Interceptarile si viata privata

Curtea Europeana de Justitie a respins azi contestatia Irlandei privind retinerea datelor. In acest context, se impune modificarea Legii romanesti nr. 298/2008, in vederea instituirii unor mecanisme de control care sa preintampine eventualele abuzuri impotriva vietii private a cetatenilor.

 Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg a respins contestatia Irlandei, care a atacat baza juridica a Directivei Comisiei Europene nr. 2006/24. Curtea a decis ca directiva a fost corect adoptata din acest punct de vedere, fara a se pronunta asupra aspectelor legate de respectarea drepturilor omului, care nu au facut obiectul acestei cauze. Intrucat directiva nu mai poate fi contestata, ca urmare a expirarii termenului, tarile membre ale Uniunii Europene au obligatia de a aplica cel tarziu de la 15 martie 2009 prevederile sale.

 Din Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii – legea care transpune directiva in legislatia romaneasca – lipsesc prevederile care sa  instituie mecanismele de control necesare pentru a preintampina eventualele abuzuri impotriva dreptului la intimitate al cetatenilor. Pentru respectarea drepturilor prevazute de articolele 26 si 28 din Constitutie, privind viata intima, familiala si privata si inviolabilitatea corespondentei, consider ca trebuie revazut continutul legii, pentru a exista garantia ca nu se va recurge la inregistrari abuzive. Temerile cetatenilor sunt reale si firesti, cu atat mai mult cu cat inca e vie amintirea perioadei comuniste. In plus, asistam periodic la reproducerea in presa a inregistrarilor unor discutii particulare ale persoanelor publice – un fapt inadmisibil pentru un stat de drept.

 Problema interceptarilor nu este doar una romaneasca, constitutionalitatea directivei fiind contestata in mai multe tari din UE. In Cehia, a fost adoptata, saptamana trecuta, o masura pentru a preveni abuzurile, dar aceasta a provocat protestele jurnalistilor. Potrivit unui amendament la Codul Penal, presa ceha nu mai are dreptul de a publica inregistrarile telefonice facute de politie, sanctiunea pentru incalcarea acestei interdictii fiind amenda sau inchisoarea intre 1 si 5 ani. Organizatiile ziaristilor critica aceasta restrictie pe motiv ca afecteaza eficienta jurnalismului de investigatie. Nu spun ca o astfel de masura este neaparat cea mai potrivita, dar nici nu e normal sa citim in ziare ce au vorbit la telefon doi lideri politici cu o zi inainte, intr-o convorbire privata.

Ramane ca reprezentantii clasei politice romanesti sa gaseasca cele mai bune cai de amendare a legii in sensul prevenirii abuzurilor si aplicarii Directivei asa cum a fost ea conceputa, strict in scopul combaterii terorismului si a crimei organizate.

Mi-a facut placere sa intervin pe marginea acestui subiect la emisiunea din aceasta seara a lui Victor Ciutacu de la Antena 2 – caruia ii multumesc pentru invitatie – ca si in cadrul emisiunii „Editia de marti” a Televiziunii Romane. 

Anunțuri

22 de gânduri despre “Interceptarile si viata privata

  1. http://exasperat.wordpress.com/

    Stiu ca e oarecum offtopic, dar cum vi se pare ca ni se pare noua (formula nu e intamplatoare) ca un politician sa ne spuna cum ca a venit vremea sa impartim durerile. Cat de revoltator poate fi un astfel de apel pt cei care n-au stiut niciodata ce e aia masina de serviciu, secretara si salariu european?

  2. Imi pare rau, Exasperat.. Sunt, cum ai scris tu, oameni care cred ca totul li se cuvine si astfel de declaratii nu fac decat sa dezamageasca si sa exaspereze lumea care este din ce in ce mai amarata.

  3. Eu nu încerc deloc să devin patetic. Dar astfel de fraze îţi ridică adrenalina la maximum şi te fac să te ridici în mijlocul conferinţei de presă şi să-i dai respectivului un microfon în cap.
    Eu înţelesesem de la „seniori” că în politică nu trebuie să te mai mire nimic, dar de revoltat am voie.

    Mulţumesc frumos pentru mesajul de pe blog.

