Apelul Partidului Socialistilor Europeni (PES)

Bruxelles, 10 octombrie 2009

Liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Poul Nyrup Rasmussen a făcut azi următoarea declaraţie privind recentele dezvoltări de pe scena politică romnească, după forţarea ieşirii de la guvernare a PSD-ului.

 „Ceea ce a făcut Preşedintele României legat de situaţia guvernamentală din această ţară este un pas în detrimentul intereselor româneşti şi europene. Aceasta este singura calificare posibilă a forţării ieşirii de la guvernare a unui partener major într-un moment de criză când românii au mai multă nevoie ca oricând de sprijin bipartizan pentru luarea măsurilor adecvate în vederea depăşirii dificultăţilor economice şi sociale.

Este de asemenea un gest uimitor în ajunul alegerilor prezidenţiale şi al negocierilor pentru poziţia de comisar european. Comisia Europeană are nevoie de sprijinul socialiştilor şi democraţilor europeni pentru a-şi vedea proiectele aprobate de către Parlamentul European. Executivul UE trebuie să fie bipartizan şi să reflecte structura PE, având în componenţa sa mai mulţi comisari social-democraţi de top. PES consideră că România –unde PSD a câştigat alegerile europene- trebuie să propună un candidat social-democrat pentru un portofoliu CE. PES face apel la Preşedintele României să lase orgoliile deoparte şi să acţioneze în interesul românesc şi european prin nominalizarea, pentru poziţia de comisar european, a unui candidat social-democrat de top, cu o foarte bună reputaţie la nivel european, asigurând astfel o aprobare liniştită în Parlamentul European”.

Anunțuri

17 gânduri despre “Apelul Partidului Socialistilor Europeni (PES)

  1. În ziua de astăzi, să observi un gest politic în România este ca şi cum ai observa un firicel de piper alb într-un borcan de zacuscă. Nimic din politica românească nu mai are sens, nu mai are minte, nu mai are finalitate. Într-un post recent, l-am îndemnat pe preşedintele Traian Băsescu să facă ce ştie mai bine, adică să scrie poezii. Preşedinţi se vor găsi pentru România, doritori sunt cu duiumul, făuritorii de poezie sunt însă extrem de puţini.

    http://giconet.blogspot.com/2009/10/din-ciclul-mai-bine-poet-decat-dictator.html

    Eu aştept ca preşedintele să răspundă provocării şi mai mulţi politicieni să renunţe la cuvântul grobian şi să dialogheze literar, chiar în versuri.

  2. Din păcate politicienii români nu au pe agendă binele României, ci pe cel de supravieţuire politică personală. Mai grav este că votanţii sunt pasivi nedîndu-le o lecţie.

  3. nu o luati in nume de rau dar acum sunteti prea importanta ca sa mai participati la ciufuleli intre psd si pld. da, se potenteaza reciproc dar geoana tot nu mai ajunge in turul doi.
    cred ca acum aveti o responsabilitate enorma. faceti parte din grupul fmi si cel de anticriza al ue.
    sincer, la calibrul dumneavoastra e pacat ca va ocupati de prostioare de genul asta. tentatia o fi ea mare dar chiar nu va mai serveste la nimic. nici dumneavoastra in cariera politica, nici noua ca alegatori.

  4. Apelul nostru, al celor mulţi în numele copiilor cu nevoi speciale :

    Poftim şi … Şmecheria din Twin Peakse-ul cărăşean, insist să citiţi cu luare aminte şi subliniez încă o dată, Sfinx777 nu urmăreşte traficul, e o voce ce se doreşte auzită !
    E vorba de… * modelul * de * politici soaciale *, marca PD-L, ca-n Twin Peakse-ul cărăşean, de alt fin al Naşului Frunzăverde, că mulţi mai are… de cică, rectificarea bugetului… Atenţie la metodă : geniile CJ C-S au inventat în criză de idei fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, citez * susţinerea activităţii turistice * din bani de la … asigurări sociale, copii cu nevoi speciale şi unităţi de învăţământ !!!

    http://sfinx777.wordpress.com/2009/10/12/normalitatea-autoritatilor-cu-nevoi-speciale-din-caras-severin-jos-basescu-jos-pd-l/

    Asta e politică de exterminare !!!

    JOS Băsescu ! Jos PD-L, şacali, hoţi, nemernici !!!

    Sibilla
    P.S…. se lăuda buldogul Blaga că drege, dă, ajută vis a vis de infrastructura cărăşeană, acum, aflarăm şi prin ce … metode ! E limpede, ori ei, ori noi ! Eu de pe redute nu cobor până nu-i văd pe ăştia frâmţi ! Şi-atunci nu ridic piciorul până nu-s sigură că NU mai mişcă, trăznească-i !

