Cotroceniul, depăşit de situaţia din Libia

Poziţia ambiguă a preşedintelui, care mai degrabă lasă de înţeles că România nu e pentru intervenţia din Libia, reprezintă încă una din atitudinile de infatuare perdantă ale lui Traian Băsescu. Rămasă cu resentimente faţă de Franţa, preşedinţia îşi imaginează că micile crize de personalitate ale noastre contează în planul politicii externe. Aşa cum avioanele noastre nu sunt decât de uz intern, tot aşa şi poziţia preşedinţiei urmăreşte, cel mult, să aducă  beneficii de imagine pe malul Dâmboviţei. Poza aceasta de autoritate frustrată am mai văzut-o şi-n cazul Schengen. Curios că atunci când premierul maghiar face declaraţii extremiste inadmisibile, pentru o ţară europeană, acelaşi brav preşedinte tace mâlc. Cam acestea sunt resorturile poziţiei preşedintelui, nici într-un caz nu putem bănui raţiuni umanitare nobile ca stând în spatele acestei reticenţe faţă de intervenţia în Libia.

Dincolo de toate acestea, există într-adevăr problema umanitară, discuţii legate de interesele statelor occidentale, de colaborarea până mai ieri a acestor state cu Muammar Gaddafi, cât şi de dreptul de-a interveni. Deşi există reglementări de drept, mai mult sau mai puţin ambigue, mai presus de toate este raţiunea morală. În orice stat din lumea aceasta, când un conducător decide să-şi masacreze cetăţenii propriei ţări, trebuie intervenit. A lăsa populaţia civilă lipsită de apărare în faţa represiunii dictatoriale ar însemna un cinism internaţional fără margini. Tocmai pentru faptul că, în istorie au mai avut loc astfel de situaţii nefericite, e bine să existe implicare.

Din păcate, România face din nou notă discordantă fără a avea un interes clar prin poziţia sa. Este rodul unei diplomaţii falimentare a puterii PDL-iste şi a unei reprezentări politice la nivel internaţional sub orice critică. Nu e de mirare că singurele ştiri, pe care le aflăm în ultima perioadă despre reprezentanţii României în plan extern, sunt date de iritările inutile şi păguboase pe care aceştia le produc în rândul liderilor occidentali.

Anunțuri

31 de gânduri despre “Cotroceniul, depăşit de situaţia din Libia

  1. BASESCU 6.000.000$ SPALATI IN SUA !

    MOGULULE
    Deschide blogul Tismaneanu http://tismaneanu.wordpress.com/.
    Atacurile antimoguliste continua cu vigoare utecista.
    Citieste „Dumnezeu si Mamona: Crin Antonescu, “Felix” si Declaratia de la Praga”
    si capodopera pupincurismului De la Felix Edmundovici la “Felix” Grivcovici (Updated).
    Nu stiu daca esti de acord dar acest sobolan rosu urat si urat mirositor trebue deparazitat si lichidat. Actiunea ar trebui sa inceapa prin trimiterea unei echipe al antenei 3 la Mariland unde functioneaza „institutul de cercetare a comunismului”
    care exista numai pe hartie inghitand milione de dolari din banii publici.

    SCRISOARE DE LA AMBASADA ROMANIEI LA WASHINGTON

    Stimate domnule Horvath,

    Vă confirm primirea mesajelor dvs. transmise Ambasadei României la Washington la 1, 12 şi 16 Martie 2011, înregistrate la ambasadă cu nr. P 2330 Ambasada a transmis mesajele respective in tara.

    Cu stimă,

    Adrian Tudorache
    Ambasada României la Washington

    Cu alte cuvinte Guvernul Romaniei si Presedintele Traian Basescu au luat
    cunostinta de urmatoare scrisoare oficiala (fragment)

    Domnului Traian Basescu Presedintele de onoare ICR.
    “AL Capone a sfarsit la inchisoare pentru evaziune fiscala. De el sa ocupat aceiasi institutie care se ocupa de dumneavoastra” U.S. Treasury ;” Office of Terrorism and Financial Intelligence (TFI) TFI are ca scop is to disrupt and dismantle money laundering organizations and prosecute money launderers to the fullest extent of the law. “ICR NEW YORK IS A CRIMINAL ENTERPRISE ACTING IN U.S. Sa va dau un exemplu clasic al operatiei TRIUGHIUL. Seful organizatiei mafiote(BASESCU ) da ordin. Financiarul ( PARAPIEVICIi ) face un cec 100.000 $ Mesagerul (MIHAES ) pleaca cu cecul bine ascuns spre USA. Spalatorul (TISMANEANU) deschide FICTIV un “Centru de Studiu” al comunismului pe langa Universitatea din Mariland. Nu conteaza ca la 20 de ani de la caderea comunismului subiectul nu intereseaza pa nimeni . Banca este BUGETUL ICR. (CECURILE ADUNATE INSUMEAZA CATEVA MILIOANE DE DOLARI) Pentru a da acoperire actiunii spalatorul devine agentul diversiunie si purtator de cuvant.
Pentru a conecta pe spalator ( tismaneanu ) de bugetul urias de milioane de dolari ICR ( basescu ) Tismaneanu este plimbat la toate icr-uri din jurul lumii. Actiunea gansterilor in care unul este presedintele tarii, continua de 4-5 ani si ar fi continuat multi ani daca nu eram eu. Fiind cetatean american am atentionat TFI….In incheiere va sugerez o solutie. Deschideti o ancheta prezidentiala, dati vina pe altii si si semnati demisia. In caz contrar nu pot decat sa va urez puscarie usoara !
    Document atasate.-Partituri şi roluri de Mircea Mihăieş
    -romania literara- in care Vice- presedintele ICR viorbeste de primul cec de 100.000 acordat lui Tismaneanu din Bugetul ICR,in 2004 La ora actuala cecurile insumeaza mai multe milione de dolari furati din buzunarul romanilor.

    ROBERT HORVATH DEVA cineast USA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com

    CITITI PE BLOGUL ROBERT HORVATH DEVA
    DOSARUL CRIMINAL SI DE SPIONAJ TISMANEANU REMIS CATRE MINISTERUL DE JUSTITIE SUA….SERVICIUL DE EMIGRATIE SI FBI.

  2. M-am saturat de atata fatarnicie! Sunt atatea alte locuri in care mor oameni nevinovati, dar aceia nu conteaza. Nu s-au nascut cu petrolul sub ei. Dupa democratizare, libienilor o sa le fie si mai rau decat le este acum.

  3. (1)

    ADRIAN SEVERIN, VICTIMA DETURNARII MEDIATICE.
    CAUZA: RAPORTUL PRIVIND DISTRIBUIREA LOCURILOR IN PE!

    In primul rand, cateva cuvinte despre Sunday Times (un ziar de scandal): de-a lungul anilor, s-a aflat la baza declansarii unor campanii negative de presa legate de politicieni romani (“alesi” dupa “anumite” criterii).
    Mutatis- mutandis, este, in acest sens, “echivalentul” englez pentru scandalurile de presa ftamceze, declansate prin “pana” lui Mirel Bran (Le Monde).

    De fiecare data, scandalul pornea de la ziarul occidental, era “importat” in Romania (sub pretextul preluarii sale din relatarile presei straine/ jurnalistilor straini) unde era dezvoltat. Apoi, cu noile sale dimensiuni supradezvoltate, era “exportat” (preluat de alte publicatii straine- sau de aceeasi) si raspandit, demasurat, in exterior.
    Acesta a fost drumul deturnarii mediatice prin care au fost maculati politicieni romani.

    Legat de subiectul Adrian Severin:
    La o privire atenta se poate observa usor ca asa-zisul “tot unitar” al “reportajului” facut cu camera ascunsa de jurnalistii “Sunday Times” era, de fapt, un colaj, referitor la doua teme distincte.
    Prima tema viza posibilitatea introducerii unui amendament (despre care Severin a afirmat, initial, ca se va interesa- apoi le-a spus respectivilor ca DEJA fusese depus de un alt eurodeputat roman, Sebastian Bodu, lucru recunoscut, de altfel, de acesta).

    Cea de a doua tema exceleaza, in prezentare, prin omisiune elocventa (si, cu aceasta taietura, replica lui Severin este “lipita”- chiar inabil- de prima parte).
    In fapt, Severin fusese intrebat (la modul generic) care este suma pe care ar solicita-o in calitate de consultant, daca ar accepta sa lucreze cu firma de lobby.
    Raspunsul lui a fost (citez din memorie) “in jur de 12.000 euro”.

    In acel “colaj TV”, raspunsul lui Severin, referitor la suma, aparea imediat dupa ce acestea le spunea celor (sub acoperire) de la Sunday Times ca amendamentul a fost deja depus de Bodu. Colajul este foarte, foarte stangaci si nu trebuie sa fie cineva foarte atent (trebuie doar sa nu fie rauvoitor!!!) pentru a realiza ca raspunsul ‘in jur de 12.000 euro” NU se “potriveste” cu ceea ce se discutase inainte!

    Interesant este de studiat (acum, pana nu i se pierde urma) si cum s-a “rostogolit” (pe principiul bulgarelui) stirea in presa straina.
    Initial, totul a fost relatat in Sunday Times.
    Apoi, a fost preluat de Agence France Presse (AFP) care INSISTA asupra “amanuntului” ca Severin ar fi trimis si o factura de nu-se-stie cati euro care sa-i fie achitata. AFP afirma ca a preluat totul din Sunday Times.
    Alte publicatii, cand au relatat “evenimentul”, prezinta lucrurile cu mare parsivenie jurnalistica: mai exact, relateaza scena cu jurnalistii sub acoperire (cu precizarea ca sursa este Sunday Times), apoi, “amanuntul” legat de factura, pe care il pun pe seama AFP!
    In acest fel, se construieste falsa impresie ca AFP ar fi completat relatarea din Sunday Times cu un detaliu esential- ca atare, situatia dobandeste volum in urma inducerii ideii ca ar exista doua surse diferite de informare care se completeaza una pe cealalta cu elemente noi, ceea ce da greutate stirii, printr-un artificiu jurnalistic.

