Prima zi de scoala

Sunt unul dintre numerosii oameni pentru care toamna incepe cu adevarat abia odata cu scoala. Cred ca in fiecare an am observat primele frunze ruginii si schimbarea anotimpurilor abia in prima zi de scoala. Vara era sinonimul vacantei, iar toamna o asociam cu ghiozdanul si temele. Dincolo de nostalgii, azi, in prima zi de scoala, ma gandesc cu drag la toti cei care au pasit in bancile scolilor si le doresc un an scolar cat mai reusit.

autumn-colors

Nu pot sa nu regret, insa, ca acest debut este marcat de golul ce s-a asezat intre clasa politica si profesori si sper ca vom invata ceva din amenintarea cadrelor didactice de a boicota manifestarile festive daca ar fi participat la ele oamenii politici. Tot ceea ce s-a intamplat in ultimul an in materie de angajamente asumate la cel mai inalt nivel si neonorate fata de dascali justifica dezamagirea si protestul lor. Salariile, infrastructura scolara si lipsa manualelor sunt probleme ce se acutizeaza de la un an la altul in invatamant, in vreme ce educatia este prizoniera ambitiilor electorale. Cred ca este remarcabila si trebuie sustinuta, in aceste conditii, hotararea ministrului Ecaterina Andonescu de a rezista presiunilor politicianiste si de a nu accepta un pachet de legi impus peste noapte de la Cotroceni, fara a tine cont de realitatea din invatamant si de punctele de vedere ale parintilor si ale profesorilor.

Scoala romaneasca are nevoie de mai putina politica si de mai multe masuri concrete. Suntem pe ultimul loc intre cele 27 de state ale UE la capitolul costuri de scolarizare pe elev, aproape la o zecime fata de nivelul luxemburghexilor si la o cincime fata de media europeana. Iar aceasta problema a subfinantarii risca sa se adanceasca in contextul crizei. Despre ce performante poate fi vorba cand elevii nu beneficiaza deloc in acest an scolar de manuale noi? De asemenea, nu cred ca reforma in educatie sau justitie se poate face aratand atata ostilitate tocmai fata de cei care lucreaza in aceste domenii esentiale pentru o societate civilizata.

Sper ca vom reusi, cetateni si oameni politici, sa ne pastram in aceasta toamna electorala intelepciunea si sa gasim solutii echilibrate si de perspectiva pentru multele provocari ce ne stau in fata.

Anunțuri

13 gânduri despre “Prima zi de scoala

  1. da,astazi a inceput scoala din nou,dar nu o scoala noua ci tot cea care se ghideaza dupa principii de acum 20 ani,sistemul de invatamant a ramas acelasi mereu chiar daca copiii sunt altii.Un sistem cu o programa extrem de incarcata care parca se orienteaza doar spre a informa elevul nu si spre al forma,un sistem care uneori face ca elevul sa simta ca merge la scoala ca trebuie sa mearga nu de placere.
    Si cu toate astea azi elevii au fost cu zambetul pe buze.Sa speram ca in viitor elevul va fi tratat ca o persoana cu personalitate proprie nu doar ca o persoana care trebuie sa asculte devenind astfel robotel.

    e o vorba: Poarta-te cu cei mici asa cum ai vrea sa se poarte cei mari cu tine.

