Despre egalitatea de şanse

Am fost invitată, pentru duminică, la emisiunea moderată de Mihai Tatulici la Realitatea Tv, „Stradă, şcoală şi spital”. Tema este generoasă, şi cred că dezbaterea acestor subiecte este importantă. Poate că trebuia mai de mult să acordăm atenţie României profunde, cea care nici când este vorba de nenorociri nu se vede la televizor, pentru că nu au cum le anunţa. Acolo nu există nici telefoane fixe, nici electricitate, nici canalizare, nici apă curentă.

Cum a intervenit ceva şi nu pot onora invitaţia celor de la Realitatea Tv, cred că nu ar fi lipsit de interes să vă spun ceea ce aş fi vrut să spun acolo.

MEP Corina Cretu

Egalitatea şanselor este o valoare importantă a sistemului de valori democratice şi europene. Dar ea nu există în sine, nu este un dat natural. Egalitatea de şanse se construieşte, prin acţiunea conjugată a cetăţenilor, colectivităţilor şi statului. Egalitatea de şanse costă, pe de altă parte. Dar cine investeşte în punerea în practică a acestui principiu, investeşte în viitor.

Ştiu că locaţia aleasă pentru emisiune, cătunul Valea Boului, din  satul Piscul  Reghiului, comuna Reghiu, judeţul Vrancea, este un loc uitat de civilizaţie. Dar mă tem că acest caz particular ne poate duce spre concluzii false. Este dureros că un cătun sau un sat din România, ţară europeană, aflată în secolul 21 mai are astfel de localităţi, aflate în Evul Mediu. Dar sunt ţări mult mai bogate decât noi care nu au putut suporta costurile aducerii în contemporaneitate a unor astfel de localităţi.

Ele nu mai sunt viabile din punct de vedere economic. Au o populaţie în declin, îmbătrânită. Nicio putere publică nu va investi banii contribuabililor pentru astfel de comunităţi în declin. Cred că soluţia cea mai raţională ar fi stimularea locuitorilor să se mute în localităţi care pot fi mai uşor electrificate, aprovizionate cu apă şi gaz, care să aibă şcoală, dispensar, poştă, comerţ.

Cum ar fi posibilă această evoluţie? O idee ar fi ca statul să  cumpere proprietăţile acestor oameni, şi cu banii să le construiască locuinţe noi în localităţile în care aleg să se aşeze. Iar terenurile rămase să fie amenajate de stat şi revândute celor care le pot administra şi scoate profit din activităţi agricole, silvice sau turistice.

Mult mai interesantă este discuţia despre cum asigurăm egalitatea de şanse celor care sunt în secolul 21, dar care sunt, dintr-un motiv sau altul, în situaţia de a nu se bucura de şanse egale cu ale celorlalţi. Care trăiesc în zone mono – industriale, sau în sate,  şi care nu au unde se angaja,  care pleacă în străinătate şi îşi lasă copii în grija bunicilor, copii care învaţă în şcoli dărăpănate, cu suplinitori, localităţi din care au plecat medicii, inginerii, agronomii şi zootehniştii, şi în care singurii intelectuali rămân preoţii.

Evident, statul este în prima linie a bătăliei pentru egalitatea de şanse, nu doar cu legi, ci şi cu fonduri pentru aplicarea politicilor publice în domeniu. Colectivităţile locale sunt şi ele în prima linie. Îmi pare rău, dar multe colectivităţi, care nu sunt lipsite de mijloace, se plâng că nu au profesori, medici sau alţi specialişti în satul sau oraşul lor. Dar nici nu au făcut nimic să-i atragă. Îmi amintesc că acum ceva vreme în urmă o comună din Franţa îşi căuta doctor în România, oferindu-i locuinţă, alte facilităţi, toate din banii colectivităţii, nu ai statului. Vrem, nu vrem, trebuie să învăţăm din astfel de gesturi.

Egalitatea şanselor presupune solidaritate. Statul trebuie să re-distribuie bogăţia naţională  spre colectivităţile locale cele mai defavorizate. Dar şi colectivităţile trebuie să fie solidare cu membrii lor. Să ajute tineri să se califice în meseriile de care este nevoie în comunitate, să-i stimuleze să rămână în localitate. Şi există şi cetăţenii, care trebuie să fie solidari cu semenii lor aflaţi în nevoie.

