Vinovaţii fără vină

Putem constata tot mai des în ultima perioadă, în special pe fondul înrăutăţirii situaţiei economice, cum guvernanţii culpabilizează tot mai vehement cetăţenii, ba chiar simt nevoia de a-i sancţiona ca pe nişte adevăraţi vinovaţi ai crizei. Metoda aceasta, a învinovăţirii, a fost brevetată de Traian Băsescu, care îi certa pe sinistraţi pentru că le-a luat apa casa.  Acum, oamenii sunt luaţi la rost că nu muncesc. Ca şi cum, de când este în exerciţiu, guvernul Boc, doar cu asta s-a ocupat, cu stimularea economiei, a locurilor de muncă, iar oamenii au strâmbat din nas preferând şomajul.

Una din măsurile punitive pe care guvernul le pregăteşte pentru anul viitor vizeaza stabilirea ajutorului de şomaj la 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, care e 500 de lei. În felul acesta, indemnizaţia de şomaj nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 lei de anul viitor. Noima acestei măsuri ar fi, vezi Doamne, după ministrul Botiş, de-a nu încuraja nemunca. Adică, din nou, Guvernul vorbeste de o realitate paralelă. Ca şi cum românii ar prefera şomajul puzderiei de joburi. Aşa că oamenii care vor trăi din ajutorul de şomaj vor trebui să se descurce cu puţinul ajutor social, pentru că aşa s-a gândit, în inconştienţa sa, guvernul Boc să stimuleze munca. Dar ingeniozitatea criminală nu se opreşte aici. Guvernul planuieste ca de anul viitor să introducă o prevedere prin care cei ce refuză de două ori un loc de muncă propus de Agenţia de Şomaj să fie lăsaţi fără indemnizaţia de şomaj. ”…îţi ofer un loc de muncă, îl refuzi o dată, dacă şi a doua oară l-ai refuzat, atunci din ziua următoare nu mai primeşti ajutor de şomaj, înseamnă că nu te interesează munca în România şi vrei să faci altceva. E un proiect la care mă gândesc în viitor să îl aplicăm”, a explicat pe intelesul tuturor dl Boc.

Evident că aici nu poate fi vorba de oferte în domeniul de activitate al celui în cauză, pentru că atunci n-ar mai avea sens cele două propuneri. E clar că un profesor, inginer, jurist vor accepta de prima data un loc de muncă în domeniul lor. Acum, că guvernul Boc vânează cazurile patologice excepţionale, crezând că prin asta va economisi bani la buget, ţine tot de o patologie. Prin urmare, se deduce că e vorba de o plajă mai largă de locuri de muncă oferite celor şomeri. Dar nu poţi obliga un profesor şomer să devină iepuraş promoţional de Crăciun în hypermarket-uri. În primul rând că asemenea măsuri coercitive încalcă cele mai elementare drepturi ale libertăţii omului pe piaţa muncii. Sigur că există momente când unii oameni, din disperare, aleg să lucreze sub calificarea lor, e de înţeles, dar nu poţi să-i obligi pe toţi să facă acest lucru. De fapt, e doar încă o măsură prin care guvernanţii se deresponsabilizează pentru dezastrul economic creat. Cu alte cuvinte, nu e vina lor, ci a oamenilor că nu vor să muncească.

La tot acest rechizitoriu s-a raliat şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care vine acum să ne spună că românii au îndatorat ţara, iar băncile, chiar dacă i-au ademenit, nu prea sunt vinovate. Cu alte cuvinte, cetăţenii poartă răspunderea pentru că şi-au dorit bunăstare.  Nu ştiu cum fac aceşti cetăţeni că pică tot timpul de vinovaţi: ei nu trebuiau să consume prea mult, acum n-au voie nici la dreptul lor la şomaj pe care şi l-au câştigat din munca lor, în general ei trebuie doar să voteze odată la patru ani, când au dreptul să consume doar mita electorală. Probabil că PD-L pregăteşte un an 2012 de bunăstare, singura pentru care nu li se va scoate ochii oamenilor, dacă vor vota bine.

Acest guvern se joacă cu focul mâniei populare şi chiar dacă focul aducător de căldură va lipsi din casele multor români, s-ar putea ca focul din inimile lor îndurerate să-i scoată din casele friguroase pentru a-şi cere elementarul drept la viaţă.

Anunțuri

34 de gânduri despre “Vinovaţii fără vină

  1. Întrebarea mea este de ce oare românii nu reacţionează la abuzul politicii asupra lor? Există o majoritate care crede că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, şi asta de foarte mult timp… totuşi aceşti cetăţeni tac, se supun, plătesc taxe şi impozite, nu ies în stradă să spună că nu este normală această guvernare, nu sunt prezenţi în spaţiul media şi internet.

    Privesc în jur şi văd că politica ocupă tot spaţiul ce ar trebui ocupat de opinia publică. NU ÎNŢELEG DE CE…

  2. Sunt total de acord cu ce ai scris cu o singura mentiune: nu cred ca se joaca cu focul, cred ca la cat de evil este Basescu stie exact cat poate sa intinda coarda.

