Cine ii mai apara pe cei saraci?

„Nu avem încredere în voi!” Cam acesta este mesajul FMI către Guvernul României, mesaj confirmat de un ministru al Guvernului României. Este un mesaj dur, care dă măsura eşecului politicilor economice ale guvernului condus de Emil Boc. Eşec imputabil integral actualei puteri. Care a refuzat sistematic să recunoască adevărul, şi a continuat să falsifice realitatea, fără nici cea mai mică ruşine. Acum a venit vremea decontului. Un decont pe care îl va plăti cetăţeanul român.

Am scris în ultimul an despre pericolul transformării crizei economico-financiare într-o criză a datoriilor publice şi private. Ea este evidentă nu doar în Grecia sau Spania, dar şi în România. La fel de evident este şi faptul că, indiferent de cât de rapidă va fi relansarea şi de mare va fi creşterea economică în viitor, recurgerea la mărirea unor taxe şi impozite este inevitabilă pentru România.

Dar o creştere a TVA şi a impozitului pe venit şi pe profit, pe fondul accentuării recesiunii, este o măsură care va duce la deteriorarea dramatică a climatului economic şi social din ţară.  Este o măsură facilă, care ţine loc de altceva, altceva care ar implica profesionalism, viziune şi, de ce nu, şi patriotism.

Sunt foarte îngrijorată de consecinţele măririi TVA, pentru că ea va lovi crunt categoriile cele mai defavorizate. De asemenea acum vedem că şi cota unică de impozitare a fost un eşec, că de fapt, creşterea economică s-a bazat pe credit, în ceea ce priveşte consumul claselor populare şi al clasei de mijloc, cele care au beneficiat cel mai puţin sau deloc de pe urma cotei unice.

Indiferent de ceea ce vrea sau nu FMI, guvernul are obligaţia constituţională şi morală să protejeze categoriile cele mai defavorizate. Nu o va face, pentru că nu-l interesează. Cei care consideră pensiile drept ajutoare sociale şi pe pensionari asistaţi nu au cum să-i înţeleagă pe săraci.

Măsurile preconizate de Guvern vor genera şi o criză politică. Pe care eu, personal, nu o văd rezolvată decât prin recursul la alegeri anticipate. Asta dacă vrem să rămânem în continuare o democraţie. Oricum ar fi, Guvernul Boc nu are zile multe…   

Anunțuri

15 gânduri despre “Cine ii mai apara pe cei saraci?

  1. Cred ca s-a renuntat mult prea usor la impozitarea progresiva de dragul unei gindiri de dreapta. Stinga romaneasca nu trebuia sa accepte asa ceva.

    In rest, de acord cu tine, si sper intr-o schimbare nu doar de forma.

  2. Să te audă Dumnezeu, Corina!!
    Sunem atât de…. obosiţi, scârbiţi, sătui, că nici să protestăm nu mai ştim… şi totuşi, încă mă mai rog : dă-ne TU Doamne putere şi MINTE să ştim cum şi încotro !
    Până şi parte mare din liderii de sindicat sunt şantajaţi şi şantajabili, altă parte … adicătelea amărăştenii, românii de rând nu mai ştiu ai cui sunt şi par să NU priceapă că agonia nu duce şi nu aduce nimic bun, dar absolut NIMIC…
    Mă scoate din minţi aşteptatul a… * ceva *, amorţeala, resemnarea, renunţarea… Situaţia noastră e mult mai gravă decât a Greciei şi noi nu părem să fi priceput.. 😦

    Să fie cineva în stare să trezească poporul acesta ??? Ne-am tâmpit /ne-au tâmpit… ce naiba aşteptăm de nu ieşim în stradă, dar să nu doar ieşim ci să mergem până la capăt, să-i izgonim pe lepre, arză-i focul Gheenei şi să-mi fie iertat!
    Foametea nu-i încă deajuns de mare ca să ne urnească din faţa televizoarelor , să facem, ceea ce SE IMPUNE ??!!! Prelungirea acestei agonii la nesfârşit ne poate aduce-n situaţia cea mai crudă, să ieşim la sfântu aşteaptă prea târziu şi de pomană…
    Cred că o campanie mai incisivă de trezire la realitate a poporului n-ar strica, ba dimpotrivă! Nu vorbesc de instigare la violenţă, chiar deloc, dar…. amorţeala de acum va duce la… vai nouă ce foamete şi ce acte de violenţă mai târziu şi încă de necontrolat!

