Tara nimanui

            Cu toata tevatura care se face in jurul unei noi arestari „senzationale” dintr-o serie ce se arata a fi si fara sfarsit si fara vreo finalitate, nu pot sa uit scena incredibilă de după şedinţa de Guvern din aceasta saptamana. Miniştrii Muncii şi de Finanţe se uitau tâmp unul la celălalt, nereuşind să scoată un cuvânt drept răspuns la o întrebare banală: de unde vor lua cele 3,5 miliarde de euro pe care preşedintele Traian Băsescu le vede lipsind în 2011 din bugetul sistemului public de pensii.

            Înţeleg că ambii miniştri abia dau piept cu realităţile domeniilor pe care, în principiu, trebuie să le gestioneze. Doar că şi unul, şi celălalt sunt parlamentari şi au făcut parte din comisiile parlamentare de specialitate, care, în teorie măcar, trebuie să controleze activitatea celor două ministere. Gheorghe Ialomiţianu a fost vicepreşedinte al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci, cea care avizează Bugetul de Stat şi pe cel de Asigurări Sociale. Ioan Botiş, ministrul Muncii, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Bugetele celor două ministere au trecut prin filtrul lor. Chiar nu ştiu pe ce şi-au pus semnătura? Ordonanţa de Urgenţă privind rectificarea Bugetului, din august, n-a trecut şi ea prin cele două comisii? Şi atunci de ce s-au blocat, de ce nu puteau deschide gura? I-o fi şocat enormitatea cifrei? Nu le dă voie premierul să vorbească? Sau sunt pur şi simplu incompetenţi?

            Unul dintre clipurile electorale ale PDL a fost construit, în 2008, în jurul sloganului „România pe mâini bune.” Aşa să fie? Cât de bune sunt „mâinile” care ne conduc, dacă România este practic singura ţară din UE care se afundă în criză? În care haosul administrativ se întinde zi de zi în tot mai multe domenii ale vieţii economice şi sociale?

            Sigur, unele dintre „mâinile” care ne conduc au evidente abilităţi de a se lipi de banii publici. Nu mai pomenesc nume, pentru că văd că cei de la DNA au o profundă sfioşenie în faţa acestor potentaţi ai zilei. Dar poate că şi-ar folosi mai bine talentele în buna gestionare a economiei şi societăţii, cu condiţia să aibă un dram de bun-simţ şi de conştiinţă. Dar tocmai bunul-simţ şi conştiinţa lipsesc celor care ne conduc. Nu mi se pare că este de demnitatea Preşedintelui României să-şi eticheteze adversarii politici drept „ticăloşi”, pentru că au votat mărirea pensiilor. O decizie pe care realităţile generate de aderarea la UE o impuneau. Şi nici de bun-simţ nu mi se pare.

            Cum o lipsă de bun-simţ a fost şi umilirea contribuabililor la ghişeele instituţiilor statului, pentru a-şi plăti taxele şi impozitele. Nu vorbim despre principii. Este normal ca orice venit să fie impozitat. Este anormal să introduci taxe şi impozite în dispreţul Constituţiei şi legilor ţării, s-o faci peste noapte, trecând peste orice. Şi sarabanda proastei guvernări continuă.  Asistăm la o serie de încercări de re-centralizare a deciziei, de îngrădire a autonomiei locale. Administraţiilor locale li se transferă noi atribuţii, în schimb li se iau bani din bugete şi sunt obligate să-şi reducă numărul de angajaţi.

            România se comportă tot mai imprevizibil, atât în domeniul deciziilor economice, cât şi în politica externă. La Bruxelles actualul guvern practic nu există. Rata de Absorbţie a fondurilor europene este ridicolă. Nu avem o politică europeană, enervăm pe toată lumea cu modul în care înţelegem să ne respectăm obligaţiile. Guvernul remaniat arată, din păcate, şi mai rău decât cel dinaintea lui, care nici el nu era o culme a eficienţei şi a onestităţii. În acest timp economia merge tot mai prost, se distrug locuri de muncă, datoria externă creşte, şi nimeni nu ştie care vor fi costurile economice şi sociale ale rambursării ei. 

