Intalnire cu satmarenii

Azi m-am aflat la Satu-Mare pentru lansarea cartii “Romania europeana” si pentru intalniri cu alegatorii din acest municipiu, dar si, ulterior, cu cei din Negresti-Oas.

ccretu1

M-a impresionat numarul mare al satmarenilor prezenti la lansarea de la Muzeul Judetean: peste 150 de membri si simpatizanti ai partidului nostru, precum si cetateni interesati de problematica europeana si de alegerile europarlamentare. M-a bucurat acest interes, dar mai ales m-a bucurat si m-a onorat caldura cu care am fost primita la Satu-Mare.

ccretu8

Tin sa le multumesc Crinei, care a deschis manifestarea in calitatea sa de directoare a Gazetei de Nord-Vest, secretarului general al PSD, deputatul Valeriu Zgonea, senatorului Valer Marian si directorului Bibliotecii Judetene, Voicu Rusu, pentru prezentarile facute cartii si activitatii mele, precum si pentru aprecierile si sprijinul lor. Le multumesc, de asemenea, membrelor organizatiei de femei si tinerilor pesedisti care au fost alaturi de mine la intalnirile in strada cu satmarenii.

ccretu6

Dupa cum va spuneam si cu alte prilejuri, sunt legata sufleteste de Ardeal si emotia cu care vin intotdeauna in aceasta parte de tara a fost amplificata de ospitalitatea satmarenilor si de deschiderea lor fata de temele importante ale vietii noastre politice. Am intalnit la Satu-Mare oameni preocupati de problemele reale ale societatii noastre, lucru cu atat mai remarcabil acum, cand scandalurile marunte au tendinta de a acapara atentia, si ma incurajeaza faptul ca majoritatea acestor oameni seriosi sunt colegi ai mei de partid.

ccretu10

De altfel, secretarul general Valeriu Zgonea a subliniat foarte bine modul responsabil in care PSD, in ansamblul sau, abordeaza aceasta competitie electorala: spre deosebire de alte partide, noi nu privim Parlamentul European ca pe o scoala sau ca pe un premiu, ci ca pe un for in care, pentru a apara interesele cetatenilor romani, e nevoie de oameni cu experienta si daruire. Crina a subliniat aceasta trasatura importanta pentru un om politic si care ne defineste pe multi dintre cei de la PSD – consecventa, atat eu si deputatul Valeriu Zgonea, cat si multi dintre colegii prezenti la lansare fiind membri si simpatizanti ai acestui partid de aproape 20 de ani. E si aceasta o forma de respect fata de noi insine si fata de cei care ne crediteaza cu increderea lor.

M-a bucurat si observatia directorului Bibliotecii Judetene, dl Voicu Rusu, care aprecia ca meritul principal al acestei carti consta in faptul ca aduce clarificarile necesare cu privire la rolul institutiilor europene si la aria de competente si preocupari ale unui europarlamentar roman. Sper ca, intr-adevar, acest volum isi indeplineste, fie si in parte, menirea sa de baza: aceea de a aduce temele si institutiile europene mai aproape de concetatenii mei.

ccretu13

Legat de atentia consacrata cu generozitate de senatorul Valer Marian activitatii mele europarlamentare, am insistat, in cuvantul meu, asupra catorva din directiile de actiune pe care le-a identificat in mandatul pe care il inchei acum: necesitatea reducerii decalajelor de dezvoltare, grija pentru categoriile defavorizate, contracararea tendintelor separatiste din Secuime, pericolele perioadei de criză.

ccretu16

In Romania, inca, e prea multa saracie. S-a dovedit, insa, pe fondul acestei crize economice, ca modelul social-democrat e singurul preocupat de oameni si care le poate oferi solutii viabile. Din acest punct de vedere, Grupul Socialist din Parlamentul European e cel care a sustinut mereu Romania, atat pe drumul spre aderarea la Uniunea Europeana, cat si dupa 1 ianuarie 2007 si e singura forta politica atenta preocupata de sprijinirea procesului de integrare a noilor state membre ale UE. Mai ales acum, cand valul de xenofobie si atacurile impotriva Romaniei si a altor noi membre ale UE se intetesc pe fundalul crizei, in locul unei necesare solidaritati pentru depasirea obstacolelor ce ne stau in cale in drumul spre modernizare si reforma.

