mai buna coordonare a actiunilor europene la Natiunile Unite si o sincronizare mai pronuntata intre prioritatile ONU si ale UE. Statele Uniunii Europene asigura 38% din bugetul ONU, finantarea a peste 40% din operatiunile de mentinere a pacii, 50% din contributia totala a statelor membre ale ONU pentru sprijinirea programelor si fondurilor de actiune ale Natiunilor Unite si 60% din totalul ajutorului oficial pentru dezvoltare. Trebuie sa identificam solutii pentru o problema care ne preocupa, si anume posibilitatea ca UE sa economiseasca, dupa cum arata studii recente, miliarde de euro anual daca ar fi mai eficienta cooperarea internationala, ceea ce ar duce la eliberarea de fonduri pentru a obtine rezultate mai bune in special in materie de asistenta umanitara si ajutor pentru dezvoltare.

In conditiile in care recesiunea economica a afectat deja contributiile internationale, UE, principalul donator mondial, si-a afirmat decizia de mentinere a finantarii, ca semn al suportului acordat sistemului si activitatii Natiunilor Unite. Dialogurile pe care le vom avea cu prilejul Adunarii Generale sunt, in aceste conditii, un prilej binevenit de a analiza modalitatile optime de aprofundare a colaborarii UE-ONU pe multiple teme, de la eforturile pentru mentinerea pacii si asigurarea respectarii drepturilor omului, pana la actiunile pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului si reforma managementului la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite.

In aceasta saptamana, Parlamentul European s-a reunit in sesiune plenara la Bruxelles. Lucrarile au fost deschise printr-o sedinta solemna consacrata celei de-a 20-a aniversari a schimbarilor democratice din Europa Centrala si de Est. Invitatul de onoare a fost primul presedinte ceh, Vaclav Havel. In plen, ieri, a avut loc o dezbatere privind concluziile Consiliului European din 29-30 octombrie referitoare la mandatul si atributiile Presedintelui Consiliului European si ale Inaltului Reprezentant pentru Politica Externa, precum si despre structura viitoarei Comisii Europene.

Sunt subiectele principale ale agendei politice europene a acestei perioade, cu atat mai mult cu cat joia viitoare, la Bruxelles, a fost convocat de catre presedintia suedeza a Uniunii Europene un summit extraordinar al sefilor de state si guverne din cele 27 de state membre pentru alegerea titularilor celor doua posturi create de Tratatul de la Lisabona – tratat ratificat, dupa cum stiti, in cele din urma, si de presedintele ceh, cel care a mai tinut UE in sah dupa votul pozitiv de la referendumul irlandez.

Favorit pentru presedintia europeana este premierul belgian Herman Van Rompuy, de orientare crestin-democrata, sustinut de Franta si Germania, in timp ce Marea Britanie inca mai spera in desemnarea lui Tony Blair, care, pana nu de mult, parea a avea cele mai mari sanse pentru acest post. Dupa retragerea ministrului de externe britanic, David Miliband – tanarul laburist optand pentru cariera politica interna, avand mari sanse de a prelua anul viitor sefia partidului condus de Gordon Brown – in cursa pentru conducerea diplomatiei europene au ramas doua nume: Adrian Severin – vicepresedintele pentru Politica Externa al Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European – si Massimo D´Alema, fost premier si ministru de externe al Italiei. Postul de la varful diplomatiei europene va reveni foarte probabil, in urma negocierilor, Socialistilor Europeni si, avand in vedere imaginea foarte buna a lui Adrian Severin si faptul ca investirea unui est-european in aceasta functie atat de importanta la doua decenii de la caderea comunismului ar marca inchiderea unui arc peste timp, Romania are, prin copresedintele delegatiei europarlamentare a PSD, o sansa unica.

