Campanie de informare privind vizele SUA

De cativa ani, m-am implicat, in calitate de membru al Delegatiei europarlamentare pentru relatiile cu SUA, in solutionarea problemei vizelor SUA pentru romani. In special cu prilejul celor doua conferinte transatlantice anuale, am insistat asupra necesitatii eliminarii acestei masuri discriminatorii. Una din propunerile formulate a vizat cresterea transparentei in procesul de acordare a vizelor. De fapt, mai corect spus, de refuz a acestora, avand in vedere rata ridicata – circa 25% – a respingerii solicitarilor romanilor. Asa cum am mai spus, atat in discutiile avute cu congresmeni americani si cu reprezentanti ai autoritatilor romane de resort, cat si in dialogurile de pe blog, e nevoie de o mai stransa colaborare bilaterala pentru o informare mai buna a cetatenilor romani in legatura cu cerintele impuse de SUA pentru acordarea vizelor. Cu atat mai mult cu cat, de la 1 iulie anul trecut, SUA au redus pragul de refuz al acordarii vizelor pentru includerea in programul Visa Waiver de la 10% la 3% – o masura ce ne indeparteaza foarte mult de includerea in programul de renuntare la vize, cata vreme acest indicator reprezinta o conditie esentiala in acest sens.

In aceste conditii, ma bucur sa vad ca, in sfarsit, a fost demarata o campanie de informare a cetatenilor romani ce doresc sa obtina o viza temporara pentru vizitarea SUA. Sper ca accesul mai usor la informatii privind procesul de acordare a vizei, la condiitile impuse de partea americana, precum si noul formular de solicitare a vizei SUA – care are si o versiune in limba romana si inlocuieste de la 1 aprilie cele trei formulare existente anterior – vor contribui la diminuarea ratei de respingere a cererilor. Nu pot sa nu ma intreb de ce a fost nevoie de ani de zile pentru un pas simplu si necesar… Dar, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s