Intalniri in perspectiva sesiunii inaugurale de la Strasbourg

Astăzi am participat la două întâlniri pregătitoare ale primei sesiuni a noului Parlament European. Înainte de orice, apreciez iniţiativa presedintelui partidului, Mircea Geoană, cel care ne-a invitat pe noi, reprezentanţii PSD în PE, şi cea a lui Cristian Diaconescu, ministrul de externe, care a invitat întreaga delegaţie română. Este un semn de seriozitate şi expresia dorinţei de a face mai mult pentru folosirea parlamentarilor români de la Bruxelles pentru promovarea intereselor şi poziţiilor ţării noastre în concertul european.

La partid, am discutat  priorităţile României în relaţia cu instituţiile comunitare. Evident, unul dintre subiectele cele mai importante a fost cel legat de depăşirea crizei economice, prin folosirea fondurilor europene pe care le avem la dispoziţie. Am discutat despre felul în care se instituţionalizează relaţia noastră, a eurodeputaţilor, cu partidul, despre acţiuni comune atât direct cu partidul, cât şi împreună cu PSE, cu guvernul României şi cu Parlamentul naţional. Este evident că am acumulat o experienţă în mandatul precedent, chiar dacă a fost unul scurt, că acum ştim mai bine cum să ne promovăm interesele în context european.

Invitaţiei lui Cristi Diaconescu, la sediul MAE, i-au răspuns cei mai mulţi dintre eurodeputaţii români. El ne-a prezentat poziţia Ministerului Afacerilor Externe faţă de principalele teme de pe agenda UE, priorităţile politicii europene a României. Este vorba, în rezumat, despre aderarea României la Spaţiul Schengen în 2001, despre aderarea la moneda europeană la termenul fixat, adică în 2014, precum şi de ceva care ne doare, adică despre ridicarea restricţiilor existente în anumite ţări pentru intrarea cetăţenilor români pe piaţa muncii. Am discutat despre domeniile în care s-au afirmat europarlamentarii români,  ca şi despre necesitatea unei informări reciproce mai bine structurată şi fără sincope între noi şi MAE. Cristi Diaconescu a promis că fa înfiinţa pentru asta un grup de lucru la nivelul ministerului, ceea ce pe mine, care am pledat permanent pentru asta, mă bucură. Sper că acest demers va fi urmat de acţiuni concrete.

Ne aşteaptă o sesiune de toamnă complicată, având pe agendă alegerea preşedintelui Comisiei Europene, a noilor comisari europeni, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dacă irlandezii vor binevoi să-l aprobe prin referendum, iar alţii să-l promulge, şi mai ales cu formularea de noi măsuri anti – criză, cu adresabilitate socială mai marcată.

Anunțuri

14 gânduri despre “Intalniri in perspectiva sesiunii inaugurale de la Strasbourg

  1. E criza… avem someri peste tot…avem ministru care cheltuie banii fara rost…avem guvernanti care tac….si ma intreb atunci:Romania incotro?
    Poate la nivelul europarlamentarilor mai exista speranta …mai exista corectitudine si implicare….
    Cu respect,Loredana

  2. Neavând o politică externă coerentă cam de două decenii, neavând un lobby comparabil cu cel maghiar, Cristian Diaconescu trebuie să reconstruiască toată politica externă. Tenacitatea si competenta l-au făcut indezirabil la Cotroceni. A îndrăznit să aibă initiativă. Ceea ce e un păcat capital în ochii sasii ai piromanului de la Anvers. Si-a început demn mandatul de ministru si, după cât se vede, nu se lasă, în ciuda tuturor betelor în spite. Venite – se putea altfel? – chiar din România!

  3. Inceputul este bun. Tardiv, dar bun. De mult timp ar fi trebuit ca activitatea euro-parlamentarilor romani sa fie corelata cu cea a Ministerului Afacerilor Externe. Sa vedem cum va fi continuata aceasta prima activitate.
    Cat despre irlandezi, nu va bazati pe bunavointa lor. In definitiv, cei care le dau foc cetatenilor romani prin Belfast sunt rudele lor mai nordice.
    Irlandezii considera ca nou venitii din UE (tarile care au aderat in 2004 si 2007) nu se ridica in majoritatea lor la standardele economice si de performanta comunitare. Si nu isi doresc sa sustina astfel de parteneri „nedemni”. Motiv pentru care, ar prefera sa scape de acestia. Si de structura care ii impovareaza cu astfel de legaturi. Actuala criza dezavantajeaza o data in plus proiectul Europei unite si da apa la moara euroscepticilor.

  4. Domnul Cristian Diaconescu devine o prezenţă din ce în ce mai discretă şi mai parcimonioasă vis-a-vis de media românească, dar şi un om politic din ce în ce mai bun. Cred că peste cinci an, dacă va continua la fel de bine, va fi probabil soluţia ideală pentru Preşedinţia României.

  5. corina
    de dragul interesului national ati colabora si cu ceilalti europarlamentari romani non psd? stiu ca orgoliile sunt mari si ca voi nu le inghititi pe anumite doamne si domnisoare din partidele adverse dar puteti lasa deoparte interesele de partid si orgoliile marunte pt a sustine cauza poporului roman?

  6. Mult succes, Corina! Frumoasa initiativa lui Cristian Diaconesc! As fi apreciat daca ar fi invitat si alti europarlamentari care au obiective comune, in raport cu interesele Romaniei. Vad ca Vadim si Gigi se pregatesc de lupta 🙂 cu dusmanii?!
    PS: cred ca s-a strecurat o eroare de la anul 2001
    Mult succes!

  7. In sfarsit o activitate serioasa,bine organizata si cu un tel concret si fara culori politice. La urma urmei europarlamentarii nostri reprezinta Romania, nu PSD,PNL si alte partide. Deie Domnul sa aiba rezultate concrete pentru noi. Mult succes la Bruxelles.

  8. Corina,
    Bine te-am regasit sanatoasa cu chef de munca si implicare in cele politici comunitare.Sunt bucuros sa te stiu la Bruxelles ca un facor de echilibru,asa cum te stiu ca ai fost si in legislatia trecuta,vizibila si totusi discreta.Am cam lipsit de pe bloage o vreme dar voi reveni pentru a „combate” alaturi de cei „ca noi” pe acele teme si subiecte la care vrem a crde ca avem apetenta.
    Iti doresc multa sanatate si ceva noroc si sa ne mai auzim cu drag,IonBorgo 🙂

  9. Va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru observatii si sper ca interesul vostru pentru aceste intalniri premergatoare debutului noului mandat sa fie la fel de bun augur ca si discutiile avute vineri cu presedintele Geoana si la MAE cu Cristian Diaconescu. Sper sa reusim sa fim mai uniti atunci cand vine vorba de apararea intereselor romanilor si sa reusim sa depasim barierele partizane atunci cand vine vorba de mobilizarea pentru temele esentiale care-i preocupa pe cei care ne-au incredintat misiunea de a-i reprezenta in Parlamentul European.
    O saptamana reusita tuturor! Va voi tine la curent cu desfasurarea primei sesiuni din acest mandat la Strasbourg.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s