Congresul UDMR

La sfârşitul acestei săptămâni are loc Congresul UDMR. Marko Bela renunţă să mai candideze la funcţia de preşedinte al Uniunii. Este un semn de uzură la conducere, dar şi semnalul unei schimbări de generaţii la vârful partidului. Sau nu e un partid? Ei bine, despre această ambiguitate este vorba la Congres.

Uniunea a dorit, în toţi aceşti ani, să reprezinte in totalitate minoritatea maghiară. Ambiguitatea ideologică a fost până acum un avantaj, UDMR fiind la guvernare sau în preajma ei mai tot timpul, iar declaraţiile de avere ale liderilor ei demonstrează că au stat cu folos. Nu ştiu cu cât folos pentru românii de etnie maghiară, dar sigur nu asta se va discuta la Congres.

Acum UDMR are de gestionat o criză la care nu s-a gândit. Până la venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni (mai precis până la suspendarea lui, în 2007, şi cu votul parlamentarilor UDMR) nimeni din partidele politice româneşti nu s-a amestecat în treburile interne ale UDMR. El a făcut-o, încurajând, în diferite forme, procesele centrifuge din sânul Uniunii, mai ales prin sprijinul acordat unor politicieni radicali din secuime.

Dizidenţele maghiare sunt pe punctul de a se transforma în partide radicale, precum Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal, al lui Laszlo Tokes, în 2012. Deocamdată nu sunt foarte vizibile, deşi ajutate copios de FIDESZ şi premierul maghiar Orban. Dar există, pentru a putea aduce, la momentul potrivit, UDMR pe „drumul cel bun”, dacă se întâmplă să-şi piardă „busola”. Şi se pot face foarte vizibile oricând.

Cel mai probabil competiţia pentru şefia UDMR va fi câştigată de Kelemen Hunor.  Olosz Gergely, al doilea candidat la şefia UDMR,  e puternic sprijinit de Budapesta, iar Peter Eckstein-Kovacs, consilier prezidenţial, cel de-al treilea, este cotat şi cu cele mai mici şanse.

UDMR se menţine constant sub pragul electoral de 5%. Este urmarea participării la guvernarea dezastruoasă a cabinetului Boc.  Conştienţi de asta, liderii UDMR au evocat reducerea pragului la 3%, deocamdată pentru alegerile locale. Este semn că scindarea din sânul Uniunii este mai puternică decât vedem noi şi surprize pot să apară oricând.

Semnificativ mi se pare gestul organizaţiei UDMR Bihor, care a semnat un acord de cooperare cu USL, chiar în aceste zile de dinaintea Congresului. Este semnul nu doar al unui oportunism sau realism politic, ci al unei presiuni din partea electoratului maghiar, pentru care faptul că istoria şi geografia se vor învăţa în maghiară nu ţine loc de salarii, pensii, şosele, spitale, locuri de muncă, şi multe altele.

Până la urmă, ce a realizat UDMR pentru maghiarii din România? Concret, nu cu valoare de simbol? Se stă mai puţin la coadă în administraţiile în care se vorbeşte maghiara? Elevii maghiari au rezultate mai bune decât cei români? Atrag mai multe investiţii judeţele Harghita, Covasna, Mureş? E nivelul lor de viaţă mai ridicat? Dubla cetăţenie le ţine de foame? Pleacă mai puţini maghiari afară, în căutarea unei vieţi mai bune?

Toată lumea citeşte Congresul UDMR în termenii raporturilor de forţe pe scena politică. E prea puţin. Cetăţenii români de etnie maghiară nu prea există în acest bilanţ. Ei, şi nu cine ştie ce mârşave comploturi naţionaliste româneşti, pot scoate UDMR din Parlamentul României. A cam trecut vremea când maghiarii votau la comandă cu UDMR. Acum liderii Uniunii vor fi obligaţi, ca şi cei români de altminteri,  să transpire din greu pentru fiecare vot. Şi să le ofere şi altceva decât discursuri naţionaliste şi realizări simbolice. Abia de acum încolo vom vedea cât de buni politicieni au etnicii maghiari.

