„Politica românească e tot mai misogină…”

Anunțuri

6 gânduri despre “„Politica românească e tot mai misogină…”

  1. Nu cred că politica românească în sine e misogină. În fond ar trebui să conteze doar competenţa respectivei persoane, nu sexul. Ce e rău în politica românească e de fapt însăşi componenţa clasei politice româneşti, în primul rând originea, extracţia ei joasă. De aici derivă în fond inferioritatea evidentă a politicienilor români, acea neamprostie scoasă jenant în evidenţă când sunt puşi alături cu oameni civilizaţi. Felul de a vorbi, gesturile, mimica, privirea, toate trădează lipsa unei educaţii, lipsa unei formaţii culturale, lipsa unui autocontrol, lipsa unor deprinderi de bază însuşite dacă nu prin afinitate personală, atunci prin cultivare şi selecţie măcar de trei generaţii. Evident că spectrul în care sunt fatalmente condiţionaţi să perceapă politicienii noştri lumea, nu le permite să-şi vadă aceste defecte, superioritatea oamenilor civilizaţi aparţine pentru ai noştri unui alt domeniu de frecvenţe, pe care ei nu-l pot înregistra. Faptul că orice portar, taximetrist sau vânzător din occident sesizează din primul moment faptul că absolut toţi politicienii români vorbesc orice limbă străină ca nişte cimpanzei, arată cât de mult a contat şcoala în pregătirea lor şi aruncă o pată în plus pe neamul românesc. Oricât ar fi de ruşinos pentru clasa politică, singur Iliescu, chiar dacă pronunţia lui e deficitară, dovedeşte o cunoaştere a gramaticii precum şi faptul, în fond esenţial, că a făcut lecturi în respectivele limbi străine. Restul politicienilor români sunt inferiori imensei majorităţi a clasei medii europene. De aici rezultă imediat o mentalitate deficitară, neînţelegerea direcţiei evoluţiei fenomenelor economice, politice şi sociale din lume, nesesizarea obiectivelor dezirabile, iar în final contraservicii aduse României, perspective sumbre pentru locul pe care-l vom ocupa în competiţia mereu mai acerbă între naţiuni. În final, prostimea va plăti totul, ca şi până acum.

  2. Pingback: Paste Fericit « Rinder Razvan Catalin

  3. Poate ca ar fi un motiv in plus sa incercati sa dati un semnal in viitoarele alegeri, desi, decenta care va caracterizeaza este un foarte mare handicap.
    Eu nu pot sa imi imaginez ca ati fi capabila de un episod „draga Stolo”.

  4. Nu cred că politica românească e misogină. Mai degrabă e lipsa de curaj a femeilor cu potenţial de a intra în politică atunci când văd mizeria din ea.Ar mai fi şi puţinătatea modelelor autentice la noi, de la care să se inspire eventuale aspirante. Ca să nu mai vorbim de imaginea creată de personaje precum EBA,Ridzi, Udrea sau Anastase…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s