Scrisoare catre Comisia Europeana, despre situatia din Valea Jiului

In urma tragediei din Valea Jiului, am adresat Comisiei Europene urmatoare intrebare scrisa:

 

Sambata, 15 noiembrie 2008, la mina Petrila din bazinul minier Valea Jiului din Romania au murit, in urma a doua explozii produse in subteran, doisprezece mineri si alti treisprezece au fost grav raniti. Aproape anual au loc astfel de accidente, soldate, in marea majoritate a cazurilor, cu victime de vieti omenesti.

Desi accidentele fatale in industria mineritului au devenit o raritate in Uniunea Europeana, iata ca Romania este o trista exceptie, mai degraba comparabila cu tarile lumii a treia decat cu media europeana in domeniu.

Zona Vaii Jiului impartaseste aceeasi soarta cu a altor bazine carbonifere din Europa, care, la un moment dat, au fost nevoite sa-si restranga activitatea din motive de rentabilitate. Aici, insa, programele de reconversie profesionala au esuat, majoritatea populatiei este in continuare depedenta de minerit, rata saraciei este ingrijorator de ridicata, iar despre conditiile de munca din minele ramase in functiune depun marturie victimele deselor accidente. Exista serioase suspiciuni ca legislatia in materie de protectie a muncii nu este respectata si ca fondurile alocate inclusiv de UE pentru remedierea starii de lucruri din regiune nu isi ating scopul.

In mod firesc, ar fi trebuit ca guvernele succesive ale Romaniei din ultimele doua decenii sa puna in practica un program complex de modernizare si transformare socio-economica a Vaii Jiului. Din pacate, in Romania, minerii reprezinta o categorie profesionala fie ignorata, fie batjocorita.

Intrucat actuala stare de lucruri din aceasta zona care e parte a UE este ingrijoratoare, pentru ca exista un risc ridicat de noi accidente, de inrautarire a starii economice a populatiei si de tensiuni sociale, intrucat este rusinos ca in Europa secolului XXI se traieste si se moare in conditii atat de umilitoare, intrucat autoritatile locale si nationale romanesti si-au demonstrat dezinteresul ori neputinta in a ameliora conditiile de munca ale minerilor, rog Comisia Europeana sa ne prezinte posibilitatile si intentiile sale in vederea imbunatatirii sigurantei muncii in industria miniera din Romania si pentru rezolvarea problemelor sociale si economice din zona Vaii Jiului.

 

20 de gânduri despre “Scrisoare catre Comisia Europeana, despre situatia din Valea Jiului

  1. Corina,
    Ştiam eu că OMUL Corina Creţu va face un pas ! Felicitări şi Doamne Ajută !
    Încă un gest extraordinar care demonstrează cui îi pasă, un model de viitor Preşedinte al României, căci … ce avem pentru moment şi sper nu pentru încă mult timp, se poate numi oricum/orice numai preşedintele românilor BA !
    Aşa este, există suspiciuni, există morţi, există fonduri cărora li s-a pierdut urma şi există incompetenţă şi proastă gestionare şi da, corupţie la cele mai înalte niveluri, trebuie denunţate şi anchetele să ne lumineze, căci, ne-am săturat să ne fie spălate creierele şi să fim permanent minţiţi. Nu există ca în mileniul III, dreptul la viaţă să nu fie respectat, drepturile siguranţei şi securităţii la locul de muncă sunt grav încălcate şi astfel de cazuri sunt tot timpul muşamalizate. Personal cunosc despre ce vorbesc, dar, cu răbdare şi echilibru se vor limpezii toate, la vremea lor .
    BRAVO, Corina, e un semnal şi o iniţiativă lăudabile !
    Comisia Europeană să le demonstreze incompetenţa acestor falşi guvernanţi, impostori pe scena politică, îmbuibaţi pe spinarea unor amărâţi fără nici o şansă. Eu una, mai slab pregătit şi ineficient guvern ca cel actual nu am pomenit şi să ne ferească Cerul să mai auzim de ei, ducă-se …
    Am să repet tot timpul, singurele rezultate vizibile au fost pe timpul guvernării Năstase, deşi nu-s fan înrăit dar recunosc cu mâna pe inimă, şi singurele vremuri când pensionarii zâmbeau, copiii şi tinerii aveau parte în adevăr de vacanţe, au fost cele în care Zâmbetul Echilibrului a vegheat direct pentru noi toţi. Am mai spus şi mai repet, bunica mea până s-a dus la Ceruri mi-a zis : ” priveşte ochii şi zâmbetul omului şi-ai să-i vezi sufletul, să nu te laşi amăgită ”, ei bine, mie rânjetul Băsescului şi grimasa Tăriceanului nu-mi inspiră nici un miligram de încredere sau curăţenie sufletească, ne-am săturat de ei , gata !
    Corina, au mai spus şi alţi colegi, zău ar trebui să candidezi … avem nevoie de un Preşedinte cu care să ne mândrim, care să fie aproape de oameni, cu zâmbet curat , vobesc mai mult decât serios.
    respecte şi preţuire,
    Sibilla

