Sesiunea plenara a Parlamentului European

Am inceput sesiunea plenara de la Strasbourg depunand, impreuna cu colega mea Daciana Sarbu, Declaratia scrisa impotriva discriminarii romanilor din Italia, prin care solicitam Comisiei Europene masuri pentru stoparea actiunilor xenofobe si rasiste indreptate impotriva comunitatii romanesti. Actiunea noastra a fost demarata in urma intalnirilor avute cu reprezentantii acesteia, saptamana trecuta, la Roma si speram ca va intruni adeziunea cat mai multor colegi europarlamentari, pentru ca e evident ca sunt necesare presiuni asupra Guvernului Italiei si o pozitie cat mai ferma din partea Parlamentului si a Comisiei Europene.
Declaratia scrisa are la baza datele Oficiului National Impotriva Discriminarii Rasiale din Italia, potrivit carora romanii au depus cele mai multe plangeri ca au fost victime ale discriminarii si vizeaza contracararea valului tot mai intens de actiuni de stigmatizare a romanilor ce traiesc in Italia. Intrucat Internetul este tot mai folosit pentru transmiterea de mesaje ce incita la ura etnica si rasiala, am cerut, de asemenea, Comisiei Europene sa ia masuri si sa acorde asistenta autoritatilor italiene si pentru combaterea infractiunilor savarsite prin intermediul Internetului.

In cazul in care va intruni numarul necesar de semnaturi din partea membrilor Parlamentului European, declaratia scrisa va deveni pozitie oficiala a Parlamentului European cu privire la discriminarea romanilor in Italia.

Tot in aceasta saptamana, voi sustine o interventie in cadrul dezbaterilor dedicate Raportului privind situatia sociala a romilor și îmbunătățirea accesului lor la piața muncii din UE, raport la care am depus si o serie de amendamente.

Miercuri, Parlamentul European va vota un ajutor de 11,8 milioane de euro pentru Romania, suma alocata din Fondul de Solidaritate al UE pentru combaterea efectelor inundatiilor din iulie 2008. La vremea respectiva, am sesizat Comisia Europeana cu privire la acea catastrofa naturala si am cerut sprijin pentru victimele inundatiilor. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

Nu in ultimul rand, mentionez dezbaterea de maine privind situatia copiilor migrantilor din UE, asupra careia voi reveni dupa interventia in plen pe care intentionez sa o sustin pe aceasta tema atat de importanta pentru noi, romanii.

Intre punctele de pe agenda acestei sesiuni plenare a Parlamentului European se mai afla pregatirea Consiliului European din 19-20 martie 2009, in special implementarea Strategiei Lisabona, si dezbaterea a trei rapoarte care se refera la planul european de redresare economica, liniile directoare pentru ocuparea fortei de munca si investitiile in economia reala in contextul politicii de coeziune. Va fi discutat si stadiul negocierilor de aderare la UE a Croatiei, Turciei si Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei. De asemenea, vor fi votate o serie de norme pentru imbunatatirea sigurantei maritime, reducerea emisiilor poluante ale instalatiilor industriale, impunerea taxei de drum asupra vehiculelor grele de transport de marfuri, protejarea minorilor in fata expansiunii jocurilor video, statutul jocurilor de noroc online, strategia europeana de restaurare si conservare a calitatii terenurilor agricole, gestionarea integrata a frontierelor in UE, promovarea calitatii produselor alimentare europene, politica de concurenta in UE si provocarile legate de aprovizionarea cu petrol.