  3. Biblio, daca imi dai voie, cred ca nu exista doar o singura explicatie, doar un singur motiv pentru care romanii nu ies in strada sau nu se organizeaza. Sunt mai multe motive, cum ar fi frica, mentalitatea „dar de ce sa ma bag eu, lasa sa faca altii”, sila de cei care ii reprezinta la nivel politic si sindical, pierderea completa a sperantei ca ceva se mai poate schimba in bine in tara asta. Nu poti cere prea multa vana din parte unui popor umilit de opulenta miliardarilor de carton in total contrast cu saracirea omului obisnuit.

  4. Draga Corina,te inteleg atunci cand esti revoltata de tot ce intampla cu noi,pentru ca si eu traiesc aceleasi sentimente(poate mult mai acut)Insa ce n-am putut intelege nici la alegeri,nici chiar acum,ca au fost f. multi care nu au vazut (sau mai bine zis nu l-au intuit)pericolul care ne va paste,alegand o persoana,celei de tipul lui Basescu.Cred ca tipologia acestui personaj se potriveste perfect tipologiei majoritatii romanilor care devin analfabeti de la o zi la alta si mai ales pervertiti de aceasta propaganda desantata a nonvalorilor,parveniti si imorali.In urma unei analize profunde,parerea mea este ca modul de a se face educatia in anii de dinainte de *89,a fost poate prea rigid,astfel ca nu a reusit sa patrunda pana in „adancul”sufletelor.La care s-a adaugat si desradacinarea unei mare parti de populatie rurala,cu traditiile profund morale ale taranilor nostrii,care ajungand untr-un mediu necunoscut si neputand sa penetreze mediile intelectuale si chiar a celor de mijloc(ca pozitie sociala),au inceput sa considere ca f. repede,prin imitatie vor putea fi la fel.Aceasta spoiala , in cei 50 de ani ,nu a putut sa patrunda pana la miezul personalitatii acestora.Daca am analiza cu atentia proverbul”decat codas la oras,mai bine fruntas in satul meu”,putem sa tragem concluzia, ca intelepciunea poporului a sesizat de f. mult timp ca nimeni nu va prinde radacini trainice,alegandu-si alt loc de vietuire,decat acolo unde-i este obarsia.Cel mai elocvent exemplu este ceea ce ni se intampla noua astazi.Marea majoritate a celor ce sunt afectati de nevoi,nu pot sa-si depasesca conditia de „desradacinati”(ca sa nu folosesc un termen prea dur,pt.ca ei nu au nici o vina),si nu cred ca ar pute sa nu fie luati cu valul(dupa cum se si vede) de persoane(nu personalitati) care le seamana atat de mult.Si acum daca ar fi sa tragem concluziile,putem spune fara a gresii prea mult,ca in spatele campaniilor luI Basescu,au stat colective formate (poate global)de specialisti bine informati despre toata evolutia noastra ca popor,dupa care au putut intocmi un plan diabolic de manipulare a alegatorilor,pt.a nu da gras.Si nu au dat gres!
    Parerea mea este ca lucrurile nu se vor opri inca aici,ca planul este intocmit pe etape care nu s-au epuizat.Cred ca folosesc toate mijloacele
    (TOATE)ca sa ne adoarma orice incercare de reactie.Din acest motiv,ne intrebam cu totii,de ce pluteste atata indiferenta peste poporul care a ajuns la sapa de lemn.IATA CUM SE POATE ADUCE UN POPOR IN STARE DE SCLAVIE,IN SEC.XXI. Sculati-va,din somnul cel de moarte!!!!!!!!

  5. Foarte bine ati atins d-na Cretu. Si eu cred ca si Victor si Blibliotecaru, ca aici e problema, de ce romanii nu reactioneaza? Oricata frica ar fi, la un moment nu mai poti rabda si-ti pierzi instinctul de autoconservare.

  6. L-am întrebat şi eu pe prefect aici, la Târgovişte, despre aberaţia asta: dacă unui jurist i se oferă de două ori consecutiv un post de forjor matriţer…cum se aşteaptă cineva întreg la cap să accepte?

    Răspunsul a fost, în nota unui reprezentant al Guvernului în teritoriu: Nu ştiu exact, nu am prea multe informaţii dar dacă a zis Boc..tre să fie de bine.

  7. @Bibliotecaru:
    E o intrebare pe care mi-o pun si eu de mult timp… Ma tem ca n-am invatat din istorie ca rabufnirile violente, o data la cateva decenii, care ne puncteaza istoria ultimelor doua secole cel putin, nu sunt constructive. Rastoarna o ordine, instituie alta, dar lipseste schimbarea in profunzime. Daca ne uitam inapoi in istorie, tacem, ca popor, prea mult, apoi curge sange…

    Cat despre politica, ai dreptate… Ne ocupa tot timpul, dar vietile oamenilor merg, in timpul asta, din rau in mai rau… Ma gandesc ca Belgia, spre comparatie, are guvern interimar de doi ani, se zbate intre scinziune si alte anticipate, dar, de fapt, cetatenii nu resimt aceasta criza politica, iar tara lor detine presedintia UE si se descurca foarte bine.

    @Victor:
    Ai enumerat patru posibile explicatii ale neimplicarii, dar sunt de acord doar cu primele doua: frica si mentalitatea aceea atat de paguboasa. Apoi, sila si pesimism? Dar miliardarii acestia de carton si apartinatorii lor politici n-au prosperat sub privirile resemnate ale romanilor?… Vorba unui cantec pe versurile regretatului Adrian Paunescu: totusi, unde-au fost romanii?

