Incrancenarea presedintelui impotriva propriului popor

Inca o data, in aceasta dimineata, ni s-a confirmat ca traim in lumi paralele. Noi si ei. Din lumea lor, protestele de la Finante nu sunt expresii ale disperarii, ci impotrivire la reformarea statului. Pentru ca asa se cheama proasta guvernare – reformarea statului. Si pentru ca starea de spirit a oamenilor e orice altceva numai disperare nu, de vreme ce ei alcatuiesc sistemul clientelar. Un sistem pe care, de altfel, s-au incapatant sa-l mentina si ministrii precedenti ai Finantelor, pedelistii Pogea si Vladescu. Cam asta s-a straduit sa ne transmita azi, cu o logica vizibil afectata de efortul echilibristicii pe o punte tot mai instabila, presedintele Basescu. Dupa care a concluzionat: ”nu am de ce sa cer demisia Guvernului Boc”, pentru ca ”Boc vad ca incearca sa faca treaba”. Nu mai conteaza ca ministrii amintiti faceau parte din Guvernul Boc, vasazica echipa reformatoare. Dar mai ales nu conteaza ca nu exista ”nici un fel de sustinere” pentru reforma, dupa cum chiar Traian Basescu a recunoscut azi.

Vreti, nu vreti, va dau reforma de n-o veti putea duce – acesta a fost mesajul prezidential, intr-un context social pe zi ce trece mai tensionat. Nu vietile oamenilor, nu locurile lor de munca, nu facturile la intretinere din aceasta iarna, nu faptul ca avem cea mai mare inflatie din UE, de peste trei ori media europeana, nu salariile si pensiile milioanelor de dependenti de stat la capatul a sase ani de reforma portocalie – nu acestea sunt prioritatile sefului statului. Ci reforma, opera de suflet a unui politician care se vrea in istorie, fara sa bage de seama cat de aproape de indeplinire-i e visul. Numai ca in istorie poti sa intri in aplauzele oamenilor sau cu un sut in fund. Dupa reforma clasei politice si cea parlamentara (ati uitat de cele doua referendumuri, pentru votul uninominal si sistemul unicameral, cu urmarile lor profunde in viata societatii romanesti?), Traian Basescu isi continua lupta cu balaurul cu 22 de milioane de capete – propriul popor.

Apetitul suicidar face parte din structura oricarui taliban. Dar ce blestem apasa acest popor incat sa aiba periodic parte de fanatici care sa-l duca orbeste, sacrificand vietile oamenilor, spre o tinta falsa? Senzatia de deja-vu se transforma in certitudine: am mai trait, acum 21 de ani, aceasta poveste. Mai suntem capabili, insa, sa regasim, in mormanul de sperante ucise, solidaritatea de atunci?

Anunțuri

18 gânduri despre “Incrancenarea presedintelui impotriva propriului popor

  1. Sunt trist dupa Congres ….si sunt si mai trist din cauza faptului ca, si in dimineata asta m-am trzit cu Betivu’National la Pro Tv !!! Aaahhh motiune a bato’ vina de vanduti,…

  2. Nemultumirile oamenilor fata de legea salarizarii, si nu numai, ar trebui sa constituie semnale de analiza serioasa. Ei nu sunt in stare de asa ceva. Ei au impus aceste legi prin asumarea raspunderii. Daca ar avea putina demnitate, ei ar trebui sa demisioneaze. In schimb Basescu ca o Alba ca Zapada se scuza ca nu a stiu de primele de la Finate…
    Doar o revolta populara ii va da jos de pe tron!

  3. Pingback: Popateapa's Blog

  4. Traian si Basescu au rostit multe lucruri la Pro TV. Printre altele, au facut citeva afirmatii vizindu-l pe Oprea, pe care l-au “reevaluat”. Cu un maxim efort pe sticla, Basescu reuseste insa sa-l absoarba pe Traian. El, adica, omul care re-evalueaza, cu obiectivitate si multa putere de patrundere in strafundul persoanelor re-evaluate. Si ce a descoperit, in inimioara lui Oprea? Ca acesta, ca ministru de interne pus de PSD, a venit la el si si-a depus si inima si demisia, pentru ca Vanghelie si Geoana il trageau de mineca “să numească nişte oameni care erau cunoscuţi a fi parte a sistemului sau a avea legătură cu sistemul mafiot” .