    Ceva nu merge… dacă poporul s-a tâmpit, * opoziţia * s-a pierdut în iţele lui : cine-i Şefu opoziţiei … ??? Da. Şi ??
    Ca de exemplu : Crin spune… senin că-l vrea pe dragă Stolo ca premier, la o adică şi pare… pierdut în visare… Alt exemplu : filiale ale PSD din teritoriu nici măcar un marş de protest n-au fost în stare să organizeze şi, culmea, simpatizanţi şi membrii PSD întrebau : * noi ce facem, nu organizăm nimc, nimic … ?? * Răspuns : hlizeală.
    Exemplu concret, c-asta-s eu, până nu spun plesnesc : toarăşii N Chisăliţă de C-S, ce deda meu din groapă a mişcat în ultima vreme , dar preşedinta muierilor, toarăşa Tudoriţa Nicula… ăştia chiar dorm pe ei ??? Acţiuni concrete : IOC. Da se duc iute, iute pe la Caransebeş, de fală, de fonseca, că de cei pe care ar trebui să-i reprezinte li se rupe-n figuri, toarăşilor, hai s-o spunem p-a dreaptă , că de-alde ăştia numai de stânga nu-s ! Şi NU mă refer doar la data de 1 Mai, ci până la data…
    Preşedinţii lui peşte prăjit de filiale locale, chiar nu pricep că au nu doar funcţii ci mai ales nişte responsabilităţi, sarcini, o misiune dacă tot s-au * angajat * declarativ, iată…
    Păi să-i urecheze domnul Ponta, şi să-i pună la treabă ! Evident, să le şi explice cineva ce-i aia TREABĂ !
    A inaugurat Mocioalcă un sediu nou la Caransebeş şi-un nou cabinet parlamentar, o * sulă-n coasta pedelacheilor * şi BINE a făcut. Şi-a încropit şi-o echipă care-a început să mişte, să se vadă, să se audă…
    La polul opus, ăştia, de şed şi şed şi au impresia că numai prezenţa lor în anumite locuri, locaţii şi să răspundă la tel e deajuns… Narcis, Tudoriţa ş.a.
    Nedumerirea mea e : a verificat cineva dacă-şi îndeplinesc atribuţiile aceşti lideri, le-a dăruit cineva un * tolcer * să le toarne Regulamentul la mansardă, pe articole, frumuşel că-s vai mămicuţa lor la capitolul fapte … Ei bine, nu-şi fac treaba, se plimbă de colo, colo şi… atât. Ştie d-l Ponta ?? Oare de-alde ăştia n-ar trebui revocaţi din funcţii pentru statu de-a-mboulea pe nişte scaune ?? Sunt reşiţeancă şi cărăşeancă de vreo 40 de ani, eu * stat la plajă * ca acum, n-am mai văzut ! Cred că dacă-i întreabă careva ceva din Statut, se dau betegi, se dau de ceasu morţii, aşa-n* temă sunt * !
    Fac eu cu de la mine citire o probă :
    – pasul unu, mă-nscriu cu tot familionul online în partid, să spună d-l Ponta de-i adevăr ce zic..
    – pasul duo, întreb loco dacă primesc card electronic de militant, mi se răspunde, cică * n-avem *, * păi de ce n-aveţi ? *, * păi nu ne-au trimis de la centru *, zic * păi aţi cerut şi nu vi-au trimis ?? *…răspuns tâmp, privire de Milka * păi… *, pauză de * meditaţie *, bag seama, apoi… un umăr rădicat a neputinţă… mai grav, de-ar durea ea neştiinţa… auuuu… Io, priceput, ce anume … ??? Că-s de pomană tovarăşi, n-aşe ?
    – pasul trei, că-s insistentă, ca să pot dovedi că zac în nesimţire, vegetează şi-aşteaptă să le pice vreo măciucă-n cap, trimit actele, de data asta nu online, aştept, deocamdată nimic, localii mei ie jmecheri, n-au timp, sunt ocupaţi, cu… statu dijiaba-n peisaj!
    – pasul patru, iau pulsul gurii târgului, scormoesc printre… amintirile reşiţenilor, * băi, ceva acţiuni, ceva, ceva… discurs, mers în teritoriu, mers între oamenii care au investit încredere .., ceva ?? *… Iaca ce aflai : mai nimic acţiuni, nici nu se mai ştiu de când… daaaar, localii au gânduri mari de … mărire, muică, cică una vrea deputată, altu vrea el musai preşe la judeţ, se discută de 2012, şi mai încolo… Măi să fie ….
    Reşiţeanu, îngândurat şi abătut de deja prea multe îşi zice-n gândul lui * te-am votat, da tu ce faci pentru mine, ce facem, încotro ? împreună ceva… ??? * Ei bine, nu-i răspunde nima-n lume. Cum am spus, ocupate lumile * bune * cu… altele… ale dracu de multe altele numai ce-ar trebui : BA ! Păi n-ar trebui ca ăştia-n doru lelii să fie , dacă nu revocaţi, sancţionaţi în vreun fel pt : lipsă niţiativă, nema activităţi/acţiuni, ioc strategii, nimic concret, no combat vis a vis de hăi nebuni la putere, etc, etc ?? N-ar mai candida de ăştia de-ar fi după mine, nici în următoarele doujde vieţi, jur !