    @Manciu Gabriela:
    E foarte pertinenta aceasta observatie. Poate, totusi, n-ar trebui sa ne grabim sa scuzam naivitatea si prostia (cand e vorba de al doilea mandat, se cheama prostie) prin jocul cine stie caror forte… Da, conteaza cine numara voturile, dupa cum ne-a invatat mentorul anticomunistilor de parada de azi, dar revin la intrebarea poetului: totusi, unde-au fost romanii?

    @cristea dan:
    Asa e. Ramane sa calculam de cate decenii au nevoie romanii ca sa-si piarda instinctul de autoconservare/supravietuire…

    @Criss:
    Multumesc, Cristinuta. Fac si eu ce pot. Mi-e dor de voi!

    @Exasperat:
    Excelenta intrebarea, stupid raspunsul prefectului. Asta-i diferenta intre alegatorii nostri si numitii lor…
    Petrut, ramane pentru anul viitor drumul la Targoviste. Desi, am ajuns mai repede la Cluj…

  8. @ Corina Cretu

    „Sunt de acord cu ambele idei propuse – transparenţa cheltuielilor şi răspunderea pentru prejudicii – şi le voi susţine în partid. ”

    Indraznesc sa Va propun o idee despre modalitatea de a materializa treptat cele doua idei.
    Peste un an si jumatate vor fi alegeri locale.
    Eu pot sa imi imaginez candidati la functii de primari si de presedinti de consilii judetene care sa isi asume public,sa isi faca campanie electorala intens mediatizata si sa promita ca daca vor fi alesi vor respecta (si) urmatoarele doua angajamente:
    1.-vor posta pe site-ul primariei( CJ-ean) detailat si regulat absolut toate cheltuielile facute de primarie (CJ). Atat cele cu retribuirea conducatorilor si personalului cat si cu toate achizitiile de materiale, servicii si investitii.
    2.- isi vor da demisia daca nu recupereaza in timp rezonabil (dar scurt-de ex.3 luni) prejudiciile cauzate primariei (CJ-ean ) in cazul in care aceasta a pierdut irevocabil un proces. Sau nu esaloneaza recuperarea prejudiciilor sau nu intenteaza proces celor considerati vinovati in cazul in care acestia nu isi recunosc vina.

    Aceste doua idei nu contravin legii,sunt corecte si oportune,nu necesita cheltuieli si au un puternic caracter populist (in sens bun).Adica eu cred ca aceste promisiuni ar trezi interesul,aprobarea si sustinerea deosebita a mijloacelor media locale si a votantilor.Desigur ca acesti candidati ar intelege ca daca ar fi alesi ar avea posibilitati mult reduse de a beneficia de foloase necuvenite. Dar sansele lor de a fi alesi promitand ca vor respecta cele doua idei vor creste mult atragand multi votanti nehotariti sau dezamagiti.
    Eu pot sa imaginez ca un intreg partid sa isi insuseasca cele doua idei,sa le treaca in documentele de partid, sa nominalizeze doar candidati care sa promita public ca vor respecta cele doua idei si sa isi faca campanie nationala la alegerile din 2012 cu aceste idei.Iar la alegerile generale sa promita ca daca ajunge la putere va numi in posturi de conducere (ministri,prefecti,inspectori-sefi,directori de regii,agentii,unitati de invatamant si sanitare,etc,etc) doar persoane care sa promita ca vor respecta cele doua idei.Si desigur ca parlamentarii ar putea incerca sa reglementeze cele doua idei.
    Eu nu cred ca Veti reusi sa convingeti conducerea partidului sa incerce sa materializeze treptat cele de mai sus.Dumneavoastra credeti ca ar fi posibil?

  9. Important ce ne spuneti. Dar suferinta este peste tot, in rindul celor umiliti prin aberatiile guvernatorilor de azi. Asa ne trebuie. Ba chiar mai mult. Ca rasplata lasitatii noastre, oameni mereu obiditi, obinuiti cu suferinta, de secole, dar niciodata voitori sa se uneasca sa iasa in strada ca sa-si impuna nevoile. Automultumirea generata de putinul care li se intinde unora face continuarea impartirii in tabere.
    Romanul, desi bine instruit, bine format, se multumeste cu putin. El nu stie sa faca concurenta (chiar loiala), sa-si puna in valoare posibilitatile, el se multumeste cu ce i se da, dar mai ales cu ce i se mareste averea personala.
    Lasitatea cuprinde si masa, dar si oamenii instariti, pregatiti. Putini, ca Dv. se ridica pentru binele comun. „Mentalitatea paguboasa” ne tine sclavi, printre noi nu vor eroi care sa se ridice sa ceara dreptul la munca. Mai de graba vor cauta „sa se descurce” asa cum au facut-o pina acum. Regret ca este asa, dar sint unul dintre cei care am avut mereu o initiativa de a cere in numele celor multi, in mintea mea crezind ca vointa mea pentru binele comun va fi sustinuta, dar m-am trezit tradat de lasitatea multimii, raminind singurul „provocator”, inainte dar si dupa revolutie. Increderea mi-a fost zdruncinata, tradarea si lasitatea mereu prezente. Alegerile din ultimele vremuri alte exemple ale discordiei, ale caracterului duplicitar. Incompetenta a ajuns sa conduca pentruca cei instruiti s-au multumit sa manipuleze in interes personal.
    La adapostul celor din functii au propasit manipulatorii, care au adunat pentru ei mai mult dar si pentru cei care conduc, ca rasplata sau mituiala.
    Naivii, oameni cinstiti, cu credinta in Dumnezeu, rabdatori, asteapta sa apara un lider care sa lupte si pentru ei, unul chemat si ingaduit de Domnul, cum este in mintea lor. Dar Domnul ne-a dat. Trupuri sanatoase, minte buna, iubirea de semeni, ne-a indemnat sa ne iubim, nu sa ne invrajbim, sa ne tradam unul pe altul. Oare cind vom trai unirea din strada, cind ne vom bucura impreuna de victorii impotriva raului??
    Inchei. Trist, cum am mai citit.

