Ascensiunea partidelor extremiste

Unul dintre fenomenele îngrijorătoare în Europa, şi nu de ieri, de azi, îl reprezintă ascensiunea extremei dreapta. Cauzele sunt multiple: de natură economică, socială, civilizaţională, chiar pierderea memoriei şi „banalizarea” ei, prin asocierea la guvernare, ca în Italia, de pildă. 

 Faţă de alegerile din 2004, extrema dreapta a câştigat locuri în plus, ca urmare a rezultatelor foarte bune din ţări ca Austria, Danemarca, Finlanda, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda şi Marea Britanie. Situaţia este extrem de diferită în fiecare dintre ţările în care extremiştii de dreapta au obţinut rezultate bune. Olanda a trimis patru astfel de deputaţi, ai Partidului Pentru Libertate, pe fondul accentuării atitudinilor anti-islamiste şi anti-imigraţioniste. Olanda a fost un model de toleranţă şi de integrare a imigranţilor. Dar criza economică şi financiară a schimbat atitudinea cetăţenilor şi o deplasare spre extreme a votului. Şi în Austria unu din cinci voturi s-a dus spre partidele de extrema dreapta. Sunt şi ţări la fel de atinse de criză în care extrema dreapta a cunoscut un net recul, ca în Franţa, unde multe dintre temele Frontului Naţional au fost preluate şi promovate agresiv de partidul preşedintelui Sarkozy. În Marea Britanie s-a declanşat o aprigă dezbatere pe marginea succesului BNP(naţionaliştii britanici) care este primit de toţi drept un partid fascist, care aminteşte de anii 30 şi de Oswald Mosley, cu al său British Union of Fascist. Istorici şi analişti politici britanici şi europeni atrag atenţia asupra faptului că fascismul a prins în Europa anilor 30 pe fondul scăderii dramatice a încrederii cetăţenilor în autoritatea Parlamentului, dar şi Marii Crize Economice din 1929-1933.

Deocamdată nu putem vorbi de revenirea în forţă a fascismului, dar ascensiunea extremei dreapta nu trebuie ignorată. Partidele democratice, de dreapta(care au cochetat nu o dată cu extremiştii şi care i-au legitimat adesea) şi de stânga trebuie să facă front comun pentru a rezolva problemele economice şi sociale care au ajuns mediul de cultură pentru extremişti. Şi sunt destule, de la imigraţie la creşterea sărăciei, de la problemele raporturilor cu islamul până la terorism.

Anunțuri

8 gânduri despre “Ascensiunea partidelor extremiste

  1. Nu consider PRM un partid extremist in adevaratul sens al cuvantului.Dar e posibil ca sub impulsul generat de rezultatele din Europa ca tribunul sa schimbe registrul…. Dar nici atunci nu cred ca va avea efectul scontat. Noi romanii nu avem ,, gena extremismului” in noi.

  2. Corina, o sa ai un mandat greu. Un raport al FMI arata ca sistemul financiar-bancar in Europa are mult mai multe probleme decit in SUA. Deocamdata, asa cum se arata in raport, bancile au reusit sa obtina credite de $900 miliarde, dar pierderile lor sunt de $2.8 trilioane:

    „The financial crisis „is likely to be deep and long lasting,” the report said, noting that global financial stability has deteriorated further since its October report, especially in emerging markets, particularly in Europe, where banks face more write-downs and may require fresh equity, even as businesses seek to refinance debt. Banks have raised about $900 billion in fresh capital since the crisis began, the fund said, but that is far outweighed by $2.8 trillion in credit-related losses. The fund estimates that the banks have already taken about one-third, or $1 trillion, of those write-downs.”

    http://topics.nytimes.com/top/reference/timestopics/organizations/i/international_monetary_fund/index.html?inline=nyt-org

    Si pe mine ma ingrijoreaza ascensiunea extremistilor la putere, pentru ca asta inseamna de fapt un pas inapoi in ce priveste drepturile omului in general, si in particular instaurarea de frictiuni intre natiuni si grupuri etnice. Retorica BNP este aproape fascista (nu accepta membri de partid din alte grupuri etnice).

    Cred ca trebuie mentionata aici declaratia Hon. Benjamin L. Cardin, Chairman, CSCE:

    Many of these parties openly ran on xenophobic, racist, anti-Muslim, and anti-Semitic platforms,” said Chairman Cardin. “At a time when we are already seeing increased incidents of violence and discrimination towards minorities in Europe, I am greatly concerned that the growth of these parties will only make the situation worse. This is a worrying trend.”

