Situatia din Republica Moldova, pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European

Finalul acestui mandat europarlamentar este marcat de doua sesiuni plenare la Strasbourg, in aceasta saptamana, respectiv la inceputul lunii mai, dupa care vom intra in campanie electorala. Aceasta sesiune incepe, contrar obiceiului, marti, in urma cererilor adresate de mai multi membri ai Parlamentului European, printre care ma numar si eu, de a fi respectat Pastele ortodox.

 

cimg52234(Impreuna cu Ministrul de Externe al Cehiei, Karel Schwarzenberg – Congresul Interparlamentar Transatlantic, Praga)

 

Din punctul nostru de vedere, al europarlamentarilor romani, cea mai importanta este dezbaterea de joi, consacrata situatiei din Republica Moldova, cu participarea reprezentantilor Consiliului si Comisiei Europene. Voi reveni pe aceasta tema care ne preocupa si pe care am reusit sa o impunem in atentia mediului politic european, altfel destul de reticent in a lua in maini un astfel de „cartof fierbinte” in relatia cu Rusia. Din pacate, intr-un moment in care avea nevoie de solidaritatea Uniunii Europene, Romania a reusit sa contrarieze cancelariile occidentale prin adoptarea de catre Guvern a Ordonantei de Urgenta privind Simplificarea procedurii de acordare a cetateniei romane pentru fostii cetateni romani care au dobandit cetatenia romana prin nastere si au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicata fara voia lor. Desi decizia este legitima si aduce o reparatie istorica binevenita, momentul ales nu cred ca a fost foarte potrivit si nici strategia de comunicare din partea romana nu a fost prea eficienta. Declaratia presedintelui Basescu, potrivit careia la ambasada noastra de la Chisinau exista circa un milion de cereri de acordare a a cetateniei romane, nu a facut decat sa amplifice o ingrijorare fireasca. E de inteles, pe undeva, iritarea presedintiei cehe a Uniunii Europene si a altor oficiali europeni atunci cand s-au pomenit in brate cu stirea ca „Un milion de moldoveni pot deveni peste noapte cetateni ai UE”. Va trebui sa explicam mai atent ca Romania nu a modificat pe fond procedura de acordare a cetateniei, ci doar a permis accelerarea acestui proces.

Un alt punct important pe ordinea de zi il constituie masurile pentru combaterea crizei economice, urmand sa fie votate o serie de norme privind imbunatatirea serviciilor financiare, mai exact functionarea agentiilor de rating si revizuirea cadrului de reglementare a companiilor de asigurare.

Urmeaza sa votam, de asemenea, in a doua lectura, pachetul legislativ privind piata interna de energie electrica si gaze naturale, in cadrul caruia, in urma unui compromis negociat cu presedintia ceha a Uniunii, au fost intarite drepturile consumatorilor.

De larg interes cred ca sunt si: reducerea de la 1 iulie a tarifelor pentru convorbiri, mesaje si internet in roaming; simplificarea modului de obtinere a asistentei medicale transfrontaliere, inclusiv rambursarea adecvata a costurilor tratamentului; o politica europeana mai coerenta si realista in domeniul energiei, in conditiile unor rezerve minime de petrol – principala sursa energetica in UE, care are un grad extrem de ridicat de dependenta fata de importuri; consolidarea stabilitatii si a prosperitatii in Balcanii de Vest; etichetarea pneurilor in vederea unei mai bune informari cu privire la siguranta si eficienta economica si ecologica a acestora; proiectarea ecologica a produselor energetice; reguli mai stricte pentru prevenirea despaduririlor ilegale; drepturi egale pentru pasageri, indiferent de mijlocul de transport – cu prevederi mai stricte privind eventualele compensari in caz de intarziere sau anulare a cursei; stabilirea de costuri mai mici pentru societatile comerciale in caz de fuziune sau divizare; inlaturarea barierelor din calea interactiunii electronice transfrontaliere intre administratiile publice europene; prelungirea duratei de protectie a drepturilor de autor ale interpretilor si producatorilor de fonograme de la 50 la 95 de ani.