Anunțuri

18 gânduri despre “Congresul UDMR

  1. PENTRU O DEMOCRATIE RESPONSABILA IN ROMANIA!

    Romania are nevoie de un nou tip de democratie, una RESPONSABILA, care poate sa inlature toate neajunsurile, din societate si din Justitie, si care presupune indeplinirea a DOAR doua conditii, ABSOLUT POSIBILE:
    1. Trecerea printr-un filtru “IMUNIZATOR” a tuturor celor ce fac politica, astfel incat acestia sa devina imuni, adica sa nu se mai poata “imbolnavi” de minciuna, de lacomie, de hotie, de nesimtire, de iresponsabilitate, etc.
    2. Informatia MINIMA, necesara si suficienta, de care au nevoie alegatorii, trebuie sa fie aceea a constientizarii APARTENENTEI lor la o comunitate sociala (a saracilor sau a bogatilor) sau etnica!
    In acest fel campaniile electorale costisitoare de MANIPULARE a alegatorilor, vor deveni inutile, caci alegatorii vor trebui sa cunoasca DOAR partidele care reprezinta interesele comunitatii lor, dintre care vor alege pe unul dintre ele!
    Partidele ce reprezinta interesele celorlalte comunitati, NU VOR EXISTA PENTRU EI, oricat de “curate si uscate” ar fi ele, deoarece SUNT DIN ALT FILM!
    Iar pentru ca politicienii sunt trecuti prin filtrul “IMUNIZATOR” al SOLUTIEI ce se gaseste la adresa http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, acestia nu-si vor mai putea permite sa minta, sa fie lacomi, hoti, nesimtiti, iresponsabili, etc.
    Din combinarea alegatorilor, care vor vota partide ce reprezinta interesele comunitatii lor, cu politicienii “imunizati”, care le va reprezinta interesele in Parlament, REZULTA DEMOCRATIA VIITORULUI, care va fi una autentica si sanatoasa, caci se va baza, atat pe VOTUL COMUNITAR social sau etnic, care nu mai poate fi manipulat sau fraudat, cat si pe politicieni imuni la mizeriile umane!
    Asa-zisa democratie de astazi — care rezulta din combinarea dintre politicienii verosi, nesimtiti, lipsiti de patriotism si iresponsabili, alesi pe baza votului bezmetic, in care optiunea pentru vot se datoreaza hazardului — este o insulta la adresa inteligentei romanilor, si serveste DOAR intereselor MAFIOTILOR si ticalosilor de toate categoriile! D.Rizoaica.Tel.0723966732.

  2. Ceea ce eu continui sa nu inteleg este legat de faptul ca ” off the record” cam toata lumea accepta ideea ca formatiunea in cauza e din ce in ce mai anacronica si neconforma cu ultimele orientari europene insa , oficial ne pasa de ce se intampla pe la congresele sale. Si ne temem tot mai mult ( ca partide sau uniuni politice nou infiiintate) ca s-ar putea ca anumite jocuri sa nu ne … iasa, daca la congresul UDMR zarurile pica intr-un anume fel.
    Nu le neg dibacia si insistenta cu care au reusit sa se miste in politica mioritica a ultimilor 20 de ani. Si nu discut nici despre cat bine sau rau au facut. As vrea doar sa intreb de ce doar eu am ramas sa cred in faptul ca daca nu li s-ar mai da atata importanta si daca nu li s-ar mai tot creea false piedestale, pur si simplu ar inceta sa mai conteze.

    off topic
    Corina, stiu ca Tőkés László s-a distantat demult de UDMR si ca a fost ales ca independent (sic !) ca si europarlamentar roman. Si cred ca se intampla sa stiu cam ce e de stiut dupa niste ani in care i-am tot urmarit ” pasii marunti”. Ceea ce nu stiu este cum poate exista in mediul on-line un europarlamentar al Romaniei ,cu site oficial (punct eu, slash ro) in care s anu apara nici unul dintre insemnele republicii pe care o reprezinta in Parlamentul European ?
    Cum adica Tőkés László reprezentantul european al maghiarilor din Transilvania ? De cand e Transilvania republica reprezentata in Parlamentul European ? Si cum adica ” uniune cu Ardealul ” ?!
    e dreptul fiecaruia sa fie nebun sau plecat cu sorcova in on-line. Si e dreptul fiecaruia sa isi construiasca propria prezenta on-line pe site-ul pe care si-l plateste si administreaza. Insa in cazul acesta cred ca vorbim de o persoana oficiala; nu ?
    Si cu toate acestea, nimanui nu pare sa-i pese

  3. Marko : „Autonomia teritorială a rămas o revendicare neîmplinită, fiindcă pentru asta este nevoie, în continuare, de reforme profunde în administraţie şi de organizare a statului… Dar, evident, autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă deja există premisele acestei autonomii. Or, în opinia mea, aceste premise le-am şi creat. „

    Deci, cu cartile pe fata, UDMR este un partid secesionist, anti-romanesc, care atenteaza pemanent la distrugerea Romaniei, si spargerea tarii in unitati teritoriale pe baza etnica.

