Voturi in Parlamentul European

 Azi, la Bruxelles, in plenul Parlamentului European, am votat cateva rezolutii care cred ca sunt de interes pentru cetatenii romani. Le prezint mai jos succint. Tot azi, am avut intalniri cu reprezentanti ai Asociatiei Romanilor din Roma, pe tema problemelor comunitatii romanesti din Italia, in contextul atmosferei xenofobe si a legislatiei severe impotriva imigrantilor, si cu Comisarul General al Agentiei ONU pentru Refugiatii Palestinieni, privind perspectiva ONU referitoare la gestionarea problemelor celor aproximativ 4,7 milioane de refugiati palestinieni din intreaga lume. Sunt doua dintre temele care ma preocupa si asupra carora voi reveni.

• Interzicerea mineritului pe baza de cianuri

Cel mai important act adoptat azi este, cred, rezolutia care solicita interzicerea folosirii cianurii in exploatarile miniere din Uniunea Europeana pana la finalul lui 2011, în vederea prevenirii unor catastrofe ecologice precum cea din 2000 de la Baia Mare. „Doar prin interzicerea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri” se poate obţine o stare bună din punct de vedere chimic şi de a proteja resursele de apă şi diversitatea biologică, se subliniază în rezoluţia promovata de Daciana Sarbu si adoptată de Parlamentul European cu o larga majoritate: 488 voturi pentru, 48 împotrivă şi 57 de abţineri.

Parlamentul invită Comisia „să propună interzicerea totală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană până la sfârşitul lui 2011. În plus, Comisia şi statele membre nu ar trebui „să susţină, direct sau indirect, nici un proiect de minerit care implică utilizarea de tehnologii pe bază de cianuri în UE până când se va aplica interdicţia generală şi nici să nu susţină astfel de proiecte în ţări terţe”. Parlamentul a respins, totodata, amendamentele sustinute de colegii de la PDL, favorabile folosirii cianurii.

• Acces mai rapid la fondurile europene

Proiectele de dezvoltare regională în Statele Membre cele mai afectate de criza economică vor dispune de un acces mai rapid la finanţarea din fondurile structurale UE, conform noilor reguli adoptate azi in Parlamentul European. Ca parte a măsurilor UE anti-criză, va creşte nivelul plăţilor în avans pentru proiecte care contribuie la crearea de locuri de muncă în ţările cele mai afectate de actuala criză. Parlamentul European sustine creşterea volumului plăţilor pentru proiecte din România, Ungaria, Letonia, Lituania şi Estonia, ţări care s-au confruntat cu o scădere majora a PIB-ului în urma recesiunii economice. Din acest motiv ele vor fi eligibile pentru acordarea de plăţi în avans în 2010.

• Impotriva vizelor pentru Canada impuse romanilor

În rezoluţia aferentă summit-ului UE-Canada, adoptata azi, Parlamentul European „reiterează îngrijorarea privind faptul că cetăţenilor Republicii Cehe, României şi Bulgariei încă li se cere viză şi solicită eliminarea cât mai rapidă a obligativităţii acestora”.

• Fara transferuri colective de date catre SUA

Orice nou acord privind transferul de date bancare va trebui să evite transferurile colective de date către Statele Unite, intrucat aceste transferuri neindividualizate încalcă legislaţia UE. Consiliul şi Comisia sunt invitate „să abordeze acest aspect în mod corespunzător în cursul negocierilor”.

9 gânduri despre “Voturi in Parlamentul European

  1. Felicitari pentru rezolutia privind cianurile. PDL are o alta pozitie pentru ca anumiti ministri – recte Videanu – se pare ca au niste prioritati ciudate privind Rosia Montana. Insistenta de a face din proiectul firmei canadiene preocupare guvernamentala e suspecta (inclusiv lobby-ul domsoarei europarlamentar Basescu). Dar, de ce ne mai mira, in timp ce DNA-ul e ocupat cu „batalia de la Termopane”, ministrul Videanu are o activitate intensa in interes personal si se foloseste de functie si-l fructifice.

