La Multi Ani!

Astazi, domnul Presedinte Ion Iliescu implineste o varsta extrem de frumoasa. Ii doresc din tot sufletul un calduros „La Multi Ani!” si sa aiba parte numai de bucurii si de multa sanatate!

Aceasta aniversare a fost prefatata de lansarea, luni, a cartii lui Octavian Andronic, „Dicţionar Politic – I de la Iliescu”. La evenimentul gazduit de Fundatia Europeana „Titulescu”, a fost prezent dl Presedinte Ion Iliescu, „cel mai important om politic pe care l-a dat Romania postcomunista”, dupa cum l-a prezentat autorul cartii. Au vorbit despre personalitatea d-lui Presedinte si d-nii Petre Roman, Iosif Boda, Octavian Stireanu si Adrian Severin.

Cred ca e potrivit, in acest moment aniversar, sa redau o parte din ceea ce am spus cu prilejul acestei lansari.

Domnul Ion Iliescu a dominat spaţiul politic în aceşti douăzeci de ani scurşi de la Revoluţie, l-a structurat şi a devenit un reper la care se raportează atât adepţii săi, cât şi adversarii săi politici. A cunoscut şi bune, şi rele din toate sistemele politice care s-au perindat în România secolului 20. Şi a înţeles, poate mai bine ca noi toţi, ce înseamnă angajamentul în slujba unui ideal, asumarea responsabilităţii şi valoarea mecanismelor democratice.

Lucrez cu domnul Ion Iliescu de mai bine de 16 ani. Ani deloc uşori pentru România, ani ai unei tranziţii adesea haotice, oricum extrem de dureroasă pentru cei mai mulţi dintre români. În ciuda unui început agitat, România a progresat rapid, mai ales în plan politic.

Istoria acestor ani este puternic marcată de iniţiativele domnului Ion Iliescu: dezbaterile pentru formularea Constituţiei, acordul politic de la Snagov, care a deschis calea pregătirii procesului de aderare la UE, tratatul cu Ungaria, ca parte a procesului de reconciliere între cele două ţări, Strategia de Dezvoltare durabilă, Aderarea la NATO şi reformarea corpului militar.

Este un om de stânga, care nu s-a dezis de convingerile sale. Ion Iliescu ne-a încurajat în asumarea identităţii noastre politice. De fapt, Ion Iliescu ne-a învăţat că respectul oamenilor se câştigă prin tăria credinţei şi prin consecvenţa acţiunii politice, prin onestitate şi prin acordul dintre vorbe şi fapte.

Ion Iliescu îşi are locul lui aparte în acest dicţionar, cum îşi are locul lui în istoria României contemporane. Şi l-a cucerit, tocmai pentru că nu şi-a dorit expres acest lucru, ci doar a slujit interesul public. Este lecţia pe care eu am învăţat-o şi care mi-a folosit în toţi aceşti ani.

La Multi Ani din toata inima, atat domnului Presedinte, cat si doamnei Nina Iliescu!

Anunțuri

14 gânduri despre “La Multi Ani!

  1. La multi ani Domnului Ion Iliescu,unui Om caruia,multi nici nu stiu cat de indatorati ii sunt si fara de care,viata politica romaneascade dupa decembrie 1989,ar fi avut ,un cu totul alt sens (nu neaparat bun dupa cum se vede ).Nu sunt un partizan politic al nici uneia dintre partidele aspectate in peisajul politic actual,cel putin in acceptiunea ce ne este impusa de politruci si asazisi suporteri entuziasti(cine se simte ar putea sa se abtina macar acum),dar a fost ,este si va ramane unul dintre reperele de demnitate si echilibru.Sunteti norocoasa ,ca ati putut sa va formati in preajma unui om nobil si va doresc si domniei voastre ,aceasi continuitate si perseverenta .

    spedy/02/03/2010

  2. Domnul Ion Iliescu este cu adevărat o mare, mare personalitate, un deosebit caracter şi un om minunat!
    Are darul de a face oamenii să se definească şi să se autodefinească, să îi facă să caute în ei fărâma de demnitate şi frumuseţe…flacăra.
    Domnia Sa nu are nevoie de multe cuvinte…deoarece el însuşi este ca un fel de început de cuvânt al unei perioade şi a unei însemnate părţi de istorie.