    Sau sa fie asta doar o provocare pentru a vedea cum reactioneaza USL?

    http://www.mediafax.ro/politic/marko-autonomia-teritoriala-a-ramas-neimplinita-poate-fi-marea-prioritate-a-urmatorilor-ani-8013930/

  4. Umbla vorba ca primul lucru pe care il asteapta UDMR de la viitorii parteneri ar fi micsorarea pragului de la care se face diferenta intre partidul parlamentar si cel care priveste din tribuna… (asta in cazul in care ii numim partid!).
    Ordinea in care s-au intonat imnurile din deschidere a fost o noua prostie, absolut gratuita, la care marii barbati ai tarii care au fost invitati acolo ar fi trebuit sa se ridice si sa plece.
    Oricum, „paserea aceasta pre limba ei piere”. Nu le-a pasat de „ai lor” decat in masura in care le-au deschis poarta spre imbogatire, atat!

  5. Pingback: Dragi parteneri de guvernare, repetat apoi din doua in doua propozitii… « Motanul Incaltat

  6. Corina,

    Dincolo de faptul ca aceasta e prima opinie corectă scrisă în raport cu UDMR, te întreb: care e motivul pentru care liderii USL, cu osebire cei ai PSD, insistă atât de…deranjant pe lângă UDMR? I-au rugat de 3-4 ori, au răspuns ţâfnos că ei nu-l trădează pe Boc. Şi totuşi, rugăminţile curg în continuare.

    Dacă USL e atât de convinsă că va câştiga 51% în toamna lui 2012, care e motivul acestei insitenţe supărătoare?

    L-am întrebat şi pe Adrian Năstase şi mi-a zis că-mi răspunde când ne vom întâlni. Cum tu vii mult mai rar decât dumnealui pe la Dâmboviţa, spune-mi aici, pe blog. 🙂