            Dar conducătorii ţării continuă să ne asigure că România este pe mâini bune. Dacă îi întrebi pe ce se bazează, obţii drept răspuns o mostră de tupeu greu de suportat. Pentru că despre tupeu este vorba în menţinerea guvernului Boc, în pofida evidentei şi dureroasei sale lipse de performanţă…

Anunțuri

4 gânduri despre “Tara nimanui

  1. Prin Bunavointa Filierei Franceze Careia Ii Multumesc

    SCRISOAREA III (Biletul lui Călin)

    La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
    Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
    – Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
    Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară … e prăpăd !!!…..
    – Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
    Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
    Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
    Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
    După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
    Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
    Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
    Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
    Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
    Şi s-o punem de-o scenetă cu… biletul lui Călin?
    Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
    Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
    Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
    Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
    Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
    Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid
    Şi-o să-ţi demonstrez, drăguţo, că nu este nicio bârfă
    Când se spune, de când lumea, că politica-i o târfă!
    Aşadar, să bată gongul şi da capo cu scrisoarea,
    Eu sunt turcul, tu eşti Mircea, iată mi-am făcut intrarea:
    – Tu eşti Mircea? – Da-Împărate. – Am venit să mi te-nchini,
    De nu, schimb a ta parcare într-un câmp plin de ciulini!
    – Orice gând ai, Împărate, şi orice pofteşti a face,
    Să lăsăm ameninţarea şi să discutăm în pace!
    Despre treaba cu parcarea, însă, Doamne, să ne ierţi,
    Căci, fiind la Primărie, pentru ea primit-ai şperţ,
    Ţi-a adus Cocoş, Mărite, sarsanale cu parale,
    Să ne dai ceva şi nouă din moşia dumitale.
    De-o fi una, de-o fi alta, pentru noi ce este scris,
    Bucuroşi le-om face toate, Împărate, cum ai zis…
    Dar, când eu ţi-am stat alături la bucurii şi necaz,
    Tu te-mpiedici de-o parcare şi faci azi atâta caz?
    – O, tu nici visezi, frumoaso, câţi în calea mea s-au pus,
    Toată floarea ce vestită a regimului apus,
    Mafioţi de pretutindeni, oligarhi, moguli s-adună
    Să dea piept cu marinarul suspendat pentru o lună.
    Pesedişti pe care ţara nu putea a-i mai încape
    Începură, pe la spate şi prin faţă, să mă sape,
    Hotărâţi să mă doboare, năvăliră toţi, ca chiorii,
    Liberalii lui Patriciu, ungurii, consevatorii,
    Oastea lui Vadim Tribunul, risipită pe coclauri,
    Ar fi vrut şi ea să smulgă, de pe frunte-mi, mândrii lauri,
    Şarpele crescut la sânu-mi, ajuns mare pe la PIN,
    Mă-mproşca, de pe ecrane, Guşă, cu al lui venin.
    Adunaţi pe Dealul Spirii, vreo treisute douăjdoi,
    În a lor nesăbuinţă, îmi declarară război,
    Ca bezmeticii, porniră, de la Parlament, asaltul,
    Nea Ion, cu trei mandate puse unul peste altul,
    Agita, deasupra hoardei, ca pe un stindard, toiagul
    Şi, punându-mi sula-n coaste, m-ar fi vrut răpus – moşneagul.
    Când văzui a lor mulţime, câtă frunză au copacii,
    M-apucară, dintr-o dată, păsărica mea, toţi dracii !
    Şi-am jurat ca, peste dânşii, să trec falnic, fără păs,
    Cum trecui odinioară peste Roman şi Duvăz.