    Şi-atunci, oare nu pe bună dreptate unii ca subsemnata zic limpede: scapă-mă Doamne de-ai * mei *, căci cu portocalii mă lupt singură, sunt pe redute, că ai * mei * dorm pe ei * … ??

    PNL pe de altă parte par porniţi cumva să guverneze de-ar fi.. cu, PD-L, o cam dau cotită, învârtitul pe după cireşi… punctum.
    Suntem la un pas de COLAPS, căutăm stele pe cer, trandafiraşi între pălămizi, dăm vina pe bobor, că-i confuz, derutat, iar localii… * opoziţia *….
    NU AŞA, OAMENI BUNI, NU AŞA ! Că nu obţinem NIMIC!!!
    Şi încă ceva : chiar NU mai e timp de analize interminabile cum a ajuns vreunul pe funcţie… ci SE CHIAR IMPUNE ALTCEVA , şi-n opinia mea de muritor de rând, cei ce NU fac faţă şi se dovedesc de pomană, zbogom, scurt, direct! Căci NU mai e timp de discuţii, discuţii, vorbe, şanse, promisiuni, analize, iarăşi discuţii… strategii, care strategii…. vorbesc * rezultatele *.
    D-aia spun românii : dovediţi prin FAPTE că sunteţi mai buni decât portocalii! … să AUDĂ şi PSD şi PNL şi cine-o mai vrea să audă, indiferent de coloratura * penajului *………………………………

    Anticipate ??? Să zicem. De fapt se cam impun, clar ! Dobro. Şi ??? De acolo încotro şi mai ales cu cine ??? Tot cu unii gen cei exemplificaţi de-o sibilină pornită rău, da rău pe : oportunişti, impostori, freacă menta… ??
    Nu mă pricep, dar am dreptul ca unul ce se implică, şi nu de azi de ieri, şi-ntreb, nu dau cu parul : revocări din partid pt rezultate ( nu doar la alegeri ) ioc, pt fapte zero, se iegzistă au ba ???