  2. Draga Sibilla, tu esti foarte draguta si entuzasta, iti multumesc din suflet pentru aprecieri. Sper ca aceasta intrebare scrisa adresata Comisiei sa aiba si efecte concrete. Numai bine iti doresc! O seara frumoasa.

  3. Corina,
    M-aş bucura să preiau acest articol, românii trebuie să fie informaţi cine sunt cei cărora le pasă de soarta lor şi cui se vor datora schimbările cu adevărat în bine. Spun aceasta pentru că mereu suntem dezinformaţi şi mereu se găsesc oportunişti care-şi arogă rezultate şi trecutul ne-o demonstrează cu prisosinţă.
    Şi tu, Corina Creţu şi Domnul Preşedinte Ion Iliescu aţi punctat limpede necesitatea unor măsuri a unor proiecte pe termene bine stabilite şi care să fie şi implementabile!
    Ceilalţi, s-au limitat la a-şi fâţâi sacourile şi a-şi filma lacrimi făţarnice în interese strict personale, românii trebuie să cunoscă adevărul să-şi recâştige drepturile, să ştie cine sunt OAMENII care muncesc şi depun eforturi pentru oameni, o spun din tot sufletul.
    De pildă tinerii şi vecinii mei care cunosc că printre altele scriu pe bloguri, urmare a discuţiilor cu ei, le-am dat şi linkuri, citesc acum cu interes şi se informează, nu manipulez, i-am ajutat să se descurce pe net, ştii ce-mi zic mai nou : ” Nico, n-am ştiut şi asta …. mamă ce minciuni scriu ziarele … ”, pentru că din păcate oamenii nu au bani să-şi cumpere mai multe ziare, să citească mai multe păreri, opinii, să se informeze. Eu una mă bucur când trec pe aleee şi aud căte un vecin ” mi-a zis fiumiu că a citit pe net … ”, noi bloggerii şi acest lucru trebuie să-l facem, să îndrumăm, să informăm, să atragem câţi mai mulţi cititori.
    Mulţumesc , Corina, o seară frumoasă şi ţie .
    Sibilla