Din pacate, obtuzitatea politica interna il priveaza pe Adrian Severin de sprijinul guvernului si al presedintelui propriei sale tari. Pana si Silvio Berlusconi, in ciuda derapajelor sale cunoscute spre dreapta extrema, si-a anuntat sustinerea pentru D´Alema, in ciuda trecutului comunist al acestuia  si a aplecarii spre stanga radicala. Sprijinul guvernului italian a fost asumat cu riscul pierderii postului de comisar de catre Italia, detinut acum de un politician de centru-dreapta, caci tara care va fi reprezentata la varful diplomatiei europene nu va mai avea un comisar, deoarece Inaltul Reprezentant pentru Politica Externa va detine, de asemenea, vicepresedintia Comisiei Europene.

Romania, in schimb, se indreapta spre o prezenta modesta in viitoarea Comisie Europeana, pregatindu-se sa rateze, dupa portofoliul Agriculturii, si pe cel de ministru de externe al UE, din cauza exacerbarii competitiei politice interne de catre un presedinte pe cale de a fi debarcat dupa un mandat dezastruos. E de prisos sa va spun cum este privita Romania in mediile politice si jurnalistice europene, in conditiile in care avem o asemenea ocazie, dar nu exista o sustinere nationala pentru Adrian Severin si nici un lobby oficial pentru acest post.

Se vorbeste intruna despre interesul national. Din pacate, distanta intre vorba si fapta e atat de mare la noi, incat, pana sa o strabatem, ratam orice sansa…

In cadrul sesiunii plenare de la Bruxelles, am adresat urmatoarea interpelare Comisiei Europene, pe tema combaterii mortalitatii infantile:

Criza economica face victime in intreaga lume, lovind mai ales categoriile vulnerabile, iar copiii se afla printre cei mai afectati. Un raport al organizatiei “Salvati Copiii” dezvaluie un bilant cutremurator: 2 milioane de bebelusi mor anual in primele 24 de ore de la nastere. Numai anul trecut, 9 milioane de copii sub 5 ani si-au pierdut viata in intreaga lume, altfel spus un copil moare la fiecare 3 secunde. Aceste decese premature se inregistreaza in proportie de 97% in tarile in curs de dezvoltare, in special in comunitatile sarace si marginalizate. Este relevant, in acest sens, faptul ca unu din 5 copii afgani moare inainte sa implineasca 5 ani, iar in Africa sub-sahariana aceasta pondere este de unu din 7 copii.

Din pacate, inclusiv in unele state europene se constata o situatie ingrijoratoare in privinta deceselor in randul copiilor: in Romania, proportia deceselor in randul copiilor sub un an era in 2008 de 11%, mai mult decat dublul mediei la nivelul UE, care era de 4,6%. Jumatate din decesele sub un an, in Romania, au loc in prima luna de viata, valoare tripla fata de media europeana.

Potrivit estimarilor Bancii Mondiale, rata mortalitatii infantile va creste din cauza crizei economice si financiare cu pana la 400.000 de cazuri pe an pana in 2015. Acest fapt risca sa compromita progresele lente inregistrate dupa anul 2000, cand, printre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, a fost stabilita si reducerea, pana in 2015, cu doua treimi fata de anul 1990, a mortalitatii in randul copiilor sub 5 ani. Este o tinta de care, pe zi ce trece, ne indeparteaza agravarea starii de saracie si expansiunea foametei in lume, in urma crizei economice.

Considera Comisia oportuna intensificarea sprijinului acordat noilor state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea ratei deceselor in randul copiilor? Are in vedere Comisia Europeana mobilizarea de resurse suplimentare si implementarea unor planuri de actiune eficiente pentru apropierea de obiectivele stabilite pentru diminuarea mortalitatii infantile in lume?