    Am să dau şi exemple POZITIVE, d-l Ştefănescu – PSD C-S, şi… da, am avut şi-o surpriză plăcută, recunosc, m-a surprins… Mocioalcă pe care eu una sibilină nu l-am menajat vreodată , ba dimpotrivă… Ambii, mişcă-n teritoriu, fac ceva paşi, da-i fac pe f bune. Şi-am avut ocazia să * dau nas * cu Mocioalcă şi eu dăi şi turuie, aia şi-ailaltă şi zic şi zic… şi mă opreşte la un moment dat zice * asta a spus Ponta, şi aia a zis AN… * … era în temă, mai mult a reuşit să mă-ncuie la un moment dat şi se ştie că pe mine nu mă-ncuie cu una cu două careva… Sunt oameni şi * oameni*, lideri şi * lideri *, politicieni şi * politicieni *… Concluzia : există cu cine, şi-or mai fi şi cei modeşti prin ogrăzile locale care nu ies nainte , nu ies în evidenţădar ar face treabă … n-au loc, de ăştia… de se strecoară şi le fac loc spre funcţii alde unii tot de prin ogradă direct interesaţi să iese la nush ce alegeri musai ăla de le va facilita accesul la funcţie contra… la, la, la…lălăiala, şi mneaei lălăială, ne aduse… unde suntem. Acum ! Pe noi, popor !
    Îmi ninge şi-mi plouă şi-mi tună şi-mi fulgeră când văd că ne ducem cu paşi repezi spre pierzanie numai încotro ar trebui, nu.

    Mai dau exemple pt ochişorii şi urechile Opoziţiei şi nu numai :
    – de categoriile defavorizate să se intereseze, să-i pese Corinei Creţu, AN-ului şi Ion Iliescu, + câţiva… numai * aleşii * locali n-au timp, cum am spus, mă referla ai * noştri *… Asta e treabă … ?
    – situaţii din teritoriu pe ultimii doi ani cu : statistica acelor categorii defavorizate, parteneriatele încheiate, care au fost strategiile pe plan local şi cum au fost implementate,etc, etc, etc… le-aş impune şi aş verifica în teritoriu de-aş fi io Centrul, ca să ştiu cu cine * defilez *…
    – periodic să se trimită rapoarte de activitate şi imagini, filmări la Centru cu : activităţi, acţiuni, NU cum a fost la… chef
    – o mai bună coordonare şi coerenţă a organizaţiilor locale cu cele judeţene, fără fiţe şi zulufi ofensaţi sau neicuşori ofuscaţi;
    – promovare în partid pe criterii cum ar fi faptele, nu … teorii şi acelea când dă Domnu… cine nu face faţă, pleacă, scurt!
    – primarii PSD , obligativitatea prezentării la org locală/judeţeană cel puţin lunar cu: cotizaţiile membrilorla zi, situaţii, rapoarte de activitate cu acte doveditoare ( şi imagini *,au angajaţi, să-i pună la treabă, org localăşi cea judeţeană centralizează şi trimite la centru ( Centrul centralizează centralizările )
    – lipsa de iniţiative, atitudinea no combat în Cons Loc şi Cons Jud pe motive de afaceri prietenii cu * măreţiile * să nu fie iertată, că tot ne dăm cu toţi-n România de trâmbiţaşi ai grijii pt interesul cetăţeanului…
    – să nu se mai permită figuraţii pe funcţii, de genul: nu avem discurs la diverse acţiuni, evenimente, manifestări şi ne limităm să prezentăm mulţumiri lui socea şi drăcsâncea la microfon… căci nici măcar bunul simţ să citească ceva la temă de pe vreo fiţuică nu au unii şi unele, dar au funcţii şi mai vor, mai sus, pt… figuraţii, mimă…
    Etc, Etc, Etc…
    Concluzie :
    La treabă, dragilor ! Luptăm noi cu camarila portocalie, voi,Opoziţie, ar fi deajuns să treceţi la treabă, să vorbească faptele ! Efectele neputinţelor a lipsei de coerenţă a lipsei de abilităţi, alor * noştri * unii din ei, le suportăm noi, amărâţii… din păcate… Efectele luptelor cu portocaliile suportăm tot noi, * ai noştri * pe funcţii… se reorienteză la o adică, şi-au aşternut de-un loc călduţ la o adică… noi, amărăştenii * nima-n drum * cum suntem deseori priviţi, trataţi, ne alegem cu ponoasele şi ale inexistenţei unora din ai… * noştri *…
    Uf!
    De ce am încă imaginea unui Don Quijote… de ce când se spune că * visătorii vor Mântui lumea * numai la visătorii ce zac cu nesimţire-n nesimţire pe funcţii nu mă gândesc, de ce nu fapte şi mai puţine vorbe … de ce şi mai ales… până când şi până unde… Încotro în ritmul aista… ??
    Şi iarăşi zic : trebuia s-o spun, aşa, simplu, în felul meu. Măcar să nu fie degeaba că iar m-am procopsit cu niscaiva sudulame şi ceva * preteni *, n-am timp de victimizări, important ar fi ca esenţialul să-l şi audă cineva…