    Habar nu am unde vroiau Geoana si Vanghelie sa ii numeasca, sau pe ce pozitii pe presupusii mafioti, dar intrebarea este: de ce erau mafiotii in libertate cind Oprea era Ministru de Interne? Nu se ocupa Oprea cu trimiterea mafiotilor la racoare?

    Celalat “argument”, ca oamenii erau “cunoscuti a fi parte a sistemului”, si de asta i s-a-negrit inima lui Oprea, e un alt non-sens de logica cu care ne-a obisnuit Re-Evaluatorul Sef al Romaniei. Si ce daca erau “oameni din sistem”? Din al cui sistem Basescule? Ce, astia nu pot fi numiti in functii, trebuie sa aducem oameni din afara sistemului? Vezi ca e coada la usa ta cu oameni “din afara sistemului”. Se pling ca le e foame. Poate ii re-evaluezi si pe ei…

  5. Eu nu cred că încrâncenarea preşedintelui este născută dintr-o plăcere perfidă de a provoca durere. Sunt altele cauzele, altele avantajele, doar că noi nu le vedem.

    Astăzi am avut un fel de revelaţie. Urmărind o ştire a zilei, mi-am adus aminte de un film pe care îl văzusem cu ceva timp în urmă.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/10/lucrurile-incep-sa-se-lege.html

    În acel film se explică că preşedinţii şi oamenii importanţi ai statului sunt de fapt simple marionete ale fluxurilor financiare controlată de oameni destul de invizibili publicului larg. Revăzând acest film, am rămas uimit cum ceea ce se spune în el se întâmplă, pas cu pas, şi la noi. Inclusiv cip-ul din actul de identitate, violenţa, impozitele… tot.

    Nu pot să nu mă gândesc că de fapt preşedintele Băsescu este un banal instrument al intereselor dictate de Noua Ordine Mondială menită să ne transforme în sclavi.

  6. ati inceput sa va miscati ca partid dar inca mi se pare cam multa multa gargara. adica, da, nastase a facut o chestie misto cu programul ala. nu stiu daca nu e doar bla bla ca de obicei sau o chestie cat de cat interesanta ca nu l-am citit.

    ponta putea si el sa isi sparga interventiile in 3 bucati. ceva la 10 minute dupa cuvantul de bun-venit, un discurs de 30 dupa interventiile lui nastase si iliescu care ar fi trebuit sa fie cam la 20, si un cuvant la sfarsit la 3-5 minute. nu plictisea pe nimeni, era mai concis si mai ascultat.

    partea cu „nebunul” si cu „ura impotriva poporului” ii cam de titanic vals. ponta a parut un birlic tinerel la faza asta. putea sa fie mai serios ca e presedinte de partid acum si tinteste un post de premier.
    nu stiu, parca a lipsit un pic de decenta care sa il arunce cu inca 5 procente in sus pe psd.

    partea buna e ca intr-adevar au fost reprezentate cam toate fortele din psd. si istoria ca iliescu, si baronimea ca dragnea, si golaneala ca vanghelie, si electronii liberi ca oprescu, si influentii ca nastase. pana si geoana si-a gasit locul (pierdut in randul 3, banca de la geam 🙂 ; ce faza, asta daca ar avea un pic de mandrie si-ar da demisia) .

    parte peste parte a fost mai bine plasat ca precedentele congrese si am vazut ca nu a fost acoperit de scandaluri de prost gust de data asta. a imbatranit si basescu:) nu a mai gasit puterea sa o trimita pe nuti sa isi faca poze pe litoral in fundu’ gol ca sa va acopere congresu’.:)

  7. DIN RAŢIUNI ECONOMICE

    – Băi Emile, ştiu că te-n bot cu Preş.Traian Băsescu !
    – Ei, şi ? Ca să nu mă-nfund ! O cere foncţia…
    – Zi-mi de ce-l indică taman pe Teodor Baconschi pentru continuitate la Cotroceni ?
    – Din raţiuni pur economice. Ca să nu schimbe monograma de pe lenjeria de pat a palatului, având aceleaşi iniţiale – TB – cu ale şefului…
    – !!!

