Audierea noului comisar bulgar

Azi, a avut loc, in Comisia pentru Dezvoltare din Parlamentul European, audierea comisarului desemnat pentru Cooperare internationala, Ajutor umanitar si Raspuns in situatii de criza.

Pe parcursul discutiilor desfasurate timp de trei ore, candidata din partea Bulgariei a demonstrat ca stapaneste foarte bine problemele din sfera ajutorului umanitar. Modul in care a raspuns intrebarilor membrilor comisiei de specialitate reflecta, dupa parerea mea, competenta si experienta sa in acest domeniu, mai ales in ceea ce priveste cooperarea internationala.

In cadrul audierii, am abordat problema legaturii intre ajutor, reabilitare si dezvoltare pornind de la situatia concreta din Haiti si avand in vedere modul in care sunt structurate atributiile din zona ajutorului umanitar si a politicilor de dezvoltare in cadrul viitoarei Comisii Europene. De asemenea, am tinut sa ma refer la necesitatea cresterii sigurantei lucratorilor umanitari, in conditiile in care peste 200 de persoane din acest domeniu au fost ucise in cursul anului trecut.

Kristalina Georgieva este cea de-a doua nominalizare din partea Bulgariei pentru postul de comisar european, dupa retragerea Rumianei Jeleva, in urma criticilor provocate de modul neconvingator in care a decurs audierea sa in Parlamentul European si de suspiciunile privind activitatea sa profesionala in sfera privata. Parlamentul European se va pronunta martea viitoare, la Strasbourg, prin vot asupra formulei viitoarei Comisii Europene.  

Anunțuri

5 gânduri despre “Audierea noului comisar bulgar

  1. Stimata si distinsa doamna Cretu,
    Am un comentariu f f scurt dar sper pertinent! Cazul Kristalinei Georgieva la UE,ca si al Danielei Popa laudata unanim la retragerea din
    Cam. Deputatilor arata cat de necesar este SA SE DEA PRIN STATUTUL PSD
    MULT MAI MULTA PUTERE DECIZIONALA FEMEILOR IN GENERAL!
    S-auzim numai de bine !

  2. Subscriu comentariului postat de Romanul de la izvoarele Dunarii.
    „SA SE DEA PRIN STATUTUL PSD MULT MAI MULTA PUTERE DECIZIONALA FEMEILOR IN GENERAL!”
    Felicitari pentru activitatea dumneavoastra de la Parlamentul European.
    Felicitari pentru ideea de a ne informa despre activitatea dumneavoastra prin intermediul acestui blog.
    Din presa nu aflam mai nimic.
    O zi buna!