    Interesant, in Romania totul este preluat imediat de Evenimentul zilei!

    Apare la rampa “curata si morala” Monica Macovei care amplifica scandalul, cerand nici mai mult nici mai putin ca DNA sa declanseze cercetarea in legatura cu “faptele de coruptie” de care este acuzat Seevrin de catre Sunday Times- pe de alta parte, ii solicita (?!?) lui Victor Ponta sa il excluda pe Severin din PSD!

    Trec peste aberatia Monicai Macovei de a solicita excluderea lui Severin din PSD (asa ceva nici macar nu merita comentat!).

    Graba cu care a intervenit Monica Macovei si stridenta aberatiei totale a solicitarilor ei atrag atentia.
    Cei care cunosc secretele deturnarii mediatice stiu foarte bine ca, in momentul in care NU se reuseste o mistificare credibila, prin presa (in cazul lui Severin, colajul fiind jenant de inabil!) este, mai totdeauna, scoasa la inaintare o voce publica foarte sonora, care sa “rezume” totul asa cum “trebuie” (cu indicatiile de rigoare) urmand ca presa sa preia acele strigate, “acoperind” inabilitatea initiala.

    Este cat se poate de evident ca ne aflam, acum, in fata unei astfel de situatii.
    Monica Macovei a strigat furioasa impotriva lui Severin, solicitand niste enormitati pe care nici macar cineva care nu este jurist nu ar fi indraznit sa le formuleze, realizand, fie si intuitiv, ca nu au acoperire in forma legala.
    Ce sa cerceteze DNA in materie de coruptie, in cazul respectiv? O relatare a Sunday Times despre o presupusa solicitare materiala necuvenita, facuta de Severin (aflat cu mandat in Parlamentul Europei) unei firme de lobby?
    Asa ceva e total absurd- in primul rand, apare ideea competentei teritoriale (o stie oricine!).
    In al doilea rand, DNA (din Romania!) nu are competenta sa ancheteze cazuri, situatii petrecute la Parlamentul Europei. Altele sunt forurile care se ocupa de asa ceva.
    In al treilea rand (si esential!) regulamentul Parlamentului Europei NU interzice oferirea de consultanta- or, este cat se poate de firesc ca o astfel de activitate sa fie platita (in afara de asta, Severin nici macar nu a primit bani!).
    Doar o minte “odihnita”, incetosata de venin sau puternic contaminata de clisee comunistoide poate pretinde ca o anume activitate (care presupune un efort intelectual- de exemplu, consultanta) trebuie facuta pe gratis- in caz contrar fiind vorba de coruptie! Este un lucru total stupid!

    Este evident vorba despre un fals scandal, scopul fiind compromiterea lui Severin.

    Trebuie vazut DE CE si, mai ales CINE are aceasta intentie (fiind clar ca a actionat via Sunday Times- existand si o “prelungire” la AFP, desi aici s-ar putea sa existe pur si simplu o “predare de stafeta” de catre publicatia britanica; cunosc bine asemenea practici de a “rostogoli” un subiect prin agentii de presa, nefiind straina de ele in perioada in care am fost in presa).
    Pentru asta, trebuie cercetat CE initiative a avut Severin si PE CINE a deranjat.

    Unul dintre motivele foarte puternice “de deranj” pentru “unii” ar putea fi, extrem de probabil, activitatea sa de co-raportor privind distriburea locurilor in PE (pentru care Severin a fost nominalizat, alaturi de eurodeputatul francez Alain Lamassoure, la premiul “Parlamentarul european al anului 2007″; este important de precizat ca a fost vorba despre unul dintre cele mai importante dosare ale ultimilor ani, lucru subliniat de toata lumea, inclusiv de presa!!!!!).

    Germania a fost singura tara care, conform noilor reglemantari, pierdea trei posturi de depuatti in PE (iar grupul “verzilor” a anuntat ca nu va vota propunerea, in 2007).
    LUCRURILE NU SE REZUMA LA 2007- DAR CONTINUA, IN 2011!
    Propunerea lui Severin (si a francezului Lamassoure) este mai “fierbinte” ca oricand!
    In 7 februarie 2011, in cadrul unei reuniuni a Comisiei pentru afaceri constituționale, europarlamentarii au cerut unor matematicieni sa gaseasca o formula pentru distribuirea locurilor si au obținut „compromisul de la Cambridge“. Scopul este eliminarea “targuielii politice”, cum s-a spus, (Este important de precizat, insa, ca Parlamentul doar prezinta propunerea, aceasta urmand sa stea la baza dezbaterii liderilor UE, decizia in privinta aplicarii ei revenind Conferintei Interguvernamentale) .

    Interesant este ca, acum, “glasul” care nu a fost de acord cu aceasta idee vine din grupul PPE (in cazul de fata, apartinandu-i lui Gyorgy Schopflin- Ungaria),

    Am o curiozitate personala: ce amestec are, in toata aceasta istorie de deturnare mediatica, Peter Godwin, fost corespondent (si corespondet diplomatic!) pentru Sunday Times, in Romania?

  4. (2)

    CULISELE CAZULUI SEVERIN SI PRINCIPIUL DOMINOULUI:
    HANNES SWOBODA SI PRESEDINTIA GRUPULUI SOCIALIST (PE) + “PRELUNGIREA” IN GRUPARI DE INTERESE DIN PSD
    + SCENARIUL PE PRINCIPIUL DOMINOULUI (CONGRES PENTRU DEBARCAREA PONTA- NASTASE, IN PSD) CU SPRIJINUL LUI SWOBODA

    In mesajul precedent legat de faptul ca Severin este victima unei deturnari mediatice (in fapt, actiunea este tipica pentru dezinformare) ma rezumasem la cauza “generala” care a declansat “interesul” pentru compromiterea lui, in baza unor informatii mistificate.

    Subiectul trebuie adancit prin semnalarea faptului ca exista, in toata aceasta chestiune, o “componenta” romaneasca.

    Sunday Times a fost “activat” dintr-o “zona” romaneasca de interese (ca aceasta este de coniventa cu “extensiile” unor grupari din afara Romaniei, situate pe pozitii adverse Raportului Severin- care a fost adoptat si ale carui efecte sunt pe punctul de a aparea- este evident si tine de o discutie conexa).

    Amintesc ca Sunday Times a fost folosit si impotriva unor persoane publice din Romania (si) in perioada in care Adrian Nastase era prim ministru.
    Am analizat, atunci, situatiile si concluzia a fost ca firele duceau SI la anumite grupari din PSD (interesle fiind, insa, transpartinice).

    Supun atentiei o “imagine-fulger” difuzata, ieri, pe Antena 3 si pe Realitatea TV (in jurnalele de stiri) de fiecare data cand a fost comentat cazul Severin: aparent fara legatura, aparea Prostanacul dand mana cu cineva!

    Sa nu uitam faptul ca, dupa pierderea prezidentialelor din 2009, exclusiv din vina Prostanacului (care i-a batjocorit pe toti cei care l-au votat si au lucrat pentru el, prin relatia sa cu un individ asociat criminalitatii transforntaliere), Raportul ISD (cunoscut ca Raportul Severin) a fost “bisturiu”.
    A indicat, fara gres si fara ezitare, cauza pierderii alegerilor (atitudinea Prostanacului).
    A cuprins o analiza politica de mare profunzime, legata de social- democratia romana, de panta descendenta pe care alunecase PSD in urma “genialei” politici a Prostanacului si a indicat, ferm, in concluzii, necesitatea inlocuirii acestuia din functie de presedinte al partidului (ceea ce s-a si intamplat la Congresul din februarie 2010).

    Folosind “bunele ganduri” pe care, indiscutabil, le are, fata de Severin, Prostanacul, acesta va fi fost folosit (deopotriva cu “platformistii” lui si cu sponsorul lor), de catre gruparea romaneasca la care m-am referit, ca varf de lance in “activarea” Sunday Times.

    Aparent in alta ordine de idei, in cercurile apropiate PSD circula din ce in ce mai intens zvonul ca “anumite grupari” intentioneaza sa-l foloseasca pe Prostanacul (alaturi de “platformisti”) pentru initierea unui Congres, in cadrul caruia sa fie debarcat Victor Ponta- urmand actiunea impotriva lui Adrian Nastase (un mare “clou” in intentiilor respectivilor).

    CONEX: cunoscatorii culiselor au afirmat (nu o data!) ca Prostanacul et Cie reprezentau o prelungire (dupa caz, prin “carambol”) a intereselor germane in Romania.
    PSD (considerat din perspectiva diretiei Ponta- Nastase) a devenit o piedica de netrecut in calea acestora.
    Ca europarlamentar (dar si ca influenta voce in calitate de presedinte al ISD) Adrian Severin este, la randul sau, extrem de inconfortabil pentru acele interese.

    UN PUTERNIC SEMNAL CONCLUDENT:
    Hannes Swoboda, vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, a declarat, luni, pentru RFI, că “orice caz de coruptie sau semicoruptie (ce defineste acest concept?; n.A.) este total inacceptabil” si a sugerat ca Adrian Severin ar trebui sa demisioneze din PE.

    CINE ESTE HANNES SWOBODA (retrospectiv!)?
    Mr Hannes Swoboda- care, acum, ridica vocea, aberant, impotriva lui Severin, incercand sa forteze, pornind de la o msitificare, o “pedepsire exermplara” a acestuia (riscand- pentru a nu pierde momentul “fierbinte”- chiar asumarea unor formulari aberante)- este unul si acelasi personaj care, la inceputul lui 2006, venea la Bucuresti pentru a se implica direct in fortarea debarcarii lui Adrian Nastase.
    Acuzele de atunci, rostite de acest Swoboda (“lansate” initial PRIN Prostanacul- si “preluate intamplator”, ulterior, de Swoboda), erau total ridicole.