    Cum spunea atât, atât de frumos Domnia Sa…”Ion Iliescu are Brandul Său!” – un brand de excepţie şi de exemplu!

    LA MULŢI ANI!

  3. Stiu ca are multi dusmani, care-l invinovatesc si pentru cutremurul din Chile, dar mie unul imi place ca om mai intii. Contributia sa la formarea Romaniei post-revolutionara a fost determinanta. Cu bune si cu mai putin bune, per ansamblu se remarca prin echilibrul si viziunea sa profunda, prin militantismul sau puternic, si prin faptul ca nu se joaca cu vorbele. Mi-a placut intotdeauna cum s-a raportat la cei din jurul sau. Un mare om politic, si un mare om de stat. Multa sanatate si indeplinirea dorintelor!

  4. Foarte frumoase rândurile , aprecierile tale Corina, la adresa Preşedintelui nostru de suflet, Echilibrul, d-l Ion Iliescu, ele sunt justificate şi binemeritate, aşa cum corect ai subliniat. Te felicit!
    Să ne trăiască într-u mulţi, mulţi ani, căci multe mai are de spus şi noi încă şi mai multe de învăţat!
    La Mulţi Ani, cu sănătate, d-lui Preşedinte, Ion Iliescu !!!!
    Da, e unic, e un model, un reper şi un Politician Autentic şi har Domnului, încă zâmbet şi speranţă nouă, tuturor celor ce credem cu tărie în social-democraţia autentică.
    stimă şi deosebită consideraţie Preşedintelui nostru şi felicitări ţie, Corina,
    Sibilla