  8. DIALOGUL SALVĂRII NAŢIONALE

    – Şefu, are dreptate Ponta că eşti nebun ! Cum să ne mai împrumutăm încă 11 miliarde €, că deja-s belite 5 generaţii ?!
    – Micuţule, fix pe data de 21.12.2012 la 11:11 gmt România achită toate datoriile externe angajate. Am zis !
    – Pe ce te bizui ? Pe mine ?
    – La acea dată Eu, Pământul, Soarele şi centrul Căii Lactee vom fi într-un aliniament perfect, care potrivit calendarului mayaş încheie MareleCiclu început la 11.08.3114 î.Cr.
    – Şi io, nu, Şefu ?
    – Hai sictir căcăciosule ! Să-ţi zic şi restul. Se va produce inversarea polilor Pământului, urmată de tot soiul de catastrofe ; juma din pământeni o vor mierli.
    – Dar pieptea scapă ?
    – Ca toţi tâmpii, da ! Să-ţi spun şi finalul. Sunt numai două variante : 1) dacă au mierlit-o ăia de la FMI atunci sula pretanţii, că nu mai e cine ; 2) dacă o mierlesc mioriticii atunci datorii tot sula, că nu mai suntără datornicii…
    – Eşti magnific Şefuuu !!! Nuţica ştie ?
    – Ea e cum am spus-o : inteligentă, ambiţioasă, capabilă de negocieri, rezistentă în lupta politică…
    – Şi damă bună, Şefu !
    – Hai, nu te măgări !

  9. Corina, mă întrebam la un moment dat de ce eu nu am putu fi alături de greviştii din Bucureşti…mai ales pentru că ei reprezentau nu doar problemele lor ci a tuturor românilor şi…mi-am răspuns: nu a existat posibilitatea financiară…nu mai sunt resurse de revoltă şi ripostă în mine. Cred că au fost mulţi români din ţară care ar fi vrut să fie acolo, dar nu au avut cum…sunt oameni care stau in 10 RON zile întregi…din păcate. Unii vor spune: păi tocmai de aia să veniţi! Uşor de spus, extarordinar de greu de făcut!

    Solidaritatea a fost învăţată de români, dar ea trebuie învăţată acolo…la nivel înalt în Parlament când se propun şi se votează moţiuni. Românul simplu se pare că deşi e o putere este praf în vânt sub semnul sărăciei, al stresului şi al acestei dictaturii fără precedent. Ştii…Ceauşescu a făcut ce a făcut, dar îi poţi găsi scuze, dar lui Băsescu nu i se vor găsi scuze nici de la copiii-copiilor noştri, iar asta pentru că nu are nici una.

    Nu ştiu, nu ştiu ce să spun, dar sunt oameni în ţara asta care nu au nici un fel de opţiuni, care trăiesc într-o sărăcie de neconceput, care vor şi nu pot, etc, iar politica, raţionamentul şi decizia nu se ia… Mă întreb dacă nu va fi prea târziu pentru unii când se va face oarece…

    PSD prinde viaţă, învaţă să lupte pentru oameni cum nu a mai făcut-o şi ne este alături, dar sunt conştientă că nu este suficient. Aveţi multe mori de vânt cu care vă luptaţi…

    Multă sănătate Corina şi tot dragul meu…

  10. Stimata doamna,
    Nu mai aveti adresa „corinacretublog.yahoo.com”? Am incercat zadarnic pe aceasta adresa sa va raspund la ultimul dvs. mesaj, care nu avea nemijlocita legatura cu articolele de pe acest blog..

  11. Va multumesc pentru comentariile voastre interesante. In ce ma priveste, nu cred in teoria conspiratiei la care faceti trimitere. Cred ca mai degraba avem de-a face cu obsesia unor bolnavi de putere gata sa sacrifice pe oricine si orice pentru a se mentine in scaune, pentru ca sunt constienti ca, o data pierdute, nu le vor mai recapata niciodata.