  10. Avem o vină Corina… lipsa de reacţie! Parcă am fi îngheţat undeva în timp. Parcă ne e teamă să vorbim, să ne revoltăm, să urlăm, să dăm cu pumnul în masă, să participăm la mitinguri. Uităm că defapt aceste acţiuni sunt cele care schimbă! Românii tac prea mult. Tac şi înghit mizeria altora. Tac şi duc pe umeri vina altora. Tac şi îşi asumă tăcerea şi teama, dezgustul şi revolta interioară. Ceauşescu i-a învăţat bine să rabde. Ei ştiu să rabde. ştiu să se descurce. Aş fi tare curioasă să ştiu ce naţie s-ar mai putea descura într-o românie de azi cu banii pe care îi au unii români ca să: plătească întreţinere (unii şi chirie), utilităţi, mâncare, şcoală… Nu cred că mai există! Noi însă existăm. Atât ne-a rămas moştenire bună…că ştim să dregem mămăliga chiar dacă mălaiul e mai puţin decât apa şi sarea.

    M-am întrebat şi m-am întrebat şi mă întreb şi mai bine tac şi eu că deja mă repet la infinit…de ce îndurăm şi înghiţim aşa ca şi cum nu am conta? dacă noi nu contăm, nici copiii noştri nu contează? Asta vrem noi să le lăsăm moştenire? Un alt timp în care ei să fie generaţie de sacrificiu ca şi noi????

    Unde sunt românii ăia din cărţile de istorie? Bălcescu, Iorga, Kogălniceanu, Moş Ion Roată???! Poate de la Moş Roată chiar am avea ce învăţa… el a fost în stare să îşi urmeze şi să îşi împlinească visul.

  11. (R) Blestemul taurinelor procopsi atelajul politic al Romăniei cu un bou şi o vacă – Traian şi Emi(l), ambele animale de „cea”, astfel explicându-se mişcarea în cerc (al neputinţei).

  12. Nu as fi crezut ca este posibil sa ne intoarcem in locul din care am plecat in urma cu douazeci de ani. Diferenta o face faptul ca, intre timp, am vandut aproape totul din „casa”.

  13. Ideile astea cu iesitul in strada sunt absurde si periculoase.
    Iesitul in strada rezolva,eventual,problema caderii guvernului sau regimului.
    Dar nu rezolva problema succesiunii guvernului sau regimului.
    A cazut Ceasescu (meritat) dar ce am pus in loc?
    De 20 de ani ratacim.
    Alegerile sunt rezolvarea nu iesitul in strada.

  14. Domnule Tibi, dar ce are ieşitul în stradă dacă se face în mod civilizat?
    Ce este chiar atât de rău să îţi urmăreşti nişte idealuri şi să lupţi pentru ele?
    A ieţi în stradă nu ănseamnă violenţă, nu înseamnă revoluţie. Orice om normal nu ar mai vrea aşa ceva. Totuşi, a-ţi cere drepturile în faţa politicienilor responsabili de mizeria în care trăieşti nu mi se pare nimic rău.
    Alegerile… ştiţi cum e cu ele? Niciodată nu iese cine vrem – motivele sunt cunoscute şi până la alegeri ne mănâncă toţi „sfinţii”

  15. @ Ramona-Sandrina
    „…dar ce are ieşitul în stradă dacă se face în mod civilizat?”…..”Totuşi, a-ţi cere drepturile în faţa politicienilor responsabili de mizeria în care trăieşti nu mi se pare nimic rău.”

    Daca se face in mod civilizat nu se rezolva absolut nimic.
    Fruntasii politici nu sunt sensibili la cerintele sau dorintele noastre.Ei nu isi schimba obiceiurile,comportamentul,metodele ,ambitiile nici daca sunt dovediti de mijloacele media (individual sau in grup) ca fura,mint, inseala, etc.Iesitul civilizat in strada este frectie la un picior de lemn.

    In opinia mea singurul moment in care noi,cetatenii, avem un ipotetic cuvant de spus este cel de la alegeri.Din pacate in cvasitotalitatea cazurilor nu avem ce alege. Niciodata nu putem alege intre rau si bine sau intre bine si foarte bine.Totdeauna alegem pe cel care ni se pare raul cel mai mic. Eu as putea vota cu convingere ca am ales bine un candidat (sau partid),indiferent de ideologie, care ar promite public ca va respecta cele doua idei din postarea mea de la ora 1:33 am.
    Din pacate,desi am incercat repetat, nu am reusit sa conving nici un fruntas politic sa promita ca va incerca sa faca ceva serios in acest sens.

