Gaza si gazele domina sesiunea europarlamentara

Agenda primei saptamani plenare din acest an a Parlamentului European, reunit la Strasbourg, este dominata de cele doua subiecte majore ale momentului: situatia din Gaza si criza gazelor.

 

Inca din debutul sesiunii, astazi, presedintele Parlamentului, Hans-Gert Pottering a tinut sa faca o declaratie cu privire la conflictul din Fasia Gaza, solicitand incetarea imediata a violentelor de catre ambele parti. Presedintele forului european a subliniat responsabilitatea Hamas, care a incalcat armistitiul existent din iunie anul trecut, dar a avertizat si asupra reactiei disproportionate a Israelului. 

Conflictul din Gaza si implicatiile sale umanitare vor fi discutate, maine, intr-o reuniune comuna, de catre comisia de Politica Externa si cea de Dezvoltare, a carei membra sunt. Miercuri, subiectul va fi dezbatut in plen si se doreste aprobarea unei rezolutii a Parlamentului European. Sper ca divergentele existente in interiorul fiecarui grup parlamentar si, la randul lor, intre acestea sa fie depasite si sa putem ajunge la consensul necesar formularii unei pozitii comune si clare cu privire la acest conflict care a ucis aproape o mie de oameni, dintre care sute de copii, si a declansat un dezastru umanitar in Gaza. O luare de pozitie a forului legislativ continental ar stimula implicarea Uniunii Europene in gasirea unei solutii pentru incetarea actiunilor armate si crearea conditiilor acordarii unui ajutor umanitar masiv.

 

Sper ca si presedintia ceha a UE, ale carei prioritati vor fi prezentate, miercuri, plenului Parlamentului de catre premierul Mirek Topolanek, va reusi sa se mobilizeze mai mult si sa isi ia rolul in serios. Pana acum, presedintele francez Sarkozy a fost singurul reprezentant european care s-a implicat energic in identificarea unei variante de incetare a focului, propunand, in urma dialogului avut cu seful statului egiptean Hosni Mubarak, un armistitiu si trimiterea unei misiuni internationale care sa vegheze la instaurarea pacii in Gaza.

 

Criza ruso-ucraineana care a dus la oprirea furnizarii de gaz catre tarile Uniunii Europene si implicatiile sale asupra sigurantei energetice a UE vor fi luate in discutie, tot miercuri, prilej cu care intentionez sa imi exprim punctul de vedere pe aceasta tema. Asadar, voi reveni cu detalii.

 

Dintre celelalte puncte aflate pe ordinea de zi a Parlamentului European in aceste zile mai retin: noua politica in domeniul pesticidelor, pasapoarte biometrice mai sigure, achizitiile publice in domeniile apararii si securitatii, accesul la documentele institutiilor europene, a zecea aniversare a monedei euro, situatia drepturilor omului in UE, situatia din Cornul Africii si strategia UE fata de Belarus.

Anunțuri

12 gânduri despre “Gaza si gazele domina sesiunea europarlamentara

  1. Ar fi foarte interesant daca s-ar reusi ca UE sa aiba o politica energetica comuna. Cred insa ca acest lucru se poate discuta in acest moment doar la capitolul vise.

  2. eu stiu ce sa zic. chiar daca cehii ar fi interesati de asumarea presedintiei ue trebuie sa recunoastem ca germania, franta, marea britanie si italia nu au tinut si nu vor tine cont de parerea statelor mai mici fie ele si in varful ce sau pe sau ue. politica externa a ue e decisa numai si numai de cei patru. atunci cand acestia sunt in acord sau unul din ei detine presedintia ue. cand au frictiuni si niciunul din ei nu detine presedintia atunci nu exista pozitie a ue chiar daca tari importante ca spania sau polonia detin formal presedintia.

    poate ar fi bine ca doar aceste 4 tari sa detina prin rotatie presedintia uniunii. macar stim o treaba.

