La lucrarile Presedintiei Partidului Socialistilor Europeni

Am participat, ieri, la Bruxelles, la reuniunea Presedintiei Partidului Socialistilor Europeni (PES), in calitate de reprezentanta a PSD.

In cadrul sedintei, a fost adoptata o declaratie a conducerii PES privind necesitatea unui cod de conduita care sa promoveze moralitatea si transparenta in politica europeana. In interventia sa, presedintele PES, Poul Nyrup Rasmussen, a transmis felicitari conducerii PSD pentru reactia prompta si ferma in cazul Severin si s-a declarat solidar cu politica „toleranta zero fata de coruptie” promovata de presedintele Victor Ponta si de liderul grupului europarlamentar socialist, Martin Schulz.

Liderii Socialistilor Europeni au recomandat membrilor propriului grup din Parlamentul European sa se limiteze la salariu ca sursa de venit, reamintind ca acestia sunt alesi pentru a reprezenta strict interesele cetatenilor, nu ale lobbystilor si ale altor entitati private. Am propus, in cadrul discutiilor, extinderea recomandarii si la membrii social-democrati ai parlamentelor nationale din tarile UE, urmand ca aceasta idee sa fie discutata cu partidele afiliate la PES.

Presedintia PES a dezbatut, de asemenea, stadiul pregatirii alegerilor ce vor avea loc in unele tari ale UE, necesitatea eficientizarii activitatii Internationalei Socialiste pentru un raspuns mai adecvat provocarilor actuale, problema centralelor nucleare din Europa in contextul accidentului de la Fukushima, precum si situatia din nordul Africii si Orientul Mijlociu. In interventia mea, am pledat pentru o mai mare atentie acordata implicatiilor umanitare ale crizei din zona si consecintelor sale in planul migratiei. Daca regiunea va deveni o victima constanta a violentei si haosului, peste 300 de milioane de persoane risca sa fie afectate de conflicte, dar si de mobilizarea resurselor economice pentru alimentarea acestor confruntari, nu pentru rezolvarea problemelor cetatenilor. De aceea, am solicitat o mai mare implicare a Inaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externa, Catherine Ashton, in solutionarea crizei umanitare, precum si o colaborare mai stransa intre Serviciul de Politica Externa al UE si comisarul european pentru situatii de urgenta, Kristalina Georgieva.

La sfarsitul lunii aprilie, la Tunis, Socialistii Europeni vor organiza conferinta „Revolutiile arabe – timpul democratiei si progresului”, pentru a sprijini fortele progresiste in vederea alegerilor din vara, in Tunisia, si in toamna in Egipt. PES va propune un nou parteneriat euro-mediteranean, care sa sustina consolidarea tinerelor democratii si sa le sprijine in identificarea celor mai potrivite solutii la problemele social-economice si pentru instaurarea unei societati mai echitabile.

Anunțuri

24 de gânduri despre “La lucrarile Presedintiei Partidului Socialistilor Europeni

  1. Leano, Daca Taceai…

    Ibovnica lu’ chiombila, Unsa de la Dezvoltare,
    Se facu din nou de caca, altfel zis de “treaba mare”,
    Vrand sa para ‘telectuala c-un vocabular select,
    Il apostrofa pe Ponta pe motiv de tic Tourette.

    In viziunea doamnei Leana, in sindromul respecticv,
    Victoras e scatofilic, repetand fara motiv,
    Numele ei de codana: “Udrea-n sus si Udrea-n jos”
    Zis in loc de-obscenitate si cu inteles scabros.

    Asadar romanu’ nostru, maestru la injuratura,
    Ar putea sa scoata “udrea” in loc de masacari pe gura
    Si fiind suparat pe dansa pentru ca ii fura banu’
    S-o “udreasca” dur de mama si in “bip” sa-i “udrea” neamu’.

  2. Doamna Corina, maleficul de Basescu face exact ceea ce stie el mai bine, adica sa puna referendumul la alegerile locale. Este incredibil de ce este in stare acest om numai sa faca smecherii sa obtina un scor cat de cat bun la alegeri. Sfatul meu este ca daca ei tot fraudeaza alegerile sa faceti si voi psd acelasi lucru, furati domnilor cat cuprinde,profitati de primarii pe care ii aveti si nu lasati sa fure doar pd-l. In tara asta daca nu furi nu esti om,nu ai pozitie buna.

  3. Basescu: „Pentru mine nu este o surpriză schimbarea atitudinii faţă de mine, atâta timp cât oamenii nu acceptă să trăiască într-o Românie modernă.”

    Deci, „oamenii” sunt de vina ca nu accepta varianta Romaniei „moderne” pe care le-o prezinta Presedintele. Ei sunt de vina ca au salarii mult mai mici, ca au fost dati afara si ca nu au joburi, ca mor in fata spitalelor inchise.

