Sesizare catre Comisia Europeana privind masurile antisociale ale Guvernului Boc

Redau mai jos stirea difuzata azi de Mediafax privind interpelarea cu solicitare de raspuns prioritar pe care am adresat-o Comisiei Europene privind masurile adoptate de Guvernul Boc:

Conform unui comunicat transmis de delegaţia PSD la PE, Corina Creţu, membră a comisiilor europarlamentare pentru afaceri sociale respectiv criza economică, a sesizat în acest sens Comisia Europeană, printr-o întrebare scrisă cu solicitare de răspuns prioritar.

„Aşa cum se discută despre o guvernanţă economică, cred că este cazul să analizăm necesitatea unei guvernanţe sociale, care să garanteze respectarea drepturilor cetăţenilor europeni, grav afectate acum de politicile dure de dreapta aplicate în mai multe state ale Uniunii”, a subliniat Corina Creţu.

„România traversează atât o criză economică gravă, cât şi o adâncire a crizei sociale, care împinge populaţia ţării sub nivelul de trai decent, din cauza măsurilor pe care Guvernul le adoptă în prezent”, se mai arată în interpelarea Corinei Creţu.

Potrivit comunicatului, europarlamentarul român precizează că partidele de opoziţie, mass-media şi societatea civilă „au încercat, prin toate mijloacele democratice, să schimbe această politică antisocială care loveşte categoriile vulnerabile, în primul rând pensionarii, cei care au nevoie de asistenţă medicală şi copiii familiilor sărace”.

Sursa citată menţionează că, „având în vedere competenţele limitate ale instituţiilor UE de a interfera direct în politica internă a statelor membre, dar şi nevoia cetăţenilor români de a li se garanta dreptul la supravieţuire, în special celor aparţinând celor mai slabe şi lipsite de apărare categorii sociale”, europarlamentarul român a adresat Comisiei un set de trei întrebări privind nivelul încălcării drepturilor cetăţenilor din statele membre care ar putea declanşa reacţia Comisiei, măsurile pe care le poate adopta Comisia în vederea ajustării acţiunilor Guvernului român şi indicatorii pe care îi monitorizează Comisia Europeană pentru a stabili cât de adecvat este procesul de implementare a legislaţiei UE în statele membre.

Anunțuri

6 gânduri despre “Sesizare catre Comisia Europeana privind masurile antisociale ale Guvernului Boc

  1. Nici eu nu cred ca exista sanse ca „madam Europa” sa se sinchiseasca.
    De ce s-ar deranja cucoana pentru problemele „fetei in casa”???

    Demersul este laudabil. Trebuie incercat orice! Si asa, nu prea mai au ce sa ne ceara sa privatizam strategic…

  2. Draga Corina, aceasta postare minunata este un bun prilej pentru a-ti ura cu multa prietenie La multi ani! Iti doresc succes in tot ceea ce faci, satisfactii pe masura si cat mai multe zile frumoase si senine!

  3. LA MULŢI ANI, că sănătate Floare de Colţ !!!
    Împliniri de suflet, Succes în activitate, Forţă, Echilibru , OM minunat ! Doamne Ajută !

    * Cea mai importantă şi mai înţeleaptă parte a Limbajului pe care îl vorbea lumea era aceea care făcea ca toţi pământenii să-şi înţeleagă inimile. * – Paulo Coelho
    N-am scris întâmplător rândurile aceste… ci, pentru că ori de câte ori, tu, Corina Creţu, europarlamentar social-democrat, o prietenă de suflet cum rar se întâlneşte şi pe care am avut şansa, darul s-o am de tare multe ori aproape, te interesezi firesc * ce mai faci Sibilla * şi întotdeauna spui cu atâta căldură * Doamne Ajută ! *, simt că un OM, un Politician Autentic, e aproape de oameni cu adevărat şi cuvintele tale îmi ating inima şi mă ridică, îmi dau speranţe. Mulţumesc, Corina !!!
    stimă şi respect,
    Sibilla

  4. Sclipitor

    (R) Cu acelaş picior poporul român loveşte două funduri :
    al său, cu rotunjimea călcâiului şi al Preşedintelui
    TB, cu ascuţişul şpiţului.

    P.S. Se poate afişa la PE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s