    (Swoboda a venit, atunci, la Bucuresti, impreuna cu un alt individ de aceeasi noncalitate umana ca si el- Wiersma.
    Este o rusine ca, la nivel european, social- democratii pot avea astfel de lideri!

    Pe de alta parte, este de la sine inteles ca tipi de extractie mocirloasa, precum Swoboda, vor sustine nulitati cu coloana vertebrala inclinata si cu dispozitia de a executa orice ordine- precum Prostanacul- si ca vor ataca personaje valoroase, cu puncte de vedere ferme si care refuza sa faca jocuri mizere si antiromanesti.

    Pentru un cunoscator al culiselor istoriei, care reuseste sa puna cap la cap evenimente aparent disparate (dar in care, “intamplator”, se regasesc aceleasi personaje) lucratura anti-Severin apare clar. Nu numai in sine, dar si din perspectiva intentiilor viitoare!

    Scenariul INCEPE cu incercarea de compromitere (si de debarcare a lui) Adrian Severin- totul fiind programat a se desfasura, ulterior, pe principiul dominoului.

    In cadrul acestui scenariu, slabirea fortei PSD (si supunerea acestui partid intereselor reprezentate de un tip precum Swoboda) este un punct important.
    Dupa debarcarea lui Severin, este programata o “miscare” care sa duca la debarcarea lui Victor Ponta (apoi, tinta fiind Adrian Nastase) si la reinstalarea Prostanacului si a clicii sale la varful PSD.

    “COINCIDENT”

    Adrian Severin ANUNTASE CA doreste sa candideze pentru postul de presedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, in locul lui Martin Schulz (Germania).

    Schulz va fi numit in 2012 presedinte al Parlamentului European, in locul lui Jezry Buzek (Polonia, PPE).

    Postul de presedinte al grupului socialist din PE este dorit si de austriacul Hannes Swoboda- nimeni altul decat acuzatorul (fara temei) al lui Severin.

    Cercul pare a se inchide, nu-i asa?

    P.S.
    A bon entendeur, salut!

  5. (3)

    ADRIAN SEVERIN, L’ALLEMAND ET L’AUTR’CHIEN
    (CRONICA UNEI JUDECATI SI EXECUTII SUMARE ANUNTATE)

    Impotriva lui Adrian Severin a fost pusa in miscare o intreaga masina a dezinformarii, cu o constructie care respecta normele “spectacolului public”:
    – un scandal (fals- dar asta nu mai conteaza!);
    – implicarea unei publicatii (cu reteta de savoare pentru public, prin prezenta jurnalistilor sub acoperire);
    – aparitia a unei “trompete” (Swoboda) care se antepronunta asupra vinovatiei lui Severin
    si
    – un “decident” (Schultz) care anunta executia sumara a aceluiasi Severin.

    Cand scriu, Adrian Severin se afla in drum spre Bruxelles.

    Austriacul Swoboda (vicepresedintele socialistilor europeni) anunta ca Severin ar trebui sa-si dea demisia din PE, fie si pentru (citez) “semicoruptie” (oare ce defineste acest concept, de clara sorginte kaghebista?; n.A.).

    Neamtul Schultz (liderul socialistilor europeni) s-a antepronuntat, anuntand deja, prin purtatorul de cuvant, ca ii va cere lui Severin sa-si dea demisia din Parlamentul European- daca nu, il va exclude din grupul social- democratilor.

    Adrian Severin anuntase (anterior inscenarii via Sunday Times) ca intentioneaza sa candideze pentru postul de presedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, in locul lui Martin Schulz- acesta urmand sa fie numit, in 2012, presedinte al Parlamentului European.

    Pentru (neamtul) Schultz, favoritul pentru functia acum detinuta de el (presedinte al grupului) este (austriacul) Hannes Swoboda (acum, vicepresedinte).

    Functia de sef de grup, in PE, are mare greutate in luarea deciziilor.
    Schultz sustine (logic) interesele Germaniei (in situatii esentiale, contrare intereselor Romaniei).
    Swoboda (austriacul) sustine aceleasi interese cu Schultz.
    Romanul Adrian Severin- personaj influent si respectat in PE- odata ajuns presedinte al grupului parlamentar S&D, in mod logic ar lupta, de pe acea puternica pozitie, pentru contracararea nefastelor influente ale intereselor germane asupra Romaniei (ca efect colateral, nu numai!),

    Solutia?
    Neamtul Schultz si austriacul Swoboda (respectiv, presedintele si vicepresedintele socialistilor europeni!) folosesc o “facatura” prin dezinformare (nu ma indoiesc, stiind clar care este adevarul!) pentru ca, dupa o judecata sumara, sa-l execute- tot sumar- pe romanul Severin.
    De subliniat este ca atat “judecata” cat si “executia”- sumare- au loc INAINTE de a se ancheta, in mod serios si aprofundat, cazul (motivul: daca s-ar face o ancheta, ar iesi la iveala, foarte repede, atat “lucratura” perversa cat si nevinovatia lui Severin; ca sa nu mai discutam de faptul ca s-ar putea ajunge la despistarea “implicarii” diverselor personaje- unele, acum, cu forta de decizie).

    DE REMARCAT ca se procedeaza, cu Severin (la PE- in urma “judecatii” Swoboda- Schultz) asa cum s-a procedat in 2006, cand a fost debarcat AN in urma interventiei aceluiasi Swoboda. Si atunci judecata si executioa au fost sumare.

    DE SUBLINIAT ca, pe fond, in cazul Adrian Severin- ca si in cazul Adrian Nastase- se vizeaza COMPROMITEREA IMAGINII politice, mizandu-se pe faptul ca, astfel, poate fi blocata evolutia ulterioara (mai exact, dupa ce se va dovedi ca totul a fost un neadevar, “pata zvonistica” va impieta, in continuare, asupra imaginii).

    IMI EXPRIM FERMA SPERANTA CA PSD NU VA CADEA IN CAPCANA INTINSA DE SWOBODA (SI DE SCHULTZ) SI II VA ACORDA SUSTINERE LUI SEVERIN.

    Afirm acest lucru intrucat l-am auzit pe Victor Ponta afirmad (evident, grabindu-se) ca PSD “va respecta decizia socialistilor europeni”.
    Or, legat de aceasta “decizie”, este evident ca a fost deja luata, ca Severin a fost deja condamnat (fara judecata!) in urma unei dezinformari- de care, cred cu tarie, nici Swoboda, nici Schultz nu sunt straini.

    P.S.
    A propos de convergenta intereselor germane si austriece (reprezentate prin Schultz si, respectiv, Swoboda), imi amintesc de o expresie “moqueuse” a francezilor, din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial:
    “Les allemands et les autr’chiens”

  6. @Aya : Daca e asa cu zici tu cu :
    „Neamtul Schultz si austriacul Swoboda (respectiv, presedintele si vicepresedintele socialistilor europeni!)”
    rezulta ca socialistii europeni se mananca intre ei , preocuparea lor sunt functiile si colegii domnului Severin din PSD stiind acest fapt nu isi vor abandona colegul si vor iesi din grupul socialistilor europeni in bloc , pentru ca pt dansii onoare e mai presus decat apartenenta la un grup politic in care lucrurile stau asa cum ai descris ….

    NU ?

  7. @bibliotecaru: simplu , de ce sa isi termine munitia asta de aur ,acum cand poate sa o foloseasca peste 1 an la alegeri, aruncand atunci pisica…si va prinde
    credeti-ma…ca stie cum sa le spuna

  8. @Bibliotecaru: iete, d’asta:

    Adio Sarko Si N-am Cuvinte!

    Dup-un nou rateu cu Nutza, voda sta in pat turceste
    Si privind chiombis decorul, la niciunde el gandeste.
    Langa el sta si Elena admirandu-si manichiura
    Ajustand-o plictisita, unghii rotunjind cu gura.

    Suparat este chiombila si stresat nevoie mare
    Ca de-o buna vreme-ncoace nu si-a mai simtit-o tare.
    Ba, mai mult, la sfat de doctor incercat-a si Viagra
    Dar degeaba, flescaita moale fu cand vazu neagra.

    Inutil se rupse Nutzy in figuri de ceasul mortii
    Dumneai, netulburata, brusc muri in fata portii,
    Si oricat efort depus-au ambii, atat el si biata Nutzy,
    Totul fu facut zadarnic, sport degeaba-n ciuda putzii.

    Geaba incerca Manolea cu potiuni si leacuri multe
    Geaba fu in tiganime fiind supus la cele-oculte
    Geaba doctorii-n Viena il tinura-n tratament
    Geaba singur in privata facu ziua-ntrenament,

    Cand Elena, uda toata si plina de sex apil,
    I se daruie in noapte, totul este inutil.
    Falus mandru alta data si stiut erect si dur,
    Balegos sta pe oute, bun de cozoroc la cur.

    Tot gandind asa aiurea, chiombu-i brusc iluminat,
    Realizand ca toate-acestea sunt pentru ca-i el stresat,
    De cand Sarkozy in lume l-a tratat ca pe-un rahat
    Nici mandra, intre picioare, n-are gandu’ la sculat.

    Solutia este deci simpla si sta in puterea lui,
    Stresul poate sa-l alunge dandu-i-o francezului,
    Si in noua vanzolela cu razboi in Libia
    El îi da cu flit lui Sarco, sa isi scoale… sabia.

  9. Subscriu la cele scrise de GrigoreCartianu.

    Scrisoare adresată Parlamentului EuropeanRomânia a fost pusă într-o situaţie jenantă de europarlamentarul Adrian Severin (56 de ani), în urma scandalului de lobby dezvăluit de publicaţia britanică„The Sunday Times”.