    Petruţ

  4. Felicitari pentru pozitie.

    Modul in care sunt obtinute si folosite informatiile de catre diverse institutii si persoane e un subiect important. Cazul Saftoiu ne-a reamintit ca exista posibilitatea ca Presedintele tarii sa monitorizeze discutiile altor politicieni, deci sa se foloseasca de institutiile statului in interes politic sau personal. Din pacate, cazul a rasuflat, probabil din cauza presiunilor imense din interiorul sistemului. Oare nu era normal sa existe un sistem de investigatie si control independent in acest caz, de exemplu o comisie independenta condusa de un reprezentant impartial al justitiei, asa cum se face in SUA de exemplu? Fara o concluzie impartiala, ramine ceata indoielii ca in Romania democratia functioneaza normal.

    A mai existat la un moment dat o informatie in presa ca blogurile sunt monitorizate de Presedintie si ca exista si o lista cu bloguri care il critica. Stiu ca la nivelul institutiei prezidentiale exista angajati care se ocupa cu revista presei si care „iau pulsul” opiniei publice. Asta e normal. Insa pare anormal sa ai o lista separata cu medii de informare critice la adresa Presedintelui. Si sa afirmi ca o ai. Asta suna a intimidare a presei.

  5. Corina, ma bucur sa aflu ca esti conectata la implicatiile acestei legi privind retinerea datelor si ca iei act in mod direct fata de minusurile si posibilul ei caracter abuziv.
    Iti doresc sa ai sanatate, forta de a merge inainte, iar zilele ce vin sa fie senine, eficiente si cu multa lumina!

  6. Din ce spuneti eu inteleg urmatoarele: mi se pare interesant de subliniat ca pana acum presa ceha AVEA dreptul de a publica inregistrarile facute de politie.
    Oare presa noastra are si ea? Daca da, unde scrie, sa stim si noi? Daca nu, de ce publica?
    Oare politia ceha facea licitatii pentru a scoate cat mai multi bani, in functie de protagonisti, ca sa se autofinanteze?
    Ma gandesc ca daca o inregistrare se publica, inseamna ca legislatia privind datele si informatiile cu caracter personal si altele asemenea e degeaba (nu ca ar exista dovezi ca n-ar fi degeaba).
    Indiferent daca respectivii sunt sau nu „inregistrati” ca parte a unei investigatii, problema e de ce nu se aplica legile care sa sanctioneze publicarea fara autorizare a acestor informatii.

  7. @Diasporean: Multumesc. E buna propunerea cu acea comisie independenta de control condusa de un reprezentant al justitiei, dar multi ar putea sari spunand ca nu exista garantii ca justitia e independenta. Excesul de politizare dauneaza grav increderii cetateanului in sistem. E un aspect la care ar trebui sa fim mai atenti. Cat despre monitorizarea vocilor critice, ea tradeaza o mentalitate nedemocratica, pe care unii o mai au din pacate. E grav, la 20 de ani de la Revolutie…

    @Pescarusul argintiu: Sper ca esti bine. Iti admir blogul, dar imi cer scuze ca nu prea mai reusesc sa scriu. Iti multumesc frumos si iti doresc si tie numai bine si multe bucurii!

  8. Mi se pare comentariul Corinei Cretu deosebit de important pentru a trage cateva concluzii in legatura cu pericolele la adresa democratiei in Romania. O democratie subreda, instabila si extrem de vulnerabila.
    Faptul ca o data la 4 ani au loc alegeri generale (parlamentare sau pentru administratia locala) ne-au creat un sentiment de suficienta in raport cu nevoia consolidarii democratiei. Se schimba prin alegeri libere, o data la 4 ani, puterea politica? Este democratie in Romanie!
    Fals, fals, fals! Realitatea a dovedit atceva. Intr-o tara cu o democratie consolidata in plan politic si civic orice presedinte, prim-ministru sau orice alt inalt demnitar incerca sa se abata de la reguli, incalcand Legea fundamentala este rejectat de sistem. Intr-o tara in care simpla vanturare pe la putere a unui presedinte pune in discutie principiile de baza ale statului de drept – independenta justitiei, dreptul la viata privata, separatia puterilor – nu se poate vorbi despre o democratie profunda, solida.
    Romania este cea mai reprezentativa tara a Uniunii Europene din punctul de vedere a involutiei democratiei.
    Lipsa controlului civil asupra serviciilor de informatii, devenite adevarate “servicii secrete”, constituie, alaturi de politizarea justitiei, principalele instrumente prin care se disimuleaza deficitul de democratie in Romania. Citind comentariul Corinei Cretu cred ca trebuie impuse urgent masuri de introducere a unui control civil real si riguros asupra serviciilor de informatii prin cateva masuri simple ca de exemplu:
    – transformarea comisiilor parlamentare de control a serviciilor de informatii in comisii paritare si nu proportionale;
    – presedintii comisiilor parlamentare de control sa fie desemnati din partea partidelor din opozitie;
    – directorii serviciilor de informatii sa fie propusi de catre comisiile de control si aprobati de parlament.