    Mulţumesc pentru spaţiu şi implicare, Corina !
    E limpede,mai limpede ca niciodată, e MOMENTUL să dăm de pământ cu ei, ACUM şi pentru aceasta trebuie să IEŞIM LA VOT ! Să fim cu ochii pe ei , să preîntâmpinăm fraudarea alegerilor, să nu-i slăbim pe tartori, groparii ţării ! Doamne Ajută !
    Sibilla

  5. PSDCU PD-L cel mai mare genocid.
    EMIL Boc,Bazac si Irinel Popescu au condamnat bolnavii acestei tari la moarte prin HG 1088/2009.Ei au semnat fara responsabilitate ce au semnat.Dar legea e lege.Nu conteaza ca mor oameni,legea e lege.Sa raspunda penal pentru ce au semnat.
    Vor muri bolnavi,pensionari, contribuabili din cauza unor incapabili.De ce mai platim taxe si impozite?

  6. Un parti anti-frontaliers fait une carton à Genève

    Le Mouvement citoyen genevois, qui qualifie les travailleurs français présents à Genève de «racaille» et de «criminels étrangers», a doublé son nombre de sièges lors d’une élection locale.

    «Genève et les Genevois d’abord», contre la «racaille» et les «criminels étrangers»… Le Mouvement citoyen genevois (MCG) et ses slogans choc ont remporté, dimanche, un succès important au Grand Conseil, le parlement du Canton de Genève. Le principe de ce parti : tout faire pour créer dans l’esprit des Genevois un «lien direct» entre la présence dans la ville des travailleurs frontaliers venus de France et le chômage, qui est le plus élevé de Suisse dans cette ville (7% contre 3,9%).

    Basant sa campagne sur des affiches-choc qui ont fait scandale lors de leur publication dans la presse locale, le MCG a obtenu 15,1% des voix (+7,37% par rapport aux dernières élections), soit 17 sièges au total contre 9 auparavant. Un score qui le place en seconde position derrière le Parti libéral (16,73%, 20 sièges), à égalité avec les écologistes (15,1%, 17 sièges),et devant le Parti socialiste (12,77%, 15 sièges) les démocrates-chrétiens (12 sièges), le Parti radical (12 sièges) l’autre parti d’extrême-droite, l’UDC, qui n’a plus que 9 sièges.

    Surenchère

    L’encart de l’UDC a provoqué une manifestation de travailleurs à Genève jeudi.

    L’UDC fait pourtant tout pour rester sur le credo anti-travailleurs étrangers : un encart publié lundi dernier dans le quotidien local La Tribune de Genève à ainsi fait scandale. Evoquant le Ceva, une liaison transfrontalière entre la ville française d’Annemasse et Genève, l’affiche expliquait : «Le CEVA? un nouveau moyen de transport pour la racaille d’Annemasse (centre-est de la France) ! Expulsons les criminels étrangers! Ne leur offrons pas encore un accès à Genève!»

    L’agressivité de cette campagne de l’UDC a provoqué des manifestations de travailleurs frontaliers jeudi dernier. Le maire d’Annemasse, Christian Dupessey, avait annoncé qu’il comptait porter plainte.

  7. Pingback: Social-democratia unita!

  8. Basescu e un om rau.A pus-o pe roberta anastase sa faca mita politica pentru el.PD-L Prahova a plimbat 100 de pensionari la manastirea dealu,curtea domneasca din targoviste si a mai dat si o masa.Roberta anastase a dat carti cu traian basescu scrise de radu moraru.Roberta anastase si-a mai lasat si autograful sau pe carti.

  9. Va multumesc pentru comentarii. Din pacate, presedintele Traian Basescu n-a luat in considerare acest apel.
    Desemnarea d-lui Ciolos si focalizarea obsesiva pe portofoliul de la Agricultura reprezinta un pariu prea riscant, avand in vedere miza de interes national imens. Din pacate pentru noi, Franta va sustine, probabil, Irlanda pentru acest post foarte important in Comisia Europeana, la fel ca si Marea Britanie, Olanda si Suedia – cel putin. La randul ei, Germania si-a anuntat sprijinul pentru candidatura austriaca. Fara sustinerea marilor contributori la bugetul UE n-avem practic nici o sansa la portofoliul Agriculturii, asa ca ne indreptam iar spre un post fantomatic.
    Este unul din rezultatele concrete ale politicii personale a presedintelui Basescu, refractar la consultari reale cu partidele, cu specialistii si cu reprezentantii mediului diplomatic, chiar si atunci cand e vorba de desemnarea candidaturii pentru Executivul UE. Ma tem ca putem deja vorbi despre o noua sansa irosita pentru Romania.

  10. Pingback: Despre femei in politica romaneasca… «

  11. AM VAZUT-O PE DOAMNA CRETU LA CLUJ IN CAMPANIA ELECTORALA PENTRU EUROPARLAMANTARE
    AM RAMAS UIMIT DE CE CAPACITATI INTELECTUALE POATE AVEA PSD
    AR TREBUI SCOASA IN FATA MAI MULT DE PSD
    O FELICIT PENTRU TOT CE FACE PE DOAMNA EUROPARLAMENTAR CORINA CRETU DAR SI PE DOMNUL ILIESCU CARE DUPA PAREREA MEA A PROMOVAT-O CEL MAI MULT IN POLITICA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s