Pentru respectarea drepturilor angajatilor

Am primit raspunsul Comisiei Europene la interpelarea pe care am adresat-o privind abuzurile împotriva angajaţilor din companiile multinaţionale şi cele de retail. In intrebarea cu solicitare de răspuns scris, atrageam atentia asupra cazurilor de neplata a orelor suplimentare, a duratei intinse de zile consecutive de munca, prin care se incalca dreptul la odihna si la viata de familie, precum si a sancţiunilor arbitrare pentru a reduce personalul în vederea diminuării costurilor.

„Articolul 6 din Directiva privind timpul de lucru stabilește o limită maximă a timpului de lucru (inclusiv orele suplimentare) de 48 de ore pe săptămână, în medie. În conformitate cu aceasta, numărul de ore de lucru al lucrătorilor în hipermarketurile din România nu ar trebui să depășească această limită. În plus, acești lucrători au dreptul, în conformitate cu articolul 3 din directiva menționată, la perioade zilnice minime de odihnă (11 ore consecutive pe o perioadă de 24 de ore). Acestea pot fi amânate total sau parțial în situațiile menționate în articolul 17 alineatul 3 din directivă, dar numai cu condiția ca lucrătorului să i se acorde perioade echivalente compensatorii de odihnă pentru fiecare oră de odihnă minimă neefectuată. Potrivit deciziilor Curții de Justiție, această perioadă de odihnă compensatorie trebuie să urmeze imediat după perioada extinsă de lucru și, în orice caz, înainte de începerea următoarei zile de lucru. Lucrătorii au, de asemenea, dreptul la o perioadă săptămânală de odihnă neîntreruptă de 24 de ore pentru fiecare perioadă de șapte zile, în conformitate cu articolul 5 din directivă. Cu toate acestea, directiva nu cere ca perioada de odihnă săptămânală să se desfășoare într-o anumită zi a săptămânii. Sumele plătibile pentru timpul suplimentar lucrat în mod regulat nu intră sub incidența directivei”, se arata in raspunsul comisarului pentru Munca, Laszlo Andor. Acesta precizeaza ca România a transpus directiva prin Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, iar inspectoratul național de muncă ar trebui să fie notificat dacă drepturile lucrătorilor, astfel cum sunt ele conferite prin directivă, nu sunt aplicate corect. 

Cred ca sunt necesare o campanie de informare la nivel national cu privire la drepturile angajatilor si o implicare mai serioasa a sindicatelor si inspectoratelor de munca in combaterea abuzurilor din partea angajatorilor. O data cu discutiile actuale privind modificarea Codului Muncii, se impune o revizuire a modului de actiune pentru garantarea respectarii drepturilor salariatilor, in conditiile in care autoritățile naționale sunt cele responsabile in primul rând de aplicarea drepturilor angajatilor, iar legislatia, care preia normele europene, ramane cel mai adesea litera moarta, din cauza dezinformarii, pasivitatii si intimidarii lucratorilor.

Anunțuri

3 gânduri despre “Pentru respectarea drepturilor angajatilor

  1. Nu pot sa inteleg de ce romanii se simt atat de bine ca sclavi! Nu inteleg de ce Basescu si haita lui de criminali exercita fascinatia asta dementa! Nu inteleg NIMIC din ceea ce fac conationalii mei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s