  2. Corina
    Bine te-am regasit.Sarut-mana.Asteptam cam de cand a inceput toata tevatura cu „Codurile educatiei” un articol de gen,pe blogguri si crede-ma ca toata vara nu l-am gasit.Poate, cu toata aceasta vanzoleala politica invatamantu a ajuns o arma in „lupta” de care pe care.Stiu ce vorbesc si tu stii ,in subtext,ca eu am dreptate.Nu-ti cer sa ma confirmi deoarece realitatea este pre vizibila.
    Ca un om care peste 43 de ani am fost in slujba scolii,mai corect un colaborator direct al elevilor,aceasta zi de „PRIMA ZI DE SCOALA” imi determina o stare de explicabila emotie.Asa ca de pe la orele 8 dimineata mi-am ales un loc”strategic” pentru a-mi revedea unii fosti elevi ,fie in calitate de elevi,fie in calitate de parinti ori bunici,fie in calitate de fosti colegi de breasla.Nu-ti pot exprima ce sentiment ma incearca si acum si bucuria ca nu am fost uitat.Par poate patetic,dar numai cine iubeste copii,elevii si oamenii ,in general, este coplesit de astfel de sentimente la fiecare inceput de an scolar si chiar daca nu mai este activ ci un pensionar oarecare ,trairile sunt aceleasi.
    Scoala nu mai este ceea ce a fost si este normal sa fie asa.Civilizatia si de ce nu si snobismul au indus mutatii neantelese de noi „cei anacronici”.Poate asa este in „vest”.Dar la noi parca se facea(si uneori se mai face) o scoala adevarata cu rezultate de exceptie altfel nu-mi explic marele numar de „emigranti intelectuali” la firme de renume de pe Mapamond platiti cu bani buni si adevarati.Pacat ca exodul este poate prea mare si cei care se reantorc sunt tot mai putini.
    Permanent se reproseaza ca „scoala romaneasca” trebuie reformata.Fac alergie la o astfel de prostie si ma minunez cum d-na Ministru Ecaterina Andronescu mai rezista presiunilor impostorilor de tot felul si soiul de a „reforma invatamantul” chiar si acolo unde nu este cazul.
    Notiunea de „reforma” este prost aleasa pentru acest sistem social cum este invatamantul.Invatamantul nu este ceva caruia trebuie sa-i dai o noua destinatie,o noua structura si un nou continut teoretico-stiintific.Invatamantul de la Spiru Haret si Gheorghe Lazar si pana la revolutie din 89 s-a autoreglat prin oameni devotati atunci cand centrele academice si de cercetare au patruns in scoala de la nivelul cel mai de jos si pana la Doctorat.Scoala are nevoie de infrastructura,de oameni devotati ,de bani si mai ales de disciplina.Scoala nu se cladeste prin haos,denigrare,minimalizare si trimitere in derizoriu de catre politic ci se cladeste prin traditie,continuitate,competenta si cu multa dragoste.Da de dragoste.Sa educi copilul, acela ce-ti soarbe vorbele, cu iubirea de aproape poti fi sigur ca ti-ai capatat respectul ce ti se cuvine.Celelalte probleme sunt necesare dar nu si suficiente.De aceea o admir pe d-na prof.Ecaterina Andronescu,pentru ca iubeste scoala si ceea ce face ,face fara a-si umari un interes .
    Sunt nostalgic,in sensul bun al cuvantului astfel se explica si intoleranta mea fata de cei care doresc sa subordoneze invatamantul intereselor lor politice de moment.Spun de moment deoarece daca ar avea o viziune de perspectiva si poate si ceva patriotosm ar lasa ca problemele scolii si scolarilor sa fie rezolvate de cei cu chemare spre scoala.Poate,spun poate,cei ce considera scoala ceva derizoriu au parcurs treptele de invatamant fara a fi prezenti fizic sau emotional la scoala.Regret dar tupeul,obraznicia si bani facuti ocult,tin azi loc de „Diploma de licenta”
    Reasezarea invatamantului pe baze moderne,compatibile cerintelor sociale si de dezvoltate a lumii consider eu ca se doreste a fi reforma si nu niste legi ,care din lipsa banilor,nu vor putea fi respectate.Spunea Iorga ca „scoala este viata” deci nu ne putem permita glume cu viata.
    Sper ca noul an scolar ,care a inceput azi cu flori,cantec si veselie sa se incheie peste un an tot in aceeasi nota si eu poate voi deveni mai putin nostalgic.Cu mult respect si drag,prof.IonBorgo.