  5. Pingback: La Mulţi Ani, Preşedintelui Ion Iliescu! « Sfinxul

  6. BOMBA ATOMICA DELA CEAUSESCU LA BASESCU !
    ACEIASI INTENTIE, ACELASI SFARSIT ! ALARMA CANCELARILOR OCCIDENTALE ESTE EVIDENTA.. SERVICIILE SECRETE AMERICANE SI ISRAELIENE AU CONCLUZIONAT CA BASESCU URMARESTE PRODUCEREA ARMEI NUCLEARE. . FOTOGRAFIILE LUATE DIN SATELIT A EXPLOZIEI DE LA Centrul de cercetare ştiinţifică pentru apărare nuclearo-bacteorologico-chimică din Bucureşti SUNT PROBE DEFINITIVE.
    Inspectiile efectuate intre anii 1990 si 1992 de agentii AIEA in Romania confirma desfsurarea incepand cu a doua jumatate a anilor ‘80, experimente secrete pentru obtinerea de plutoniu imbogatit necesar la fabricarea armamentului de distrugere in masa. Romania, semnatara a Tratatului de Neproliferare Nucleara, a fost si ea mult timp suspectata de Occident de faptul ca Nicolae Ceausescu ar fi avut propriul program secret de inarmare nucleara. Dupa ‘90, in presa occidentala au aparut mai multe articole care tratau acest subiect. Sub titlul „Ultimul secret al razboiului rece”, ziarul britanic „The Sunday Herald” dezvaluia, intr-un articol publicat in august 2002, ca in 1989 Ceausescu ar fi detinut deja bomba atomica. . Serviciile ruse de informatii externe au dezvaluit si ele, in baza arhivelor secrete ale KGB-ului, ca Romania ar fi avut capacitatea tehnica sa construiasca arme atomice in 1989, dar si ca Nicolae Ceausescu avea deja arma de distrugere in masa. Informatii despre planurile nucleare secrete ale dictatorului roman Rapoarte CIA, confirma deasemenea ca Romania ar fi putut sa fabrice arme nucleare in anul 2000, daca programul nuclear ar fi functionat la capacitate maxima. „In anul 2000 Ceausescu ar fi putut avea bomba” AMENINTARE. „Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare”, isi incepea fostul lider comunist, Nicolae Ceausescu,o cuvantare in mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de mai toate ziarele straine, printre care „Washington Post” si „The Times”, iar marii lideri ai lumii au intrat in panica. Sapte luni mai tarziu aveau sa rasufle insa usurati. Ceausescu era executat pe 25 decembrie. Au trcut 20 de ani. Un accident la Bucuresti fotografiat din satelit creiaza o panica totala. O tara condusa de un paranoic ,considerat ca un potential Milosevici poate sa fie lasat sa detina arme de distrugere in masa ? Din analiza sumara a fotografiilor se vede ca avem de a aface de o uriasa uzina si nu un institit de cercetari stintifice. Concluzia este ca dorinta lui Ceausescu de a avea bomba atomica a fost preluata de Basescu. In 1985, conducerea Romaniei si-a pus problema studierii posibilitatii crearii armei nucleare si savantii romani au asimilat tehnologia obtinerii plutoniului, scrie Forum.msk. Inspectiile nucleare desfasurate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) in anii 1990 si 1992 au aratat ca, incepand cu 1985, Romania a desfasurat experimente secrete in vederea obtinerii pe cale chimica a plutoniului (prin folosirea reactorului nuclear american de model TRIGA) si a unei cantitati limitate de uraniu imbogatit, la fel, de origine americana. Succesul acestor cercetari i-a permis lui Ceausescu sa declare oficial in mai 1989 ca, din punct de vedere tehnic, Romania este capabila sa produca arma nucleara. In orasul Pitesti a fost creata o instalatie industriala avand capacitatea de producere a un kilogram de plutoniu pe an, cu perspectiva folosirii acestuia ca focoasa militara la rachetele cu raza medie de actiune de tip SCUD de productie proprie. Pana in anul 1990 la combinatul chimic din Pitesti au fost produse 585 de tone de combustibil nuclear. In august 1991 Romania a cumparat licenta de la concernul canadian AECL pentru tehnologia integrala de producere a combustibilului nuclear. In perspectiva se are in vedere si prelucrarea repetata a deseurilor existente. In localitatea Colibasi din suburbia Pitestiului se afla Institutul pentru Reactori Energetici, care, cu ajutorul SUA si Canadei, se reprofileaza in prezent asupra perfectionarii tehnologiilor de producere a propriului combustibil pentru centralele atomo-electrice la combinatul petrochimic din oras. Cel mai important depozit de material radioactiv este situat in judetul Bihor. Apa grea este produsa la combinatele chimice din orasele Turnu-Magurele si Drobeta Turnu-Severin. Au fost deja obtinute 140 de tone, iar din Canada au fost cumparate alte 335 de tone. In 1991 Romania a fost de acord sa puna sub controlul total al AIEA materialele sale nucleare si centrele de cercetari nucleare. In urma unor inspectii ale obiectivelor nucleare ale Romaniei, in aprilie-mai 1992 au fost gasite 450 grame de plutoniu intr-un laborator secret al Institutului energiei atomice din Pitesti. Iar la sesiunea Consiliului guvernatorilor AIEA din 17 iunie 1992 Bucurestiul a fost avertizat sa-si incheie total programul militar nuclear punandu-i-se un sir de conditii. Printre acestea au fost cererea de a incetare a cercetarilor nucleare in scopuri militare si distrugerea echipamentului industrial destinat acestor scopuri,i, ceea ce a fost confirmat de un nou control al AIEA in aprilie 1994. Nu trebue uitat ca toate eforturile lui Sadam de a avea arme de ucidere in masa sau bazat pe tehnologia romaneasca. Aceaste tehnologie a fost creiata sub Ceausescu, care in delirul lui asi imagina Romania, ca o viitoare putere nucleara . Statul Roman a negat orice amestec. Din nefericire pentru clanul armamentului dupa victoria americana asupra lui Sadam, ascunse la o firma de pasari sau gasit zeci de documente despre armele de distrugere in masa romanesti, puse, la dispozitia dictatorului, decis sa stearga Israelul de pe harta si sa incinereze intreaga civilizatia occidentala. Au trecut 20 de ani. Stirea despre accidentul atomic de la Bucuresti a fost preluate de mai toate ziarele straine, printre care „Washington Post” si „The Times”, iar marii lideri ai lumii au intrat din nou in panica. Au rasuflati usurati cand Ceausescu a fost inpuscat…….. Istoria se repeta mereu. Robert Horvath EXCLUSIV pentru Nipon PRESS SITE: www,devagallery.com BLOG http://devanewyork.blogspot.com/