    Adrian Severin a ales ieri doar să se autosuspende din funcţiile politice deţinute la Bucureşti în PSD, după o negociere prealabilă cu Victor Ponta şi cu Ion Iliescu. El n-a optat şi pentru o măsură similară faţă de poziţiile politice deţinute la Strasbourg, în Grupul Socialist, deşi faptele de care este acuzat au legătură cu calitatea sa de membru al Parlamentului European (PE). Deşi ceilalţi doi europarlamentari implicaţi în scandalul „Amendamente contra bani” au demisionat, Adrian Severin a declarat ieri că exclude categoric demisia.

    taguriadrian severinparlamentul europeanAdrian Severin (socialist), slovenul Zoran Thaler (socialist) şi austriacul Ernst Strasser (popular) se arătaseră dispuşi să susţină modificarea unor legi UE contra unor sume de până la 100.000 de euro, la propunerea unor jurnalişti ai ziarului britanic „The Sunday Times”, deghizaţi în lobbyişti. Scandalul declanşat de ediţia de duminică a prestigiosului „The Times” a determinat demisia din PE a austriacului Strasser (duminică) şi a slovenului Thaler (ieri).

    Liderii Grupului Socialist din PE au declarat ieri că aşteaptă şi demisia românului Severin.

    Scrisoare adresată Parlamentului European

    În atenţia Preşedintelui Parlamentului European, dl. Jerzy Buzek (foto)

    Stimate Domnule Preşedinte,

    Opinia publică din România a fost dezamăgită de prezenţa unui europarlamentar român, Dl. Adrian Severin, pe lista celor trei europarlamentari care au intrat într-o combinaţie ruşinoasă cu o presupusă firmă de lobby, în spatele căreia se afla de fapt o echipă de ziarişti de la „The Sunday Times”.

    Din probele video produse de jurnalişti, rezultă că Dl. Severin, asemeni celorlalţi doi europarlamentari implicaţi, „a acceptat plăţi secrete pentru modificarea unor legi ale Uniunii Europene în detrimentul a milioane de cetăţeni ai UE”, după cum scrie „The Sunday Times”.

    În primele două zile de după publicarea informaţiilor, doi dintre cei trei europarlamentari implicaţi, respectiv Dl. Ernst Strasser (Austria) şi Dl. Zoran Thaler (Slovenia), şi-au dat demisia din Parlamentul European.În schimb, Dl. Adrian Severin, sfidând bunul-simţ politic, a anunţat că refuză să demisioneze din Parlamentul European.

    De aceea, în numele cititorilor săi, ziarul „Adevărul” – liderul presei quality din România – vă solicită, Stimate Domnule Preşedinte, să folosiţi toate prerogativele Dvs. legale pentru a elimina această anomalie şi, pe cale de consecinţă, a lua de pe umerii noştri, ai românilor, această imensă ruşine, produsă de Dl. Adrian Severin. Am fi bucuroşi să ştim că Dl. Severin, asemeni domnilor Strasser şi Thaler, nu va mai reprezenta o ţară europeană în calitate de europarlamentar.

    Vă rugăm să primiţi, Domnule Preşedinte, dovada înaltei preţuiri pe care v-o purtăm.

    Bucureşti, 21 martie 2011

    Redactor-şef „Adevărul”, Grigore Cartianu

  10. Cu Noi Si Cu Franta Ai Ce Ai, Da’ Cu NATO Ce-ai Avut?

    Cu ultima gafa de proportii universale comisa, in relatia Romaniei cu Franta in special si cu aliatii in general, chiombu a pus bomboana pe coliva diplomatiei romanesti, pe care dupa ce a bagat-o in coma si a tinut-o izolata in carantina internationala, a omorat-o cu sange rece, numai si numai pentru a-si satisface el un ego visceral si patologic razbunator, dovedind inca o data, de parca ar fi mai fost nevoie, ca el si politica externa sunt doua linii paralele, pe motiv de ignoranta lui totala in acest domeniu.
    Nu numai ca s-a facut de tot rahatul la summit-ul respectiv, dar a continuat in forma agravanta sarabanda imbecilitatilor sustinute, drept pozitia Romaniei, intr-o problema internationala extrem de delicata, consecintele gestului si declaratiilor sale din aceste ultime zile putand sa coste enorm tara noastra pe termen mediu si lung. Lasand la o parte relatiile cu Franta, in care Sarkozy s-ar putea sa castige si al doilea mandat, acest lucru insemnand inghet arctic in relatiile bilaterale atata timp cat chiombu va mai fi la putere, declaratia in care ii catalogheaza pe liderii Opozitiei libiene drept criminali, in timp ce state civilizate si cu cuvant greu de spus in politica inernationala fac tot posibilul pentru a-i sustine in efortul lor de a inlatura de la Putere un dictator care-si vaneaza cu aviatia propria populatie, va costa enorm tara noastra in perspectiva relatiilor bilaterale dintre cele doua tari, dupa inlocuirea dictatorului de la carma Libiei.
    Faptul ca face politica externa dupa ureche, inspirat fiind de modelul in care, marinar fiind, mergea in bazarele arabesti, unde negocia cu tarabagiu’ arab in engleza marinareasca “this model, altro colore”, nu mai este un secret pentru nimeni, iar greseli de genul ultimei perle in care confunda o “alianta de vointa” cu una “de bunavointa”, pe postul public de televiziune, nu fac altceva decat sa intareasca ignoranta totala in care se scalda impostorul ajuns fraudulos la Putere.
    Nici acum nu cred ca s-a trezit din betia “succesului” repurtat dupa ce l-a trimis pe Sarkozy la NATO, satisfacandu-si astfel dorinta morbida de razbunare infantila, si inca este convins ca avioanele care survoleaza astazi cerul Libiei sunt sub comandament NATO, motiv pentru care el nu are cum sa se “produca” cu o pozitie oficiala a Romaniei, pana cand aceasta nu este solicitata de Alianta Nord Atlantica. Ori avand in vedere ca NATO n-are nici in clin nici in maneca cu ce se intampla acum in Libia, chiombu nostru va astepta pana la Calendele Grecesti un semn din partea alianţei nord-atlantice.
    Ca Basescu este cum este, in ceea ce intreprinde atat pe plan intern cat si pe plan extern, unde confunda scena politica cu maidanul copilariei sale, este de notorietate internationala, fapt taxat la greu de democratiile autentice si puternice ale lumii prin izolarea totala a acestuia, repectiv a tarii noastre, in planul activ al politicii internationale.
    Mai intersant mi se pare insa faptul ca, si acum, in ceasul al doisprezecelea, cand politica externa a Romaniei, sub chiombu’ imparat, s-a dovedit un faliment total si lamentabil, cu costuri enorme pentru noi, se mai gasesc voci care sa-l sustina demential atat pentru politica de tradare a tarii in relatie cu pretentiile maghiarimii cat si pentru pozitia avuta fata de Franta.
    Pur si simplu este dureros sa ai de suportat asemenea compatrioti, atinsi serios la bibilica si lasati sa umble fara camasa de forta pe strazile si ulitele patriei, ba mai mult, cu liber acces la mijloacele de exprimare in media.
    Basescu, mai mult ca sigur ca-i nebun, insa cei care-l sustin de o asemenea maniera n-au practic alta scuza decat cea a ciolanului oferit cu larghete la rontait de o clica de derbedei, gestionara vremelnica a destinelor noastre.
    Cu astia trebuie dat de pamant, in Justitie, dupa ce vom scapa de ciuma portocalie.

  11. Doamna Cretu, probabil ca gloriosul presedinte s-a gindit sa il faulteze pe Sarkozy pentru chestiunea cu Schengen. Sarkozy, in opinia mea, s-a pus in fruntea ostirii pentru Libia din motive electorale, el avind cantonalele duminica si alte alegeri inainte, in calendarul nu extrem de indepartat. Angelika s-a opus – cu senzatia de bun simt ca evita a trimite trupe pe unde au fost germanii in al II-lea razboi – cred ca tot din motive de procente in sondaje, viitoare procente electorale. Cred ca gloriosul presedinte a judecat gresit, Consiliul de securitate dindu-i lui Sarkozy mina libera, este adevarat ca pentru citeva zile. De astazi, dat fiind ca Sarkoleon nu a repurtat victoria finala, cei care s-au abtinut in Consiliul de Securitate au inceput a-l faulta, iar americanii au vorbit la un moment dat de o reordonare dupa nato. Cu alte vorbe, Sarkoleon a primit indicatia de a se grabi. Gloriosul presedinte a incercat sa o dreaga pe ideea nato, doar ca principalii europeni au memorie: la momentul respectiv Angelika nu era asa de interesata in a-l bloca pe Sarkozy cit era interesata ca germanii sa afle ca ea nu si nu, in timp ce pe Sarkozy il ardea buza pentru o cit mai buna solidaritate europeana in jurul sau, sigur cu mici exceptii. Astfel incit cred ca vom mai auzi de Sarkozy, in timp ce Angelika nu ne va invita la strudel.