ccretu19

In al doilea rand, una din constatarile, la bilantul acestei jumatati de mandat, e ca  am fost nevoiti sa irosim tot mai mult timp in Parlamentul European pentru a combate atacurile nedrepte ale unor parlamentari de nationalitate maghiara, atat din Ungaria, cat si din Romania, desi tara noastra asigura drepturi peste media europeana minoritatilor nationale. Eu sper ca cetatenii romani de nationalitate maghiara vor incepe sa voteze politic, nu etnic, pentru ca problemele reale ale noastre, ale tuturor, indiferent de etnie, sunt aceleasi si au nevoie de solutii comune, care n-au nici o legatura cu apartenenta la o minoritate sau la majoritate.

ccretu4

Inca o data, multumiri din suflet satmarenilor pentru caldura cu care m-au inconjurat si tuturor celor care au contribuit la reusita manifestarii de azi. Zilele urmatoare, ma voi afla in judetul natal al tatalui meu, Salaj, din programul intalnirilor neputand sa lipseasca Jiboul si Zalaul. Voi incerca sa va tin la curent cu aceste intalniri. Un sfarsit de saptamana cat mai placut tuturor!

Anunțuri

30 de gânduri despre “Intalnire cu satmarenii

  1. pot sa spun ca sunt suparata? dar rau de tot!
    pentru ca, inca o data, mi s-a confirmat, ca nu conteaza lucrul bine facut ci numai “comanda” si “prietenia” cu o anumita persoana sau idee sau partid politic! si aici vorbesc despre ….Olimpiadele Comunicarii 2009 !
    la Capitolul Comunicare Politica, premiile au fost decerante de Pavel Lucescu, Senior Editior, Cotidianul.
    Premiul I – Bigger Heads (Client – Adriana Saftoiu)
    Premiul II – Goebbels (Client – Attila Korodi)
    Premiul III – Les Mains Sales (Client – Bogdan Olteanu)
    VA ROG MULT DE TOT! INSIST! duceti-va pe linkul dat pentru acest concurs, mai sus, si faceti o comparatie a prezentarii castigatoarei din acest an, cu prezentarea echipei …noastre, Effective Communication!
    Prezentarea castigatorilor din acest an se dorea a fi in favoarea obligativitatii votului! au vrut sa impresioneze populatia prin actori care cad pe strada, cica omorati de o boala cumplita! imaginile folosite de ei pt prezentare sunt copiate dupa net, in spatele unei pancarde se vad niste zgarie nori…nu au nici un fel de planificare-calendar deoarece ai nu au nevoie de asa ceva pentru acest tip de campanie!
    La Bogdan Olteanu, la fel! Campania lor consta in montarea unei…ghilotine in centrul unor localitati si ghilotinarea unor marionete sub emblema :”Impozitul forfetar va omoara afecerile!” calendarul acestei campanii prsupunea prezenta lui Bogdan Olteanu la discutii in fiecare oras prevazut in campanie, la emisiuni TV si la intalniri cu cetatenii – poate daca era ghilotinat reusea, in realitatea concreta, sa faca atatea lucruri!
    si isi mai propunea aceasta campanie sa il faca pe Bgd.Olteanu sa fie recunoscut ca reprezentantul tinerei generatii in Parlamentul Romaniei !!!???!!!
    EI TREBUIAU SA CASTIGE pentru ca…erau de la PNL???
    Pt ca acest Pavel Lucescu are afinitati clare cu PNL sau cu madam Saftoiu?
    Asta trebuiau sa invete tinerii prezenti? Ca BAFTA conteaza si ca nu ei erau in concurs ci personalitatile invitate si ca acest concurs este de fapt pozitionarea comentatorilor si “analistilor politici” – atatia cati au fost in juriu, si prietenii lor de acasa, probabil – fata de partidele politice si campania electorala in curs?
    chiar as propune ca de la anu’ sa nu mai invite nici un reprezentant al PSD -dar au nevoie de unii care sa fie “looseri”, nu???
    TREBUIE sa arate ca PSD nu castiga, ca nu POATE castiga, nici macar aici! Asta era mesajul acestor Olimpiade?