  3. Doamna Corina Cretu
    Va multumesc pentru publicarea protestului la adresat adresat unui cetatean betiv care a luat-o razna. Va sunt indatorat pentru spargerea cenzurii.
    Pentru ca randurile mele pot creia confuzii va cer permisiunea sa ma prezint .
    Trimit un articol scris la doua zile de la declansarea scandalului ICR New York
    Va sunt recunoscator.
    O ZI BUNA PENTRU ROMANIA
    Cu ocazia incheierii expozitiei antisemite, ICR da un comunicat in care niste mizgalituri oribile ale unor golani sunt declarate “un succes al artei de avangarda din Romania, care incepe sa fie luata in considerare de institutii de mare prestigiu din domeniul artei(precum Muzeul National de Arta Contemporana ) si a condus la stabilirea unor colaborari intre graffierii din Romania si institutii artistice de peste Ocean”. Autorii uita sa explice ca aceste institituti isi au sediul in South Bronx sau in alte cateva ghetouri unde nici politia nu are curajul sa patrunda. Mentionind grupul de la New York Magazin se spune “nici una din persoane nu este calificata sa emita pareri profesioniste despre arta,de vreme ce nu poseda nici educatia si asa cum rezulta din luarile de pozitie, de un primitivism estetic deprimant – nici informatia necesara pentru a emite opinii pertinente” Lasind pe Grigore Culian care a creiat cel mai bun ziar de opinie de limba romana si pe profesorul Marinescu sa se apere singuri, sunt nevoit sa ma prezint si sa fac corectile necesare.
    Ma numesc Robert Horvath si sunt de meserie cineast. Am absolvit facultatea de film IATC (fiind coleg de an cu Mircea Daneliuc cu care am facut un film de institut impreuna) Am lucrat la pricipalele studiouri in special la Televiziunea Romana. Mi-am facut educatia politica in anchetele securitatii. Am fost acuzat de spionaj, pentru trimitera in Occident a unor materiale filmate despre Ceausescu.Scapat cu viata am ajuns in America in 1977. Am pornit de la nimic. Fiind atras de lumea modelelor, am mai facut o facultate(Fashion Institute of Technology, New York) Aici am fost coleg cu Kiyoko, actuala mea sotie,renumit fotograf japonez, Actualmente imi continui profesia la studioul meu de film si televiziune cu sediul in Manhattan, New York si Tokio. Sunt cunoscut deasemenea ca ilustrator, designer, pictor. sub numele de Deva. Ultima expozitie personala DE LA DALI LA DEVA. care a avut in cartierul marilor galerii Chelsea, NY sa bucurat de succes. Am o galerie personala DEVA GALLERY unde arta mea poate fi vizionata de public. Semnind HORVATH sunt cunoscut in jurul lumii, ca unul din cei mai inportanti fotografi de moda.
    Aceasta lunga prezentare este un indiciu ca intregul comunicat ICR trebue citit invers. In primul rind expozitia nu afost un succes ci un un adevarat dezastru. In al doilea nici unul din persoanele inplicate Suteu, Patapievici, Neagoe nu au absollvit vrea scola de arte sau au vreun talent artistic. Faptul ca acesti activisti culturali nu au cunostinte esentiale de estetica sau judecata artistica, a creiat o situatie exploziva A lua niste derbedei de la gura canalului si ai prezenta ca niste artisti intro galelrie de arta, este o frauda fara precedent. Adevarul este ca traim in doua lumi diferite, una a marei arte (Zamfir, Andrei Serban, etc) si una a provinciei proaste si snoabe reprezentate de alde Patapievici, Suteu sau de lumpenul pisat pe el, Cristian Neagoe.Trebue facuta curatenie generala. Imediat dupa stingerea scandalului Patapievici, vom incepe scandalul Tismaneanu,intre timp comunitatea va avea grija de Traian Ungureanu care a scris la ordin de la Cotroceni, mizerabilul articol “Statuia mitocaniei, comunitatea romaneasca de la New York.” Ma adresez pe aceasta cale unui alt mizerabil Ion Morar care crezind ca este siret, a scris in Cotidianul “Cultura romana bruiata la New York de un papagal ungur” Il asigur cu toata seriozitatea ca papagalul Robert, este mai roman dechit ei toti la un loc In articolul “Golaneala de la New York si tinta Basescu” acelas Morar desvolta un scenariu interesant dar complect inpracticabil.”Bata lui Horvath” loveste si sparge capul lui Patapievieci.Intelectualii fug speriati, lasand pe Traian Basescu singur si sizolat. In final aceiasi bata va lovi capul prezidential. Scenariul nu poate avea o baza reala, caci in scandalul icr, presedintele a ales sa se loveasca la cap singur. Spre final in comunicat oficial, Institut Cultural Roman avind ca presedinte de onoare pe insusi presedintele tarii, urmarind sa ma denigreze in ochii tuturor, ma denunta ca fascist “fervent admirator al politicii extremiste al maresalului Antonescu. Daca apararea culturii nationale si a demnitatii tuturor,
    a atras atentia atentia atitor cozi de topor,este un semn bun.inseamna ca sunt disperatiI Cind ma pregateam sa gasesc un final acestor randuri, a sunat telefonul.Ionathan Vick de la Antidefamation League ma anuntat ca sa pornit actiune impotriva ICRt.Daca cea mai puternica asociatie din evreiasca din lume, care are ca scop” To stop the defamation of Jewiish people, to secure justice and fair treatment to all “se misca, inseamna ca partida este castigata. M-am grabit sa sun pe Culian de la New York Magazin, care mi-a confirmat ca a primit un mesaj similar. Am indreptat un gand de multumire Mariei Marga,Raluca Oana Stancu Mujea , Petria si a mi de blogari care au facut ca aceasta minune sa se intimple. De si este vara de la New York a pornit un bulgare de zapada care creste si nu mai poate fi oprit.
    O zi buna pentru Romania.
    Robert Horvath DEVA artist New York
    DESCHIDETI PENTRU INFORMATII SUPLIMENTARE http://www.devagallery.com/
    februarie 4th, 2010 at 15:27