In ceea ce priveste modul de functionare a Parlamentului European, cred ca este relevant pentru modul de organizare faptul ca maine vom adopta calendarul sesiunilor plenare pentru anul 2010.

Anunțuri

12 gânduri despre “Situatia din Republica Moldova, pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European

  1. Corina, mult succes la final de mandat, in campania electorala si de ce nu, un nou mandat in P.E. Esti omul potrivit la locul potrivit!!
    Cu stima, Mihaela.

  2. Ai punctat foarte bine referitor la momentul ales de catre autoritatile romane pentru a mai pune ceva gaz pe foc. Unii o sa spuna ca nu suntem singurii care ii iritam pe europeni si ca trebuie sa ne promovam interesul national indiferent daca se zburlesc sau nu niste creste. Insa, asa cum ai afirmat, e important nu doar ce faci dar si cind si cum faci. Iar Romania nu stiu daca este intr-o pozitie de forta, gen campion la integrare, ca sa-si permita sa continue sa ridice parul europenilor.

    In ce il priveste pe Basescu, ne-a obisnuit deja cu ridicolul sau constant in abordarea unor situatii serioase. Mai deunazi afirma ca exista si cetateni rusi care ar fi aplicat pentru cetatenia romana, printre zilioanele de dosare cu care este inundat Consulatul Romaniei la Chisinau. Aha, mai ‘adinca’ decit Marea Neagra cugetarea, gen replica in Da Basescu Code…si care-ar fi tilcul ascuns al filozofelilor astora de pahar? Ca ne invadeaza rusii? Ca agentii KGB vor sa se retraga la pensie la Constanta? Ca „toarasha invatatoare, Putin a zis ca ma invita si a mintit clasa?”

  3. Mult succes in aceasta sapatamna! Grea! Subiectele importante, iar acum, din pacate, Romania este sub lumina reflectoarelor! Pacat ca la rampa a aparut cineva care nu este acceptat, agreat in acea ”comunitate” de oameni intelectuali, cultivati si nu in ultimul rand civilizati!
    Aveti o misiune grea in ceea ce priveste Moldova, fiind un subiect delicat asa cum ati subliniat.

  4. Doamna Cretu, ma bucur ca in poza va vad sanatoasa, fericita si prospera. Fundalul pozei imi aminteste de salonul restaurantului unui cochet hotel din Praga (situat in cum ar veni la noi Primaverii), a carui patroana, o doamna foarte bine, a regretat intoarcerea mea acasa, in urma cu vreo 10 ani. De ce? E suficient sa se uite lumea la cehul din poza. Eu regret si mai si intoarcerea acasa. Si acum, dupa glumita, fiti atenta ( ca sa va concentrati, numiti mai intii 18 orase din lume al caror nume incepe cu litera M): gindire deosebita in ceea ce priveste drepturile de autor pe partea muzicala; ele se intind pe 50 de ani in Europa, dar numai pe 20 de ani in Europa, iar in ultimii ani am intilnit, contrar spiritului de toleranta european, sit-uri internet de muzica americane sicanate si hingherite de diversi europeni, cum ar fi edituri muzicale. Drepturile de autor atit de extinse nu ajuta de fapt cultura muzicala ci o impiedica. Pentru muzica romaneasca lucrurile stau si mai prost, muzicienii nostri sunt putin cintati astazi, iar drepturile de autor care presupun tot soiul de plati catre mostenitori (uneori fara nici un merit artistic), impiedica si mai mult cunoasterea muzicii romanesti, atit in Romania – de catre generatiile tinere- cit si in strainatate. In acest domeniu eu cred ca americanii sunt mai intelepti si contribuie mai repede la formarea unui patrimoniu muzical public.