    In ceea ce priveste activitatea din PE, eu consider ca si Corina Cretu si alti cativa parlamentari europeni, – pe unii deja i-am mentionat in comentariile mele – aduc imaginea si demnitatea Romaniei la locul pe care il merita. Pentru tine, Corina, am o pretuire deosebita. Problema care ma preocupa, chiar dureros pot spune, este ca lipsa voastra aici se simte foarte tare. Ma opresc aici! Cineva ar putea spune, pe buna dreptate, ca nu e treaba mea.

  9. Multumesc mult, domnule Serban. Sunt onorata si miscata de aprecierea si pretuirea pe care le simt din partea dvs. Sunt foarte interesante propunerile lansate si pe blog, dar nu cred ca punerea lor in aplicare e posibila in actuala conjunctura. O seara frumoasa si multumiri din nou.

  10. (Off topic)

    DEMONTAREA “DUBLEI” STIRI HOTNEWS (si “autorul”!!!)

    Miercuri 11 februarie 2009, Agentia Hotnews a publicat, LA ACEEASI ORA (pe acelasi flux, mai exact- ora 12,55) doua stiri contradictorii (a doua, botezata “rectificare”), despre acelasi subiect.
    Le citez:

    “Miercuri, 11 februarie 2009, 12:55 Actualitate | Politic
    Deputatii minoritatilor s-au intalnit miercuri dimineata (11 februarie 2009, n.A.) cu presedintele Traian Basescu. Conform surselor Hotnews.ro, seful statului i-a invitat la Cotroceni pe reprezentantii minoritatilor pentru a le reprosa votul data in Comisia Juridica impotriva urmaririi penale a lui Adrian Nastase. Reamintim ca deputatul care reprezinta minoritatea italiana, Mircea Grosaru, a votat in comisia juridica pentru neinceperea urmaririi penale a lui Adrian Nastase in dosarele Tamara si Zambaccian 2.”

    “Rectificare: Intilnire Basescu – reprezentantii minoritatilor la Cotroceni
    de R.H. HotNews.ro
    Miercuri, 11 februarie 2009, 12:55 Actualitate | Politic (N.B. la aceeasi ora?)
    Rectificare: La intilnirea de miercuri dimineata dintre deputatii minoritatilor nationale si presedintele Traian Basescu nu s-a luat in discutie votul dat in Parlament pentru neinceperea urmaririi penale a lui Adrian Nastase, asa cum declarasera anterior surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
    Intilnirea a avut loc la initiativa grupului minoritatilor nationale, care au facut o cerere oficiala la Administratia Prezidentiala, dupa cum a precizat pentru HotNews.ro deputatul Varujan Pambuccian.”

    Problema este mult mai serioasa decat pare la prima vedere. Nu e vorba pur si simplu despe “surse mincinoase” (indiferent de nuanta implicata aici) ci de parte a unei dezinformari (subliniez, dezinformare, nu doar “misinformation”- folosesc cuvantul din limba engleza tocmai pentru a sublinia diferenta pe care Occidentul, de exemplu, nu a cunoscut-o multa vreme- nu exista nici in dictionare- pana in anii ‘80, confundand “dezinformarea” cu “gresita informare”, intentionata sau nu).
    Mai clar, “sursele mincinoase” actioneaza cu scopul precis de a mistifica realitatea si a o prezenta, pe cea deformata, ca fiind autentica.

