Lipsa de sens

            Ceea ce se întâmplă acum în Italia în legătură cu cetăţenii români instalaţi temporar acolo este un lucru lipsit de sens, indiferent de ceea ce fac acolo unii dintre concetăţenii noştri, anume aceia certaţi cu legea. Lipsa de sens vine din mai multe direcţii. Una dintre ele este cea europeană, şi încep cu ea pentru că la mijlocul acestui an vor avea loc alegeri europene. Alegerile vor avea loc, practic, simultan în toate cele 27 de ţări membre. Nimic, dar nimic nu ne împiedică să ne gândim că, practic, suntem în prezenţa unui spaţiu politic comun, cu valori comune şi cu probleme dacă nu identice, atunci similare. Mai mult, avem partide europene, liderii lor participă la acţiuni politice oriunde în spaţiul Uniunii Europene. De aceea nu putem accepta direcţia în care evoluează anumite partide politice italiene, pentru că această evoluţie nu mai este o problemă internă a Italiei, ci interesează întreg spaţiul politic european.

            Nu este în interesul nimănui resuscitarea unei drepte extreme xenofobe, antisemite, violente, care adoptă sloganuri şi atitudini rasiste, care face apel la stradă şi la cele mai joase instincte pentru a-şi ascunde incapacitatea de a formula soluţii unor probleme pe care imigranţii doar le scot mai pregnant la iveală.

            Cea de-a doua problemă este una care amestecă economia cu demografia. Din punct de vedere demografic Italia este o naţiune care îmbătrâneşte. Asta costă, în materie de performanţe economice şi de sustanibilitate a sistemelor de protecţie socială. Italia are nevoie de forţă de muncă din exterior. Nu este singura ţară europeană în această situaţie. Spania are şi ea aceleaşi nevoi de a suplimenta forţa de muncă spaniolă cu imigranţi. Bun, mai sunt şi altele, dar aceste două ţări sunt destinaţia favorită a românilor plecaţi în căutarea unui loc de muncă.  Modul în care Italia se raportează la această situaţie este, cel puţin pentru mine, lipsit de orizont.

            UE înseamnă şi pieţe integrate, şi libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor, dar şi a forţei  de muncă. Ţările care au restricţionat accesul cetăţenilor unora dintre ţările membre ale UE pe piaţa lor de muncă au luat o decizie nefericită, care a generat mai multe probleme decât a rezolvat. Pentru că a încurajat munca la negru, crima organizată, evaziunea fiscală.

            Statisticile privitoare la şomaj sunt una, realităţile de pe piaţa muncii alta. Dacă românii sunt angajaţi la negru în Italia, cu tot şomajul ridicat, înseamnă că există o cerere care nu poate fi acoperită din resurse interne. Poate că în România ar putea fi angajaţi italieni care nu-şi găsesc acasă o slujbă conformă pregătirii lor, dar au specializări deficitare în România. Mobilitatea forţei de muncă priveşte acum un continent, şi este o mutaţie care a luat amploare în ultimul deceniu.

            Românii sunt cetăţeni europeni şi trebuie să aibă acces pe piaţa muncii fără condiţii, altele decât pregătirea  lor profesională  şi capacitatea de a răspunde cerinţele postului. Iar atunci când încalcă o lege în ţara de adopţie trebuie să fie trataţi ca orice alt cetăţean al acelei ţări. Pentru că nu au încălcat legea pentru că sunt români, ci pentru că nu o cunosc sau au premeditat o faptă antisocială.

            Dacă acest curent politic xenofob, cu accente fasciste, se răspândeşte din Italia în întreaga Europă, iar criza economică este un factor favorizant al acestei infecţii, vom avea o mare problemă. Pentru că toate ţările europene  au nevoie de forţă de muncă străină. Care fie nu va veni, fie va intra, mai devreme sau mai târziu, în conflict cu cetăţenii din ţările europene. Intoleranţa nu ne ajută să rezolvăm problemele.

            De aceea este firesc ca puterea de la Bucureşti să fie mai vocală şi mai fermă în atitudinea ei faţă de derivele periculoase ale Guvernului Berlusconi. Susţin punctul de vedere tranşant al lui Cristian Diaconescu, ministrul nostru de externe. Lui trebuie să i se alăture premierul şi şeful statului. Nu cred că există  subiecte care nu pot fi discutate de cele două părţi. Trebuie să ne afirmăm mai viguros interesele şi să ne pledăm cauza în faţa Comisiei Europene, a Parlamentului European şi a Consiliului Europei. Avem alt statut acum, care ne permite ca, la nevoie, să batem şi cu pumnul în masă, dacă celelalte mijloace nu dau rezultate. Este o problemă de demnitate, în primul rând.

P.S. Multumesc tuturor celor care mi-au scris in aceste zile si va urez o saptamana frumoasa!