La Drobeta Turnu Severin si Slatina

Azi m-am aflat, impreuna cu o parte dintre colegii mei de pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare si cu vicepresedintii Ecaterina Andronescu si Ion Toma, la Drobeta Turnu Severin si la Slatina.

La Sala Polivalenta din Drobeta Turnu Severin a avut loc un mare miting electoral, la care au participat circa 6000 de oameni. In cuvantul meu, am incercat sa le explic celor prezenti de ce este important sa mearga la vot si de ce Romania are nevoie de cat mai multi reprezentanti social-democrati in Parlamentul European. Ulterior, am participat la o adunare electorala in comuna Vanjulet si la inaugurarea Caminului cultural din Gruia.

Din pacate, Mircea nu a putut fi azi alaturi de noi, pentru ca dimineata a incetat din viata tatal sau. Ii transmit si pe aceasta cale, lui si intregii familii, condoleante si gandurile mele de incurajare in aceste momente de grea incercare. De asemenea, astazi, un alt coleg, presedintele organizatiei de Dambovita, deputatul Ion Stan, si-a pierdut si el tatal. Sincere condoleante si Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei plecati dintre noi.

In aceasta seara am fost, de asemenea, la Slatina, unde am avut o intalnire cu membrii si simpatizantii nostri.

Corina_Cretu_top

Maine dupa-amiaza, ma voi afla la Targoviste, impreuna cu domnul Presedinte Ion Iliescu si cu presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase.

Anunțuri

Un gând despre “La Drobeta Turnu Severin si Slatina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s