    In rest – numai bine Corina, bafta multa in continuare si iti tinem pumnii sa ai intalniri reusite, vreme frumoasa si…cat mai multe voturi in final, pentru tine si pentru PSD!

  2. Pingback: S-a întâmplat! « Sătmăreanca

  3. Pingback: La lansare, la Năstase… « Mihnea Georgescu

  4. Este minunat sa aflam ca exista oameni de respiratie europena printre noi si ca mai exista oameni care cred ca Uniunea Europeana este un loc decent si nu un loc al umilintei si al inegalitatilor.

  5. Foarte frumoase pozele de la Satu- Mare :). Corina, multa bafta in continuare si un week-end frumos iti doresc!!

    P.S. Ai la mine pe blog, doua melodii-sper sa-ti placa :).

  6. Cred ca jumatatea ta de ardeleanca face ca inima sa-ti tresalte de emotie?Sa nu spui ca nu,ca nu te cred.Zile frumoase prin Ardealul de Nord.IonBorgo.

  7. Corina,
    Să fie într-un ceas bun ! Succes în continuare şi nu te opri, te vom susţine mereu !
    Felicitări sătmărenilor şi-n special Crinei şi lui Darius !
    O duminică pe măsura sufletului tău minunat, Floare de Colţ !
    respecte şi preţuire,
    Sibilla

  8. Sper sa nu uiti promisiunea ca vei reveni cel putin inca o data la Targoviste. Nu de alta, dar mai sunt cateva zile de campanie si mi-e tare teama ca o vom vedea pe Rovana Plumb de 20 de ori si pe Corina Cretu niciodata.
    No offence..just..

    Petrut Dumitru

  9. Corina,
    Sper sa nu uiti promisiunea ca vei reveni cel putin inca o data la Targoviste. Nu de alta, dar mai sunt cateva zile de campanie si mi-e tare teama ca o vom vedea pe Rovana Plumb de 20 de ori si pe Corina Cretu niciodata.
    No offence..just..

    Petrut Dumitru

  10. @ Darius
    Să-mi spuneţi când constituiţi o celulă formată din cel puţin 10 tineri, ca şi dumneavoastră, din PSD şi cel puţin un consilier PSD. Cam e timpul de început atacul pentru primărie.

  11. Va multumesc frumos pentru comentarii si aprecieri. Ma aflu in Salaj, la acest sfarsit de saptamana, in comunele din preajma Jiboului, zona natala a tatalui meu, iar maine voi lansa cartea „Romania europeana”, la Jibou, de la ora 16, la Casa de Cultura, dupa care, de la ora 18, la Zalau, in sala mare de sedinte a Consiliului Judetean.

    Dupa cum bine observa dl profesor Borgo, pentru mine aceste intalniri cu ardelenii au in primul rand o dimensiune emotionala foarte importanta…

    Anca, imi pare rau sa aflu ca la Olimpiadele Comunicarii au primat alte criterii decat cele valorice. Chiar am avut o echipa buna de tineri pasionati si talentati. E dezarmant pentru ei, cei care vin cu buna-credinta si fara partizanate sa se ocupe strict de comunicarea politica, sa vada ca, de fapt, nu sunt apreciati pentru munca lor, ci pentru numele pe care au ales sa-l promoveze, iar acest lucru sa fie decis de un juriu partinitor. Vad ca primele locuri au fost ocupate de liberali, ca Adriana Saftoiu si Bogdan Olteanu, si de fostul ministru al mediului din cabinetul Tariceanu, Attila Korodi. Desigur, o coincidenta… Pacat ca in loc sa incurajeze tanara generatie, unii o folosesc pentru interesele si orgoliile lor. Si pe urma se mira ca dezamagiti tinerii de valoare isi pun problema plecarii spre orizonturi in care sunt mai apreciati pentru competenta lor…

    Referitor la dialogul dintre Darius si Bibliotecaru despre organizatia PSD din Satu-Mare, doresc doar sa va impartasesc impresia mea. Am gasit la Satu-Mare o organizatie puternica, formata din multi profesionisti in domeniile lor, oameni cu pasiune, ambitie si mandrie specifice osenilor, asa ca eu sunt increzatoare ca vom obtine rezultate tot mai bune si la Satu-Mare daca ne vom mobiliza mai bine.