  4. Stimata doamna Cretu,
    Da este o initiativa, un gest politic. Cred insa ca pina la urma rezolvarea este tot la noi. Am memorat faptul ca de-a lungul anilor s-au alocat sume de bani pentru minerit, atit pentru salarizare cit si pentru imbunatatirea conditiilor de munca. Accidentul, daca nu are la baza o incalcare a normelor de protectia muncii, ne face sa ne intrebam ce s-a intimplat cu banii alocati. Cunosc gluma la care v-ati referit, este una dintre legile lui Murphy, totusi istoria recenta arata ca totusi comisiile noastre parlamentare au facut treaba buna, doar ca le-au fost ignorate munca si concluziile. Zona a facut parte si din zonele cu regim special de zona defavorizata: se pare ca nu este singura zona din tara in care facilitatile primite nu au reusit sa schimbe ori macar sa imbunatateasca situatia; acest lucru da si el de gindit si ne arata ca nu este suficient sa acorzi niste facilitati pentru ca lucrurile sa ia turnuri favorabile de la sine; rezultatul probeaza si pe cei (inclusiv pe mine) care critica actualul guvern sustinind ca avem de-a face cu o falsa dezvoltare, construita ca un castel din carti de joc pe credite care de fapt indatoreaza generatiile viitoare, in lipsa utilizarii lor altfel decit in speculatiuni. Aflu acum de la dumneavoastra ca au fost primiti si bani de la UE, tot fara rezultat. Aceasta inseamna ca acordarea banilor si a facilitatilor nu este suficienta, ca o serie de zone de acest tip din tara vor trebui sa beneficieze de comisii speciale de supraveghere economica, care sa urmareasca modul in care sunt cheltuiti banii Romaniei si ai UE in aceste zone si modul in care sunt fructificate facilitatile oferite, astfel incit intr-adevar sa se realizeze o dezvoltare alternativa de productie si servicii in Valea Jiului si in zone de acelasi fel. In urma acestui accident trebuie sa se deruleze o ancheta detaliata, care sa scoata la lumina nu doar cauza accidentului ci si cauzele si circumstantele care l-au favorizat, cel putin eu unul am o banuiala destul de puternica cum la acest accident a fost generat nu doar de o cauza anume, ci si pe un fond de suficienta si neglijente; nu exclud nici o responsabilitate morala a sindicatelor de acolo. In opinia mea, Comisia Europeana poate face doua lucruri utile: o atentionare a guvernului Romaniei ca situatia locala se afla in atentia UE si directionarea ori redirectionarea cu mai multa precizie a unor fonduri europene, poate chiar o oarecare suplimentare a lor. In concluzie, gestul dumneavoastra mi se pare unul de remarcat.

  5. Instalatorul,

    Cu tot respectul nu este un gest politic, este un gest uman. Corina demonstreaza clar asta. Daca citesti cu atentie, ea practic cere sprijinul Comisiei atata timp cat autoritatile romane prezinta dezinteres si atrage atentia ca TOATE guvernele de dupa ’90 nu au facut suficient pentru ca astfel de lucruri sa nu se intample. Acum putem vedea limpede ca daca ar fi intr-o pozitie de decizie Corina chiar ar face ceva pentru rezolvarea multor probleme cu care ne confruntam.

    Corina,

    Este cea mai decenta si eficienta reactie pe care ai fi putut-o avea. Asta inseamna sa faci. Acum, putem vedea limpede ca daca ar fi intr-o pozitie de decizie Corina chiar ar face ceva pentru rezolvarea multor probleme cu care ne confruntam.

  6. Victor: dumneavoastra aveti dreptate, insa nici eu nu am gresit, deoarece se afla in zona politica si, doreste ori nu doreste, tot ceea ce face public sunt si gesturi politice. Chiar daca doreste, in actiunile sale publice nu se poate degaja total de politic. Va accept completarea si va multumesc.

  7. in toata europa programele de conversie au esuat. nu intamplator zonele miniere din trecut au devenit zonele cu cel mai mare somaj din prezent. exceptie poate face ruhrul dar si acolo e cu dus si intors…

    cred ca mai corect ar fi fost pusa problema in mod global, fara atac politic. si anume : este dispusa ue sa investeasca in implementarea industriei de transformare a carbunelui in combustibili lichizi? in sensul ca tehnologia exista deja dar este foarte poluanta. daca ue ar accepta impozit 0 pentru foarte scumpele utilaje de depoluare sau chiar sa utilizeze prime ecologice pentru implementarea unor noi industrii.

    dar aici va veti lovi probabili de ecologisti si mai ales de curentele socialist-ecologiste, vizibil desprinse de realitate in multe situatii.