  16. Pingback: Ce parere aveti despre supravegherea de catre STS a alegerilor din Colegiul 3? « Dum spiro, spero

  17. Pingback: Tokes Laszlo vrea sa infiinteze un nou partid maghiar – Partidul Popular Maghiar din Ardeal « Hai ca se poate!

  18. Corina, asa este. Ai dreptate. De fapt eu militez de ceva vreme pentru asumarea responsabilitatilor la nivelul societatii civile altminteri ne-am obisnuit sa dam vina pe oricine , mai ales pe clasa politica pentru orice nu ne convine. Sunt foarte multi oameni pe care ii cunosc care asteapta ca liderii sa rezolve totul. Eu spun ca liderii politici au un rol insemnat in societate dar nu putem neglija rolul la fel de important pe care ar trebui sa-l aiba societatea civila. In fapt, sila si pesimismul sunt o consecinta a neimplicarii. Este o stare de fapt ca le este sila si sunt pesimisti dar este limpede ca tu ai dreptate si ca au ajuns in starea asta pentru ca nu ne-am implicat si pare ca refuzam sa o facem si pe mai departe. Vorbeam parca la un post precedent al tau legat de sindicate despre faptul ca cei din CE incurajeaza orice forma de asociere a societatii civile dar romanii nu stiu sau/si nu vor sa se organizeze. Organizarea sta la baza schimbarii. Vrei sa schimbi comunitatea in bine, sa remediezi problemele cu care te confrunti trebuie sa te organizezi, sa stii ce si cui sa ceri, sub ce forma, altminteri nu ai nicio sansa asteptand para malaiata…De altfel natiile cele mai puternice din lumea asta sunt foarte bine organizate (si) la nivelul societatii civile. Eu asa gandesc.

  19. Adunarea delegaţilor Consiliului Naţional al Maghiarilor „someaza” Romania sa isi mute Ziua Nationala. Adica, ameninta. Exact limbajul care-i place lui Tokes, care s-a innegrit de suparare ca romanii isi permit sa sarbatoreasca Ziua Nationala de 1 Decembrie. Si care e nefericit ca nu exista o formatiune maghiara mai radicala care sa ceara autonomia cu arma-n mina.

    Dar toate aceste evolutii ii par lui Lazaroiu, Consilier Prezidential niste bagatele, fata de pericolul reprezentat de Ponta „şi Victor Boştinaru, care a spus că în România e în pericol libertatea de expresie şi urmează să se instaureze dictatura”.

    Aha, da’ ce consilieri istete mai are domnul…Eu zic sa nu ne miram daca „prietenul” Tokes isi faca linistit mendrele in Romania cu asemena Consilieri Prezidentiali.

    http://www.realitatea.net/autoritatile-romane-somate-de-consiliul-maghiarilor-sa-schimbe-data-zilei-nationale_779443.html

    http://www.realitatea.net/lazaroiu-inamicii-romaniei-sunt-ponta-si-bostinaru-nu-tokes-laszlo_779487.html

  20. @Tibi:
    Voi incerca, pentru ca sunt doua propuneri de bun simt. Stiu ca ne-am obisnuit ca asta sa nu prea aiba legatura cu politica romaneasca, dar cred ca se cam incheie aceasta perioada. Pacat ca e nevoie sa ajunga cutitul la os pentru ca oamenii sa se trezeasca din letargie. Si mai cred, din comunicarea pe care o am cu cetatenii, ca se inseala cine sta cu ochii pe sondaje in vremurile acestea tot mai grele. E posibil ca prabusirea nivelului de trai sa dea peste cap socotelile unor politicieni obisnuiti sa jongleze intr-un climat de relativa stabilitate economica si sociala, dar incapabili sa gaseasca solutii si lipsiti de credibilitate… Pe scurt, sper ca recesiunea sa aiba si partea ei pozitiva, care in plan politic ar insemna o cernere pe criterii valorice…

    @Pastel:
    M-au impresionat gandurile tale, sincere, triste, revoltate… Nu mai avem ce astepta de la nimeni: nici de la UE, nici de la FMI, nici de la partide care fac din putere un scop in sine, nu un mijloc pentru a lucra spre binele comun. Iar absenta este o dezertare lasa de la responsabilitati. Nicolae Iorga avea o vorba foarte inteleapta: nu numai faptele rele se razbuna, ci si nepasarea.

    @Ramona:
    Impartasesc strigatul tau de protest. Sa speram ca ne vor auzi tot mai multi.

    @Iluminatu:
    Si cei care stau si se uita la acest atelaj ce-i trage spre prapastie cum se numesc?

    @VirtualKid:
    Acum 20 de ani, aveam speranta si ”zestrea din casa”. Le-am dat pe bani marunti si pe iluzii…

    @Tibi:
    Cred ca din cand in cand e bine ca guvernantilor sa li se aminteasca, inclusiv prin zgaltairea scaunelor de catre o strada infuriata, ca nu domnesc discretionar peste o turma pasiva. Sunt de parerea Ramonei in privinta asta. Poate ceva mai radicala, pentru ca nu vad de ce cetatenii adusi la disperare trebuie sa fie civilizati, dupa ani de jaf si batjocura barbare.