  5. Dezbaterea de Joi, legata de situatia din R.Moldova, cel putin din perspectiva politica, este binevenita. Practic, mi-e teama ca are loc pe fondul unei apatii generate de alegerile parlamentare. In plus, cu sau fara asistenta internationala, scorul electoral a fost reconfirmat. Problema este acolo, la ei! Au o Opozitie neorganizata, dezbinata care nu ofera oamenilor o alternativa credibila. Solutia si sprijinul vor veni, probabil, din partea viitorului PE si a noii CE. Pentru moment ar trebui, ma gandesc eu, sa-i ajutam cu o prezenta internationala mai activa care sa monitorizeze indeaproape derapajele democratice si incalcarile drepturilor omului. Sunt sigur ca veti avea continuitate. Succes!

  6. In aceasta dupa-amiaza, la Parlamentul European, va avea loc o reuniune extraordinara a Comisiei de Politica Externa si a Delegatiei Parlamentare de Cooperare UE-Republica Moldova, la care vor participa atat reprezentanti ai autoritatilor, cat si ai opozitiei de la Chisinau. A fost anuntata prezenta sefei Misiunii Moldovei la Consiliul Europei, precum si a liderilor partidelor de opozitie: Serafim Urechean, Vlad Filat si Dorin Chirtoaca. Temele principale vor fi situatia politica aparuta dupa alegerile parlamentare din 5 aprilie si violarile grave ale drepturilor omului in ultima perioada in Republica Moldova. Voi reveni.

    Multumesc celor doua Mihaele pentru gandurile bune si va doresc, la randul meu, numai bine.

    @Karakas: Presedintele PSD, Mircea Geoana, a cerut ieri discutarea cu prioritate in Parlament a ordonantei privind cetatenia, alaturi de proiectul de lege pentru modificarea Legii Cetateniei, depus de 42 de parlamentari din toate partidele parlamentare. Cred ca dezbaterea unor acte cu implicatii externe atat de puternice este calea cea mai inteleapta pentru a gasi o formula atat justa si rapida, dar si acceptabila din punct de vedere european.

    @Instalatorul: Interesante aprecieri, dar tin sa precizez ca ratiunea prelungirii duratei de protectie la 95 de ani a tinut cont de cresterea duratei de viata, inclusiv a creatorilor din domeniul muzical, asadar pe undeva e firesc sa fie protejate drepturile lor asupra propriilor opere. Ramane valabila problema piratarii, inlesnita de progresul tehnologic. Aici mai avem mult de lucru…

    @Ovidiu: Interesanta postare.

    @George Serban: Multumesc mult. Cu totii speram la o viitoare Comisie Europeana ceva mai activa si mai ferma. Exista voci care-l critica pe presedintele actual Jose Manuel Barroso ca sacrifica, in ultima vreme, eficienta Comisiei pentru a jongla intre interesele nationale ale cat mai multor state ale UE, in vederea asigurarii realegerii sale in fruntea Executivului comunitar. Revenind la Moldova, nu pot sa nu-mi amintesc cum a sarit intreaga Europa cand in Tibet au existat cazuri de violare a drepturilor omului. Pentru unii, Tibetul e mai aproape decat Moldova… Atunci cand drumul spre Chisinau trece pe la Moscova…

  7. Ca om care îşi petrece o mare parte din viaţă ascultând muzică şi vizionând filme, extinderea „duratei de protectie a drepturilor de autor ale interpretilor si producatorilor de fonograme de la 50 la 95 de ani” mi se pare inacceptabilă. Dar, ca să nu fiu părtinitor, am să întreb… cum s-a ajuns la perioada de 50 de ani, cum s-a ajuns la perioada de 95 de ani.

    Eu cred că dimpotrivă, ar trebui ca toate cărţile, melodiile, filmele care astăzi sunt cumva puse sub obroc contra plată pentru ca nu care cumva să fie săriţi „autorii”, nu aduc nici o folosinţă reală autorilor ci doar unor „manageri” destul de isteţi să scoată bani din piatră seacă.
    Ar trebui inventat un sistem prin care consumatorul să-şi descarce gratuit tot ce vrea dar, în timpul descărcării, să-i fie prezentat un mesaj publicitar. Practic consumatorul plăteşte prin consum de publicitate. Banii veniţi din publicitate revin drepturilor de autor funcţie de consumul de publicitate. A sta să faci poliţie şi să te plângi de drepturile de copyright încălcate pe internet, mi se pare o prostie. În momentul în care gratuitatea dispare, va scădea masiv şi consumul şi deci şi banii colectaţi vor fi mai puţin. Pirateria nu va putea fi controlată decât prin gratuitate, asta e cert.

