Trebuie să-i ajutăm pe libieni!

Bunele intenţii nu sunt suficiente pentru o acţiune coerentă şi responsabilă a naţiunilor în plan internaţional. Suntem pe cale să ni se reamintească acest lucru şi în cazul crizei libiene. Rezoluţia ONU, care a autorizat instituirea unei zone „no-fly” deasupra Libiei, pentru a descuraja forţele fidele lui Moammar Gaddafi să facă victime civile în zonele controlate de rebeli, a fost construită pe bune intenţii. Şi spre surprinderea tuturor, China şi Rusia nu au opus vetoul lor Rezoluţiei. Tot pentru a-şi demonstra bunele intenţii.

Acum însă observăm că lucrurile nu sunt tocmai aşa cum ni le-am imaginat. Nu ştim cine conduce această „Coaliţie de voinţă”, şi mai ales nu înţelegem de ce Franţa şi preşedintele Nicolas Sarkozy au adoptat o atitudine extrem de agresivă, care a împiedicat construirea unui consens în sânul Uniunii Europene pe această temă. Poziţia germană este pilduitoare în acest sens. Fără a nega poziţia de principiu – Gaddafi trebuie să plece şi în Libia trebuie să se producă o schimbare democratică – partea germană consideră că intervenţia militară nu va rezolva lucrurile. Spectrul intervenţiilor din Irak şi Afganistan ne bântuie pe noi, europenii, chiar dacă unii nu recunosc acest lucru.

Mă tem că poziţia agresivă a preşedintelui Sarkozy are motivaţii de politică internă. Şi această agresivitate are finalitate electorală. Pe aşa ceva nu se poate construi nimic solid în materie de politică externă la nivel european.

Cu Statele Unite ale Americii extrem de reticente în a se instala în prim planul acestei intervenţii, moral bine motivată, dar se pare deficitar planificată şi cu obiective destul de neclare, UE este chemată să gestioneze o criză pentru care nu pare a fi pregătită.

Nu este clar când va intra în scenă NATO, şi cu ce mandat. Între timp, în ceaţa bunelor intenţii cresc acuzele de agendă ascunsă aduse celor care cer plecarea lui Gaddafi, şi intervin militar pentru asta, cuvântul-cheie al acuzelor fiind „petrol”. Mai grav este că se agravează problemele umanitare.

Italia se confruntă deja cu valuri de refugiaţi. Refugiaţi sunt şi în Egipt, o ţară care este ea în ceaţa unei tranziţii politice şi constituţionale dificile, extrem de instabilă, şi în Tunisia, altă ţară fragilizată şi cu probleme.

Trebuie să fim pregătiţi pentru a face faţă acestor sfidări de natură umanitară. Trebuie să fim pregătiţi să-i ajutăm pe libieni, pentru că bombardamentele vor aduce grave atingeri infrastructurii civile: şcoli, spitale, căi de comunicaţii, chiar dacă nu se intenţionează asta.

Dar înainte de orice trebuie să ne clarificăm urgent obiectivele intervenţiei în Libia, să punem în acord mijloacele cu obiectivele. Ce dorim: o schimbare de regim? Dacă da, cu cine? Sunt rebelii o alternativă dorită şi pozitivă la actuala stare de lucruri? Intervenim sau nu într-un război civil, dată fiind realitatea din Libia?

UE este construită pe un sistem de valori. Şi pentru a fi crezuţi şi respectaţi, primul lucru trebuie să-l facem este să fim coerenţi în raport cu acest sistem de valori. Bunele intenţii nu sunt suficiente, nu rezolvă nimic fără o acţiune limpede şi principială.