Proiectul European pentru Pace, dimensiuni ale societatii civile

Picture 448

Ieri, la Bruxelles, am fost gazda conferintei „Proiectul pentru Pace – Europa: dimensiuni ale societatii civile”. Evenimentul a fost organizat de Nonviolent Peaceforce – un grup de organizatii non-guvernamentale – si incheie campania desfasurata timp de un an sub genericul „Europa, Voteaza pentru Pace!”, in cursul careia au au fost adunate semnaturi de adeziune de la circa 110 ONG-uri si peste 5000 de cetateni europeni. Am primit lista acestor semnaturi in debutul celei de-a doua parti a conferintei, in numele europarlamentarilor din noua legislatura.

Conferinta a pornit de la premisa ca interventiile militare internationale nu sunt suficiente in zonele de conflict, fiind nevoie de o dimensiune civila puternica, materializata, la nivelul Uniunii Europene, printr-un Serviciu Civil European pentru Pace (SCEP).

Picture 447

Cele trei propuneri-cheie expuse de reprezentantii organizatiilor initiatoare si pe care s-a concentrat campania „Europa, Voteaza pentru Pace!” sunt:

1. Crearea unui Departament/Directorat privind construirea pacii, la nivelul Comisiei Europene, pentru a imbunatati infrastructura institutionala pentru dezvoltarea si implementarea initiativelor civile in materie de construire si mentinere a pacii.

2. Un dialog mai structurat intre societatea civila, cu experienta pe teren, si autoritatile europene.

3. Crearea Serviciului Civil European pentru Pace (SCEP), care sa ofere sprijin institutional pentru interventiile privind pacea ale societatii civile europene. In cadrul acestei structuri ar urma ca organizatiile certificate sa contribuie cu consultanti profesionisti in materie de instituire a pacii in zonele de conflict, pentru a sprijini grupurile civile din plan local care lucreaza pentru dialog si reconciliere prin mijloace non-violente.

Picture 450

Cred ca imaginea si eficienta UE ca actor global care promoveaza pacea ar avea de castigat din sustinerea institutionala a unui astfel de program. Atat in cadrul conferintei de presa, cat si in cadrul evenimentului propriu-zis ce a urmat am subliniat necesitatea schimbarilor institutionale la nivelul noii Comisii Europene, a regandirii sistemului de profil, pentru a evita suprapunerile si a eficientiza actiunea pentru pace a UE.

In ciuda iluziilor, pe care ni le-am facut mai ales dupa caderea comunismului, numarul si intensitatea conflictelor armate a crescut. Nu cred ca noua ordine mondiala, mai pacifica, la care visam, este pe cale sa se concretizeze. Un raport al ONU arata ca doar in ultimii trei ani, de cand comunitatea internationala a recunoscut nevoia de a reglementa comertul cu arme, circa 2,1 milioane de persoane au fost ucise si cateva zeci de milioane ranite. Aceste conflicte au distrus sau compromis ajutoarele internationale si investitiile in dezvoltare din tarile in conflict.

Picture 454

Suntem in situatia in care trebuie sa luam decizii mult mai radicale in privinta rezolvarii acestor conflicte. Nu este suficient sa declaram ca vrem solutii pasnice pentru razboaiele in curs. Trebuie sa trecem de la vorbe la fapte. Este o nevoie acuta de actiune. In acest context cred ca trebuie inteleasa  decizia Comitetului Nobel de a acorda premiul Nobel pentru Pace presedintelui Barack Obama. Este un indemn pentru actiune, pentru schimbare. Pacea trebuie sa devina o realitate peste tot in lume.

Pacea, trebuie sa fim constienti de asta, este mult mai mult decat absenta razboiului. Conflictele inghetate din diferitele zone ale lumii ne aduc mereu aminte de acest adevar. Cel mai recent astfel de conflict care s-a transformat intr-o confruntare sangeroasa, este cel legat de regiunile separatiste georgiene Abhazia si Osetia, din august 2008, cand intre rusi si georgieni au avut loc lupte sangeroase.

O caracteristica a ultimei generatii de conflicte este aceea a cresterii numarului victimelor colaterale: femei, copii, batrani. Chiar si state cu puternice democratii, cu un control civil riguros asupra corpului militar, cu reguli clare ale angajamentului pe campul de lupta, cum sunt cele membre ale NATO, nu au putut evita victimele civile, nici in fosta Iugoslavie, nici in Irak, nici in Afganistan. Cu atat mai mult victimele civile sunt mai numeroase in razboaiele civile din asa numitele „state esuate”, unde exista doar legea celui mai puternic.

Picture 457

De aceea o dimensiune importanta a procesului de edificare a unei paci durabile la nivel regional si global il reprezinta actiunile de avertizare precoce si de prevenire a conflictelor. Societatea civila, adesea cu sprijinul statelor interesate, a dezvoltat mecanisme de alerta avansata in privinta riscurilor de conflict, de negociere si de rezolvare pe cale pasnica a conflictelor. De multe ori eforturile lor nu au avut rezultatele scontate. Ele fie nu au fost coordonate cu cele ale altor actori implicati in evitarea sau gestionarea conflictelor, fie a existat o concurenta intre diverse organizatii, care se refereau la solutii privind acelasi conflict sau stare conflictuala.

Picture 463

Pentru a evita astfel de situatii, si pentru a creste eficienta actiunilor UE, cred ca propunerile venite din sanul societatii civile europene sunt demne de toata atentia si trebuie sustinute. In cuvantul meu, am sustinut, de asemenea, ca vad utila si necesara infiintarea unei Agentii Europene de Construire a Pacii, sub egida Parlamentului European, sau dupa caz, sub egida viitorului Presedinte al UE. Astfel s-ar obtine o mai buna coordonare a tuturor actorilor relevanti in procesul de constructie a unei paci durabile in zonele conflictuale. Nu cred ca este o ideea rea nici infiintarea unui organism european similar celui american, Peace Corps, pentru ca organizatii atestate ale societatii civile sa poata trimite consultanti si echipe pregatite in domeniul pacii pentru a sustine si proteja echipe locale ale societatii civile in procesele de dialog si reconciliere pe cai pasnice.

Anunțuri

3 gânduri despre “Proiectul European pentru Pace, dimensiuni ale societatii civile

  1. Pingback: O să avem vreodată o femeie preşedinte de stat? « Chinezu

  2. Smecher Basescu asta: auzi la el ca daca pierde presedintia se va duce pe mare….mare mincinos
    Pai el nici nu accepta sa fie angajatul cuiva mai ales ca a fost presedintele Romaniei. Faza cu plecatul pe mare este praf in ochii electoratului. L-am invatat,numai tine smecheriile astea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s