  8. Multumesc tuturor pentru aprecieri, si mai ales lui Victor, care e foarte critic de obicei. 🙂
    Eu, sincera sa fiu, nu ma astept ca in cadrul Comisiei Europene sa gasim, asa cum spune Instalatorul, sprijin pentru investitii masive, mai ales acum – cand practic toate investitiile se reduc drastic. Daca Guvernul ar fi fost mai activ, daca Comisarul nostru s-ar implica mai mult – chiar daca e vorba de un subiect care nu intra in aria sa de activitate – daca am fi mai vocali, in general, poate ca si demersurile noastre ar fi avut mai multa trecere.
    Va doresc o zi frumoasa tuturor!

  9. Doamna Cretu, nu scriam de investitii masive; ma gindesc la faptul ca CE ar putea cere Romaniei o redistribuire interna a partii noastre de fonduri europene, ori, daca va fi o suplimentare va fi una oarecare, adica dupa posibilitatile lor. Comisarul nostru e cu xeroxurile in 32 de limbi, daca n-am stiut sa ne luptam pentru altceva. Cu respect.

  10. Cata durere este in Valea Jiului nu sunt cuvinte pt a exprima…acei ortaci au coborat acum in pamant pentru totdeauna,rudele ii plang si nutresc speranta ca va fi mai bine insa cei care nu vor intelege si care ii vor ura o viata ,poate,pe cei care nu au facut nimik ca aici sa fie mai bine sunt copiii ramasi orfani.Lacrima din ochii acelor copii ar trebui sa ii doara pe cei ce ne conduc,sa ii impinga sa faca ceva pentru ca, macar acum ,sangele care a udat huila sa reuseasca sa schimbe numele acestei zone din Valea plangerii in Valea Jiului.
    Sper sa reusesc sa duc la capat proiectul,tocmai ca copiii din tara asta sa aiba posibilitatea sa spuna celor din Guvern doleantele lor.O sa fac tot ce pot ca sa reusesc.Si as vrea sa spun in acest moment celor care ne conduc doar un singur lucru:Face-ti in asa fel incat sa ni se intoarca tatii acasa de la munca in fiecare zi!
    Cu respect,Loredana

  11. Instalatorul,

    Multumesc pentru raspuns. Uneori mai avem nevoie si de politicieni cu suflet.

    Corina, am citit despre modul in care ati organizat intalnirea bloggerilor (tu si asistentii tai) si chiar am fost impresionat. Probabil ca putini isi dau seama ce eforturi stau in spatele unei organizari de tipul asta. Ce-i drept,foarte clar am aflat doar de pe blogul Sibillei despre modul in care ati organizat totul, altminteri nu intelegi nimic.:))

  12. Va multumesc tuturor pentru vorbele frumoase pe care mi le-ati adresat. Incerc doar sa-mi fac datoria, atat de reprezentant in Parlamentul European al romanilor, cat mai ales de om. Sper ca demersul meu va avea ecou la nivelul Comisiei Europene, pentru a se apleca asupra situatiei din Valea Jiului. Daca nu, voi cauta si alte modalitati de a exercita presiuni asupra autoritatilor nationale si a institutiilor europene sa se implice. Nu cred ca putem ramane pasivi si sa asteptam, dupa un car de vorbe rasturnate pe ecrane cu prilejul electoral, sa se produca o alta tragedie. Am fi vinovati moral cu totii pana la urma.

    Sibilla,
    Mi s-a parut atat de nedrept si de fortat modul in care unii au comentat prezenta d-lui Presedinte Iliescu in preziua tragediei la Petrila. Am inteles ca doi dintre participantii la acea intalnire s-au numarat printre victime… Presedintele Iliescu a dovedit inca o data ce fel de om politic este: s-a interesat de necazurile minerilor nu sub impactul emotional al tragediei, spre deosebire de altii care au alergat in Valea Jiului sa culeaga roadele electorale ale accidentului, dupa ce n-au calcat in acea zona poate niciodata in viata lor. Preocuparea sincera si dezinteresata pentru soarta oamenilor face diferenta intre politicieni si cred ca romanii stiu sa observe acest lucru.