  3. oare copii de astazi mai simt emotia primei zi de scoala? sau prefera sa intra in clasa cu ipodul in urechi ascultand manele?

    am pus si eu la mine pe blog un anunt emotionant pt salvarea unui baietel psd-ist, va rog sa intrati si sa ajutati…

  4. Loredana:
    Cuvintele tale sunt cu atat mai importante cu cat vin din partea unei eleve. Ma bucur sa vad copii cu personalitate si iti doresc mult succes in noul an scolar! De retinut aceasta vorba inteleapta: Poarta-te cu cei mici asa cum ai vrea sa se poarte cei mari cu tine.

    Ion Borgo:
    D-le profesor, bine-ati revenit pe blog. M-a impresionat relatarea trairilor d-voastra din prima zi de scoala, in care am regasit emotia celui care si-a daruit viata educarii atator promotii de elevi. Ca fiica de profesor, ma bucur de cate ori regasesc dascali dedicati acestei vocatii, caci este mai mult decat o profesie. Multa sanatate si sa speram ca scoala romaneasca se va aseza pe baze sanatoase, iar acest rol, asa cum spuneti, revine in primul rand celor devotati scolii.

    Sibilla:
    Mult succes „puiului de zambet” ce-ti lumineaza viata si sa speram ca vom reusi sa-i oferim lui si celor ce vin dupa noi o lume normala, in care sa creasca si sa traiasca frumos.

    Bibliotecaru:
    Ati sintetizat in cinci cuvinte o realitate dramatica. As vrea sa fiu mai optimista, dar ma tem ca in loc de „treptat” e mai corect spus „rapid”. Ma ingrijoreaza profund fractura care se casca intre politica si viata, intre politicieni si cetateni si sper sa reusesc sa contribui la atenuarea acestei distante.

    Balbeck:
    Si mie mi-e dor de colegi si de profesori, de emotiile primei zile de scoala si ale fiecarui 15 septembrie…

    O zi frumoasa tuturor!

  5. ufff…prima zi de scoala…:) atat pot sa imi…amintesc……timp nu fi hain…ani de liceu…timp incotro mergi?spre ce meleaguri noi,grabit alergi?

  6. Stimata doamna, eu sunt invatatoare in Pascani, Judetul Iasi, cu o vechime de 33 de ani la catedra.Din generatiile pe care le-am avut imi amintesc acum doar niste prenume: Ana, Doru, Andreea, Iulia, Mihaita, in rest…a ramas amintirea si dragostea fata de toti. Nu m-au dezamagit! Sunt oameni integri si Oameni! Acum timpurile s-au schimbat, copiii sunt altii. Dar, la fel ca toti copiii din lume, simt ,,Prima zi de scoala” ca pe o zi unica din viata lor. Am incercat sa ma transpun in mintea unuia dintre ei. Va trimit mai jos ceea ce-am scris. Va doresc o viata frumoasa si sanatate deplina. Cu stima deosebita, Carmen Pasat