    @Victor:
    Suntem pe aceeasi lungime de unda. Am devenit alergica la oamenii care injura clasa politica in intregime, fara sa se suite o clipa in oglinda si sa-si puna problema propriei responsabilitati pentru cum merg lucrurile. Cred ca e momentul coagularii unor structuri ale societatii civile care sa nu mai repete greseala politizarii din anii 90, care a compromis miscarea civica.

  21. Am citit in presa, o stire ascunsa prin dosul paginilor: „Femeia și-a tăiat venele de la ambele mâini cu un cuter după ce, mai multe zile la rând, a anunțat familia că se va sinucide din cauza sărăciei.

    „Divorțase și rămăsese de ceva vreme fără loc de muncă. Ultima dată a lucrat ca vânzătoare”, a afirmat Gabriel Ștefănescu, purtător de cuvânt al Poliției Bacău. Oamenii legii au început o anchetă

    http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Bacau-_Si-a_taiat_venele_din_cauza_saraciei_0_364163992.html

    Pe de alta parte citesc din preocuparile doamnei Udrea: ”Nu contează cât de lung ai tocul, Important e cât de mult munceşti”, a spus Udrea.

    Da, dar sa poti sa muncesti si sa poti sa cistigi decent, ceea ce se pare e din ce in ce mai greu pentru oamenii de rind. Care nu mai au timp sa isi masoare tocurile si sa faca filozofeli de doi bani pe tema asta.

    O lume pervesa, pe model american, asta se construieste cu sirg in Romania.

    http://www.realitatea.net/udrea-le-a-socat-pe-pedelistele-clujene-a-venit-cu-tocuri-gigantice_779390.html

  22. O sa ma refer la fraza de final: „Acest guvern se joacă cu focul mâniei populare şi chiar dacă focul aducător de căldură va lipsi din casele multor români, s-ar putea ca focul din inimile lor îndurerate să-i scoată din casele friguroase pentru a-şi cere elementarul drept la viaţă.”, deoarece vad ca mai toate comentariile s-au axat pe aceasta idee. Dvs. spuneti „s-ar putea” si bine ziceti. Deci s-ar putea, nu e deloc sigur. Evident, e foarte posibil sa mai fie miscari sindicale si oamenii sa iasa in strada. Dar Dvs. vorbiti de „focul maniei populare”, ceea ce este cu totul altceva (ca doar de aia e „foc”, nu?). Vad ca mai toate comentariile cauta sa dea o explicatie la o intrebare: de ce nu se aprinde focul asta si oamenii sa iasa in strada? Trebuie sa ne mentinem, daca e sa facem o analiza, in logica lui „s-ar putea”, pentru ca nu e cineva, cred, care sa poata spune dinainte ce va fi. Cred ca e destul de clar lucrul acesta. Acest „s-ar putea” indica o probabilitate, dar cat de mare e aceasta probabilitate? O analiza asta ar trebui sa spuna. Pentru ca pot gasi si motive pentru care „nu s-ar putea”. Chestiunea este ca sunt mai multe oferte. Iata, spre ex., un articol:
    http://www.realitateamea.ro/2010/12/pnl-a-castigat-alegerile-de-duminica-pentru-colegiul-de-deputat-din-hunedoara-psd-a-iesit-pe-locul-trei.html
    care ne arata ca PNL a castigat alegerile pentru colegiul de deputat in Hunedoara. Cand spunem Hunedoara ne gandim la un bazin electoral muncitoresc, sper ca nu gresesc. Cu toate acestea, acolo, a castigat PNL. PSD s-a clasat pe locul 3 si PDL pe locul 2. Deci cu toate cele pe care le-ati semnalat in postare, pentru ca ati facut o descriere ampla a cauzelor nemultumirii oamenilor, PDL a iesit inaintea PSD! Prostie, neprostie, scuzabila sau nu, asta e realitatea. Este adevarat, e vorba de un colegiu din Hunedoara, asa este. Poate ca exemplul nu e intru totul semnificativ (la scara nationala), nu stiu. Insa o semnificatie tot are, daca tinem cont de ascensiunea PNL in sondaje si de faptul ca PDL e pe la 17% (deci a mai crescut ceva!). Atunci intrebarea care se pune este: de ce PSD este ineficient, mai ales intr-un bazin electoral muncitoresc, cum am zis mai sus? Unde trebuia sa castige alegerile in acel colegiu. Dvs. vorbiti de „focul maniei populare”, dar se pare ca acest „foc” se indreapta spre o crestere in sondaje a PNL… si nu spre o revolta mai mult sau mai putin spontana. Eu cred ca aspectul asta ar trebui sa preocupe mai mult PSD. Pentru ca eu constat o anume ineficienta pe care PSD nu reuseste s-o corecteze. De ce?