Anunțuri

9 gânduri despre “Sesiunea plenara a Parlamentului European

  1. Aceasta este declaraţia sau ar trebui să caut şi altceva?

    ÎNTREBARE SCRISĂ E-1384/09
    de Daciana Octavia Sârbu (PSE), Ioan Mircea Paşcu (PSE), Corina Creţu (PSE) şi Alin Lucian Antochi (PSE)
    Comisiei

    Subiect: Intrebare referitoare la măsurile luate de către Comisia Europeană cu privire la acţiunile xenofobe şi de discriminare îndreptate împotriva românilor din Italia

    În ultima vreme, în Italia au avut loc o serie de acţiuni xenofobe şi de stigmatizare îndreptate împotriva românilor rezidenţi în această ţară, pe fondul unor infracţiuni comise de cetăţeni români. Situaţia devine din ce în ce mai îngrijorătoare şi datorită amplificării acesteia de către mass-media italiană, care nu ezită să pună pe prima pagină orice articol destinat denigrării cetăţenilor români rezidenţi în peninsulă.

    De asemenea, o serie de personalităţi politice au făcut declaraţii ofensatoare nu doar la adresa românilor care au comis infracţiuni, ci şi la adresa tuturor cetăţenilor români din Italia, dând impresia că, de fapt, în limba italiană termenul de „român” este echivalent cu cel de „infractor”. Situaţia pare să scape de sub control în contextul în care copiii români sunt agresaţi şi discriminaţi în şcolile italiene, iar cetăţenii români şi bunurile acestora sunt supuse violenţelor şi distrugerilor din partea membrilor extremei drepte italiene „Forza Nuova”.

    Din datele puse la dispoziţie de UNAR (Ufficio Nazionale Antidiscriminazioni Razziali) rezultă faptul că, din totalul est-europenilor care au înaintat plângeri, românii sunt pe primul loc, reprezentând 45,8% din total, urmaţi de albanezi, cu 16,7%, şi de polonezi, cu 9,7%.

    Recent, autorităţile italiene au propus un act legislativ prin care medicii sunt obligaţi să renunţe la secretul profesional pentru a putea denunţa pe cei care nu au permis de şedere în Italia, fapt ce ar putea contraveni articolului 6 din Tratatul UE privind respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor comunitari.

    Evenimentele sunt fără precedent, mai ales că aceste acţiuni xenofobe generează tensiuni diplomatice între două state membre, Italia şi România.

    1. Având în vedere iniţiativa Comisiei de a evalua situaţia românilor din Italia, dorim să ştim care sunt concluziile la care a ajuns Comisia în acest demers.

    2. Ce măsuri are în vedere Comisia pentru împiedicarea discriminării românilor şi respectarea normelor Directivei 2004/38/CE şi a dispoziţiilor articolului 6 din Tratatul UE de către autorităţile guvernamentale din Italia?

  2. Corina,
    Cu riscul de a deveni din nou offtopic,
    1. Niciodată nu te-am întrebat cum cataloghezi cumetria asta politică de la guvernare. O fac acum.
    2. În desele exprimări ale unor politicieni autohtoni, alegerile pentru PE sunt catalogate drept „un exerciţiu binevenit înaintea alegerilor prezidenţiale”. Dincolo de imbecilitatea evidentă a unor asemenea enunţuri, când crezi că o să capete şi scrutinul europarlamentar statutul de „eveniment important”? Dacă în terminologia tâmpă a colegilor tăi..oameni politici..aceste alegeri au statutul de antrenament, cum sună invitaţia de merge la urne pe 7 iunie?

    P.S: http://exasperat.wordpress.com/

  3. Balada Mosului

    Zeus deghizat in Mos,
    In Palat veni pe cos
    Si in hol la Cotroceni
    Manari de nou Guvern.

    Aliniati langa perete,
    Pedelisti, baieti si fete
    Stau dublati de ai lui Geoana
    Mosului i-l dau pe Goarna.

    Care mic si fastacit
    Se apuca de Bocit:
    -Tariceanu, ne-a luat osu’,
    Ce ne facem, bre nea Mosu’??!!

    -Taci bai Goarna, nu Boci
    Caci de’acum te-oi pricopsi,
    Neamuri multe-ti vei aduce
    Pe romani ii vei conduce!

    Dar din vorba de’ai sa-mi iesi,
    Lacrimi multe ai sa versi.
    Te voi bate la popou
    Cu curea de ceas, cadou.