  2. Twin-Peakse Caraş-Severin. * Bătălia abia începe ! * Amatorilor pedelachei de doi bani…

    CEI CARE CRED ÎN DUMNEZEU, care au frică de Dumnezeu şi respectă OMUL, în normalitate, firesc, ar DEMISIONA !
    Daaaar… unii precum : Băsescu, Boc, Udrea, Videanu… Frunzăverde, Ana Vasile… pe paliere, deh… cred în cine oare ? Cui slujesc ?
    Faptele vorbesc şi se tot adună…
    REŞIŢA – La ultima rectificare, Executivul a alocat cei mai mulţi bani pentru reabilitarea unor lăcaşuri de cult din Caraş-Severin.
    Bani pentru lăcaşuri de cult… da, trebuie. Dar Dumnezeu a pus mai presus de Sine Omul şi NU a păcătuit ca voi, prăpădiţilor de doi bani ! Cred în Dumnezeu, pe voi NU dau doi bani ! Credibilitate zero. Respect… NU MERITAŢI !

    http://sfinx777.wordpress.com/2010/05/06/twin-peakse-caras-severin-batalia-abia-incepe-amatorilor-pedelachei-de-doi-bani/

  3. Pentru ca acest comentariu este pentru Romania, rog ingaduinta de a fi postat la orice articol! Multumesc anticipat pentru intelegere! Mesajul inaintasilor nostri din razboiul 1916-1918, inscriptionat pe Monumentul “Leu” din Bucuresti, glasuieste: “Spuneti generatiilor viitoare ca noi am facut suprema jertfa pe campurile de batalie, pentru intregirea neamului!” Mesajul meu catre fiii buni ai Romaniei de azi, le solicita infinit mai putin, dar absolut necesar , si anume “jertfirea” a 30 de minute, necesare pentru a accesa Link-ul, http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, pentru a citi pe blog materialul “Pentru insanatosirea societatii romanesti”, pentru a-l analiza si a-l verifica, asa cum indica antepenultima fraza care incepe astfel: “Singura verificare valabila….etc.” Voi, compatriotii mei, pe care va mai intereseaza Romania, sau care doriti o lume normala pentru urmasii vostri, “jertfiti” 30 de minute, pe Altarul Patriei, pentru un viitor mai bun, si pentru a da o “palma morala” acelora, care desi DATORI, prin fisa postului, sa promoveze Binele public, prefera sa manifeste o NESIMTIRE crasa fata de o solutie ce poate promova Binele public, si care poate fi verificata uimitor de simplu de catre orisicine! Prin nonraspunsul lor in termenul legal, la scrisorile ce le-au fost transmise, cei indicati mai jos, s-au plasat in nefericita situatie amintita mai sus! Amintesc ultimele cazuri: Presedintele Basescu, Scrisoarea Nr. 6516/22-03-2010, partidele, PSD; PNL; PRM; PDL; UDMR, ziaristii Mircea Marian si Silviu Sergiu de la Ev. Zilei, “Nasul”- Radu Moraru de la B1 TV, Victor Ciutacu de la J.N si Antena2-Vorbe Grele,etc. D. Rizoaica.

  4. O ! ce veste minunată
    Prin „cenuşă” ni s-arată.
    De n-ar fi fata morgana…
    Să ferească Sfânta Ana !

    PS Mulţumesc pentru ce
    spuneţi şi faceţi.
    –––––––––––

    Copiii întrabă

    – Tăticule, scaunul d-lui Preş. TB este din lemn ?
    – Amândoi…
    – !!!

  5. Dialog cu electoratul

    – Calicii au dreptate, d-le Traian Băsescu ! La ce le foloseşte ?
    – Să se fotografieze cu dânsa lângă Drapelul Naţional al României !
    – Cel dinainte sau de acum ?
    – Comuniştilor !

  6. Pingback: Parlamentul European a votat o rezolutie care interzice cianurile în minerit « Hai ca se poate!

  7. Da, Europa îşi face treaba! Pe toate fronturile.
    La noi e buba.
    Cât priveşte „colegii din PDL”, probabil te referi la colegii rechinilor de la Gabriel Resources, şi nu numai, că doar lor le-au făcut năimiţii lobby europarlamentar, la ordinul primit de la comandantul lor suprem.
    Nu-i aşa?!

  8. Pingback: Revelaţie … « World of Solitaire's Blog

  9. Pingback: Parlamentul European a votat o rezolutie care interzice cianurile în minerit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s