Acesta este spiritul european, despre care vorbim, dar nu facem prea mari eforturi să-l înţelegem şi să-l împământenim.

Anunțuri

9 gânduri despre “Despre egalitatea de şanse

  1. Corina,
    Despre ceea ce faci vorbire in prezentul post trebuie facute cateva precizari.
    In Romania sunt multe localitati „uitate de lume” in toate zonele geografice dar cu precadere in zonele mai greu aceesibile si asa cum spui cu o populatie rara si imbatranita.
    Cunosc fenomenul in profunzime si ma mir ca se uita adevarata cauza a depopularii satelor pe la sfarsitul anilor 60. In cateva Directive de la faimosul Congres IX al PCR,exista si una cu referire la diminuarea populatiei rurale(la utopicul 29%) si concentrarea acesteia in centre mari cu precadere urbane.Asa s-a ajuns in numai cativa ani la depopularea satelor si formarea acelor cartiere satelit ,de blocuri ,de la periferia oraselor tarii.Am dezradacinat mase mari e oameni cu o cultura si o traditie puternic rurala schimbandu-li-se destinul ireparabil.Unele localitati au fost sterse de pe fata pamantului,ramanand cateva turle de biserici si case in degradare si ici colo cate o casa locuita de catva batrani care nu s-au vrut rupti cu niciun pret.Nu au avut acces la curent electric,la educatie,la telefon,la si la….rupandu-i de realitatea lumii de dinafara.Toata aceasta tragedie s-a petrecut ca acte premeditate ,ca o politica de stat si de partid si asa avem acum o astfel de mostenire si acest lucru trebuie facut cunoscut.In fata acestei realitati de prin ani 60-70 si mentalitatile celor mutati,insist mutati aproape cu forta si prin mijloace perverse ale propagandei de partid,deliberat de la sat la oras s-au modificat si astazi avem ceea ce se vede.Aceste realitati vor fi greu de corectat in dimensiunea economica a zilelor noastre si a indiferentei si egoismului celor ce ar trebui sa fie sensibili la aceste realitati crunte.Sunt atatea ONG-uri care mai de care mai cu ifose,oare cate dintre ele au cunostinta de aceste realitati?Cate dintre ele au facut demersuri prin presa si alte mijloace de a informa pe cei datori a sti si a rezolva ceea ce mai poate fi salvat?Dupa cunostintele mele,nici un astfel de organism.Doar presa si catva politicieni mai aduc in atentia publica astfel de situatii ,de existenta umana de inceput de sec.XX.
    Remarc preocuparile tale si constat cu respect demersul tau constant inclinat spre cei aflati in nevoi sau situatii mai speciale.In acest sens am mai postat un comentariu la tine,pe postul „Un moment de cotitura”.O seara frumosa si placuta.Cu mult respect,IonBorgo.

  2. Doamna Cretu, in primul rind va multumesc ca ati dorit sa spuneti ceva. Consider ca o serie din cele spuse de dumneavoastra sunt gresite. Doar voi puncta, nu voi exemplifica foarte mult. In primul rind avem de-a face in Romania cu un popor jefuit. Faptul ca si-au luat multi masini, ca afiseaza un trai bun in mod ostentativ pe ecranele TV prin ghiftuiala continua de sarbatori nu schimba realitatea jafului national si nici pe aceea ca ei si-ar fi revenit dupa jaful respectiv. O alta realitate este ridicarea la conducerea societatii a neamprostiei, avem de-a face cu o parvenire de cea mai proasta speta, cu cea mai ingrozitoare cultura a consumismului cu putinta. Si aceste doua realitati au condus nu doar la o nepasare a romanilor unii fata de altii, ci la o rautate de-a dreptul. Solidaritatea, nu vorbim de cea lozincarda, nu este un apanaj al unei culor politice, ci o trasatura in primul rind umana. Nu cred ca solutia este stramutarea oamenilor, ci crearea oportunitatilor. Daca alungam oamenii din casele lor si ii mutam cumva fortat, credeti ca vor veni altii ca sa semene porumb? Dl Oprisan are pentru el si nu poate sa dea nimic acolo de unde s-a imbogatit? Nu poate lasa vrabiilor niste firimituri acolo unde si-a umplut matul nesatul? Trebuie sa i se spintece burta? Oamenii de genul asta nu se gindesc decit sa fure? Nu e de mirare ca nu au nici un pic de capacitate manageriala si creatoare.
    Doamna Cretu, daca doriti cu adevarat sa faceti ceva pentru acel loc, atunci pe Dumnezeul meu ca va pot ajuta. Din punct de vedere tehnic. Si nici macar un euro nu va fi furat. Citi bani puteti procura de la UE? Vorbiti cu Baroso, cu inaltii oficiali cu care v-ati pozat si faceti rost de macar un sfert de milion de euro; ideal ar fi o jumatate de milion, dar se poate pleca de la un sfert de milion. Procurati banii si ma pot ocupa de restul. Lasati Oprisanii, aia nu stiu nici sa cistige un ban cinstit si nici macar sa intinda un asfalt ca lumea fara sa fure. Cite case are localitatea? Citi locuitori? Daca sunteti decisa, atunci vom discuta in continuare subiectul prin mail. Daca nu, atunci imi reiau urarile de succes in campanie.