Mărturisesc că mă întristează tot mai mult ceea ce se întâmplă în viaţa politică românească. Pentru că, inevitabil, o compar cu ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Şi nu idealizez modul în care se face politică în Parlamentul European. Şi aici sunt conflicte, şi aici se fac mai mari sau mai mici aranjamente, şi aici sunt oameni care n-ar avea ce căuta într-o astfel de instituţie. Dar există nişte principii şi ele sunt respectate. Şi unul dintre principii este acela că voinţa majorităţii este lege! Indiferent de natura schimbătoare a majorităţii. Uităm prea adesea că politica este despre interese de grup, transpuse în legi şi în politici publice, nu despre sfinţi şi despre teorii.

Iar interesele diverse cer majorităţi diverse, pentru a fi promovate. Nimeni nu denunţă pe nimeni pentru că sprijină un lucru sau altul. Iar majorităţile se construiesc prin negocieri şi prin compromisuri. Dar fiecare îşi fixează clar şi transparent limitele compromisului.

Dacă, aşa cum s-a întâmplat cu cabinetul Croitoru, o majoritate parlamentară îţi spune prin vot că formula guvernamentală nu este acceptabilă, nu vii a doua oară cu aceeaşi oameni. Or, exact asta face Liviu Negoiţă! Este o sfidare inutilă, este vorba despre respectul datorat majorităţii și celor care au votat acea majoritate.

Cultura conflictuală este un soi de blestem al politicii româneşti post-decembriste. Să nu ne amăgim: nu campania electorală este de vină pentru ceea ce se întâmplă acum, ci orgoliul lui Traian Băsescu şi credinţa lui că numai el are dreptate!  Nu a înţeles nimic din faptul că românii îl consideră pe Ion Iliescu cel mai bun preşedinte al României după 1989, după cum indică rezultatele unui sondaj. Alegerea românilor este un vot  de blam dat unei metode de guvernare care a accentuat costurile crizei economice.

Sigur, acest mod de a face politică transformă România în ţara crizelor care prosperă. Sper că după 6 decembrie acest lucru să se schimbe radical. Spre binele tuturor, inclusiv al celor care le provoacă.

Respingerea in Parlament a Guvernului Croitoru arata clar izolarea PD-L pe scena politica. Avem o majoritate parlamentara solida, care a dovedit coeziune, si in orice democratie normala seful statului ar recurge la coabitare cu aceasta majoritate, ca solutie civilizata si eficienta pentru deblocarea actualei crize politice.

E evident ca presedintele Basescu nu poate coagula o majoritate in Parlament. Stim ca nu-i place acest lucru, dar intr-un regim democratic orice Guvern are nevoie de suport parlamentar. Si, mai devreme sau mai tarziu, se va constitui un Guvern care sa reprezinte majoritatea parlamentara. Cu cat mai tarziu, cu atat mai rau pentru toata lumea. Inclusiv pentru dl Basescu, care pierde procente de la o zi la alta, dupa cum a si marturisit ingrijorat azi cu privire la prabusirea popularitatii sale in Bucuresti, in conditiile in care acesta a fost fieful sau electoral.

Sondajele, atat cele date publicitatii, cat si cele pastrate pentru uzul intern al partidelor, arata ca romanii sunt ingrijorati de efectele crizei economice si nu mai gusta scandalurile provocate de un presedinte aflat in goana permanenta si exclusiva dupa rating. Un semn al disperarii sale este curtea asidua pe care o face acum electoratului liberal, incercand sa reinvie mitul Aliantei D.A. Este, de fapt, inca un mar otravit, iar cetatenii s-au lecuit, sper, de naivitate in acesti cinci ani.

In actualele conditii, nici alegerile anticipate nu pot fi o solutie, pentru ca s-ar ajunge la aceeasi configuratie politica. Toate zbaterile PD-L si ale lui Traian Basescu nu fac decat sa izoleze si mai mult aceasta minoritate galagioasa, incapabila sa se adapteze regulilor democratice si sa dialogheze cu vreo alta formatiune politica. Anticipatele nu ar insemna decat impingerea actualei crize politice pana la un punct profund daunator societatii romanesti prin consecintele sale si, implicit, insuportabil pentru populatie. Ca sa nu mai vorbim despre compromiterea acordului cu FMI.