    Tin sa va amintesc, insa, ca sfarsitul raului poate fi aproape:
    Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moţiunii să aibă loc în 27 octombrie. http://www.mediafax.ro/politic/se-decide-soarta-guvernului-boc-motiunea-supusa-votului-pe-27-octombrie-7491626

    PS: D-le Raducanu (si, fireste, toti cei interesati), va rog sa folositi adresa corina.cretu@europarl.europa.eu

    O seara buna tuturor!

  12. Corina, nici eu nu am crezut pina nu am citit urmatoarea stire. Iata declaratia lui Basescu la dineul OFICIAL oferit la intilnirea Trilateralei de la Bucuresti.

    “Continuarea avansului Republicii Moldova către Uniunea Europeana depinde în mod crucial de menţinerea la putere a Alianţei pro-europene, după alegerile din luna noiembrie a acestui an”, a subliniat preşedintele

    Cine sa mentina la putere Alianta pro-europeana in Moldova, Trilaterala? Ce treaba are Trilaterala in problema alegerilor din Moldova?

    http://www.mediafax.ro/politic/basescu-la-dineul-oferit-participantilor-la-reuniunea-comisiei-trilaterale-includerea-r-moldova-in-balcanii-de-vest-o-necesitate-7488196/

  13. @ Karakas

    În acest caz conspiraţia este evidentă în latura sa secretă, rămâne de văzut dacă această uneltire este şi împotriva oamenilor. Întrebarea nu este relativ la conspirativitate, ci la cât de puternică este ea. Pentru a fi puternică, o conspirativitate trebuie să aibă o reţea îndeajuns de mare pentru a-şi atinge dimensiunea, în cazul nostru dimensiunea este globală, dar şi destul de restrânsă pentru a-şi atinge polul de putere de la vârf, adică destul de puţini membri ca puterea conspirativă să nu se disipe şi să rămână polarizată.

    Faptul că domnul Mugur Isărescu a fost atât de stabil la Banca Naţională (chiar şi pe perioada în care a fost premier a fost ca şi cum ar fi condus BNR), faptul că de atâta timp toată lumea spune că Banca Naţională este foarte bine condusă (indiferent de vocea care spune asta, deşi măcar partidele ar trebui să aibă un conflict pe această idee), faptul că apar decizii de vânzare a aurului tocmai pe timp de criză, şi aţi înţeles care este problema aurului dacă aţi văzut filmul… parcă mă fac să cred că ceva este anormal. Nu ştiu dacă vă amintiţi cât de repede a reacţionat domnul Mugur Isărescu când s-a spus că aurul trezoreriei Româneşti a plecat, spre păstrare, în altă bancă decât cea a trezoreriei? Domnul Isărescu a organizat o „vizionare” a aurului, de parcă ziariştii puteau face diferenţa dintre 10 tone de aur şi 100 tone de aur.

    Minciunile şi conspiraţiile se acoperă întotdeauna cu o poleială strălucitoare. Uneori te poţi prinde de fals numai din faptul că străluceşte tot timpul „ca nou”.

    Eu nu ştiu dacă domnul Isărescu este sau nu este antrenat în Noua Ordine Mondială. Din câte înţeleg, faptul că este membru în această organizaţie lovită de secretomanie este un lucru cert. Cred deci că temerile mele au măcar o umbră de temei. Prefer să suflu şi în iaurt decât să mă opăresc. Mai cred că partidele politice ar trebui să verifice totul, prin intermediul parlamentului.

  14. Pingback: Scrisoare deschisa Presedintelui Romaniei, Traian Basescu « Popateapa's Blog

  15. Motto : Cu cât eşti mai jos, cazi mai uşor.

    KARTING CU FUNDO-FRÂNĂ

    Traian Băsescu şi Emil Boc participă la un concurs de karting cu fundo-frână, la care frânările se realizează exclusv prin frecarea curului pilotului, sub greutatea proprie, cu pista abrazivă.
    Arbitrii şi publicul au fost surprinşi de desele ieşiri în decor a celor doi, incapabili să realizeze cel mai mic efect de frânare !!!
    – De ce oare ? Întrebare legitimă.
    – Pentru că sunt oameni…de nimic ! (răspund, în cor, participanţii la Mitingul moţiunii de cenzură).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s