  4. EXPOZITIE AL QUEDA LA ICR NEW YORK
    HATE CRIME UNIT SE VA DEPLASA SPRE CLADIREA REPREZENTATEI ROMANIEI LA ONU CARE ADAPOSTESTE EXPOZITIA ANTISEMITA ICR NEW YORK.

    . Ministerul de Jutitie SUA va trimite o unitate specializata in Hate Crime la Galeria Romania aflata in cladirea de 16 etaje a diplomatiei Basescu la New York in ziua de Vineri. Am comunicat acest lucru acum cateva momente prin telefon ambasadorului Verita. Telefonul dansului este
    1 202 332 48 29. Poate al deranjati cu cateva intrebari despre imaginea Romaniei.
    HATE CRIME UNIT
    Trains Over 2,000 Law Enforcement Officers
    from Maryland, Virginia, Washington, D.C., Illinois, Pennsylvania, New Jersey, Delaware, New York, Connecticut, Texas, California, and Missouri, and representing state, local, and federal agencies that included the FBI, ATF, U.S. Park Police, and numerous regional JTTFs, corrections officers, offices of Attorney Generals, and military personnel, attended.

    ULTIMATUM ACORDAT PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU !

    Mentionez cateva opere de arta al expozitiei organizate de Institutul Cultural Roman al carui PRESEDINTE de onoare ESTE TRAIAN BASESCU seful statului
Roman.
- O Menora ( Simbol al Statului Israel) uriasa vopsita pe un intreg perete de galerie pe care este manjita cuvantul Fuck.
- Tatuarea SS pe bratul unor evrei religiosi.
- Un schimb simbolic intre Patriarhii Bibliei : Abraham acorda steaua lui David primind de la acesta un…….. penis .
- Rabini care se copuleaza cu elefanti
- Afisarea Zvasticii Naziste,
    DIRECTORUL SECTIEI EXTERNE AL ANTI DEFAMATION LEAGUE IONATHAN VICK ,ANUNTA TRIMITEREA UNUI PROTEST CATRE GUVERNUL ROMAN PRIN AMBASADA USA DE LA BUCURESTI.
Mentionez ca la cateva minute distanta redactorul ziarului New York Magazin
G. Culian a primit un mesaj similar.

    ULTIMATUM ACORDAT PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU !
 AMBASADA ROMANIEI IN USA
    C.GAGINSKY MINISTRU- COSILER

    ULTIMATUM
    Adresez un ultimatum guvernului Roman.
    Acum doi ani de zile am trimis politia americana la expozitia antisemita de la
    ICR -New York a cetateanului arab Amar Ambaki. (artistii romani reprzentand diversiunea ).
    Aceaste expozitie a masinii propagandistice Al QUEDA este deschisa si astazi. IN CAZUL IN CARE PANA LA SFARSITUL ACESTEI SAPTAMANI PERETII GALERIEI ROMANE NU SUNT VOPSITE IN ALB , VOI CERE
    O NOUA DESCINDERE A FORTELOR DE ORDINE SPECIALIZARE IN HATE CRIME.. Deasemenea ma voi adresa din nou din nou institutilor americane care au fost atentionate acum doi ani.

    ROBERT HORVATH DEVA 

http://devanewyork.blogspot.com/
DATE PERSONALE DE CONTACT
http://www.devagallery.com/

  5. Doamna Cretu, bulgarii o dadusera prima oara in bara, nu mai era de glumit. Ma bucur sa aud ca aceasta a doua nominalizare a fost una fasta. Parca am vazut-o intr-o poza si mi s-a parut draguta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s