Traian Basescu si PD-L au intrat singuri intr-o situatie imposibila, in care pierd atat daca dau inapoi, cat si daca se incapataneaza sa mearga pana la capat in lupta pentru putere. In a doua varianta, insa, vom avea de pierdut cu totii, pentru ca ne aflam intr-un context economic care nu permite irosirea timpului si a energiilor in infruntari nesfarsite pentru putere.

Solutia pentru transarea acestei situatii imposibile in care a fost tarata societatea romaneasca sta in puterea cetatenilor care vor vota in 22 noiembrie. Dupa cinci ani in care cetatenii au facut apel la responsabilitatea politicienilor, e momentul ca fiecare dintre noi, in cabina de vot, sa-si asume responsabilitatea ce-i revine.

E o perioada in care se vorbeste despre cu totul alte lucruri decat despre mandatul prezidential pe cale de a se incheia. E evident ca se vrea din rasputeri ca alegerile din noiembrie sa fie despre orice altceva numai despre dezastruosul bilant al lui Traian Basescu nu.

De la criza guvernamentala si parlamentul unicameral cu o componenta redusa, pana la cariera politica a presedintelui Ion Iliescu – toate aceste subiecte lansate agresiv zi de zi nu fac decat sa abata atentia de la fireasca tragere a liniei dupa cinci ani de permanenta irosire a sanselor oferite de aderarea la UE – moment pregatit, de altfel, in timpul guvernarii PSD. Am ratat oportunitatile oferite de cresterea economica a ultimilor ani, iar bilantul e sumbru: criza ne-a prins descoperiti, ne afundam in datorii pentru a plati salariile si pensiile, spitalele si scolile sunt intr-o degradare accelerata si se bate moneda pe teme nerealiste, precum relansarea turismului, cand n-avem un kilometru de autostrada construit in acesti ani. Paradoxal, intrarea in UE nu ne-a adus nici macar beneficiile atrase de apartenenta la NATO. In primii cinci dupa aderarea Romaniei la NATO, media anuala a investitiilor straine atrase a fost de opt ori mai mare fata de anii anteriori. Din pacate, dupa 2004 a fost distrus capitalul de incredere atat de greu castigat, iar aceasta criza politica nu face decat sa ne compromita si mai mult credibilitatea in fata unui Occident care se uita consternat la circul in care se complace o tara care-si bate joc de sansa sa istorica de modernizare si dezvoltare.

E absurd faptul ca suntem tinuti cu fata spre un trecut mai mult sau mai putin indepartat, mai mult sau mai putin relevant, in loc sa analizam dezastruoasa rasturnare de situatie economica, politica si sociala realizata dupa schimbarea puterii politice in  2004. Experimentul Basescu s-a dovedit catastrofal pentru Romania. Aceste alegeri trebuie sa fie despre Traian Basescu si obsesia sa si a PD-L pentru puterea absoluta si cu orice pret, despre amenintarea directa pe care presedintele si partidul sau obedient o reprezinta pentru democratie, nu despre Ion Iliescu, despre mineriade sau despre alte blesteme care o bantuie pe Monica Macovei – care, alaturi de ceilalti ministri favoriti ai sefului statului, ar trebui sa-si asume esecul in reformarea Justitiei, domeniu pe care suntem inca monitorizati de institutiile europene si pentru neajunsurile caruia riscam sanctiuni dure.

Din tara cu temele pregatite pentru aderare, cum a fost Romania la finalul guvernarii PSD, suntem corijentii Uniunii Europene la aproape toate materiile si, in caz de succes basescian la prezidentiale, ne paste repetentia, adica batutul pasului pe loc, la nesfarsit, intr-o mocirla tot mai adanca si tot mai indepartata de valorile si spiritul Europei. Din pacate, in aceasta campanie electorala se discuta despre cu totul altceva, numai despre acest esec major nu.