    Instalatorul,
    Asa e, solutia e tot in curtea noastra pana la urma. Noroc ca indiferentei cu care ne-am obisnuit ii putem contrapune trasul de maneca de la Bruxelles. Astept si eu inclusiv acelasi doua pozitii ale Comisiei: atentionarea Guvernului nostru si precizie mai mare in directionarea fondurilor europene. Nu cred ca e posibil ceea ce sugerati in legatura cu redistribuirea interna a fondurilor europene.

    Toader,
    Eu am incercat sa atrag atentia Comisiei cu privire la o problema concreta. Sigur ca sunt de dorit strategii mult mai ample, dar numai dezbaterea lor ar lua timp, fie si numai pentru a ne pune de acord cu punctul de vedere ecologist, dupa cum ati si remarcat. Deci pana la implementarea lor ar mai trece mult timp. Timpul in Valea Jiului inseamna, din pacate, si riscul pierderii de vieti omenesti. Aici e vorba de o situatie care are nevoie in primul rand de solutii punctuale si urgente.

    Loredana,
    M-a emotionat foarte tare apelul tau: „Faceti in asa fel incat sa ni se intoarca tatii acasa de la munca in fiecare zi!” Mai mult de atat nu e de spus. Cat suntem de oameni si de responsabili ca politicieni o dovedeste ce incercam sa facem pentru ca tatii sa-si revada sanatosi copiii la capatul unei zile de munca.

    Victor,
    Multumesc pentru aprecieri, ne-am straduit sa iasa totul bine si ma bucur ca ecourile sunt pozitive. Mai ales ca stiu ca bloggerii, chiar si cei prieteni, sunt firi critice prin definitie. Si e foarte bine ca sunt asa.

    Va urez tuturor o seara frumoasa!

  13. Corina,

    Se pare ca pentru escrocii din presa minerii sunt inca considerati masa de manevra. Fac reportaje a la OTV toata ziua, le plang de mila, de parca acum au descoperit ca exista… Inca imi amintesc cand tot presa era cea care infiera minierii facand din ei balaurii societatii romanesti. Acelasi lucru si in cazul unor politicieni. Presedintele Iliescu un om realmente apropiat de cei cu probleme a fost acuzat in trecut ca i-a folosit pe mineri ca masa de manevra atunci cand unii dintre acestia nemaisuportand atacurile dezaxatilor asupra statului au avut initiativa de a veni sa sprijine autoritatile invinse de bandele dreptei. Mai mult, a fost acuzat pentru ca le purta de grija. Sa ne amintim cum urlau toti sa inchidem minele sa importam carbunele etc. etc. Acum se vede limpede cine incearca sa se foloseasca de mineri.

    Este dezgustator ca unul precum Vantu, un tepar ordinar sa faca reportaje emotionale cu minerii la postul pe care il patroneaza.