    N-am avut decât cu mâna sau cu ochiu-a face semn,
    Şi-apăru Boc, la comandă, pe căluţul lui de lemn,
    Stolojan, cu mercenarii, a picat şi el la ţanc,
    Lovind hoardele din spate şi-mpungându-le din flanc,
    Vorbă mi-a trimis Becali că-i şi el la Golden Blitz
    Şi m-aşteaptă, după luptă, să ne răcorim c-un şpriţ.
    El, „războinicul luminii”? Hahalera de la Steaua
    Se gândea la băutură, când mie-mi crăpa măseaua!
    La referendum, văzut-ai gloatele cum au venit,
    Ca să steie împrejuru-mi, ca un zid de neclintit?
    Explicaţia e simplă, căci acest stupid norod
    M-a văzut, cu muncitorii, la Mărăcineni, pe pod,
    M-a văzut cum, în mulţime, baie fac mai des ca-n cadă
    Şi să fac cu dânşii poze, puradeii vin grămadă,
    Iar ţăranii, peste care a trecut din nou potopul,
    Îşi pun voturile-n urnă, cum scot eu, la sticlă, dopul.
    Chiar de-aş da şi foc Cetăţii, precum legendarul Nero,
    S-or găsi să mă aclame mulţi la kilometrul zero,
    De-asta n-am eu a mă teme de aceste mici lichele
    Ce se pun de-a curmezişul la ambiţiile mele.
    Dumitrescu şi o haită (cum să zic?) de… piţifelnici,
    Prin studiouri mă latră zi de zi. Nişte nemernici
    Ce-şi închipuie că, poate, mă apucă tremuriciul
    Dacă vor da iar pe sticlă filmuleţul lui Patriciu.
    Analişti cu ochii umezi şi cerniţi în cerul gurii,
    Pe la cele trei Antene, zilnic, îşi tocesc condurii
    Şi încearcă, în talk-sow-ul nu ştiu cărui găozar,
    Toţi să scormone trecutu-mi de ministru şi primar.
    Între noi rămână vorba, fără foc nici fum nu iese,
    Dar nu ai fi vrut, păpuşă, de-ale lor vorbe să-mi pese,
    C-am semnat, la Capitală, precum primarul (pardon!)
    Şi terenuri, vile, parcuri le-am dat unora plocon.
    Multe am făcut în viaţă, dar cea mai de preţ ispravă
    E că, din întreaga flotă, n-am păstrat nicio epavă,
    Dar, când nu petrec prin crâşme, nopţile dorm fără frică,
    Pentru c-am urmat întocmai strategia lui Petrică
    Şi, văzând şi eu în nave un morman de fiare vechi,
    Am vândut, pe mai nimica, vasele, perechi, perechi.
    Dar, văd că nu stai degeaba şi croşetezi cu mult sârg,
    Până termini căciuliţa, toarnă-mi ce mai e prin târg!
    – Doamne, n-aş vrea să te supăr sub niciun motiv, parol,
    Dar să ştii că în sondaje am ajuns să stăm nasol,
    A luat-o Boc la vale, ca purtat de avalanşă,
    Şi, dacă-l mai ţii în braţe, nu mai avem nicio şansă
    Nici în Parlament, în toamnă, la putere nici atât,
    C-a ajuns piticu` ăsta să le stea la mulţi în gât.