    Doar un dictator poate sa aiba o asemenea viziune despre poporul sau. Sa ne aducem aminte ca romanii au refuzat sa devina „oameni noi” in tara „modernizata” de Ceausescu.

    http://www.mediafax.ro/social/basescu-pentru-mine-nu-este-o-supriza-schimbarea-atitudinii-fata-de-mine-atata-timp-cat-oamenii-nu-accepta-sa-traiasca-intr-o-romanie-moderna-8165604/

  4. Gunoier de bunăvoie ŞI la nevoie în Caraş.Severino: Ionesie Ghiorghioni
    Există guguştiuci care îşi dau cu stângu-n dreptu chiar şi când se-nfoaie pozând în experţi în mânuirea gunoaielor…
    Tovarăşul Garbage Man Ionesie Ghiorghioni, ofuscat foarte ( chemat la ordin fiind de Bossul CJC-S din pricina recentelor articole publicate de Jurnalul Naţional şi-n care protagonişti sunt personaje triste ce emană damful specific… ) a trântit joi, 14 aprilie 2011, o * conferinţă * de presă. Încercare jalnică, penibilă de-a spăla păcate şi-a albii imaginea * onor * gradaţilor fraţi de Lojă, Famiglia păcălicilor de Caraş-Severino. Bineînţeles că guguştiucul cu pricin(i)a NU a dialogat cu presa loco – care-ntre noi fie vorba nici n-a îndrăznit să insiste – ci şi-a decartat monologul cu pretenţii de emanaţii teleptuale, mândru nevoie mare. Aaaa… nu că doar atât ar putea, monumentul * cinstei * cărăşene, dar, în lipsă de argumente, ciuciu dovezi edificatoare care să demonstreze curăţia sufletească a celui negru-n cerul gurii, şi-a zis că prostimea înghite, şăfu Împărăţiei , întunecatul 33 se va mulţumi cu implicarea-i * măreaţă * şi… timpul trece, afacerile de famiglie îşi vor urma cursul , * legal *, * normal, * moral *. Curat murdar, monser!
    Şeful de gaşcă, vicepreşedinte al CJC-S, Ionesie Ghiorghioni şi-a încheiat pledoaria ca orice jmecher fraier, dar fraier, nu glumă, RECUNOSCÂND că : “Ce vreți să spun dacă așa este. Este președintele nostru nimic nu mișcă în județul ăsta fără ca el să știe” !!
    Noi, NU îl contrazicem, aia zicem şi noi, anume că NIMIC nu mişcă-n Caraş-Severino fără de ştiinţa * Ayatollahului *. Bossu-i boss, că el numeşte-n foncţii, el ordonă, el deţine controlul total şi tot el împarte * fraţilor *, inclusiv palme în desele momente când i se rădică răchia la mansardă, punct.
    Să revenim la şeful de gaşcă, Ionesie Ghiorghioni, subalternii Ioan Borduz, Valentin Rusu şi alţi finii ai Naşului frunză-dudă ( dudă de beat ). Articolul publicat de presa centrală pentru care guguştiucul a fost chemat la raport de Don Frunzăverde :
    Jaf la drumul mare de pe Muntele Mic
    Drumurile cărăşene sunt franjuri. În Caras-Severin sunt cele mai proaste drumuri din tara asta, drumuri reparate cu bani multi. Din buzunarul nostru.
    Dacă tot s-a erijat în consilier de imagine al * ayatollahului *, Ghiorghioni afirmă că-şi * asumă răspunderea *:
    „Nu am venit la Consiliul Judeţean să mă compromit pentru că până la această vârstă mi-am făcut o imagine onorabilă. De aceea devin irascibil la afirmaţiile unora şi altora, când fac astfel de afirmaţii mincinoase. Nu vreau să întinez imaginea celui care a avut încredere în mine şi care mereu îmi spune: Ionesie, totul să fie legal. Îmi asum răspunderea faţă de tot ce s-a întâmplat până acum şi sunt mândru de echipa pe care o conduc. Eu nu sunt şef de gaşcă, după cum spun unii, iar acest lucru îl ştiu cei ce lucrează cu mine“, a afirmat Ionesie Ghiorghioni.
    La o simplă căutare pe Google, arhivele InterNetului neatinse fiind, dăm piept cu damful * imaginii onorabile * a tovarăşului Ionesie, prieten bun cu… * Arabela *.
    Câteva mostre:
    http://sfinx777.wordpress.com/2011/04/18/gunoier-de-bunavoie-si-la-nevoie-in-caras-severino-ionesie-ghiorghioni/

  5. Pingback: Performanta la romani « Rinder Razvan Catalin

  6. Pingback: AM AFLAT CINE ESTE ALBA CA ZAPADA « Hai ca se poate!

  7. Pingback: O intrebare cretina cu un raspuns cretin « Rinder Razvan Catalin

  8. Pingback: Udrea: Echipa lui Blaga, susținută de opoziție și de presa mogulească | StirileMedia.ro

  9. Pingback: EXCLUSIV – Udrea: Nu candidez ca prim | StirileMedia.ro

  10. Pingback: Blaga: Eu întotdeauna mă duc la victorie, voi câștiga președinția PDL | StirileMedia.ro

  11. Pingback: Paleologu și Boureanu candidează pentru funcții de prim-vicepreședinte PDL | StirileMedia.ro

  12. Pingback: Dan Diaconescu, prezent la Comitetul Executiv al UNPR. Ce își propune partidul pentru alegerile din 2012 | StirileMedia.ro

  13. Pingback: Udrea: Când l-ați văzut pe Blaga apărând public PDL sau susținând vreo cauză a sa? | StirileMedia.ro

  14. Pingback: Flutur, întrebat cine va fi noul președinte al PDL: Răspunsul e deductibil ca TVA, rămâne Emil Boc | StirileMedia.ro

  15. Pingback: Convenția Națională a PDL: Este aleasă echipa de conducere a partidului | StirileMedia.ro

  16. Pingback: Oltean îl elogiază pe Blaga: "un om excepțional", "un așa-zis buldog al partidului" | StirileMedia.ro

  17. Pingback: Elena Udrea a postat pe contul de Facebook fotografii de la Convenția PDL | StirileMedia.ro

  18. Pingback: Lăzăroiu: Rațiunea ar trebui să-l îndemne pe Boc să lase locul unui tehnocrat la Guvern | StirileMedia.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s