    Anticipate ! Şi-apoi ….
    Doamne, rămâi cu noi ! Şi dă-ne minte, înţelepciune, forţă şi echilibru, într-u SCHIMBARE şi Devenire !
    Sibilla

  3. Nu stiu cine ne mai apara, poate doar Dumnezeu.
    Nu stiu cum traiesc cei care ne conduc, dar noi o ducem din ce in ce mai rau nu numai din cauza saraciei, dar si a bolilor care ne afecteaza de atatea griji si stres.
    Unii nici nu-si mai primesc salariile alea mici si nerusinat de mici (160 lei/plata si 330 lei /avans la vechime de 35 de ani) , iar altii se gandesc sa mareasca TVA-ul si taxele.Nu-i de mirare ca pe zi ce trece ne pierdem demnitatea de om si se inmultesc jafurile, talhariile.Chiar acum am citit ca unii au furat moastele de la o biserica. 😦
    Va doresc oate cele bune si multa sanatate.
    Gabi.

  4. Ca tot ziceam ca de fapt FMI guverneaza tara: ce e aia „FMI nu agreaza impozitarea progresiva?”

    http://www.mediafax.ro/economic/majorarea-tva-ar-putea-fi-amanata-datorita-opozitiei-bnr-fmi-nu-agreeaza-o-cota-progresiva-6092177

    Stau si ma intreb, oare mint iar guvernantii nostri, si pun in circa FMI treaba asta cu impozitarea progresiva? Daca nu, de cind a ajuns FMI sa dicteze modul in care se face taxarea intr-o tara? Si daca a ajuns, am ajuns si noi zilieri la ferma lor.

  5. ENZATIONAL ! SENZATIONAL ! SENZATIONAL !

    PROCURATURA FRANCEZA REDESCHIDE DOSARUL CRIMEI BASESCU
    DE LA ROUEN ANUNTA ZIARUL FRANCEZ PARIS SOIR.