    O duminica frumoasa in continuare!

  12. @Bibliotecaru
    De acord. Cel mai greu va fi insa cu gasirea si stabilirea candidatului.

    @Corina
    De acord, cu o mica corectie. Nu toti satmarenii sunt oseni. Eu de exemplu sunt „codrean”. 😉

  13. Da da, pana mai ieri erai osanca Crina…. 😀 Mai bine l-ai parafraza pe raposatul Kennedy: Ich bin ein Sathmarer…. 🙂

  14. Poate puteti pune cartea si pe blog ?.

    Poate ar trebui sa va duceti si in judetele din Secuime sau cu mai multi maghiari si poate si in Ungaria. Chiar daca nu va voteaza ..inca. Ar fi mai practic sa intelegem doleantele si nemultumiriele maghiarilor si sa cautam o solutie decat sa va „luptati” in Parlament cu domnul Tokes sau altii. In ce priveste votul pur UDMR este cred partial o necesitate din cauza pragului electoral de 5% dar si o indicatie a comunicarii politice proaste ale politicienilor romani si maghiari. Maghiarii nu se simt pur si simplu reprezentati de partidele romanesti. Si este timpul sa nu mai aplicam politica strutului in problema asta.

  15. @ Darius
    Mai sunt 2 ani până la alegerile locale. Din toamnă se poate pregăti cineva în administraţie publică, dacă nu există. Pentru început esenţiali sunt 10 tineri plus cel puţin un consilier care să fie entuziast şi dornic de muncă.

  16. @Bibliotecaru
    Am notat. Totuşi la un moment dat s-ar putea să îmi devină vitală o adresă de email a unei anumite persoane(nu dau nume). 😉 Ce părere aveţi? Sau am devenit deja prea îndrăzneţ ?

  17. @Crina si Darius
    Corect! Eu sunt argesan… 🙂 Primadona la fel… Oricum suntem satmarteni „cu acte in regula” de 24 de ani.

    @corinacretu
    Sunt mandru ca v-am cunoscut personal si ca am apucat sa schimb cateva cuvinte cu unul din parlamentarii europeni. Va doresc mult succes si sunt convins ca ne veti reperezenta si mai departe cu acelasi profesionalism si echilibru in declaratii. Un om politic adevarat este acea persoana care stie unde, ce, cat si cum sa-si faca auzit mesajul politic.
    @Crina
    Multumim (eu si Primadona) pentru posibilitatea creata si pentru invitatie.

  18. Corina draga prin faptul ca ai blogul acesta,ca il actualizezi mereu, consider ca dai dovada de seriozitate, ca iti pasa cat de cat de alegatori, de opiniile lor. Propunerea mea cu blogul obligatoriu se referea la ceilalti viitori europarlamentari.Sunt sigur ca putini au blog. Societatea romaneasca se afla la un moment de cotitura, in care un procentaj important din electorat e inca nehotarat sau pur si simplu nu mai vrea sa voteze.Recunosc cinstit ca si am facut parte din aceasta categorie. Dar consider ca absenteismul va aduce in fata personaje de genul celor care i-am pomenit intr-o alta postare, lucru care ar duce societatea romaneasca pe un drum periculos. Viitorii europarlamentari ar trebui sa fie constienti de acest lucru, pentru ca multi din cei care vor vota cu gandul la „Acum ori niciodata”. Adica daca europarlamentarii nu se vor ridica la inaltimea asteptarilor electoratului care i-au votat urmatoarele alegeri vor fi un urias fiasco, cu urmari greu de anticipat. Deci propunerea cu blogul si ideea ta cu un coltisor saptamanal in paginile unor ziare mi se pare normala. Asa ar sti alegatorii ce mai faceti, si-ar spune pasurile direct , trecand peste barierele birocratice.
    Imi pare rau ca nu am putut fi prezent la lansarea de la Satu Mare. Mi-ar fi placut sa schimbam vreo doua vorbe.. 🙂 Poate alta data, cine stie cand. Eventual dam noi o fuga la Bruxelles sa vedem mai de aproape activitatea voastra.. 🙂
    In incheiere iti multumesc ca ai avut rabdare sa-mi citesti „litania” si-ti urez multa bafta la alegeri. O duminica placuta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s