Eminescu şi regăsirea noastră

Aniversarea naşterii lui Mihai Eminescu ne aduce an de an în faţa unor memento-uri poetice, biografice, însoţite fiecare cu îndemnuri şi cu învăţăminte pentru noi toţi românii, de la părintele culturii româneşti. Din păcate, toate adevărurile derivate din gândirea şi viaţa eminesciană tind a nu fi deloc convenabile vremurilor de azi. N-au fost nici pentru vremea lui, dacă stăm bine  să ne aducem aminte.

Umanismul eminescian, românismul său, modelul unei vieţi trăite în demnitate şi suferinţă au ajuns de cele mai multe ori să servească doar discursuri festivisto-ipocrite. Într-o lume a dezbinării, a lui homo homini lupus, există riscul să-l pierdem şi pe Eminescu, dar să ne pierdem şi pe noi înşine. Prea mult folosit pentru albirea publică a unora şi a altora, Eminescu, ca o sacralitate culturală, tinde să nască şi fariseismul. Mai mult citat decât citit, Eminescu îşi găseşte tot mai puţin loc în manuale, precum şi-n  lumea noastră privată de repere capabile să transceandă viaţa mizeră de zi cu zi. Înglodaţi într-un ritm cotidian infernal, ne îndepărtăm de orice ideal, iar în felul acesta înstrăinarea noastră, şi de Eminescu, este inevitabilă.

Dar dacă vom reuşi să ne apropiem de Eminescu, dincolo de respectul cuviincios impus, atunci vom fi mai câştigaţi cu toţii. Aniversarea lui, păstrând proporţiile, are din punct de vedere simbolic ceva comun cu 1 Decembrie, fiind un prilej  de invocare a unităţii noastre spirituale. Această mare carenţă a noastră, pe care o depăşim de cele mai multe ori doar verbal, ar trebui să încercăm să o ameliorăm şi prin fapte. Eminescu reprezintă unul dintre reperele de la care se poate porni întru regăsirea noastră lăuntrică, dar şi comună.

Anunțuri

5 gânduri despre “Eminescu şi regăsirea noastră

  1. DOINA

    De la Nistru pân’ la Tissa
    Tot românul plânsu-mi-s-a,
    Că nu mai poate străbate
    De-atâta străinătate.
    Din Hotin şi pân’ la mare
    Vin muscalii de-a călare,
    De la mare la Hotin
    Mereu calea ne-o aţin;
    Din Boian la Vatra-Dornii
    Au umplut omida cornii,
    Şi străinul te tot paşte
    De nu te mai poţi cunoaşte.
    Sus la munte, jos pe vale
    Şi-au făcut duşmanii cale,
    Din Sătmar pân’ în Săcele
    Numai vaduri ca acele.
    Vai de biet român săracul!
    Îndărăt tot dă ca racul,
    Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
    Nici îi este toamna toamnă,
    Nici e vară vara lui,
    Şi-i străin în ţara lui.
    De la Turnu-n Dorohoi
    Curg duşmanii în puhoi
    Şi s-aşează pe la noi;
    Şi cum vin cu drum de fier
    Toate cântecele pier,
    Zboară păsările toate
    De neagra străinătate;
    Numai umbra spinului
    La uşa creştinului.
    Îşi dezbracă ţara sânul,
    Codrul – frate cu românul –
    De secure se tot pleacă
    Şi izvoarele îi seacă –
    Sărac în ţară săracă!

    Cine-au îndrăgit străinii,
    Mâncă-i-ar inima câinii,
    Mânca-i-ar casa pustia,
    Şi neamul nemernicia!
    Ştefane, Măria ta,
    Tu la Putna nu mai sta,
    Las’ arhimandritului
    Toată grija schitului,
    Lasă grija sfinţilor
    În sama părinţilor,
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
    Doar s-a-ndura Dumnezeu,
    Ca să-ţi mântui neamul tău!
    Tu te-nalţă din mormânt,
    Să te-aud din corn sunând
    Şi Moldova adunând.
    De-i suna din corn o dată,
    Ai s-aduni Moldova toată,
    De-i suna de două ori,
    Îţi vin codri-n ajutor,
    De-i suna a treia oară
    Toţi duşmanii or să piară
    Din hotară în hotară –
    Îndrăgi-i-ar ciorile
    Şi spânzurătorile!

    MIHAI EMINESCU

    * Il iubim cu totii pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scrim de la Odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa il recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a revelat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El, si numai el, ne-a ajutat sa ne intelegem bataia inimei. El ne-a luminat inteles ul si bucuria nenorocului de a fi roman. *
    * Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupti de pamant si de neam regasim in el tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc. *
    Mircea Eliade, Paris, Septembrie 1949
    Cuvant Inainte la Mihai Eminescu – Poesii – editie de pribegie ingrijita de Mircea Eliade

    http://sfinx777.wordpress.com/2011/01/15/o-farama-de-iubire-intr-o-piatra-se-mai-zbate/

  2. Pingback: Si totusi… «

  3. FORMALITATE

    Ţi l-am trimis pe Adrian,
    Un ultim mare mohican.
    Acum nu mai avem nimic;
    E frig, şi soarele îi mic…

    Cadavre vii fără sextant,
    Vite mânate în neant ;
    De mult pieri orice ruşine,
    Vorbim privindu-ne pe vine.

    Titanule să uţi ce-am zis,
    În şcoli, şi tu eşti interzis.
    Pun stop la jumătatea filei,
    Mă duc, să stau la coada milei !…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s