  3. Ion Borgo:
    D-le profesor, ati punctat foarte bine doua realitati: ruperea taranului roman de la rostul lui si elitismul multor ONG-uri, nepreocupate de problemele societatii. Referitor la tema pe care ati si dezvoltat-o mai mult, aveti dreptate cand vorbiti despre efectele politicii de urbanizare. Dar sunt cateva lucruri de care cred ca trebuie, de asemenea, sa tinem cont. Aceasta stramutare masiva de la sat la oras a avut loc intr-un anumit context istoric, a fost un proces care a avut legatura cu industrializarea, un proces pe care statele avansate l-au cunoscut cu mult inaintea noastra si etapizat in timp. Spre deosebire de ritmul foarte alert de la noi, pentru a recupera un decalaj ce venea din istorie. Exista, desigur, si partea negativa a acestui proces, dar sa nu uitam cati copii de tarani au avut sansa, nesperata la sate cu doar cativa ani inainte, de a urma o facultate si de a deveni intelectuali. A fost un salt urias pentru ei si pentru familiile lor in decurs de o singura generatie. Parerea mea, ca fiica a unui om plecat de la tara pentru a ajunge profesor universitar, e ca nu avem de ce sa negam latura pozitiva a lucrurilor.

    instalatorul:
    Nu cred ca solutia e sa vina cineva, fie si cu bani europeni, si sa aplice un procedeu tip Gigi Becali la inundatii. Nu cred acest lucru, mai ales ca UE ne pune la dispozitie fonduri, dar nu ne baga in traista si fondurile europene nu se dau pe simpatii, ci pe proiecte. Refuz sa ma resemnez cu ideea ca statul roman nu e capabil sa asigure tuturor cetatenilor sai egalitatea de sanse. Nu e normal decalajul intre paturile sociale, e nedrept, spre exemplu, ca doar 1% dintre copiii din mediul rural – si vorbim de aproximativ jumatate din populatia tarii – sa poata urma o facultate. Cred ca avem nevoie de ceva mult mai mult decat jumatatea de milion de euro despre care vorbesti, de un efort national pe care doar statul il poate asigura coerent si – trebuie sa invete acest lucru odata si odata! – eficient.

    O zi buna tuturor!

  4. Doamna Cretu, trimiterea la o chestie becaliana mi se pare un raspuns de nivel slab. Haideti sa reformulam problema: pentru localitatile izolate, costul utilitatilor este mare, mai ales intr-o perioada in care toata lumea pune accentul pe profit. La capatul celalalt, oamenii nu au bani sa plateasca. La inca un capat, statul centralizat si autoritatile locale ignora problema. Ce este de facut atunci? O actiune individuala. Nu gen Becali, fiidca el a avut in vedere propaganda, viitorul sau politic, dincolo de ajutorarea oamenilor: el a vrut sa arate, pentru binele sau electoral, ca poate face mai mult si mai repede decit puteau face guvernantii momentului. Si de aratat a aratat, sa nu diminuam ce a facut, dar nu a primit voturile sperate. O actiune individuala in acest caz are un alt obiectiv si anume viitorul oamenilor. Solutia nu poate fi abandonarea localitatilor, ci ajutarea lor. Cine impiedica inscrierea acestui ajutor intr-un proiect european? Comisionul ilegal de 19% cerut de asa-zisii consultanti? Si cine ne impiedica sa transformam o intentie de actiune individuala in una colectiva? Doamna Cretu, nu este stinjenitor pentru UE – bastion, avanpost si leagan al civilizatiei – sa aiba in cuprinsul sau localitati fara acces la utilitati? UE ajuta lumea saraca de pe alte continente si nu se poate ajuta pe ea insasi? De ce nu un program european pentru Europa, care sa rezolve aceasta situatie? Si inca odata, va rog sa retineti, indiferent ce v-ar sopti indivizi nepasatori, lenesi ori interesati: solutia adevarata nu este plecarea oamenilor. Tot asa cum solutia nu este, in astfel de situatii, recurgerea la proceduri asa-zis impersonale si obiective, care se soldeaza pina la urma cu bani bagati in buzunare personale; solutia este apelul la aceia care, intelegind firescul ca trebuie si ei sa manince de acolo de unde se ostenesc, au permanent in minte ideea ca fac ceva in primul rind pentru ceilalti si nu doar pentru ei. Cu stima.