Ieri, a avut loc inaugurarea biroului meu europarlamentar de la Cluj-Napoca, prin intermediul caruia mi-am propus sa am un dialog direct si constant cu cetatenii din Ardeal. Momentul inaugural a fost urmat de o conferinta de presa, de discutii cu colegii din organizatia PSD Cluj si de prezenta la patru emisiuni tv – in direct sau inregistrate. Azi, am vizitat fabrica de confectii ”Flacara” si ma voi deplasa in cateva comune ale judetului, urmand ca de la ora 17 sa particip din studioul Cluj al Realitatii TV la emisiunea ”Deschide lumea”.

Am dorit sa fiu prezenta la Cluj nu doar pentru a-mi indeplini promisiunea facuta in campanie – de fapt, un gand mai vechi al meu legat de comunicarea cu oamenii din aceasta parte a tarii. Am tinut, intr-un moment politic tensionat, intr-un context tulbure cu un deznodamant incert, de care depinde decisiv parcursul viitor al societatii romanesti, am tinut, asadar, atat sa iau pulsul la fata locului, cat si sa transmit un mesaj raspicat alegatorilor. Si am facut aceasta intr-un oras abandonat de primarul ales, intr-o traditie deocamdata nefericita, care inseala si exploateaza la maximum asteptarile si increderea oamenilor, fara a le oferi nimic bun.

Ne aflam in pragul unui scrutin prezidential a carui miza este modernizarea tarii si inscrierea ei definitiva pe orbita dezvoltarii si democratiei autentice sau afundarea intr-un circ permanent, care risca sa compromita orice posibilitate de identificare si aplicare a unor solutii viabile pentru scoaterea tarii din recesiune, pentru imbunatatirea nivelului de trai al oamenilor si pentru demararea unui proces de modernizare, de la infrastructura pana la calitatea serviciilor medicale si educationale.

Din pacate, modernizarea tarii este folosita, acum, ca pretext pentru masuri care nu vizeaza in fapt decat instaurarea unui regim autoritar. Am tinut sa subliniez si la Cluj ca nu Parlamentul este de vină pentru ceea ce se întâmplă în economia românească, pentru creşterea şomajului, pentru scăderea puterii de cumpărare a oamenilor, pentru creşterea neliniştii sociale. Este o încercare care aminteşte şi care seamănă foarte mult, de fapt, cu regimul instaurat de Putin în ultimii 8 ani şi părerea mea este că modelul lui Traian Basescu este modelul rusesc, pentru că sub pretextul modernizării statului se încearcă, de fapt, instaurarea în România a unui regim autoritar şi uni-personal şi pentru aceasta preşedintele Băsescu, împreună cu PDL denigrează, demonizează şi anihilează Parlamentul, transformându-l într-o instituţie de faţadă. Prin organizarea acestui referendum, de fapt, preşedintele Băsescu vrea să-si aducă la vot nucleul dur de alegatori, dar si mută toată dezbaterea către Parlament, in conditiile in care în orice ţară democratică, cu prilejul alegerilor prezidenţiale se face un bilanţ a ceea ce s-a întâmplat şi a felului în care preşedintele şi-a dus mandatul.

M-am referit, de asemenea, pe larg, la alte doua teme pe care le consider importante in aceasta perioada: postul de comisar european si acordul cu FMI. Sansele ca Romaniei sa-i revina un portofoliu important in viitoarea Comisie Europeana ar creste daca propunerea pentru postul de comisar ar fi din randul social-democratilor, pentru ca si noua Comisie va fi una echilibrata si reprezentativa politic. Sunt convinsă că dacă domnul preşedinte Băsescu ar trece peste resentimente şi s-ar ajunge la un consens de a-l trimite, de pildă, pe domnul Severin sau pe domnul Cristian Diaconescu, oameni deja cunoscuţi la Bruxelles, care au prestigiu, sunt convinsă că aceşti oameni ar primi un portofoliu de încărcătură, cum ar fi portofoliul extinderii, aici am avea 90% şanse.