    In cazul de fata, s-a actionat dezarticulat, ceea ce denota disperare.
    La aceeasi ora au fost lansate doua stiri care se contraziceau, despre aceeasi situatie. Adevarul pe care s-a construit totul a fost intalnirea de la Cotroceni (intre Basescu si reprezentantii minoritatilor) si ora la care s-a desfasurat.
    Scopul pentru care a fost data “rectificarea” (practic, stirea contradictorie fata de prima aparuta- succesiunea avand importanta ei majora) si faptul ca a fost data LA ACEEASI ORA cu stirea initiala este clar: teama agentiei de a nu fi actionata in judecata de catre cei implicati in “discutii” (Presedintie si grupul minoritatilor) situatie in care ar fi aparut chiar o problema nu numai de credibilitate pentru Hotnews.

    Faptul ca intentia a fost de a se acredita ideea (falsa, din punctul meu de vedere- voi explica de ce afirm asta) ca la Cotroceni s-ar fi discutat despre votul din Comisia juridica a Camerei Deputatilor transpare clar din aceea ca stirea respectiva este prima transmisa (se stie ca prima informatie se retine, iar dezmintirea- in cazul de fata botezata “rectificare”- nu face altceva decat sa o intareasca; este, de multe ori, efectul psihologic pervers al dezmintirii – valabil in cazul de fata).
    Disperarea (denotata de modul dezarticulat de actiune) indica, fara dubiu, faptul ca pentru “SURSA” (nu e doar sursa- e chiar o persoana de referinta pentru Hotnews, vom vedea, ulterior, cine ar putea fi; daca nu ar fi asa, inseamna ca redactorul- sau, dupa caz, redactorul sef- a asumat un imens risc, situatie care imi pare extremissim de putin probabila) este esentiala lansarea stirii ca Basescu ar fi dat, indirect, ordinul ca in Camera Deputatilor sa se voteze conform solicitarii procurorilor (ceea ce NU este adevarat- voi spune, ulterior, de ce).
    In mod egal, este un mesaj la distanta NU pentru lectorii “obisnuiti” ai stirii (implicit presa, care urma sa preia stirea- in acest caz mizandu-se pe nebagarea de seama, sau pe “atentia selectiva” si preluarea informatiei doar din prima stire) ci pentru ALTCINEVA (una sau mai multe persoane, dispersate spatial) care urmau sa transmita acea asa-zisa “vointa politica” unor “grupuri”, legitimand totul prin PRIMA stire Hotnews (”omitand” sa o prezinte si pe a doua).
    Scopul era inducerea unui anumit tip de atitudine si actiune care, odata declansate (fara existenta unor semne prealabile) ar fi dus la situatia “faptului implinit” inainte de a-si putea da seama cineva cum, cand si de ce s-a produs.
    (De exemplu, ar fi trebuit sa-si faca efectul si printre membrii Biroului Permanent al Camerei Deputatilor- dar nu numai!- si nu ma refer doar la cei ai PD-L, desigur!!!; Dar nu este vorba doar de Biroul Permanent- efectele trebuiau sa se produca si in teritoriu- y compris Bucursti!- la nivel politic).

    De ce afirm ca stirea falsa nu a venit de la Basescu (ca a existat interesul sa se induca ideea ca ar fi avuit macar girul lui, este clar, dar asta este cu totul altceva)?
    Dupa depunerea juramentului de catre Dan Nica, la Cotroceni, Basescu s-a adresat Guvernului pe diverse teme.
    Una dintre teme NU AVEA legatura (cel putin, nu aparent!) cu Executivul. Destul de prin invaluire, Basescu a transmis ca “anumiti moguli” (evident, de presa) actioneaza astfel incat sa fie discreditate institutiile statului.
    Un ascultator mai putin atent, ar fi crezut ca este vorba doar de faptul ca, insistandu-se, la anumite posturi TV, pe sitiri negative “concetrate”, intr-un anumit fel profesionist, pe infractiuni, de exemplu, s-ar putea crede ca atacul era, de fapt, la justitie si la ordinea publica (acelasi lucru putandu-se spune despre scoala, despre sanatate etc).
    O ureche mai “sensibila” si mai “exersata” realiza, insa, ca mesajul lui Basescu viza MAI ALES ceva personal.
    Mistificarea stirii Hotnews- in care, prin el, era implicata Presedintia (care, daca stirea ar fi fost reala insemna nu doar ca s-ar fi amestecat in probleme ale Parlamentului, ci ca, mult mai grav, ar fi cerut socoteala ca nu s-a dat un vot imperativ) este “cheia”.