  3. Insistenta partii romane, probabil presati de americani, ca Romania sa fie afiliata doar proiectului Nabucco – care ar fi trebuit sa sunteze interesele Rusiei – s-a dovedit a fi o foarte proasta mutare pe tabla de sah a geopoliticii energetice. Pe de o parte pentru ca Rusia a dat sah mat proiectului, prin acordul cu Turkmenistan, prin care aceasta tara se declara de acord sa isi vinda gazele doar Rusiei. Pe de alta, pentru ca nici UE, nici SUA nu ne poate furniza gaze, desi noi ne-am „disponibilizat” sa latram la Rusia in lesa Unchiului Sam. Cit de greu ar fi fost ca Romania sa fi adoptat o pozitie pragmatica, ca si Germania, care colaboreaza cu fostul sau „dusman” istoric in domeniul energetic? Cit ne costa latratul yancheu al lui Basescu? La prima vedere: mistoul lui Putin si pretul la gaz, asta daca vine ceva pe teava. Cineva imi spunea: „nu intelegi ca Basescu a fost cumparat de americani?” Sau poate noi ne-am vindut prea ieftin? In orice caz, trebuie sa distingem intre politica fostei administratii Bush fata de Romania si Rusia si ce va fi sub Barack Obama.

    Apropo de Gaza, mi s-a parut interesant ca in Romania nu au avut loc manifestari de strada in favoarea unei parti sau a celeilalte, asa cum s-a intimplat in capitalele europene, inclusiv la Budapesta si la Viena.

  4. La cati pseudopoliticieni romani avem, dumneavoastra sunteti insula de profesionalism, eficienta si seriozitate in marea maree neagra a politicii romanesti. Sa o tineti tot asa si sa nu coboriti niciodata standardul la care ati ajuns.

  5. SRECNA NOVA GODINA !
    La 3 ani de la Tragedia de la Mina Anina, cuvinte rostite atunci … triste, adevărate :
    “Ca sa exploatezi in conditii de siguranta, trebuie sa faci investitii. Acest principiu este pe ultimul loc pentru autoritatile romane. Pe ele nu le arde decit atunci cind se intimpla un accident sau o criza a gazului de genul celei dintre Rusia si Ucraina, cind isi dau seama ca si carbunele, si huila sint importante”, spune Ion Popescu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale “Meridian”.
    http://sfinx777.wordpress.com/2009/01/14/va-mai-amintiti-de-tragedia-de-la-anina-domnule-basescu/
    Sibilla

  6. Avem si noi resurse,oare de ce ne milogim de altii?Printre calitatile romanului se numara si cea de a sti sa nu-si plece capul…sau ma insel?
    Bravo Sibila pt comentariu.

  7. Mai intai as vrea sa-mi exprim surprinderea fata de unele articole aparute azi in presa rusa, potrivit carora Rusia si-a asigurat suportul Italiei si al Romaniei in criza gazelor, urmand sa-si faca noi aliati dupa vizitele de azi ale premierilor bulgar si slovac la Moscova. Aceasta afirmatie trebuie privita in contextul comunicatului guvernului rus, potrivit caruia, in urma dialogului telefonic de ieri dintre presedintele Basescu si premierul Putin, Romania impartaseste punctul de vedere al Moscovei ca Ucraina e responsabila pentru blocarea tranzitului de gaz rusesc spre Europa. Vad acum reactia adjunctului ministrului de externe ucrainean care anunta ca tara sa a cerut Romaniei sa respinga oficial afirmatiile difuzate de Moscova cu privire la continutul discutiilor Putin-Basescu si la convergenta de idei privind vinovatia Kievului.
    Iata-ne, asadar, prinsi intr-un razboi mediatic. Administratia Prezidentiala poarta aici principala raspundere, in opinia mea. Declaratia de aseara a purtatorului de cuvant Valeriu Turcan a fost sumara si evaziva, iar dupa anuntul Guvernului rus, dupa articolele din presa moscovita de azi si dupa reactia Ucrainei nu avem un punct de vedere oficial, prompt si clar de la Cotroceni in aceasta privinta.
    In al doilea rand, trebuie sa remarc ca, dupa tergiversarile sub diferite pretexte ale celor doua parti, rusa si ucraineana, nici una din ele nu e interesata sa reia cat mai repede livrarile spre UE, in incercarea de a obtine avantaje cat mai mari atat in disputa bilaterala, cat si in raport cu Uniunea Europeana.
    In ceea ce priveste interesul Romaniei, sunt de acord cu parerea Diasporeanului: trebuia si trebuie sa fim mai pragmatici in relatia cu Rusia. Pe primul plan trebuie pus interesul nostru propriu, pe care, din pacate, nu pot decat sa-l afecteze iesirile agresive ale presedintelui Basescu, urmate de pozitia ambigua de acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s