    Dascălii îşi pierd răbdarea, nu mai stau în banca lor,
    Iar funcţionarii publici ne cam iau peste picior,
    Cântăreţii şi actorii nu vor să-şi plătească birul
    Pus pe capul lor, Mărite, de Mihai Şeitan, vizirul,
    Medicii-şi găsesc de lucru prin întreaga Europă,
    De-or să rămână-n spitale doar bolnavii şi vreun popă
    Care să le fie-aproape când aceştia îşi dau duhul,
    Despre pruncii arşi în august ni s-a dus în lume buhul,
    Rezerviştii lui Dogaru încep şi ei să se-agite
    Căci nu vor să li se taie pensiile nesimţite.
    Cică au răbdat în viaţă tot felul de servituţi,
    Iar tu îi tratezi, Mărite, ca pe ultimii recruţi,
    Ba, vor, de Ziua Armatei, să vină cu toţi, în păr,
    Şi să-ţi strige, sub ferestre, zic ei, crudul adevăr.
    – Uite ce e, păpuşico, te-aş ruga să nu insişti,
    Că simt că m-apucă greaţa, când aud de apevişti!
    Nu i-am pus eu să devină, ca tâmpiţii, militari,
    Când ţara avea nevoie de frezori şi ospătari.
    Îţi zic eu, păpuşă scumpă, c-aveau drepturi căcălău,
    Ca activi, chiar şi-n rezervă. Ia să mă scutească, zău!
    După câte ţin eu minte, primeau gratis şi izmene,
    Chiar din mâinile lui Oprea, cel cu clipitul din gene.
    Cât au stat prin aplicaţii, n-au avut nimic a pierde,
    Căci au stat, pe banii ţării, la aer şi iarbă verde,
    Dac-au mers, când a fost cazul, şi la niscai inundaţii,
    Au primit mâncare gratis, la gamelă, ca soldaţii,
    Au primit grade la termen, unii chiar şi decoraţii,
    Aşa că s-o lase moale cu tot felul de-aberaţii!
    Fesul ăla tot nu-i gata, ca să pot să îl probez?
    Dă din andrele mai iute, că-ncep să mă enervez!
    Cât împleteşti tu acolo, unul pe dos, trei pe faţă,
    Ia să-mi chem aghiotantul, că-n pahar mai am doar gheaţă
    Şi-aş avea, după aceea, o dorinţă, dar expresă,
    Vreau să aflu de la tine ce mai zic ăia prin presă!
    – Să nu-ţi dea prin gând, Mărite, c-aş fi eu prăpăstioasă,
    Dar să ştii că treaba asta cu imaginea e groasă,
    Ziariştii şi-analiştii au înebunit cu toţii
    Şi strigă prin studiouri, zi şi noapte, „Hoţii, hoţii…”,
    Alta neavând ce face, stau cu toţii la taclale
    Şi se iau, fără ruşine, de neamul Măriei Tale.
    Ca să vezi ce îndrăzneală la unul ciufut, Ciuvică,
    Să se ia de armamentul traficat de Mirciulică,
    Ca să nu mai zic de faptul că ziariştii, în goana
    După câte-o ştire-bombă, s-au legat şi de Ioana,
    Cum că ar fi primit casa şi biroul de serviciu,
    Drept plocon pentru matale, de la Puiu Popoviciu.
    Bârfe, Doamne, numai bârfe, doar asta ţi-i dat s-auzi,
    Bine-ar fi să ieşi pe sticlă, la B-1, să-i acuzi
    Pe nemernicii aceştia care nu mai ştiu de frică
    Şi-au luat-o în tărbacă până şi pe aia mică,
    De-a ajuns, biata, s-o lase cât mai moale şi cu clubul
    Şi cu casele de modă, fiindcă s-a cam strâns şurubul
    Şi netrebnicii din presă dau tot felul de-nţelesuri
    Năzuinţei ei, ca-n viaţă, să aibă numai succesuri.
    – Vezi că ţi-au scăpat trei ochiuri, ai grijă să le repari!
    Dă-i în mă-sa de nemernici, de moguli şi găozari!
    Dacă văd că latră-ntruna şi nu înţeleg să tacă,
    Le dau, ca lu` ăla micu`, una scurtă peste moacă
    Şi-o să ştie toţi rataţii şi tâmpiţii ce e frica,
    Să nu se mai ia de mine, ca Chitic, la Cireşica.
    Şi cu astea fiind zise, lecţia e încheiată!
    Sper c-ai înţeles destule din a mele vorbe, fată.
    Apropos, de-o fi să fie să avem remaniere,
    Eşti dispusă, păpuşico, să-ţi mai dau trei ministere?

    Şi abia tăcu-Împăratul, ce mai zbucium, ce mai freamăt,
    Se-auzeau prelungi suspine şi un mult prea dulce geamăt.
    SPP-işti, copii de suflet ai jandarmului Pahonţu,
    Alergau pe coridoare ca, scăpat din puşcă, glonţu`.Neştiind acele
    stranii zgomote de unde vin,
    Nici nu bănuiau sărmanii că biletul lui Călin,
    Bine pitulat la sânu-i de pârdalnica Elenă,
    Penetrase obiectivul şi-acum, fără pic de jenă,
    Fostul comandant al navei botezată „Biruinţa”,
    Din sutienul blondinei, să-l scoată îşi da silinţa.
    Când, într-un târziu, spahii pricepură cum stă treaba,
    O lăsară pe-altădată cu-alergatul lor degeaba,
    Revenind, tăcuţi, la posturi, negândind la vreo Isoldă,
    Ci la banii de chirie şi la ciopârţita soldă…

    Ministrul Futurismului
    (Pentru conformitate, colonel r. Ilie Bâtcă)

    “Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe
    locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s