  12. Pai ce atitudine sa aiba? Nu vedeti ce se intampla: Sarkozy produce blocaje, disensiuni, nervi:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/blocaj-si-disensiuni-sarkozy-enerveaza-aliatii-220222.html

    NATO a validat interventia in Libia, dar nu o aplica:

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/nato-a-validat-interventia-in-libia-dar-nu-o-aplica-inca-220221.html

    Ce atitudine poti sa ai intr-o astfel de situatie? Destul de incarcata, in care Sarkozy vrea sa joace rolul lui Bonaparte, peste capul SUA, generand fisuri in Pactul Nord-Atlantic, netinand cont si de parerea celorlalte state din cadrul NATO. Uitati ce spune primul articol din RL:

    „Fisuri în Pactul Nord-Atlantic

    Întâlnirea de luni seară a Consiliului Nord-Atlantic, forul de decizie al Alianţei, a dus la un nou fiasco. După ce Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a admonestat delegaţia franceză pentru că a blocat crearea unui consens şi pe cea germană pentru neimplicarea în operaţiuni, cele două delegaţii au părăsit discuţiile. De asemenea, Turcia s-a arătat profund iritată de decizia Franţei de a nu invita reprezentanţi ai guvernului de la Ankara la summit-ul de sâmbătă de la Paris, unde s-a discutat situaţia din Libia – şi de faptul că invitaţia a fost adresată tuturor celorlalţi membri NATO. Totuşi poziţia Turciei a fost relativizată de premierul Recep Erdogan, care a declarat că ţara sa ar putea susţine campania împotriva lui Gaddafi, însă cu condiţia ca operaţiunile să nu rezulte într-o ocupaţie militară a Libiei, cu scopul de a împărţi resursele petroliere ale statului nord-african între puterile europene şi SUA.”

    Si atunci, daca asa stau lucrurile, ce atitudine sa mai aiba si Basescu, zau? Cand delegatia franceza si germana, potrivit articolului citat, au parasit discutiile!! De unde se vede ca toata chestia nu e cusera! Ceva nu e in regula, nu? Iar din partea Turciei – de remarcat ce spune premierul turc – exista o mare suspiciune ca scopul final ar fi impartirea resurselor petrolifere ale Libiei intre puterile europene si SUA si o ocupatie militara a Libiei – caci spune, articolul citat, ca a pus conditia sa nu se intample asa.

    Situatia este incurcata si cel mai bun lucru pe care putem sa-l facem este, dupa parerea mea, sa fim prudenti, moderati si echilibrati in decizii si declaratii oficiale.

  13. subscriu la spusele amicei aya. Romania nu a avut demult inamici atat de bine pozitionati iar social democratia europeana nu a avut demult niste personaje mai spalacite, mai lipsite de profil si coloana vertebrala in pozitii atat de semnificative.

    Deranjanta e si pozitia lasa a colegilor de grup din romania: oameni buni, e vorba de un coleg, atacat miseleste si executat in piata publica fara judecata! Aratati un pic de obraz si de omenie!