    Asa dupa cum, din punctul meu de vedere, este clar nu numai ca acele discutii (mentionate in prima stire- cea falsa) nu s-au purtat, dar si ca informatia nici nu este data de si nici nu are girul lui Basescu, este la fel de clar ca, totusi, “sursa” cu care SE CONSULTA Hotnews legat de “tinte” este cineva asociabil, pentru “receptorii” stirilor, cu Basescu sau cel putin cu cineva apropiat lui Basescu, de natura a putea fi considerat- desi fals- o curea de transmisie.

    Sa vedem cui apartine, de fapt, Hotnews (aspect deosebit de important).
    Oficial (”aparenta” are importanta ei, in context) actionariatul este (citez din stirile preluate de pe Google): Manuela Preoteasa, Diana Tereza Salisteanu, Cristian Sima, Ionel Margarit Timbolschi şi Andrei Woinaroski (…) Collie Prodcom S.R.L. este fostul proprietar Hotnews, ACTUALUL PROPRIETAR fiind Hotnews.ro S.R.L.

    Al doilea “plan” mult mai apropiat de realitate este ca Agentia Hotnews apartine Trustului Ringier.

    Planul real, cel mai bine ascuns, este ca Hotnews.ro (proprietarul Agentiei Hotnews) este un “PUI” al RINGIER, facut cu banii lui VANTU (iata o tipica dezinformare, realizata in straturi suprapuse).

    Unul dintre “mogulii” la care s-a referit Basescu a fost “cel care si-a facut trustul cu bani luati de la FNI”. Stim cu totii ca acesta e Vantu!

    E necesar sa spun cine (persoana care, acum, se afla in Parlament, din partea PD-L) este “sursa” Hornews, credibila, care stie foarte bine sa construiasca mistificari de presa (cu acoperiri inteligente) si care, fie si indirect, este creditata cu maximala incredere in privinta “cunoasterii secretelor” Cotrocenilor (sau ca le-ar putea afla de la un “domn” ajuns un fel de “interfata” la Cotroceni- domn care, ca si propriul sot, este tot un fel de “sotul sotiei” si nimic mai mult)?

    Sa mai spun ca despre acea persoana s-a spus (nu lipsit de fundament) ca s-ar afla pe “statele secrete” de plata ale lui Vantu?
    (Acelasi lucru s-a spus si despre sotul ei, care a ajuns, la un moment dat, pentru scurt timp, in fruntea unei institutii foarte “sensibile”).

    Sa mai spun si ca, fara a fi neaparat de rea intentie, “doamna” respectiva indeplineste (cu inteligenta, mistificand bine realitatea pentru a transmite mesaje) ordinele sefului ei real, SOV (ea avand libertatea totala de a construi modul de actiune, important fiind doar efectul)?

    Cel mai probabil, in cazul de fata, ordinul lui Vantu a fost de genul “fa sa se afle stirea ca Traian Basescu a dat ordin ca in Camera Deputatilor sa se voteze solicitarea procurorilor, in privinta dosarelor lui Adrian Nastase” (fiind clar ca “ordinul” fals, transmis la distanta, trebuia sa se adreseze, credibil, atat celor de la PD-L cat si “unor anumiti” de la PSD, mizandu-se pe faptul ca nu se vor duce sa “verifice” la Basescu acest lucru).
    Cum a procedat “doamna”?
    Simplu.
    In primul rand, a cautat pretextul credibil (pe care l-a gasit – ii e simplu, doar e in Camera Deputatilor): vizita minoritatilor, la Cotroceni.
    A lansat “dubla stire” (era prea riscant sa o lanseze doar pe prima si sa dea “dezmintirea” ulterior- a estimat corect ca s-ar fi putut sesiza cineva, intre timp, actionand ferm). Pe de alta parte, este clar ca se afla in criza “de resurse”, fiind la limita cu fortele persuasive.
    Din punctul ei de vedere, sansele de succes trebuiau sporite de faptul ca stirea venea (pe o intamplare reala- numai discutia fiind mistificata) exact inaintea sedintei de Birou Permanent, cand se lua in discutie si raportul Comisiei juridice (cel mai probabil, avusese grija ca stirea sa ajunga la reprezentantii PD-L si la “cei interesanti” din PSD, inainte de sedinta).