  14. Corina!
    Atentionarea Comisiei europene cu privire la situatia mineritului si minerilor din tara noastra este un demers care cu siguranta va sensibiliza membrii acestui organism,dar eu as pleca de la o premiza ce mi se pare ca a fost utata sau voit utata.
    In prima parte a anilor 90,atunci cand viata socio-politica a tarii era tulbure,intr-un moment de cumpana minerii din Valea Jiului chemati sau nu,au sosit cu miile in capitala sa contribuie la restabilirea ordinei de stat si drept in capitala.Atunci eram in pragul unei catastrofe umane,cand elemente necunoscute noua au dorit destabilizarea tarii.Piata Universitatii a fost un pretext si fara o vina majora a celor mai multi,s-au trezit raspunzatori de multe lucruri ce inca nu puteau fi(si nici astazi nu sunt)elucidate.Minerii au fost cei care au restabilit linistea in capitala cu pretul pierderii demnitatii lor,demnitate castigata prin munca de sclav,solidaritatea de breasla,curaj in fata mortii,etc.
    Incepand cu acele evenimente soarta mineritului in Romania a fost pecetluita.Constatandu-se forta acestei categorii sociale si venalitatea unoe lideri de sindicat prin politica pasilor marunti si in numele restructurarii mineritului in tara noastra,zonele miniere au intrat intr-un con de umbra si orizontul imediat si de asteptare al minierilor,intr-un trai omenesc a scazut pana a pierde,Conditiile minierilor nu s-au schimbai ci din contra s-au asprit prin lipsa mijlocelor de retehnologizare,a echipamentelor si toate aceste pe seama imbogatirii conducatorilor administrativi si sindicali.Acesta politica de pauperizare crunta a minerilor s-a ingemanat si cu o politica de intimidare permanenta si de distrugere a personalitatii de casta a acestora.Din oameni curajosi au devenit tacuti mestecandu-si mandria,durearea,neputinta si saracia cu praful de carbune ce-l inghiteau din ce in ce mai mult.Aceasta frica indusa nu de ieri ,nici de azi ci de dupa mineriade au facut ca minerilor sa le fie frica de pierderea locului de munca si ca urmare a lipsei painii zilnice pe masa copiilor si asa saraci.Am privit Petrila si am vazut un oras istovit,demoralizat si indoliat.Se pare ca doliul in asezarile miniere ,atatea cate au mai ramas,este culoarea aproape permanenta a drapelelor in berna ce flutura pe Gura Minei.Si culmea,toate se intampla acum cand criza bate puternic la usa.Nu rareori mi-am pus intrebarea”Cunoaste oare cineva,din randul guvernantilor,framantarile din sufletul familiilor de mineri?” Raspunsul pare a fi foarte scurt;NU!S-a uitat oare onor reprezentantii nostri politici in ochii copiilor de mineri sa le citeasca tristetea?Si raspunsul este acelasi;Nu!Cati mineri au fost in tara pana in 89 si cati mineri au mai ramas?Putini si acestia si mai saraci si mai umiliti si cu frica mortii plutind asupra lor in abataje.Au de ales?Nu.Daca as fi un ziarist consacrat as intitula un articol cam asa: „Nimic pentru mineri”.Cu respect si durereIonBorgo.

  15. P.S.Corina stiu ca noi doi gandim oarecum la fel si de aceea mi-am permis uneori sa-mi exprim durerile fata de o categorie sociala, cum bine spui ,”fie ignorata,fie batjocorita”.Cu drag,IonBorgo.

  16. Multumesc in numele tuturor copiilor din Valea Jiului pt tot ceea ce incercati sa faceti doamna Corina .Sper ca situatia in Valea Jiului sa se schimbe caci,asa cum spunea si Presedintele Traian Basescu:,,minerii sunt oameni puternici”si cred ca merita respectati si apreciati pt ceea ce fac.
    Cu respect,Loredana

  17. @loredana, sa ne traiasca cel mai iubit fiu al poporului portocaliu, brav aparator al minerilor (ca doar si ei voteaza), toarashu’ Basescu! No, in afara de ce-a zis despre mineri, a facut ceva pentru ei de cind si-a pus cirma la Cotroceni? Hai ca m-ai amuzat. M-ai teleportat in timp pe vremea cind dadeam citate din nea Nicu la socialism stiintific 🙂 Si ala tot asa, vorba multa saracia omului. La propriu!

  18. M-a afectat foarte mult tragedia din Petrila si am vazut ca multi romani au fost si sunt alaturi de mineri.
    Sunt si eu din judetul Hunedoara si stiu cum e sa traiesti intro zono monoindustriala unde nu prea ai alternative.
    Ma bucur ca omul Corina Cretu a scris aceasta Scrisoare catre Comisia Europeana,poate ca si ei vor gasi solutii care sa ajute la imbunatatirea conditiilor de munca.
    Din pacate,in Romania se intampla multe accidente de munca,nu numai in minerit ci si in constructii pentru ca din dorinta de a castiga cat mai mult,patronii fac economii si nu asigura conditiile de lucru in siguranta.Anul trecut am auzit de un caz cand unui muncitor de pe un santier i-au degerat picioarele.
    Mi-as dori ca oamenii sa aiba curaj si sa spuna cand nu le sunt respectate drepturile.
    Felicitari !

  19. Pingback: Condoleante familiilor minerilor morti in accidentul din mina Petrila « my heart to your heart

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s