  14. DOSARUL DE SPIONAJ TISMANEANU !
    ROBERT HORVATH- CINEAST NEW YORK : DOSAR CRIMINAL SI SPIONAJ VLADIMIR TISMANEANU ! ANUNT IMPORTANT PENTRU BLOGUL ROMANESC AM INCEPUT PUBLICAREA DOSARULUI CRIMINAL SI DE SPIONAJ VLADIMIR TISMANEANU. EL VA CUPRINDE SEZIZAREA CATRE FBI, SERVICIUL DE EMIGRATIE SUA SI MINISTERULUI DE JUSTITIE SUA. EL CUPRINDE DEASEMENEA O NOTA INFORMATIVA ADRESATA APARLAMENTULUI ROMANIEI SI TUTUROR INSTITUTILOR REFERITOARE LA O URIASA OPERATIE DE SPALARE DE BANI ( 6.000.000 $ ) PENTRU CREIAREA UNUI INSITUT FANTOMA LA MARYLAND. ACEASTA OPERATIUNE A UNUI GRUP CRIMINAL CONDUS DE TRAIAN BASESCU SE DESFASOARA PE TERITORIUL SUA. ACEST DOSAR ESTE UN EFORT PERSONAL DE A DUCE CAT MAI CURAND CAMARILA BASESCU PE BANCA ACUZATILOR. Tismaneanu, desconspirat ca agent al Securitatii si deportat din SUA ! “Desconspirarea sobolanului rosu Vladimir Tismaneanu!” In decursul anului care a trecut am incercat fara succes sa atrag atentia autoritatilor despre activitatea lui Vladimir Tismaneanu. Plicul meu cu documente a fost refuzat de Ambasadoarea Romaniei la ONU Simona Miculescu, la care am avut o audienta. Dansa a refuzat sa se uite la documente, precizand ca in cazul in care descid plicul compromitator audienta mea a luat sfarsit. Dansa a refuzat deasemenea scrisoarea mea adresata presedintelui Traian Basescu. De asemenea, mentionez ca memoriile mele oficiale trimise directorilor servicilor speciale romanesti au ramas fara raspuns. Scrisoarea catre Basescu ca si celalate au fost trimise retransmise prin intermediul Ambasadei Romaniei in SUA. Aceste actiuni de musumalizare sunt de o gravitate speciala facand parte dintr-o conspiratie institutonala urmarind sa il salveze pe Presedinte de un urias scandal politic cu largi repercusiuni internationale. DESCONSPIRAREA LUI VOLODEA. Cele 7 Articole urmareasc inceputurile si intreaga cariera de agent fidel comunismului pana la EXPULZAREA DIN SUA care a avut loc datorita denuntului meu adresat Serviciului de Emigratie American. DEPORTAREA UNUI SOBOLAN ROSU DIN SUA Nota: Catre George Cristian MAIOR, Directorul SRI
 Stimate domn, Va rog oficial sa preluati acest caz important pentru siguranta nationala si demnitatea tuturor.
Va multumesc anticipat.
Robert Horvath cineast New York, USA. Va rog sa imi trimiteti confirmarea scrisorii si numarul de inregistrare. Catre Mihai Razvan Ungureanu, Directorul SIE Domnule Razvan Ungureanu, 
                                    Avand bunavointa domnului L.Pavoni, consulul general din New York, acum noua luni v-am trimis o scrisoare. In ea am cerut o audienta cu dumneavoastra, sau o convorbire cu o persoana delegata. Cu aceasta oceasta ocazie am vrut sa va prezint documente confidentiale despre Vladimir Tismaneanu. Documentele clarifica materialele aparute in presa, care califica pe V.T. ca agent al securitatii. Am vrut sa prezint deasemenea acordul meu, la opinia comunitatii romane americane, cu privire la necesitatea deportarii lui V.T. din Statele Unite. Dinsul a a ascuns serviciului de emigratie, faptul ca a fost membru al partidului comunist si a scris articole in care cerea rasturnarea capitalismului si a sistemului politic american prin forta. Faptul ca a mintit sub juramant, va duce la automat la deportare. Mentionez ca in dosarul lui sunt sunt si alte fapte
agravante. Anexez doua materiale pertinente in acest caz.
Motivul incercarii de a va contacta este extrem de serios. Dumneavoastra sunteti printre putinele persoane competente, care puteti spune adevarul presedintelui inainte de a fi prea tarziu, pentru dansul si imaginea tarii. Presedintela Traian Basescu trebue sa aiba acces la toate documentele si faptele acestui caz. Dinsul va avea posibilitata de a se distanta
de clanul care care il minte, manipuleaza si a cere
scuze Romaniei. In caz contrar isi va semna singur, sinuciderea politica.
Desi a trecut mult timp nu am primit niciun raspuns. Acest lucru este grav si impotriva legii, care va obliga sa raspundeti oricarei scrisori oficiale. Am avut nu demult o audienta cu Simona Miculescu ambasador la ONU
(au participat deasemenea consulul adjunct A.Berechet si adjunctul misiunii T. Morar) in care am discutat despre Tismaneanu si am cerut
sa fiu contactat de SIE, la orice nivel. Din nou fara nici un rezultat. Mentionez ca ca am discutat aceasta problema cu diplomatul Ilinca Ilie de la ambasada de multe ori, si cu consulul L.Pavoni chiar acum o ora.
 Domnule director,
faptul ca incercati sa blocati infor*editat* despre un spion este de o gravitate exceptionala. Faptul ca nu lasati ca serviciile de infor*editat* sa aiba acces la infor*editat*, trebue sa intre in atentia parlamentului. Cu alte cuvinte SIE nu este lasat sa-si faca datoria.
Este o ultima incercare. In caz contrariu voi trimite spre publicare articolul, pe doua pagini “Deportarea agentului Volodea” ziarului New York Magazin.
Robert Horvath cineast USA PERMANENT MISSION OF ROMANIA TO THE UNITED NATIONS, Amb. Simona-Mirela Miculescu
 Stimata doamna Miculescu, Va multumesc inca odata pentru intalnirea acordata. Am fost impresionat
de atentia si cordialitatea dumneavoastra. Multumesc domnului Morar si doamnei consul Berechet care au participat deasemenea la intalnire. Discutia sa purtat in jurul cazului Vladimir Tismaneanu. Am vrut sa prezint documente noi despre aceasta persoana. Ele pot clarifica opiinile din presa care considera pe Tismaneanu ca agent al securitatii sau chiar spion in slujba serviciului sovietic. Ca urmare a sfatului dumneavoastra am cotactat pe R.Ungureanu, directorul SIE, dar mesajul meu a ramas bineinteles fara raspuns. Oricum ati promis sa atentionati pe presedintele Basescu cu privire la aceasta problema cu ocazia intalnirii cu diplomatia romaneasca care a avut loc zilele acestea. Se pare ca nu ati reusit sa faceti acest lucru. In consecinta, va rog a remite Presedintelui Romaniei aceasta scrisoare. De asemenea va rog remiteti o copie, membrilor guvernului pe care al reprezentati. Va rog sa cosiderati aceste randuri drept o nota oficiala.
Cu deosebite multumiri.
Va rog sa confirmati primirea scrisorii si sa imi trimiteti numarul de inregistrare. Catre Presedintele Romaniei.
DOMNULE PRESEDINTE TRAIAN BASESCU, Pentru a nu va rapi din timp trec direct la subiect. Cam cu un deceniu inainte de revolutie, Vladimir Tismaneanu a pleacat cu mama sa in Occident. Vorbind la Europa Libera impotriva lui Ceausecu si a familiei sale, el devine un dusman
inrait al regimului. Face o cerere de azil politic in Franta si fiind refuzat face o cerere de intrare in USA. Cererea este, de asemenea, refuzata. In consecinta, calatoreste 4 (patru) ani cu un pasaport care scrie “Republica Socialista Romania” si i se inoieste viza regulat de consulatele romanesti, desi este considerat dusman al poprului. Mentionez ca in acesti ani acordarea de azil politic se acorda automat pentru toti refugiatii din tarile comuniste. Nu exista nici un caz in care un *editat* scapat din lagarul comunist sa nu fie admis in USA. Singurele exceptii erau spionii sau cei banuiti de inclinatii extremiste sau inaltii demnitari comunisti.
Pentru a vedea intradevar cine este Tismaneanu nu ramane decat sa se caute notele informative ale Serviciilor speciale occidentale adresate Servicilor de Emigratie. Va asigur cu certitudine ca documentele exista si le puteti obtine cu usurinta.
Indiferent daca faceti acest demers sau nu il faceti, rezultatul va fi acelasi. Nu ramane decat sa aparareti la TV si sa recunoasteti ca ati gresit. Poate veti fi iertatat.
Sper sa faceti acest lucru in interesul tuturoror inclusiv al dumneavoastra.
Cu sinceritate.
Robert Horvath, cineast USA.
Va rog a confirma primirea scrisorii. Va rog a raspunde in termenul legal. CIA DESPRE “AGENTULUI VOLODEA” Despre Tismaneanu mi-a atras atentia DRAGOS MUNTEANU. A fost cel cel mai apropiat prieten si confident. Am lucrat impreuna la un fel de plan Marshal japonez pentru Romania. Profitand de relatiile sotiei, mele (membra a unei influente familii) am pus la cale un urias plan de investitii. Pe langa aspectul economic a existat un puternic aspect politic. Crearea unor statii TV particulare si a unei cinematografii sponsorate de Sony, ar fi spart controlul complet al regimului Iliescu asupra mediei. Pentru ca mafia comunista se ascundea dupa sloganul “nu ne vindem tara” trebue actionat cu finete si confiidentialitate. Dragos, care era atunci Ambasador la ONU, mi-a dat un numar de telefon la care sa sun, cand ajung la Bucuresti. Am ajuns cu sotia mea Kiyoko intr-un oras inca traumatizat de venirea minerilor. La telefonul care trebuia sa aranjeze vizita nu a raspuns nimeni. In disperare de cauza am luat legatura cu fostul meu sef de la TV, Neagu Udroiu (seful Agerpres). Acesta a luat legatura cu Bujor Sion asistentul presedintelui. Peste jumate de ora am trecut salutat de soldati de portile Cotrocenilor, nimerind in biroul lui Ion Iliescu. Am prezentat in linii mari proiectul care putea duce prosperitate Romaniei. Au participat un numar de ministrii carora nu le retin numele. Ni s-a pus o masina la dispozitie. A fost convocat primarul Capitalei Ciurel care urma sa asigure bunul mers al scurtei vizite. Ulterior, am observat din masina in fata casei mele o mare agitatie. Mai de aproape am vazut un grup de persoane in camasa alba, la cravata, avand manecile suflecate. Absolut surprinzator toti aveau topoare in mana. Am reusit sa contactam o vecina care plangand isterizata a anuntat ca “tovarasii au spart cu toporul tot ce era de lemn in casa”. Dupa o vizita scurta la Ambasada Japoneza am plecat spre ambasada USA. Am cerut sa vorbesc imediat cu “ofiterul politic”. Reprezentantul C.I.A. la Bucuresti ne-a anuntatat ca ambasada este “bug “, adica plina de microfoane. Pe o zi ploioasa ne-am deplasat prin noroi intr-un colt de gradina unde se parea ca nu suntem ascultati. Am luat jeep-ul ambasadei si ne-am deplasat la Sectia 1 de Politie. Spionul nostru avand mustata si o figura specifica de activist de partid, vorbind romaneste cu accent ardelenesc s-a adresat hotarat ofiterilor care motaiau pe la birouri. Tovarasi ce sa intamplat pe Alexandrina 27, am auzit ca a avut loc o spargere? Raspunsul a venit promt “Ni s-a spus sa inchdem ochii”. Ma opresc aici. Ajuns la New York la sediul de 16 etaje (va imaginati cati securisti sunt aici) al diplomatiei romanesti. Relatand intamplarea lui Dragos Munteanu (ambasador la ONU) acesta mi-a spus ” Nu cred ca este mana lui Iliescu, desi orice este posibil. Probabil si-a bagat nasul TISMANEANU”. La sfarsitul conversatiei a scos din sertar copia unui document declasificat al CIA in care se spune “un anume agent pe nume Volodea este infiltrat in randurile emigratiei, actionand printre intelctuali si artisti.” Desi au trecut multi ani ma intreb si astazi daca acest Volodea nu este chiar Vladimir Tismaneanu? Dumneavoastra ce parere aveti? BASESCU A OPRIT ANCHETA SRI, CARE PUTEA DESCONSPIRA PE AGENTUL RUS VLADIMIR TISMANEANU. ! Serialul meu intitulat ” Desconspirarea spionului rosu Volodya Tismanetsky ” se bucura de atentia asteptata, Primesc zilnic comentarii, documente si incurajari. Am primit astfel un numar de mesaje din partea unor ofiteri ai servicilor de infor*editat* care sunt ingrijorati de “conspiratia tacerii” in vederea acoperiirii adevarului . Iata unul primit in cursul zilei de azi : Domnule Horvath Nimeni din cadrul serviciilor romanesti contesta faptul ca Vladimir Tismaneanu este un spion al strain infiltrat in Romania. Exista numeroase inregistrari si documente in aceasta privinta. Serviciile au luat cunostinta de semnalele CIA directe si indirecte ,in legatura cu activarea reteli NKVD dupa revolutie. Intalnirea secreta in 1990 intre KGB Chief Evghenii Primakov si Magureanu sef SIE a fost semnalul reactivarii retelei ruse din Romania Ca urmare a memoriul dumneavoastra, SIE a deschis o ancheta oficiala in cazul Tismaneanu. Un raport de informare preliminar a fost trimis Presedintelui Basescu. Acesta informa printe altele : ” Dumitru Mazilu (singurul om de incredere al americanilor la acea vreme) in 1990, cu ocazia unei vizite oficiale la Washington in calitate de prim-vicepresedinte CPUN (sau cum se numea) l-a denuntat pe T ca fiind trimis si legendat de aripa cominternista pt actiuni de intoxicare, dezinformare, atacuri coordonate impotriva adevaratilor oponenti ai comunismului-destinatia Washington. ) Dupa 89 protectia principala la Buc a luit T a fost Magureanu, In perioada 90-96 au auvut loc 16 intilniri monitorizate intre T si M. Un alt sustinator crucial al lui t la Buc si la Wash in perioada 88-93 a fost seful statiei CIA la Buc, Harold Nicholson, arestat in 96 pt spionaj in favoarea sovieticilor. In ancheta seful statiei CIA din Buc a dezvalui intreaga retea rusa activand in Romania “Agentul Volodea” era seful retejei de infiltrare a diasporei si a altor activitati in SUA. Materialul a fost respins de Basescu fara nici o explicatie. Va doresc succes. Deasemenea va asigur ca marea majoritate a celor care lucreaza in serviciului nostru, apreciaza efortul dumneavoastra. G.J.- Serviciul Roman de Infor*editat*. Robert Horvath Deva ziarist SUA *editat*devanewyork.*editat**editat*/ *editat**editat*.devagallery*editat*/ Tismăneanu a intrat in SUA cu un paşaport şi un nume fals! AMBASADA ROMANIEI IN SUA!
 Ministru Consilier
 Domnule Cristian Gaginsky Vă rog trimiteti Presedintelui Romniei acest document. Presedintele Romaniei Traian Basescu! Excelenta !Trimit atentiei dumneavoastra un memoriu cu o importanta deosebita. El reliefeaza pentru prima data faptul ca Vladimir Tismaneanu a fost trimis in Statele Unite ca agent al securitatii romane. Surse absolut sigure documenteaza faptul ca infiltrarea s-a produs sub un nume fals cu un pasaport fals . In consecinta, va adresez rugamintea de a deschide de urgenta o ancheta la nivel prezidential. Mentionez ca în calitate de cetatean american am cerut o ancheta organizatilor de investigatie si de emigratie a SUA. O copie a acesteui document a fost trimisa Ambasadei SUA de la Bucuresti. Va rog a confirma primirea memoriul si numarul de inregistrare. Robert Horvath-Deva, cineast USA DESCHIDETI:… editat*devanewyork.*editat**editat*) DESCONSPIRAREA AGENTULUI VLADIMIR TISMANEANU Actiunea de infiltrare a Europei Libere cunoscuta sub numele de cod Cain a fost o actiune bilaterala a securitatii romane ( Unitatea 0617 din Directia 2 DDS spionaj ) -Brigazile Rosii Intenationale format din fosti luptatori ai razboiului civil din Spania ( controlat de NKVD ) – Partidul Comunist Spaniol. Cordonarea s-a facut zilnic prin mesajele codificate al postului de radio Pirinei in limba spaniola,cu sediul la Bucuresti. Documente despre aceasta actiune pot fi gasite in arhivele sectiei internationale a PCR. In Septembrie 1981 Gizela Vass sefa sectiei deschide un pasaport cu o viza turistica unica pe numele Vladimir Tismaneanu cu dreptul de a vizita toate tarile din vestul Europei. Ajuns cu mama sa in Franta vorbeste la Europa Libera impotriva dictatorului Ceausescu si a familiei sale. In curand actiunea de infiltrare intra pe linia moarta. Cererea sa de azil politic in Franta este respinsa ca si cea de intrare in SUA . Intrand in filajul serviciului francez si a celui american agentul Volodea se ascunde sau calatoreste în vestul european cu un pasaport fals, timp de 4 ani de zile. (Ceausescu avea la dispozitie cinci sute de paşapoarte în alb, originale, obţinute de comuniştii lui care lucrau în poliţia spaniolă.). Dupa patru ani situatia devenise disperata. Nu se putea intoarce in Romania, avea interdictia de a sta in Franta….etc. Cazul este transferat serviciului cubanez. Conform documentelor, Tismaneanu a sosit in SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupa ce i s-a refuzat a viza de intrare in SUA. Brigazile Rosii Internationale l-au ajutat sa plece in Venezuela, dupa ce i s-a refuzat initial viza de intrare in SUA. De abia in 1985 serviciile roman si sovietic si-au realizat scopul. Sa organizat o casatorie cu o cetateanca romana americana de care a divortat curand. Pentru a intra in SUA agentului Volodya i sa creat o noua biografie, i sa dat un nou nume si un nou pasaport. PASAPORTUL DE INTRARE IN USA POARTA NUMELE VLADIMIR TISMANETKY SI ESTE DIFERIT DE CEL PE NUMELE VLADIMIR TISMANEANU CU CARE A PLECAT DIN ROMANIA. AM LUAT CUNOSTINTA DE ACEST LUCRU FIIND PRIETEN CU FOSTA SOTIE A LUI VOLODEA PE NUME TAMARA TISMANESKY CU CARE AM FOST CHIAR VECINI CU MAI MULTI ANI IN URMA. DOAMNA TISMANETKY ESTE UN TALENTAT ARTIST CARE PREDA ILUSTRATIA DE MODA LA FIT NEW YORK. DANSA A PRECIZAT CA A PRELUAT ACEST NUME PRIN CASATORIE. INFILTRAREA LA EUROPA LIBERA ESTE ANUL I98I ANUL IN CARE CEAUSESCU ATACA FRONTAL EUROPA LIBERA. “Marele arhitect”, numele de cod al lui Nicolae Ceausescu, ordona lichidarea ziaristilor si colaboratorilor de la Europa Libera. 700 de ofiteri de securitate primesc misiunea sa aduca la tacere vocile cele mai critice la adresa regimului. Mor, unul dupa altul, in cativa ani, patru directori ai postului: Petru Bunescu, Noel Bernard, Radu Gorun si Vlad Georgescu. Ziaristii Cornel Chiriac si Emil Georgescu sunt injunghiati. Carlos Sacalul este unul dintre cei mai cunoscuti teroristi, aproximativ 20 de persoane pierzându-si viata în atentatele organizate de el în perioada 1973-1984 în mai multe tari.Printre actiunile lui Carlos, se numara si atentatul cu bomba, din 28 februarie 1981, de la postul de radio „Europa Libera“ din Munchen, la comanda lui Nicolae Ceausescu, Pe langa bombe si asasinate se infiltreaza Europa Libera. O fisa a Se cu ri tatii, spune ca Vladimir a plecat din Romania in noiembrie 1981 cu ajutorul UM 0617, Directia a II-a a Securitatii, Con tra spionaj economic. Este absolut evident ca acesta a activat ca ofiter sub acoperire in momentul plecarii. Ajuns cu mama sa în Franţa vorbeşte la Europa Libera împotriva dictatorului Ceauşescu şi a familiei sale. În curând acţiunea de înfiltrare intră pe linia moartă. Cererea sa de azil politic în Franta este respinsă ca şi cea de intrare în SUA . Intrând în filajul serviciului francez şi a celui american agentul Volodea se ascunde sau călătoreşte în vestul european cu un pasaport romanesc pe care scria Republica Socialista Romania, timp de 4 ani. In tot acest timp viza ai este reinoita cu regularitate timp in toata aceasta perioada. Cu alte cuvinte pentru ceilalti colaborarea la Europa Libera insemna crima si inalta tradare dar pentru Tismaneanu insemna prelungirea vizei \”pentru eternitate \”. Oare cat timp societatea romaneasca va accepta aproape de varful statului un sobolan rosu , un spion cu nume sovietic adevarat Vladymir Tismanetky ? MOGULULE Deschide blogul Tismaneanu *editat*tismaneanu.*editat**editat*/. Atacurile antimoguliste continua cu vigoare utecista. Citieste \”Dumnezeu si Mamona: Crin Antonescu, “Felix” si Declaratia de la Praga\” si capodopera pupincurismului De la Felix Edmundovici la “Felix” Grivcovici (Updated). Nu stiu daca esti de acord dar acest sobolan rosu urat si urat mirositor trebue deparazitat si lichidat. Actiunea ar trebui sa inceapa prin trimiterea unei echipe al antenei 3 la Mariland unde functioneaza \”institutul de cercetare a comunismului\” care exista numai pe hartie inghitand milione de dolari din banii publici. SCRISOARE DE LA AMBASADA ROMANIEI LA WASHINGTON Stimate domnule Horvath, Vă confirm primirea mesajelor dvs. transmise Ambasadei României la Washington la 1, 12 şi 16 Martie 2011, înregistrate la ambasadă cu nr. P 2330 Ambasada a transmis mesajele respective in tara. Cu stimă, Adrian Tudorache Ambasada României la Washington Cu alte cuvinte Guvernul Romaniei si Presedintele Traian Basescu au luat cunostinta de urmatoare scrisoare oficiala (fragment) Domnului Traian Basescu Presedintele de onoare ICR. “AL Capone a sfarsit la inchisoare pentru evaziune fiscala. De el sa ocupat aceiasi institutie care se ocupa de dumneavoastra” U.S. Treasury ;” Office of Terrorism and Financial Intelligence (TFI) TFI are ca scop is to disrupt and dismantle money laundering organizations and prosecute money launderers to the fullest extent of the law. “ICR NEW YORK IS A CRIMINAL ENTERPRISE ACTING IN U.S. Sa va dau un exemplu clasic al operatiei TRIUGHIUL. Seful organizatiei mafiote(BASESCU ) da ordin. Financiarul ( PARAPIEVICIi ) face un cec 100.000 $ Mesagerul (MIHAES ) pleaca cu cecul bine ascuns spre USA. Spalatorul (TISMANEANU) deschide FICTIV un “Centru de Studiu” al comunismului pe langa Universitatea din Mariland. Nu conteaza ca la 20 de ani de la caderea comunismului subiectul nu intereseaza pa nimeni . Banca este BUGETUL ICR. (CECURILE ADUNATE INSUMEAZA CATEVA MILIOANE DE DOLARI) Pentru a da acoperire actiunii spalatorul devine agentul diversiunie si purtator de cuvant.
Pentru a conecta pe spalator ( tismaneanu ) de bugetul urias de milioane de dolari ICR ( basescu ) Tismaneanu este plimbat la toate icr-uri din jurul lumii. Actiunea gansterilor in care unul este presedintele tarii, continua de 4-5 ani si ar fi continuat multi ani daca nu eram eu. Fiind cetatean american am atentionat TFI….In incheiere va sugerez o solutie. Deschideti o ancheta prezidentiala, dati vina pe altii si si semnati demisia. In caz contrar nu pot decat sa va urez puscarie usoara ! Document atasate.-Partituri şi roluri de Mircea Mihăieş -romania literara- in care Vice- presedintele ICR viorbeste de primul cec de 100.000 acordat lui Tismaneanu din Bugetul ICR,in 2004 La ora actuala cecurile insumeaza mai multe milione de dolari furati din buzunarul romanilor. 
 ROBERT HORVATH DEVA cineast USA *editat*devanewyork.*editat**editat*/ *editat**editat*.devagallery*editat* CITITI PE BLOGUL ROBERT HORVATH DEVA DOSARUL CRIMINAL SI DE SPIONAJ TISMANEANU REMIS CATRE MINISTERUL DE JUSTITIE SUA….SERVICIUL DE EMIGRATIE SI FBI. PS CITITI PE BLOGUL ROBERT HORVATH DEVA BLOG DOSARUL CRIMINAL SI DE SPIONAJ VLADIMIR TISMANEANU