  5. Doamna Cretu, acum am citit scrisele dumneavoastra cu efortul national. Aveti dreptate absoluta si suntem 100% de acord, doar ca dumneavoastra ati sesizat pe blog o situatie punctuala iar eu am comentat la situatia punctuala semnalata. Altfel, din punct de vedere general, rezolvarile punctuale au de asteptat, in primul rind deoarece ele sunt minoritare iar guvernarile se desfasoara pe criteriul majoritatii. Nu este doar o chestiune de schimbare de guvernare, desigur salutara in cazul actualulilor guvern si presedinte, cit de o schimbare de mentalitati inclusiv in pesede, ori cel mai greu este sa-i schimbi pe ai tai. Sub diferitele sale nume istorice, pesedeul a avut mai multe guvernari, cu realizarile lor desigur dar care au aratat si ca exista probleme de morala si in partidul stingii. In astfel de conditii, plasarea unei probleme punctuale in efortul unei context national inseamna aminarea rezolvarii ei pe o perioada nedefinita.

  6. Corina ,
    Sunt de acord cu tine si mai pot completa si cu faptul ca dupa Razboiul II Mondial,cresterea masiva de populatie in anii 50,schimbarea realitatilor economiei, adica trecerea de la o economie slaba bazata in principal pe economia rurala si extractiva,mersul vietii spre o oarecare modernizare a determinat necesitatea mutatiilor de care vorbesti si trebuie sa recunoastem ca Socialismul prin doctrina s-a,indiferent ce spun unii si altii,a dat o sansa fiecarui individ dornic de afirmare si cu posibilitati variate. Acesta sansa nu o mai regasim decat la nivel declarativ tot determinata de realitatile societatii in care traim.Economia concurentiala nu exclude competenta si afiramarea dar ingusteaza posibilitatile de afirmare a celor cu mijloace materiale sub medie.Iar daca ne referim la mediul rural fenomenul scaderii tinerilor cu posibilitati de afirmare a scazut dramatic.Accesul la formare compatibila acestei societati a tinerilor din mediul rural este aproape nul.Poate ca pare exagerat dar fenomenul nu este numai la noi.
    Faptul ca mai sunt zone izolate la nivel de civilizatie de Ev Mediu demonstreaza necesitatea de a se acorda atentia cuvenita si acestor categorii de cetateni si sa li se ofere sansa de a trai in realitatea sec.XXI.
    Si asta poate fi unul din subiectele de campanie electorala stiindu-se faptul ca si in alte tari ale U.E. cu posibilitati economice mult peste noi,sunt astfel de „insule de civilizatie arhaica” pentru a fi mai elegant.
    Succes in toate demersurile tale din aceasta campanie electorala.Sa stii ca pentru multi cuvantul tau conteaza! Cu drag si respect,IonBorgo.

  7. Indiferent de abordare discutia e fundamentala pentru dezvoltarea tarii. Cred ca statul ar putea ajuta prin a ii incuraja pe oameni sa se asocieze in vederea sustinerii de activitati economice, in primul rind agricole, acolo unde se poate. Asta va duce si la solidaritate celor implicati pentru asigurarea unui scop comun. De exemplu, statul ar putea dezvolta un program de refacere a livezilor de fructe.

    In alta oridne de idei, cred ca trebuie sa ne uitam si la alte state care au avut asemenea probleme, cu mici comunitati izolate. Banuiesc ca multe catune pot deveni puncte de atractie turistica.

    Felicitari, si un weekend bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s