    Petruţ

  7. Halal Tara, Halal Locuitori, Halal Conducator !

    Cred ca nici in cele mai frumoase vise pe care le-au avut ungurii in istoria lor milenara alaturi de noi, pe pamant romnesc, acestia nu au avut satisfactia data de realitatea basista in care natiunea romana, viitorul ei, atat cel imediat cat si cel pe termen lung, sa ajunga la mana unei fomatiuni etnice minoritare care functioneaza ilegal in Parlamentul Romaniei (neingregistrata laTribunal). Este adevarat ca dupa decembrie ’89, datorita politicienilor nostri de mucava care nu au inteles, sau s-au prefacut ca nu inteleg pericolul pe care-l reprezinta existenta unei formatiuni politice constituita pe criterii etnice in Parlament, ungurimea a avut sansa sa se agate de fiecare guvernare si in schimbul voturilor date in cadrul majoritatii parlamentare, sa-si realizeze pas cu pas dezideratul de a desprinde Ardealul de la patria mama si de a reface Ungaria Mare, in ciuda tuturor evidentelor istorice si a realitatii europene ale mileniului III.
    Dar niciodata in acesti douazeci de ani ei nu au avut sansa oferita de nebunia prezidentiala de a fi “Cuiul lui Pepelea” in Parlamentul Romaniei, conditia sine-qua-non a functionarii unei majoritati parlamentare formata dintr-un asa-zis partid de dreapta, in fapt o adunatura de hoti pusa pe megajaf national, 14-15 derbedei tradatori vanduti pe treizeci de arginti basescului si domniile lor.
    Ei bine, chiombu, in nebunia si disperarea lui de a-si instaura cat mai curand dictatura personala, a comis si aceasta ultima tradare si umilire a poporului pe care il conduce, lasand la mana maghiarimii decizia finala a inlocuirii unui premier si a echipei sale de incompetenti (eufemism pentru impotenti intelectual sau altfel zis imbecili) si asteptand cu sufletul la gura rezultatele ce vor veni in urma desfasurarii lucrarilor congresului UDMR.
    Si ungurii profita din plin de aceasta marsavie basista jucandu-ne cum vor pe degete, impunandu-si conditiile lor in acest joc urat mirositor, dandu-si perfect de bine seama ca fara ei, nu numai ca se duce dracului orice forma de guvernare portocalie, ci se va duce dracului insusi Anticristul, care in conditiile formarii unei noi majoritati parlamentare va fi de urgenta suspendat. Asa ca, chiombu’ vrea nu vrea, trebuie sa se supuna orbeste capriciilor maghiarimii, iar noua, in calitate de boboreni, sa ne ofere sa bem cupa amara a umilintei nationale pana la fund.
    Stau si ma intreb uneori, cata sete nebuneasca de putere absoluta iti poate lua mintile in asa hal incat sa te crezi nemuritor si atotputernic si sa nu realizezi ca mai devreme sau mai tarziu vine si ceasul decontului, in care va trebui sa raspunzi pentru toate magariile contabilizate in doua mandate prezidentiale, magarii care pe de-o parte au adus poporul la sapa de lemn, iar pe de alta parte Romania a fost transformata in paria vietii internationale mondiale, mai nou dependenta de lucrarlie unui congres al unei fomatiuni etnice minoritare ilegale?
    Halal tara, halal locuitori, halal conducator!
    Si asta nu este totul! Daca ungurii vor fi lasati in pace sa hotarasca destinele Romaniei, nu va trece mult si, in eventualitatea scaderii pragului electoral la 3%, vom avea in Parlament doua formatiuni etnice maghiare, UDMR-ul si alta condusa si stpendiata direct de Budapesta prin unealta revizionista popa cu uniforma de ofiter de informatii sub sutana, Laszlo Tokes.
    Sa te tii atunci ce ceardasuri vom fi nevoiti sa incingem pentru supravietuire nationala in actualele conditii de mentinere a Romaniei in granitele ei naturale si istorice.
    Pentru asta trebuie sa-i multumim chiombului si clanului sau de termite portocaliii.

  8. Congresul UDMR A Trecut, Distrugerea Romaniei Continua!

    Dintr-o imensa greata si lipsa totala de lamai voi incerca sa fiu scurt, doar cat sa fac un mic comentariu referitor la asa-zisa loialitate ungureasca fata de cuvantul dat, de-a lungul timpului in acesti ultimi douazeci de ani, partenerilor de aliante. Cand ii aud si pe cometatorii romani, dar mi ales pe unguri laudandu-se cu cat de fair-play joaca ei politic atunci cand se angajeaza intr-o combinatie politica cu alte partide mi se intoarce puri si simpu stomacul pe dos. Si asta deoarece unguruimea isi tine intr-adevar cuvntul dat atunci cand este vorba de cascaval si functie de ponderea pe care o au in cadrul unei guvernari isi permit sa-si realizeze planurile de izolare etnica a Ardealului cu bataie spre independenta acestuia.
    Culmea este ca acum, profitand de nebunia mascariciului din capul statului, ungurii sunt mai aproape ca oricand de realizarea dezideratului lor suprem si cred, sunt convins de altfel, ca angajamentul noii conduceri UDMR de a sustine acest guvern criminal pana in panzele albe, are in spatele lui negocieri secrete ale caror consecinte le vom simti in scurt timp cu varf si indesat, dar nu vom mai avea ce face.
    Daca tot se bat cu caramida in piept ca sunt loiali si-si respecta cuvantul dat, de ce dupa realegerea chiombului nu au continuat in formula majoritatii formate cu PSD si PNL, inainte de alegeri in ideea aducerii chiombului la ordinea constitutionala in sensul desemnarii unui premier impus de majoritatea parlamentara si nu de muschii lui?
    In conditiile in care si-ar fi respectat angajamentele altul ar fi fost astazi presedintele Romaniei si altul destinul acestui neam.
    Asa ca, sa ne scuteasca ‘mnealor cu gentiletea comportamentului lor politic, deoarece avem de-a face cu acelasi tip de fripturisti ca si ai nostri, caini paznici la macelarie, ciolanari si cascavalagii din acelasi os politic cu mioriticii nostri.
    Singura speranta pe care o am, desi amanata cu doi ani (am suportat noi si mai mult) este ca dupa ce USL va castiga alegerile in 2012 sa desfaca din punct de vedere al legislatiei “asumate’ de aceti banditi de la guvernare tot ce au distrus golanii basescului in acest mandat si sa le aplice ungurilor tratamentul sexual oral pe care il merita cu prisosinta, chiar si numai pentru faptul ca au neobrazarea de a asculta, pe pamant romanesc, un imn strain inaintea celui romanesc.