  15. Chiombu’ Pleaca La Razboi !

    Intrunit ieri in sedinta de urgenta, sub presedintia d-lui Basescu Traian, Guvernul Romaniei, dupa ce a analizat fulminantul succes financiar inregistrat de compania TAROM cu ocazia aducerii in tara a celor 30 de cetateni romani in cadrul unei operatiuni umanitare de reaptriere a lor de la locul unui sinistru major (cutremur, tsunami, contaminare radioactiva etc) prin taxarea cu 1000 usd per cap de sinistrat, a hotarat in unanimitate elaborarea unei Ordonante de Urgenta prin care sa se extinda si la alte servicii asemanatoare acest sistem de coparticipare pecuniara, importanta sursa de venit la buget, respectiv de scoatere a Romaniei din criza la 31.03.2011, orele 06.30 p.m.
    Proiectul acestei Ordonante prevede ca in cazul interventiei cu serviciul medical de ambulanta sau alte mijloace SMURD, beneficiarii acestor servicii (bolnavii, accidentatii, decedatii etc) sa contribuie pe loc cu 50% din cotravaloarea interventiei, costul acesteia pana la locul solicitarii urmand a fi suportat de catre stat, in caz contrar ei urmand sa fie lasati la locul interventiei pana cand vor face rost de sumele respective. In situatii de incendii pagubitii trebuie fie sa prezinte la sosirea pompierilor polita de asigurare, fie sa achite cash jumatate din costul interventiei plus consumul de apa folosita, 50% din costul transportului fiind suportat de catre buget. Serviciile de Salvamar si Salvamont vor afisa liste cu tarifele practicate in caz de salvare in locuri vizibile si accesibile excursionistilor si turistilor inotatori. In caz de calamitati naturale inundatii, cutremure etc. populatia sinistrata va suporta in proportie de 100% interventiile necesare, ca doar n-o astepta sa le plateasca statul asa ceva.
    Guvernul are in vedere si impozitarea donatiilor facute in scop caritabil, ca aia de au donat inseamna ca au bani, asa ca pot plati si o taxa de 50% din donatie catre stat. In cazul parastaselor si a traditionalelor pomeni cu mese colective Guvernul intentioneaza sa impoziteze contravaloarea alimentelor si bauturilor date intru memoria decedatilor cu cota unica de impozitare plus TVA pentru coliva, colaci, tamaie si lumanari. Vor fi scutite de taxe hainele decedatului date de pomana urmasilor.
    Functie de succesul acestei noi operatiuni Guvernul va lua masurile necesare pentru extinderea acestui gen de activitate fiscala.
    In cadrul aceleeasi sedinte, ca urmare a hotararilor luate in CSAT, de trimitere a unei fregate de razboi in zona de conflict din Libia, in vederea armarii si punerii in functiune a acesteia intr-un termen rezonabil de treizeci de zile, Guvernul Romaniei, personal d-l presedinte Basescu Traian, fac apel la toti marinarii disponibilizati din Marina Militara si trimisi la casili lor, sa se prezinte de urgenta la Comandamentul Marinei Militare din Constanta, in vederea participarii la o selectie destinata formarii echipajului acestei fregate. Personalul disponibilizat este rugat ca, in limite rezonabile, sa faca rost si de piese de schimb pentru fregata, rachete sol-aer, sol-sol si munitie pentru armamentul din dotare si eventual o canistra, doua de motorina per persoana ca rezerva de combustibil (50% va fi aprovizionata din surse guvernamentale).