    “Traian Basescu s-a integrat in UE inaintea Romaniei .Cum? A scufundat flota franceza (1981) inaintea celei romanesti. Aceasta mica poveste a fost ingropata cum trebuie de fosta Securitate (Serviciul secret Ceausescu ) inainte de 1989, iar apoi dupa 2004 necercetata. Povestea celor 37 de vase scufundate datorita unui ordin eronat a tanarului comandant de vase Basescu poate parea putin veridica. Problema este ca Basescu a recunoscut acest fapt într-un interviu la Prima TV, ca incendiul din portul Rouen a pornit de la vasul sau. Mai mult, Basescu a admis ca a falsificat probele pentru a scapa de sanctiuni.
In iarna 1981\1982 in portul Rouen (Sena maritima) a avut loc un incendiu devastator ce a produs pagube materiale uriase dar din fericire nu s-a soldat cu victime. Autoritatile portuare franceze au suspectat un vas romanesc “Arges” al carui comandant era nimeni altul decat actualul Presdinte a Romaniei. Era prima cursa lunga a viitorului Presedinte. Paguba produsa de Basescu se situaza undeva la peste 10 miloane de dolari. … Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala [„Starea de veghe – in spatele usilor inchise” a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] incercand sa explice de fapt relatia sa cu Securitatea: “Noi eram sub controlul organelor de Securitate toti, de la ospatar pana la comandant, prin aceea ca anual primeam un aviz de navigatie … Spre exemplu, sunt cateva episoade foarte interesante, as spune … care au facut obiectul de interes al organelor de Securitate din Romania in mod cert. Spre exemplu, cand eram comandant pe “Arges”, la 3 luni de cand imi obtinusem brevetul de comandant. Am luat foc in portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost in incendiul din Rouen in Franta. Nava suspectata ca a generat poluarea, care a facut ca tot bazinul portului Rouen si Sena sa fie tot o flacara pe o intindere de trei km, a fost nava mea, pentru ca era nava cea mai mare din zona si descarcam nafta in dana rafinariei “Sholfrancaise”. (n.r. – aici este posibil ca in textul tiparit sa se fi strecurat o eroare de transcriere a benzii, iar numele corect al rafinariei sa fi fost “Shellfrancaise”, ceea ce, in fond, nu schimba esential datele problemei). Am stat acolo 28 de zile in ancheta. Legislatia franceza functiona corect. Adica nu trebuia sa dovedesc eu ca nu s-a produs poluarea de la mine, ci autoritatile franceze trebuiau sa dovedeasca ca s-a produs poluarea de la mine. In cele 28 de zile m-am prezentat si la tribunal, am fost si in ancheta organelor de Justitie franceze si, dupa 28 de zile, instanta s-a pronuntat ca nu poate fi probata vina navei “Arges”. Am plecat, dar au ramas un litigiu, o acuzatie la adresa navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune … A fost un litigiu, am explicat organelor de Securitate ce s-a intamplat cu noi acolo si acum pot sa o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva in instalatie inainte sa permitem accesul autoritatilor franceze la bord, ceea ce a facut imposibila demonstratia, demonstrarea vinei noastre … Acasa nu puteam sa nu-i spun care a fost realitatea macar armatorului, armatorul nu puteam sa mi-l mint, iar in echipaj erau destui care stiu ce s-a intamplat”, a relatat ex-comandantul Basescu.” In cursul zilei de ieri procuratura anunta redeschiderea dosarului crimei de la Rouen
Despre acesta investigatie in prezent se ocupa si dl. Robert Horvath, un distins ziarist american care locueste la New York ”
    AM TRANSMIS ACEST ARTICOL AMBASADORULUI FRANCEZ LA BUCURESTI
http://devanewyork.blogspot.com/

  6. Azi am cerut public Guvernului sa-si respecte obligatia de a proteja categoriile defavorizate si sa-si asume esecul masurilor economice pe care le-a luat.
    http://www.machiavelli.ro/stiri.php?art=21080

    Pentru ca Iluminatu a trecut la maxime, cred ca ar fi bine sa-si aminteasca guvernantii nostri vorbele lui Winston Churchill: „Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand intr-o galeata, incearca sa se ridice tragand de maner”.

    Cat despre gandul Iluminatului, e din categoria celor care denigreaza partidele in general, lucru extrem de primejdios cata vreme reversul medaliei e dictatura. Sa nu pierdem din vedere acest aspect, oricat de dezamagiti am fi de partidele pe care le avem.

    Sibilla si Supravietuitor: Nu-mi dau seama ce poate fi in capul unor oameni care se duc in toiul noptii intr-o biserica sa fure moastele unui sfant. E ceva intre absurd si grotesc, care depaseste puterea mea de intelegere. Cat despre jafuri, sinucideri si alte vesti de genul acesta, avand in vedere lovitura ce urmeaza a fi data nivelului de trai, cred ca ne putem astepta la ce e mai rau…

    Revizuirea negativa a evaluarilor FMI privind cresterea economica a Romaniei in acest an si marirea prognozei de inflatie din partea Comisiei Europene nu sunt nici ele semne deloc bune, mai ales ca ministrul Finantelor aprecia ca optimista si noua estimare din partea FMI.