In alta ordine de idei, parerea mea e că acordul cu FMI ar trebui regândit după alegerile prezidenţiale, deoarece nivelul de trai va scădea foarte mult. Nu înţeleg de ce au fost făcute aceste împrumuturi, care vor amaneta viitorul copiilor noştri pentru mulţi ani. Este cel mai mare împrumut extern pe care România l-a avut vreodată si, din păcate, nici aceşti bani nu s-au dus în economia reală şi ma tem că după alegerile prezidenţiale, cetăţenii vor cunoaşte o scădere dramatică a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai.

Ma aflu, incepand de astazi, in judetul Cluj. Asa cum am promis in campania electorala, voi deschide un cabinet europarlamentar la Cluj-Napoca, pentru o comunicare cat mai stransa cu cetatenii din Ardeal. Pe langa momentul inaugural de maine, voi avea intalniri cu reprezentantii organizatiei PSD Cluj, ai catorva colegii de la nivelul judetului si cu mass-media clujene. Voi reveni la inceputul saptamanii viitoare cu impresiile acestui periplu clujean.

Va multumesc pentru interesul aratat celor doua postari anterioare – interpelarile adresate Comisiei Europene pe doua teme care ma preocupa: violenta impotriva femeilor si saracia care se acutizeaza in special in tarile din Est, inclusiv Romania, si-i afecteaza mai ales pe copii. Astept cu interes raspunsurile Comisiei si in functie de acestea voi intreprinde demersurile care imi stau in putere pentru a determina masuri concrete in vederea schimbarii acestor stari de fapt ingrijoratoare.

Intrebare catre Comisia Europeana, cu solicitare de raspuns scris:

Procentul romanilor care traiesc in saracie creste in acest an cu 1,7% fata de 2008, ajungand la 7,4%, iar printre cei mai afectati se numara copiii, potrivit Strategiei de parteneriat cu Romania pentru perioada 2009-2013, realizata de Banca Mondiala. Estimarile acestei institutii arata ca ponderea copiilor care traiesc in saracie absoluta in Romania ajunge in acest an la 10,7%, de la 7,8% anul trecut.

Practic, unu din zece copii romani supravietuieste, asadar, in conditii de saracie absoluta. Acest fapt are un impact dezastruos nu doar asupra cresterii si dezvoltarii fizice si psihice normale a acestor copii, ci si asupra sanselor de a parcurge sistemul de invatamant si de a se integra armonios in societate.

Aceasta realitate dezolanta nu este specifica doar Romaniei si noilor state membre. Chiar daca in proportii si moduri diferite, saracia afecteaza copiii din intreaga Uniune Europeana, cu atat mai mult cu cat actuala recesiune economica acutizeaza saracia si mareste numarul celor nevoiasi in toate tarile membre.  Un studiu recent al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica dezvaluie, spre exemplu, ca unu din sase copii germani traieste, de asemenea, in saracie. Anul trecut, inaintea declansarii crizei, un raport al Parlamentului European avertiza ca din cei 78 de milioane de saraci ai Europei, 19 milioane sunt copii, fara a fi luat in calcul copiii imigrantilor, ai celor care solicitau azil si ai persoanelor fara documente.  Aceasta cifra este multa depasita acum si proportiile acestui flagel se modifica in rau de la o zi la alta.

As dori sa stiu cum intelege Comisia Europeana sa solutioneze acest paradox trist al unui continent bogat – saracia in randul copiilor, avand in vedere ca demografic, economic, social, cultural si in toate celelalte planuri ale vietii, viitorul societatilor noastre depinde de copiii de azi, dintre care tot mai multi sunt victime nevinovate ale acestei maladii cumplite si traumatizante care este saracia.