  23. Cainii Latra, Chiombu’ Si Clanu’ Fura-n Draci!

    Maniera de guvernare, masurile aberante luate prin macelarirea veniturilor romanilor fara nicio perspectiva de relansare economica, nesimtirea totala a basescului si a slugilor sale manifestata fata de protestele justificate ale romanilor, batjocorirea si umilirea tuturor categoriilor sociale din tara, prabusirea pana aproape de cota zero in sondaje, ridiculizarea publica a sefului statului roman de catre importanti lideri europeni, amestecul tot mai desantat al FMI-ului in guvernarea Romaniei, umilirea tarii de Ziua ei Nationala de care Laszlo Tokes, care nu uitase sa-i multumeasca basescului pentru sprijinul dat pentru a fi ales euoparlamentar etc., nimic din tooate astea nu deranjeaza sau alarmeaza in vreun fel cabinetul Boc, condus nemijlocit de la Cotroceni.
    Ba mai mult, in loc sa aiba dureri de cap date de situatia catastrofala in care ne-au adus, portocalii, in frunte cu chiombu’, manifesta acute dureri in cur, singura lor preocupare constand in cum sa devalizezeze cat mai cu spor banul public.
    Situatia este cu atat mai dramatica cu cat, in timp ce ungurii din tara declara doliu de Ziua Nationala a Romaniei, romanul portocaliu, mandatat ca parlamentar la Bruxelles, se si ne face de ras in Europa pe motiv de libertatea presei considerata de chiomb si de gasca sa de derbedei drept o amenintare la siguranta nationala.
    Terminand cu ciomizarea veniturilor la aproape toate categoriile de romani bugetari, guvernul Basescu a luat in colimator si pruncii acestei tari pe care, dupa implinirea varstei de un anisor ii trimite sa “zboare” singuri in lume, considerandu-i destul de maturi pentru a da piept cu vicisitudinile traiului basist, in timp ce pe mame le forteaza sa revina la locul de munca.
    Si in tot acest timp portocaliii isi scot papagalii la inaintare pe toate posturile tv si in toate publicatiile media din tara care, recitand din carticica portocalie basista, incearca sa ne convinga cum se sacrifica ei saracutii pentru ca noi sa traim bine. Tragic esta faptul ca, daca ar fi sa ne luam dupa sondaje, inca se mai gasesc destui tampiti cu drept de vot care sa se lase convnsi de faptul ca negrul este alb si noaptea este zi, mergand inca pe cartea masluita a golanului din capul statului.
    Imbucarator (halal satisfactie!) este totusi faptul ca numarul de manelisti dispusi sa puna botu’ la galeti si pufoaice portocaliii este in cadere libera si că daca se va merge in ritmul acesta pedelistii nu vor mai pupa nici macar usa de intrare in Parlament la viitoarele alegeri.
    Asta in situatia in care chiombu’ nu-i va numi ca reponsabili cu numaratul si centralizarea voturilor pe Anastase si Baconschi, situatie in care vor castiga din nou detasat alegerile.
    Si vazand ceea ce se intampla in tara in sensul in care singura preocupare a actualei Puteri este cum si ce sa fure mai cu spor, nedand practic nici doi bani pe imaginea sa electorala, inclin sa cred ca de fapt asta este planul portocaliilor bazati pe voturile din Franta si din Republica Moldova pentru a ne-o trage iarasi la turloaie de sa nu ne vedem. Asta sau votul electronic supervizat de Servicii.

  24. Cata naivitate si inocenta din partea ta Corina.

    Hai sa iti arat realitatea.
    Citat: „Potrivit rerezentantilor BEJ Hunedoara, pe locul doi s-a situat candidatul PDL, Daniel Raducanu, care a adunat 7.339 voturi.” – e vorba de algerile pentru deputat in Colegiul nr. 3 din Hunedoara, alegeri desfasurate in decembrie 2010 pentru cei care nu stiu.

    Vezi ?
    Poporul roman doreste ceea ce traieste: lipsa democratiei, saracie, furt, si tot asa.

    Ce vrem noi este total diferit fata de ceea ce vrea poporul roman. Eu personal traiesc decent si, vazand zilnic exemple ca cel pe care l-am dat, nu ma intereseaza daca tot poporul ramane fara medici, profesori, economisti. De ce sa imimai pese cand 7.339 !!!! au votat din nou cu hotii ?

  25. Europarlamentarii români ar trebui să informeze forumurile europene despre faptul că în România se încală în mod permanent Constituţia. Un exemplu ar fi retroactivitatea legilor, lucru inadmisibil în orice stat din lume. Asta nu ar insemna că se merge cu pâra , se apără democraţia.