  8. Da Corina, voi MEPs sunteti avanpostul promovarii intereselor romanesti in UE. In mod normal, indiferent daca pe Basescu il maninca limba sau nu, ar fi trebuit sa existe aceste consultari prealabile intre partidele romanesti, si mai important, un mecanism de consultare cu Presedentia si Guvernul care sa va implice si pe voi, parlamentarii europeni ai Romaniei, INAINTE de anuntarea unei decizii guvernamentale despre modificarea legii curente referitoare la acordarea cetateniei. Poate ca au fost totusi niste discutii si eu nu stiu, insa pina la urma, s-a mers in continuare cu o decizie care nu ne-a adus popularitate in UE. Iata ce spune astazi BBC, in contextul vizitei lui Topolanek in Moldova:

    „But it is hard to see how the passport offer would contribute to bolstering Moldova’s stability, a diplomat said, and it will not gain Romania any sympathy in other EU countries.”

    http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8011760.stm

  9. In aceasta dupa-amiaza sunt programate dezbateri in plenul Parlamentului European dedicate situatiei din Republica Moldova si voi avea o interventie pe aceasta tema.
    Ieri au avut loc la Chisinau si la Strasbourg cateva reuniuni importante. Premierul ceh Mirek Topolanek a efectuat o vizita in Moldova, dialogand cu Puterea si cu Opozitia. Sincera sa fiu, m-a dezamagit reticenta sa in a avea vreo pozitie, nici macar atunci cand Vladimir Voronin a spus ca este injositor ca tara sa sa aiba acces la UE prin intermediul Romaniei. Ca reprezentant al presedintiei UE, cred ca premierul Topolanek era dator sa reactioneze, mai ales ca era jignit un stat membru al Uniunii. De altfel, concluzia d-lui Topolanek, la finalul zilei, vorbeste de la sine despre cat ii pasa de ceea ce se intampla la granitele UE: „Nu suntem indiferenti la ceea ce se intampla in Republica Moldova”…
    La Strasbourg, s-a desfasurat, tot ieri, o reuniune extraordinara a Comisiei de Politica Externa a Parlamentului European, impreuna cu Delegatia europarlamentara pentru Relatiile cu Moldova si la care au fost prezenti sefa Misiunii Republicii Moldova la Consiliul Europei si primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, unul din liderii marcanti ai Opozitiei. Sedinta a fost marcata de atitudinea socanta a Eugeniei Chistruga, reprezentanta Moldovei la Consiliul Europei. Dupa ce a acuzat Romania ca a orchestrat violentele de la Chisinau, intr-un text citit in franceza, aceasta a schimbat cateva vorbe in rusa cu sefa Delegatiei UE-Moldova, apoi, in momentul in care urma sa raspunda intrebarilor europarlamentarilor prezenti, a anuntat brusc ca nu sta la discutii si a parasit sala de sedinte. Un comportament elocvent pentru atitudinea regimului de la Chisinau, cu atat mai mult cu cat vine din partea unui diplomat reprezentant al sau pe langa una din principalele institutii europene…

  10. Regimul mincinos al lui Voronin se umple de ridicol cind trimite asemenea reprezentanti. Acestia sunt oamenii cu care UE va trebui sa decida cum sa colaboreze in continuare in ce priveste politica de vecinatate. Din pacate, asa cum ne relatezi, reprezentantii UE ramin vagi in chestiuni de politica externa si se eschiveaza de la a se pronunta, probabil tot din lipsa unei pozitii comune a tarilor membre. Din punctul asta de vedere UE ramine un „dinozaur”.

    Gestul functionarului trimis de Voronin spune multe despre deschiderea si capacitatea de dialog a Moldovei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s