    “The outcome of these elections sends the signal that it is OK to be blatantly racist. It is ironic that at a time when Americans have elected our first African-American President, Europe seems to be backsliding and becoming less accepting of its diverse population,” said Co-Chairman Hastings, who earlier this year co-hosted the first Black European Summit in Brussels to discuss minority representation in European politics. “This has potential ramifications for immigration, discrimination, and other policies in Europe, and could build a greater acceptance for anti-Semitism and other negative attitudes towards minorities.”

    http://csce.gov/index.cfm?FuseAction=ContentRecords.ViewDetail&ContentRecord_id=763&ContentRecordType=P&ContentType=P&CFID=13017362&CFTOKEN=17786089

    America (SUA si Canada) au si ele de ce sa fie ingrijorate. De aici insa se poate spera influenta pentru contracararea extremistilor.

  3. Eu va felicit din suflet pentru realegere !
    De fapt, sotia mea a insistat sa va felicit (desi, si eu aveam intentia) !
    Sunt convins ca o sa actionati energic impotriva extremistilor ori de unde ar fi ei !
    Ce rugaminte avem : sa nu-i uitati pe ai nostri (mai bine zis – ai altora !), care ne denigreaza tara. Cum ar fi Tokes, Monica Macovei si altii !
    Va rugam sa fiti activa in a-i compate pe acesti vanduti ai natiei !

  4. Viata romanilor este grea (dupa cum aratam tot aici, cam 70% – vezi coincidenta cu neparticitarea la vot) o duc prost sau foarte prost, iar politicienii se ocupa de acest lucru in mare parte doar declarativ. In aceste conditii eu vad cresterea partidelor (chiar extremiste) de stanga (dupa parerea mea). Si cred ca acest lucru ar trebui sa trezeasca pe politicieni.

  5. @Diasporean:

    Intr-adevar e o situatie ironica, asa cum se afirma si in articolul pe care il citezi: in fata crizei, in timp ce americanii isi aleg un presedinte afro-american, creand si in acest fel o punte in interiorul unei societati profund divizate in timpul mandatelor lui George Bush, in timp ce americanii au ales calea unei reconcilieri istorice intre doua componente rasiale de baza ale societatii, in Europa asistam la recrudescenta discursului extremist, rasist, sovin, antisemit. Istoria ne-a invatat ca nu aceasta este solutia si ca lucrurile nu pot decat sa se degradeze in acest fel. Iar viitorul nu se intrevede, asa cum spui, deloc roz, ceea ce ar putea sa duca la amplificarea tendintelor nocive de acum.

    @Kartouche:

    Multumesc mult pentru felicitari, dumneavoastra si sotiei dumneavoastra.

    Asa cum spunea si AdrianSM, noi, romanii, nu avem gena extremismului, de aceea cred ca pericolul cel mai mare vine dinspre curentul separatist maghiar. Ne pot face mult rau si declaratiile critice ale Monicai Macovei, daca va continua in aceasta nota. Vom vedea.

    @Ruxandra Lungu:

    Eu ma refeream, dupa cum reiese foarte clar de altfel, la situatia din Uniunea Europeana si la necesitatea contracararii fortelor extremiste de catre partidele democratice de stanga si de cele de dreapta. Pana acum, desi au existat colaborari punctuale la nivel politic, pe anumite subiecte, nu se poate vorbi de o cooperare extinsa. Iar presedintia Parlamentului European si a Comisiei Europene au fost detinute pana acum si foarte probabil vor fi in continuare ale dreptei. Care dreapta, sa nu uitam, ca a preluat adesea idei ale extremei drepte, valorificandu-le la modul populist. Asa s-a intamplat in Franta, unde partidul lui Sarkozy a folosit din plin temele preferate ale Frontului National, atragandu-si o buna parte din electoratul lui Le Pen, incat partidul acestuia se afla in cea mai rea situatie din ultimii 25 de ani.

    @Emil Pfeiffer:
    Subscriu la observatiile facute. Trebuie actionat asupra cauzelor intemeiate ale nemultumirii oamenilor, altfel aceasta va deveni un sol tot mai propice pentru extremism.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s