  9. Problema esenţială e că statul român trebuie să fi perceput şi de ungurii ardeleni ca fiind statul lor. Trebuie conştientizat clar faptul că istoria lor milenară alături de noi, s-a desfăşurat pe pământ considerat de toţi locuitorii zonelor respective drept pământ unguresc, care a devenit abia după 1918 pământ românesc (evident, vorbim doar în sensul apartenenţei la un stat recunoscut conform dreptului internaţional, orice altă abordare ar fi doar una de nivel de cămin cultural). Ca ungurii ardeleni să considere România ca stat al lor, trebuie să considere că aparţin aceluiaşi corp politic din care facem şi noi parte. Pe cale de consecinţă, rezultă două alternative: fie acceptăm ideea că în România există două naţiuni cu tradiţii de statalitate istorică, definite etnic, care participă la acelaşi stat, fie există o singură naţiune, care însă nu mai poate fi definită pe baze etnice. A doua variantă ar fi cea modernă, pentru că ar permite şi includerea milioanelor din ce în ce mai multe de ţigani. Cât despre autonomie, ea se va realiza treptat, în sensul atribuirii a mereu mai multă putere de decizie regiunilor şi evident restrângerii atribuţiilor şi imixtiunilor autorităţilor centrale. Inclusiv perspectiva istorică a unirii cu Basarabia va implica lărgirea considerabilă a gradului de autonomie a regiunilor.

  10. Doamna deputat Corina Cretu,

    Editura “Semper Fidelis” va invita miercuri, 2 martie 2011, la lansarea cartii “Inlaturarea lui Ceausescu, asa cum va fi fost” la Teatrul National I.L. Caragiale, sala Amfiteatru, ora 14:00.
    Cartea prezinta retroscenariul evenimentelor din Decembrie 1989. Din cuprins: 1) Planul Departamentului Securitatii Statului de inlaturare a lui Nicolae Ceausescu; 2) Planul Occidentului de destramare a comunismului european; 3) Planul ZZ (”Sfarsitul sfarsitului”); 4) Planul KGB/GRU de inlocuire a lui Nicolae Ceausescu cu Ion Iliescu.
    Printre invitati: dl Iulian Vlad, fost sef al Departamentului Securitatii Statului; dl Victor Atanase Stanculescu, fost prim-adjunct al ministrului Apararii Nationale; dl Stefan Dinu, fost sef al Directiei Informatii Militare; dl Ion Iliescu, fost presedinte al CFSN.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  11. Amice, pentru ca este clar ca pe acest blog, de mult articolele nu mai sunt scrise de Corina Cretu, nu te mai intreba tu ce a realizat UDMR pentru maghiari, lasa-i pe ei s-o faca, si, mai ales, nu mai raspunde tu in locul lor. In plus, intreaba-te ce au facut partidele celelalte pentru romani. Ce au facut cei din PSD pentru electoratul lor traditional, respectiv moldovenii aia saraci care si astazi mananca iarba? Remarci cumva vreo diferenta intre cei care traiesc in zona controlata de maghiari si cei care traiesc in zona controlata de pesedisti? Si daca te uiti la averile liderilor maghiari , tot asa, nu sari peste cele ale liderilor celorlalte partide. Ce-mi spui tu acum, ca voi sunteti mai buni ca ei, pentru ca iei tu un ban in plus ca sa scrii pe bloguri cu diacritice (ceea ce Corina nu facea) si ma rog, ce-oi mai face?

  12. Wall Street Journal a publicat pe 25 februarie Indexul Revoltei. Criteriile folosite de autor au fost: inechitate sociala, tendinta naturala pentru revolta si declansatorul (cit la suta din venituri se cheltuie pe alimente). Romania are cel mai ridicat index al revoltei din toate tarile UE. Felicitari regimului Basescu pentru maretul aport la acest scenariu.

    „The highest-ranked European Union country is Romania at 37.”

    http://blogs.wsj.com/source/2011/02/25/introducing-the-revolting-index/

  13. Pingback: noduri | noduri animate | noduri folositoare | despre 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s