    In prima zi

    Câte zile şi câte nopţi n-a dormit la gândul că va merge toamna asta la şcoală. Iată, ziua cea mare a sosit, de-acum e un om serios. Păşeşte cu teamă spre clădirea cea mare care îi este străină, are uniformă de culoare închisă, aşezată perfect peste cămaşa imaculată, cu papion la gâtul prea firav, cu mânuţele îngheţate pe ghiozdanul cel nou care are pe el câteva personaje dragi din desene animate.
    Merge cu paşi mari ca să-şi facă un pic de curaj. Oare nu cumva ieri a făcut ceva rău şi nu îşi mai aminteşte ce, sau a minţit, aha…a răsturnat gavanosul şi nu i-a spus lui buni, pisica era acolo şi mieuna întruna, găina vecinei era cocoţată pe gardul de la flori…Gândurile i se amestecă învolburându-se în teama de necunoscut. Bretonul îi taie fruntea în două jumătăţi egale şi nu poate să-şi explice de ce îi este frică, sau frig, doar era băiat curajos, până mai ieri. A, trebuie să fie atent să nu-şi prăfuiască pantofii cei noi. Ce frig îi este!
    Acum e la poartă, e obligat să păşească mai încet din cauza aglomeraţiei, ia uite ce veselă e fetiţa aia şi cum sare în sus de fericire. Oare ea nu se teme? Va trebui să intre, şcoala pare mare, ameninţătoare, intră, speriat ca un fir de iarbă când e călcat în picioare, mâna bunicului e prea strânsă peste mâna lui.
    Se uită pe ascuns la ceilalţi, îi este ruşine, e gata de fugă, să fugă acasă şi să se ascundă în pat cu promisiunea că niciodată nu o va mai supăra pe mama, nici nu va mai răspunde urât bunicuţei care, de un an îi tot repeta:
    – Ei, lasă, că mergi tu la şcoală, intri tu pe mâna doamnei!
    Şi mama care-i mai ştergea câte una la fund şi-i spunea:
    – Ehei, gata cu joaca, vezi câte caiete ţi-am luat, astea toate trebuie scrise până la vacanţa de iarnă.
    Se aşază în rând. Aude lista strigată de director şi apoi plecă spre clasă. Îi tremură genunchii, îi tremură bărbia, dinţii îi clănţăne ca la frisoane, fără să-i poată stăpâni. Sună un clopoţel vesel.
    Clasa e mare, luminoasă, cu pereţii hidos de albi, dar cu multe planşe, unele cam îngălbenite, pe pereţi, flori spânzurate în florare de sârmă şi tabla mare, uriaşă şi îngrozitor de neagră, pe care scrie ceva care începe cu B mare de tipar, urmat de i mic de tipar.
    Îşi găseşte o bancă, stă cu un copil străin. Îl trage pe buni de mână să stea şi el în bancă. Buni îl simte şi îşi face şi el loc, alături. Oare aceea va fi banca lui? Parinţii şi copiii se frământă, se agită, fiecare îşi aranjează odorul în băncile din faţă. Unii se supără că nu încap toţi acolo, în primul rând, el e fericit că stă mai în spate.
    Banca de lemn e veche, scrisă şi zgâriată, semne necunoscute şi câteva litere cunoscute sunt sculptate pe ea. Cu degeţelul urmăreşte linia unui O, apoi îl conturează pe M mare de tipar. E prea înaltă banca asta, gândeşte, şi încearcă să se mişte puţin, dar afurisita scârţie.
    Băieţelul din banca lui se uită curios şi-i vine să râdă pe înfundate. Se apropie de urechea lui şi spune, abia înfundându-şi râsul:
    – Nu-i aşa că şcoala asta e ca o cutie plină cu şoarecei care chiţăie permanent? El se gândeşte la cât e de relaxat colegul său.
    – Vezi, îi şopteşte bunicul, toţi copiii vin la şcoală ca să se facă oameni mari!
    Nu prea înţelege el ce înseamnă asta, că doar oamenii se fac oricum mari, copiii oricum cresc, nu pot rămâne aşa, de ce e nevoie să înveţe la şcoală? Pentru el era foarte bine la ,,grădi’’. Acolo avea tot ce-i trebuia ca să fie fericit. Domna îl iubea şi el a învăţat o mulţime de lucruri. Se uită disperat ca trezit dintr-un vis. Îl trage pe buni de mână:
    – Dar eu n-am niciun coleg de grădiniţă aici! şopteşte înspăimântat.
    – Lasă, îi explică iarăşi bunicul, o să-ţi faci o mulţime de prieteni, toţi copiii de aici vor fi colegii tăi. Simte că-l ia cu leşin. Îl doare burtica, are crampe şi parcă îl ia cu călduri.Transpiră şi picăturile de rouă de deasupra buzei îl incomodează. Le şterge cu mâna şi ea umedă, mică şi caldă.
    Dintr-o dată îi veni o idee salvatoare. O, cum de nu s-a gândit la asta încă de dimineaţă? Doamna aceea străină vorbeşte ceva, nu înţelege ce, el are în minte ideea şi vrea s-o aplice, dar nu ştie când e momentul potrivit. Se foieşte din ce în ce mai mult şi banca scârţie tot mai tare. Lumea se întoarce şi bunicul îl roagă,,stai cuminte!’’ Nu ştie ce să-i spună. Se ţine cu mâna de burtică, mimând gestul de durere, dar nimeni nu-l observă.
    Dintr-o dată, nu ştie de ce, toţi adulţii se ridică şi se îndreaptă spre uşă. Când simte că şi buni se ridică, el e deja ieşit din banca scârţâitoare. Doamna cea străină îl ia de mânuţă şi-i spune ceva, el nu înţelege nimic, se ţine strâns de mâna bătrânului.
    – Sunt bolnav, mă doare burtica!spune tare, foarte tare, încât nu-şi recunoaşte glasul. Gata, am fost la şcoală, acum vreau la mami!
    Doamna insistă calm, bunicul îi sloboade mânuţa, împingându-l înapoi. Cât de părăsit se simte. E ca un copil abandonat. Aha, deci buni nu l-a iubit niciodată cu adevărat! Acum îşi dă el seama că-l minţea când îi spunea că ei sunt doi ,,camarazi de arme”. Deci cine a trădat?
    Se lasă dus de doamna cea străină înapoi în bancă. Deci buni nu-i este prieten! Şi-i spunea mereu că prietenii nu se înşeală unul pe altul, nu se abandonează la greu…Toţi l-au trădat. Mami care e plecată în delegaţie toată săptămâna, tati care are întotdeauna mult de lucru, bunicuţa care i-a promis o prăjitură la întoarcere, buni…da, trădătorul! Nu va mai vorbi niciodată cu el, n-o sa-i mai dea pietricele colorate la colecţie şi nici n-o să-l mai ajute să cosească, să sape, să care lemne şi apă, nimic n-o să mai facă pentru el. Şi cât îl iubea…Dar acum, gata, s-a terminat cu prietenia lor.
    Oare când o să se sune de ieşire? Cât e ceasul? De emoţie nu vede cadranul ceasului de deasupra ,,catredei”. Pacă şi-a auzit numele…
    Dintr-o dată l-a izbit realitatea. Cincizeci de perechi de ochi care se uită la el aşteptând. Emoţie, frică… Aşteaptă ceva de la el. Ce? Se ridică în picioare. Toţi îl ajută. ,,Spune prezent! Spune prezent!’’ Face câţiva paşi spre uşă şi dă să iasă. Se răzgândeşte.
    Nu se poate! Cum să abandoneze lupta? Se îndreaptă de spate, apucă de pe mânecă o scamă imaginară, îşi drege glasul şi se prezintă bărbăteşte aşa cum a făcut repetiţie acasă, când toţi îl rugau să înveţe să se prezinte:
    – Eu sunt Nicuşor. Nu, nu nu aşa trebuia, încearcă din nou, altă variantă şi mai sigur pe el.
    – Pe mine mă cheamă Ionescu Nicolae. Am şapte ani şi am venit la şcoală pentru că vreau să învăţ să scriu şi să citesc. Şi vreau să vă mai spun că am un bunic trădător!

  7. ufff incepe scoala cel mai urat lucru din viata meaaaaaaa help me deci scoala asta este atatde stresanta incat imi vine so ard profii cei de toate zilele mau omarat la scoala acum trec a 5 si o sa fii niste profii noii blah URASC SCOALA!!!

  8. offf..am emotii si nu stiu cum sa ma comport cu colegii sau cu profii …daca nu ma plac si fac o impresie proasta….:(:(:(:(…….trec a IX-a si stiu ca este mai greu sa te faci placut colegilor sau profesorilor..deoarece au pretentii pt. ca suntem mari…….si dupa atatia ani de scoala ar trebui sa stim lucrurile generale……:(:(:(

    imi urez succes!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s