    -Mosule, eu te asigur
    Vei avea Guvernul sigur
    Si cuvant ti-oi asculta,
    Sa Traiesti Maria Ta !!!

    Pe genunchi acum la Mos
    Sade Leana lui Cocos
    Si cu glas mieros si dulce,
    De Ciolan sta sa apuce.

    -Nuti, tu credint-ai dovedit,
    In iatac cand ne-am iubit.
    De’astazi esti ministereasa
    La turism dregatoreasa !

    -Saru’ mana, Mosule
    Mosule, dragutule,
    Din cuvant nu’ti voi iesi
    Pe romani ii vom popi!

    Mezina veni la rand.
    Tamp din buze surazand,
    Ea tatucului ii cere
    Un borcan cu multa miere,

    Si’n Bruxelles vrea de la vara
    Statut de parlamentara.
    La tribuna de’o vorbi
    Tot romanul va rosi.

    -Fie, zise Mosu’ndata
    Dandu-i un pupic de tata!
    Iar mezina fericita
    Pleaca si mai gangavita.

    Prostancu’ si’a lui ceata,
    De’acum turma devotata
    Mosului ii cer rasplata
    Cascaval, cate’o bucata.

    Insa Mosul, pus pe glume,
    Hahaind cu’al sau renume
    La toti le dadu in dar
    Gauri mari de cascaval.

    Cand ajunse la bobor
    El vazu ca sacu’i gol.
    Cum s-o dreaga, ce sa faca
    La votanti sa dea o halca?

    Brusc iluminat la minte
    Le dadu invataminte,
    Iara golul ce-i ramase
    Impartit’a’n a lor case.

    Goluri mari in buzunare,
    Farfurii si prin pahare.
    Goluri mari in frigidere
    Si bugete austere.

    De’asa daruri multumit
    Tot romanu’i fericit
    Si cu gand maret la toamna,
    El pe Mosu’ il aclama.

  4. Pingback: Relatare “realistă” a unei vizite la Bruxelles (VII) « Gabriela Savitsky

  5. @George Serban:
    Multumesc frumos, o saptamana buna si dvs!

    @Bibliotecaru:
    Textul postat de dvs. este cel al intrebarii scrise adresate de mine, Daciana Sarbu, Ioan Mircea Pascu si Alin Antochi. Declaratia scrisa va fi afisata zilele urmatoare pe site-ul Parlamentului European. Sunt foarte interesante asteptarile dvs. de la agenda electorala a PSD pentru alegerile europarlamentare.

    @exasperat:
    N-am ascuns faptul ca am fost impotriva acestei aliante, dar, odata alcatuita, cred ca trebuie sa punem interesul cetatenilor pe primul plan, nu sa cautam formule de guvernare (greu de gasit, de altfel, in contextul actual) intr-un moment economic dificil si intr-un an deja grevat de doua scrutinuri. Stabilitatea politica, masurile sociale, opozitia de acum a PSD fata de acordul cu FMI si propunerea privind un plan romanesc anti-criza sunt cateva elemente importante care pledeaza pentru prezenta PSD la guvernare. M-a surprins si pe mine neplacut catalogarea europarlamentarelor drept exercitiu pentru prezidentiale. E revoltatoare minimalizarea, in general, a problematicii europene, care ne priveste atat de mult pe fiecare dintre noi. Nici macar din perspectiva politica strict interna nu se justifica acest tip de raportare a unui scrutin la altul. Eventual, alegerile europarlamentare pot fi o oglinda a opiniei electoratului dupa jumatate de an de guvernare PSD-PD-L.

    @Marcus si Gabriela Savitsky:
    Ma bucur ca aveti inspiratie.

    O zi buna tuturor!

  6. Dna Cretu mai lasati treaba si mai alocati timp Romanilor ce miine comemoreaza atentatele din Madrid-Spania.Bine ar fi daca va aflati acolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s