    Prim Ministru
    Boc Emil
    Ministru Apararii Nationale
    General cu patru stele si un asteroid
    Oprea Izmenaru’

  16. Despre decizia excluderii din partid a lui Severin: daca Victor Ponta nu venea cu aceasta pozitie ferma, ar fi fost extrem de greu pentru PSD sa mai atace credibil coruptia Guvernului. Adrian Severin devenea un scut perfect de imagine pentru PDL si Basescu. Ridzi, Anastase, Udrea nu mai contau.

  17. Americanii sceptici cu privire la conducerea Franţei

    Administraţia Obama ezită să spună în franceză „vă mulţumesc” pentru o direcţie în care nu se teme de „paria” politicienii.

    Administraţia Obama vrea să scape de „cartoful fierbinte” Libia. Dar americanii nu vor să vadă Franţa cum isi asuma în calitate de lider al coaliţiei în fazele de viitor?

    Dezbaterea intensă cu privire la problema care transfera comandă operaţiunilor păreau să ducă la un compromis.

    Aceasta ar da lui NATO un „rol cheie”, dar ar păstra un exemplu de „conducere politică”, care este distinctă de Alianţă, după cum doriţi de la Paris.

    Ei au dezvăluit, totuşi, rezerve serioase de la Casa Albă vis-à-vis de afirmare al rolului francez.

    Confruntându-se cu un aviz alergic la orice implicare militara în teritoriile musulmane, practicate de către Congres pentru a fi depăşit de prerogativele sale constituţionale, obsedat de reconstrucţie „America House”, Barack Obama a precizat, luni, că americanii sunt o destinate pentru a trece bagheta la comanda operaţională a partenerilor săi de „cateva zile.” „Obama a dezvoltat doctrina sa de intervenţie” lumina „şi limitată în timp”, spune Washington Post cronicar Jim Hoagland.

    „Pozitia sa reflectă publicului american, care simpatizează cu rebelii, dar libieni nu vor plăti un preţ greu.”

    „Nimeni, inclusiv SUA, are un obicei de funcţionare în cazul în care americanii joacă roluri de sprijin”, spune un observator francez. Dezacordul cu privire la NATO

    Totuşi, în ciuda aceastei dorinţe de a „împartă povara”, America rămâne ambivalent.

    În cazul în care puterea lui Sarkozy a câştigat admiraţia unora dintre clasei politice americane, fapt care l-a determinat pe Obama să comită, un amestec de ironie şi de scepticism continuă să prevaleze în capacităţile franceze şi europene.

    „De la al doilea Război Mondial la afacerea Irak, stereotipurile mor greu, şi americanii nu-şi dau seama că Franţa este una dintre puterile militare – singurul capabil de a acţiona”, spune Hoagland.

    În ciuda multilateralism lor noul crez, Statele Unite se luptă să se gândească la ei înşişi într-un rol de sprijin. Ei se consideră doar posibilitatea de a „umple de cele mai multe misiuni. În cazul în care alte naţiuni renunta, trebuie să ne asumam întreaga povară, ” avertizează David Brooks din New York Times.

    În plus, în cazul în care militarii francezi şi americani cooperează în Afganistan sau Djibouti, refuzul francezilor pentru a pune operaţiunea sub comanda NATO a fost primit de către birocraţia de la Pentagon ca un damf de incapacitatea ar trebui să joace clasa franceză. „Administraţia este mulţumita cu iniţiativa Franţei.

    Dar adevărul este că aceasta poate merge si singur, fără structuri din SUA şi NATO „, notează expertul Damon Wilson a Consiliului Atlantic, vorbind de” frustrare „, în Washington. „Conducerea din Franţa nu ar fi diluat în NATO, în timp ce acest lucru ar fi o dovadă a importanţei restabilirei sale”, a argumentat marţi.

    Dar francezii au invocat reticenţa Araba vis-à-vis de Alianţă de Vest şi problema de „flexibilitate de decizie” să-şi apere punctul lor de vedere, crezând că ar fi foarte dificil să se ajungă la un consens pe 28, când America se angajează buze. „Haosul este normal. Nimeni, inclusiv Statele Unite, ar avea un obicei de funcţionare în cazul în care americanii joacă roluri de sprijin „, spune un observator francez.

    Dincolo de tensiunile pe comanda se află problema spinoasă a obiectivelor de război. Temându-se inevitabil „ceaţă de război”, descrise de Clausewitz, administraţia Obama nu doreşte să se spună în franceză vă mulţumesc pentru o direcţie în care nu se teme de „paria” şi politicienii care nu împărtăşesc exact intenţia.

    Nicolas Sarkozy crede că Obama pare mai mult pe necesitatea de-al împinge pe Gaddafi să plece. „Cum presedintele SUA va reacţiona în cazul cand Franţa şi Regatul Unit vor fi abordarea problemei Muammar Gaddafi?”

  18. Salutări De La Abrud (Copie, pe surse, primita in Inbox)

    De Csibi Barna

    „- Draghe mama, se ştii că io estem bine, lucrez aicea la Abrud, la Ţara Moţilor, nu la Ţara Secuiasche. Sunt sanatos, numai un ochi vinet am la mine, albastru, che am chezut pe scara de la birou. Es am şi nişte dungi pe gât, m-a strâns de la cravata. Şi mai am o mina în gips, che mi-am prins-o la uşa de la casa unde stau, care nu are geamuri.
    În rest e bine.
    Motzii mult bun cu mine estem, invatza la io romaneşte. Am invaţat imnul la ei „Treiasche duhul lui Iancu”. L-am invaţat pe tot. Greu. Foarte greu. Mi-au spus colegii de birou să ştiu la imn pe de rost şi noaptea ca pe Tatăl nostru. Nu ştiu cine e tatăl la ei, dar am inveţat la imn tot. O se îl chint şi la ţie chind ajung acase la Harghita…Dache mai ajung…
    Am inveţat şi alt chintec, e obligatoriu dimineaţa aicea la ei, „Iancule mare”. Plecut la mine se chintem cu toţii la masa, chind bem palinka. Mult palinka bem noi. De prune. Şi io şi ei. Şi chintem şi inveţem romaneşte. Ei la mine, mai ales.
    Place la mine la Abrud.
    Mai ales che de trei zile poci minca mai bine. Che nu mai am doi dinţi. I-am pierdut undeva. Chind am chezut pe scaun de la birou. Birou mic. Am martori, che mai ierau acolo Nelu, Avram, Todor, Mihai, Radu şi popa din Abrud. Care a citit din Biblia şi avea şi un luminare. Che era intuneric. Popa nu o dat. Nu, iel nu. Iel spunea la ei „nu la fatza che se vede, la oase”. Es am luat apoi scaunul in dintzi. Şi Toma era la birou şi avea un furciu la iel. Simpaticus ember. Ascuţit furciu. Il plimba pe la ochii la mine.
    Bun popa asta cu io. Citit Biblia pentru mine. Chind am deschis ochii o zis che nu mai trebe la luminare. Dar nu o arunche, che cine ştie.
    Draghe mama, in rest e bine.
    M-am obişnuit aicea, cum zicea vecinul Onofrei, ca magarul. Nu ştiu al cui e magarul. „Apa, paie şi bataie”.
    Mai am cinci luni şi jumetate şi vin acase, mama.
    Repede trece.
    Dupe ce am ieşit de la urgenţe a fost mai bine la mine. Nu dureau toate oasele. De la reumatism, zicea medicu. La munte e mai frig.
    Treiasche Avram Iancu! (Aşe tre se strig de trei ori pe zi)
    Avram Iancu prieten la mine e.
    Pusilok, Csibi Barna”.

    Visul lui Csibi baci sub gorun

    Sub goruno oriaso Csibi dormiteaza
    Si cu ochii-ntredeschisii la Iancu viseaza,
    Cum ii pune strang la gatu-i si-n gorun atarna,
    Sau de nu sa foloseasca din casa o barna.

    Vitez este Csibi baci, cand motu’ omoara,
    Mandru e in secuime, Iancu de doboara.
    Dar din visul de marire, iaca brusc se scoala,
    Cand in freza-i a la honved se cache o cioara.

    Nota culegatorului: Deoarece aceste versuri au fost culese in localitatea Miercurea Ciuc de la un recitator maghiar vorbitor de limba romana, cititorul este rugat sa se adapteze si la citirea lor sa foloseasca accentul cum se cuvine, acesta fiind imposibil de reprodus in scris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s