  26. In Loc De Coliva Si Colaci, O Noua “Nefacubila” Cotrocenista!

    Ieri, derbedeii de la guvernare, in frunte cu tatucul lor Basescu, au ratat doua mari oportunitati. In primul rand, domniile lor, facand apel la rezervele strategice de grau ale tarii, ar fi avut sansa de a intra in Cartea Recordurilor cu cea mai mare coliva din lume, iar in al doilea rand, daca ar fi avut o minima educatie crestin ortodoxa si de respect fata de datinile noastre strabune, ar fi putut anagaja un cor de popi, intruniti sub forma unui sobor cu care s-o puna de-o “Vesnica Pomenire”, pentru a comemora crestineste implinirea unui an de la moartea democratiei si a statului de drept in tarisoara aflata la poale de Carpati, tarisoara care aspira in van fie primita in Spatiul Schengen.
    Dar si cu aceasta ocazie sleahta de golani a dat dovada de faptul ca nu-i intereseaza decat propriul buzunar motiv pentru care decesul susamintit si consemnat exact in urma cu un an, cand derbedeul national numaru unu, furand la greu si ciuruindu-si poporu’ a fost reconfirmat pentru un al doilea mandat, ocazie cu care i-a mentinut si pe ei la guvernare in ciuda oricarei morale data de cei sapte ani de acasa, a tuturor prevederilor constitutionale si a unei majoritati, alta decat cea formata din lingai, tradatori si unguri revansarzi si revizionisti, a fost dat uitarii, chit ca el a consemnat inscaunarea lor ce se vrea vesnica intru nenorocirea acestui neam.
    Carapanosii nu numai ca n-au dat de pomana o lingura de coliva si un eventual pahar de vin fiecarui crestin mioritic, dar au continuat politica de genocid si ciomizare inceputa de cand au venit la Putere, politica prin care au reusit sa ucida pe rand, cate un pic, prin metoda picaturii chinezesti toate categoriile socio-profesionale din tara dependente de buget, supravietuitorii fiind la randul lor izgoniti pentru a iobagi pe meleaguri straine.
    Consecvent acestei politici, nanopremierul Boc, pe post de goarna cotrocenista, a iesit la sfarsit de zi pe posturile tv, pentru a transmite amaratilor ramasi inca in viata pe aceste meleaguri, noile pofte presidentiale in stare sa-i potoleasca ura viscerala, patologica pe care o resimte fata de poporul pe care il conduce. Asa ca de la unu ianuarie, Romania, in cel mai “curat” spirit al discriminarilor practicat de acesti trogloditi perversi pana in maduva oaselor, va avea parte de doua categorii de bebelusi. Prima categorie, cea avantajata (sic!), se va bucura de prezenta nemijlocita a mamelor in procesul direct de crestere si educatie pana la varsta de doi ani, cea de-a doua categorie, ghinionistii nascuti incepand cu prima ora a noului an, dupa implinirea frumoasei si rotundei varste de un anisor, fie ca vor popula spitalele neperformante din Romania si transformate la indicatiile pretioase ale chiombului in crese, fie ca scarbiti de portocaliii si de chiombila, isi vor lua destinele in propriile manute si vor zbura spre meleaguri mai ospitaliere.
    Sincer sa fiu, am incercat o inventariere a celor care si-au dat tributul de sange pe altarul masurilor in primul rand vindicative si apoi voit si declarat salvatoare (pe dracu!) din criza in care ne-a bagat pana peste cap chiombu’ si ostile sale de impotenti intelectual si am ajuns la concluzia ca singurii care nu au fost inca incolonati in turma de sacrificiu dictata de chiriasu’ de la Cotroceni sunt mortii. Si asta deoarece, pana in momentul de fata, guvernul nu a umblat inca la ajutorul de inmormantare si nici nu s-a gandit la vreo taxa pusa pe slujba de pomenire sau pe colacii si coliva date de pomana. Spun asta deoarece, in viziunea reformatoare a sefulu statului, cuvantul pomana trebuie practic scos cu forcepsul din dictionarul limbii romane, utilizatorii lui si practicantii acestui gen de activitate urmand a fi supusi oprobiului public prin expunere si bataita la poponeata in pietele Romaniei basiste.
    Dar tot eu m-am incurajat si mi-am spus ca n-a trecut totusi un an de cand s-au numarat voturile romanilor la Paris si in Republica Moldova, asa ca timpul minunilor basiste comise pentru ca noi sa traim bine este abia la inceput si ca, ne este dat sa traim altele si mai si decat am vazut si trait pana acum.

  27. TABELUL PERIODIC AL LUI BOC

    Prin legea junglei Boc Emil-nărodul
    la doamnele fertile le ţine periodul
    prin cip, aflând când Alma şi Lenuţa
    au călcat strâmb, jucându-se cu puţa.

    Drept care-l informează pe TB-Preş.
    c-aplică chiuretajul pdl ce nu dă greş;
    ţinând problema-n mână, mai ţapăn,
    sterilizat pe deşte să nu dea-n rapăn.

    Reglând natalitatea patru generaţii
    prin mari economii şi sex cu raţii ;
    cum este strategia puterii de mânari :
    Faceţi copii femei, dar numai marinari.

  28. MARINAR DIN TATĂ-N FIU

    Un căpitan de vapor îi trimite soţiei sale, printr-un miciman repatriat, o fiolă sigilată conţinând propria-i spermă, însoţită de un bileţel prin care o ruga să se autoânsămânţeze, el mai având de colindat un an.
    – Ia cată-te mai bine-n pantaloni, dacă şeful tău nu a trimis şi seringa, îi zise soţia (în călduri).
    – Să v-o-mprumut p-a mea, doamnă ! dar nu e de unică folosinţă…
    – Merge ! Am experienţă de la fata cea mare !
    După…la plecare îi dă micimanului fiola intactă, cu menţiunea:
    – Dă-o cadou soţiei tale, dacă vrea căpitan de cursă lungă…

  29. Pingback: Tokes Laszlo vrea sa infiinteze un nou partid maghiar – Partidul Popular Maghiar din Ardeal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s