Parlamentul Europei. Un nou inceput.

A inceput un an nou la Parlamentul Europei. E o saptamana mai usoara, mai mult organizatorica. Grupuri de lucru si grupuri politice. Avem deja calendarul intregului an 2008, stim care vor fi saptamanile de comisii, de grupuri, ce conferinte vor fi, care vor fi saptamanile libere. Nu este prima data cand spun ca Parlamentul national ar trebui sa ia exemplu de la rigoare acestui legislativ, care are 785 membri din 27 tari si totul este organizat ca la carte.

Maine se va intruni pentru prima oara in acest an Grupul Socialist din Parlamentul Europei. Probleme organizatorice, plus dezbaterea celor mai importante teme aparute pe scena politica internationala in ultima perioada, pregatirea saptamanii viitoare, care va fi sesiune de plen la Strasbourg.

O tema importanta se refera la necesitatea ratificarii Tratatului de Reforma al Uniunii Europene de catre toate Parlamentele nationale din UE. Eu cred ca liderii politici din Romania ar trebui sa lanseze o dezbatere nationala inaintea ratificarii acestui Tratat, pentru ca cetatenii romani sa inteleaga in primul rand de ce suntem interesati – ca natiune- sa trecem cat mai rapid prin Parlament acest document important. Stiu ca nu este o tema foarte incitanta, dar eu cred ca interesele noastre trebuie sa primeze in fata scandalurilor de tot felul, care e clar ca-si vor pune amprenta asupra anului politic 2008.

De maine as vrea sa lansez un comentariu – si sper sa primesc si ecouri – in legatura cu rolul femeii in politica romaneasca. Ieri am citit un comentariu – pertinent, dar in acelasi timp prea pesimist – in legatura cu dezamagirile provocate de femeile din politica romaneasca. E adevarat ca nu am reusit sa impresionam prea tare, dar eu cred ca Romania nu are inca toate conditiile pentru a lasa loc femeilor sa se afirme, sa vina cu idei, sa lanseze teme nationale. Mentalitatea atarna greu, femeile nu voteaza femei, nu exista solidaritate – care este absolut necesara, pana se atinge un anumit prag, cantitativ vorbind, in politica romaneasca. Cred ca avem nevoie de o Revolutie in acest domeniu si eu sper ca in 2008 fim mai mult sprijinite. Voi reveni cu acest subiect. O seara buna.    

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s