  7. INDUSTRIA ANTICOMUNISMULUI IN FUNCTIUNE !
    IN PLINA CRIZA ECONOMICA ,IN TIMP CE SE MICSOREAZA PENSIILE SI COPII PLING DE FOAME O DELEGATIE DE 12 PERSOANE ATERIZEAZA LA NEW YORK . SIMPOZIONUL ORGANIZAT DE ICR LA COLUMBIA UNIVERSITY A AVUT SUCCES DEOSEBIT…… IN FATA UNEI SALI ABSOLUT GOALE ! DEMENTA CONTINUA PE BANII CONTRIBUABILULUI ROMAN.
    Simpozionul a oferit o analiză a evenimentelor din 1989 din spaţiul est-european şi a
    evoluţiilor care le-au urmat, a modului în care au fost ele percepute în spaţiul american, a
    schimbărilor intervenite în aceşti 20 de ani în percepţia asupra regimurilor comuniste şi a
    schimbărilor de la sfârşitul deceniului nouă, a felului în care este definit “post-comunismul”, a
    moştenirilor comunismului şi a mişcărilor de dizidenţă din regiune şi la nivel global.
    Participanţii români invitaţi – Prof. Vladimir Tismăneanu (Director, Center for the Study of Post-
    Communist Societies, University of Maryland); Prof. Paul Dragoş Aligică (Senior Research Fellow,
    Mercatus Center din cadrul George Mason University); filosoful Vlad Mureşan; prozatorul, criticul
    literar şi eseistul Angelo Mitchievici; Horia-Roman Patapievici, preşedintele, şi Mircea Mihăieş, vicepreşedinte
    (Institutul Cultural Român) – au susţinut prezentări în cadrul simpozionului.

    ACEASTA ESTE PROBABIL ULTIMA VIZITA A AGENTULUI VOLODYA TISMANEANU IN SUA DESCHIDETI :
    Robert Horvath DEVA Cineast New York http://devanewyork.blogspot.com/

  8. Buna ziua, Ajutati-ne sa salvam viata lui Sorin Gologan, un copil de numai 14 ani, maturizat inainte de vreme. Acest copil sufera de NEUROBLASTOM TORACIC, o forma rara de cancer, foarte grava, care evolueaza foarte rapid si ii ataca pe zi ce trece corpul si mintea. http://www.soringologan.info „Orice efort conteaza, oricat de mic”. Sorin va multumeste!!!

  9. „Ion Iliescu ne-a învăţat că respectul oamenilor se câştigă prin tăria credinţei şi prin consecvenţa acţiunii politice, prin onestitate şi prin acordul dintre vorbe şi fapte.

    Ion Iliescu îşi are locul lui aparte în acest dicţionar, cum îşi are locul lui în istoria României contemporane. Şi l-a cucerit, tocmai pentru că nu şi-a dorit expres acest lucru, ci doar a slujit interesul public. Este lecţia pe care eu am învăţat-o şi care mi-a folosit în toţi aceşti ani.

    La Multi Ani din toata inima, atat domnului Presedinte, cat si doamnei Nina Iliescu! ”

    -nu mai am ce sa comentez , am citat din Corina Cretu, dar vreau doar sa mai spun ca aveti perfecta dreptate, va multumesc frumos !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s