    Pentru “fortarea mainii” grupului minoritatilor, (legat de decizia finala a Camerei Deputatilor fata de solicitarea procurorilor in legatura cu dosarele lui Adrian Nastase) in stirea Hotnews a strecurat informatia (deturnata ca motivatie, aceasta fiind importanta, in context) ca bugetul minoritatilor s-a redus in urma votului dat de Grosaru in Comisia juridica.
    NU s-a asteptat la contrareactia ferma (care a dus la negarea stirii, in mod direct, de catre Grosaru si Pambuccian).

    Basescu stie cu ce se ocupa fostii lui oameni de incredere?
    Stie ca, de fapt, atacul este si la el (firesc, “doamna” are sa-i plateasca “polite”- avand totala sustinere “morala” si nu numai a sefului sau, SOV)?

  11. Corina,
    Felicitări pentru implicare şi atitudine, pentru eforturi, pentru TOT !
    Sunt puţini cei ca tine, din nefericire, un băsea va căuta căi de prevenire a abuzurilor când îl voi căuta eu să-l ţuc, Doamne iartă-mă, Directiva aberantă îi e pe plac, mai mult încălcarea drepturilor în România e deja strigătoare la Cer, e vremea Antihristului, a ghemonilor, cu ei trebuie să luptăm şi n-o va face nimeni în locul nostru, asta e important să înţelegem, rolul societăţii civile, care , trebuie să se trezească !
    Românii trebuie să renunţe la resemnare, renunţare la renunţare !
    Altfel…
    stimă şi respect, Corina,
    Sibilla

  12. Pingback: Păi aşa ! « Moshe & Mordechai blog

  13. @

    ALL

    Din graba, in postarea despre Hotnews am mentionat gresit numele partidului pe care il reprezinta, in Parlament, „doamna” care se ocupa cu mistificarea realitatii via numita agentie de stiri.
    Este vorba despre PNL, nu despre PD-L (ar fi putut fi la PD-L daca nu se despartea Basescu atat de ea cat si de sotul ei- mai degraba „sotul sotiei”).

  14. Nu este vorba numai despre interceptări, ci şi despre reţelele de cartier de tipul Big Brother, care facilitează nişte activităţi ale serviciilor secrete, şi sunt tolerate în mod tacit de poliţie.

  15. „….Ramane ca reprezentantii clasei politice romanesti sa gaseasca cele mai bune cai de amendare a legii in sensul prevenirii abuzurilor si aplicarii Directivei asa cum a fost ea conceputa, strict in scopul combaterii terorismului si a crimei organizate. ”

    Îmi place că eşti optimistă. Când au la îndemână o cale legală de a se putea spiona şi şantaja unul pe altul (şi pe mulţi alţii din alte sfere!) crezi că se vor găsi suficient de mulţi politicieni în Parlamentul României care să voteze astfel de amendamente? Mă îndoiesc. Sunt aleşi uninominal, dar tot ca o turmă de oi se comportă. Au uitat ce au promis, nu au un ţel (altul decât cel personal!) nu au curaj, nu au coloană vertebrală. Cu ajutorul şi complicitatea lor, astăzi suntem lipsiţi de cele mai elementare drepturi înscrise în Constituţie.
    ARTICOLUL 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
    ARTICOLUL 23 – Libertatea individuală
    ARTICOLUL 24 – Dreptul la apărare
    ARTICOLUL 26 – Viaţa intimă, familială şi privată
    ARTICOLUL 27 – Inviolabilitatea domiciliului
    ARTICOLUL 28 – Secretul corespondenţei
    ARTICOLUL 32 – Dreptul la învăţătură
    ARTICOLUL 33 – Accesul la cultură
    ARTICOLUL 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
    ARTICOLUL 35 – Dreptul la mediu sănătos

    Să le mulţumim şi să-i mai votăm!

  16. Pingback: @TV « CONTEAZĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s