    Mordechai: Ma tot intreb daca exista vreo legatura intre Videanu si moastele sfantului Nectarie…

    Karakas:

    E rationala opozitia Bancii Nationale fata de majorarea TVA. Din cate stiu, 25% e cota maxima in UE si doar 3 tari o aplica. Nu cred ca asemenea masuri vor aduce mai multi bani la buget pentru ca in primul rand va scadea consumul, iar in al doilea rand va scadea numarul platitorilor de taxe, pentru ca e previzibila accentuarea tendintei de evitare a impozitarii. Multi vor prefera sa treaca in zona gri, ca sa evite aceasta impovarare fiscala. In ce priveste impozitarea progresiva, vad ca intotdeauna altii sunt de vina: criza, UE, FMI. Nu mi se pare deloc o atitudine matura si responsabila.

  7. Judecata datornicului

    Mintosul „Nastratin Hogea” chemat în judectă pentru o sumă împrumutată şi nerestituită FMI după 15 de ani, răspunde cu demnitate la întrebările judecătorului neutru de la Beijing :
    – Recunoşti că ai împrumutat de la FMI, de faţă, suma de 30000 euro?
    – Da !
    – Atunci de ce nu ţi-ai respectat angajamentul ?
    – Ba s-avem iertare. A se citi cu atenţie înscrisul…
    – Judecătorul citeşte : “Subsemnatul N.H. am primit de la FMI la data…suma de….pentru care rămân dator”. Ei ! Acum ce mai ai de spus tovarăşe Nastratin ?
    – Că m-am ţinut de cuvînt. Şi am rămas dator…
    – !!!

    PS Fereşte-ne Cerule !

  8. Multumesc pentru raspuns Corina.

    BNR despre cresterea TVA: „Banca centrală argumentează că o astfel de măsură nu ar ajuta bugetul, pentru că încasarea este oricum deficitară şi s-ar îngreuna relansarea economiei”

    http://www.mediafax.ro/economic/discutii-cotroceni-cifrele-de-20-24-pentru-cota-si-tva-greu-de-evitat-6092630

    Motivatia asta imi suna foarte aproape de situatia creata in Grecia, unde statul are dificultati sa colecteze taxele (a se citi, „unde grecii nu isi platesc taxele legale”). Sigur ca marirea TVA-ului nu este o masura care sa determine crestere economica, dar indiferent de marirea sau scaderea sa, statul ar trebui sa fie capabil sa incaseze taxele in mod eficient.

    Pina una alta, situatia asta economica grea din Romania este si rezultatul politicilor falimentare ale puterii din ultimii ani. Nu stiu cum ar putea sa se relanseze economia romaneasca, chiar si cu fonduri de la FMI, daca nu are oameni care sa gindeasca „out of the box”, capabili sa dirijeze procesele economice si sociale.

  9. Poate ca o sa va irite, insa, saracii se apara singuri. Pur si simplu se resemneaza, incearca sa traiasca in vis. Si nici macar nu se vaicaresc!
    Devin tot mai inventivi.

  10. Bibicu:

    E foarte buna pilda. Ma tem ca, avand in vedere indatorarea aceasta impovaratoare, vom ramane datori vanduti generatii la rand de acum inainte.

    Karakas:

    Observatia ta e corecta. Chiar daca s-ar colecta mai multi bani la buget, riscam sa se intample ca in comparatia inspirata a economistului sef al BCR: ce facem cu banii suplimentari cata vreme e ca si cum am avea un pahar spart in care incercam sa punem apa? Prioritatea nr. 1 ar trebui sa fie repararea paharului, asadar.

    VirtualKid:

    Inventivitatea poate duce la o solutie, resemnarea in nici un caz.

  11. Pingback: De ce nu ia Guvernul Boc masuri dure? « Motanul Incaltat

  12. Diminuarea contrabandei şi evaziunii fiscale

    Fostul contrabandist comunist de succes – domnul Preş. TB a făcut azi la 18:00 pm, cu o întârziere de 20 de ani, propunerea din titlu, pe care, ca una ce vine de la un specialist, i-o respect, deoarece se referă la activitatea de bază a economiei Băsescu-Boc. Nespecificând nivelul reducerii, consider că procentul de 90% ar fi suficiennt pentru a depăşi momentul greu al existenţei noastre naţionale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s